ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3186/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

SC M.L. SRL Buzău a chemat în judecată pe pârâții

Municipiul

Buzău prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Buzău, solicitând

obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 335.443 lei cu titlu de

daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate pentru

materializarea celor dispuse prin actele administrative anulate prin hotărâre

judecătorească și cheltuieli de judecată, motivând că prin hotărârile

Consiliului Local al Municipiului Buzău s-a aprobat concesionarea prin încredințare

directă a două suprafețe de teren din domeniul privat al Municipiului Buzău,

hotărârea pentru concesionarea unei dintre suprafețe, respectiv de 187 mp și

autorizația de construcție pe acest teren fiind anulate prin hotărâri

judecătorești, context în care pârâții poartă răspunderea pentru emiterea

acestor acte administrative.

A invocat, în drept

dispozițiile art. 998 și art. 1003 C. civ.

Prin sentința nr. 243

din 26 martie 2010, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea, reținând că nici prin acțiunea introductivă

și nici prin probele administrate în cauză, reclamanta nu a făcut dovada

întrunirii cumulative a condițiilor pentru angajarea răspunderii civile

delictuale, neexistând o faptă ilicită care să conducă la prejudiciul invocat

de reclamantă, cu atât mai mult cu cât din hotărârile judecătorești prin care

s-au anulat actele administrative, s-a reținut culpa reclamantei, nicidecum

culpa pârâtelor.

Apelul declarat de

pârâtă împotriva instanței de fond a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 114 din 29 octombrie 2010.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate, apreciind că soluția a fost motivată sub toate aspectele, în

sensul inexistenței faptei ilicite, prejudiciului și legăturii de cauzalitate

dintre acestea, raportat la probele administrate pe care le-a analizat ca și

împrejurarea că prin hotărârile judecătorești prin care au fost anulate actele

administrative s-a reținut culpa reclamantei, pentru nerespectarea a termenelor

impuse de contractul de concesiune cu privire la solicitarea autorizației și a

începerii construcției.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri, reclamanta a formulat recurs susținând că în mod

nelegal instanța de apel a reținut că lucrările de construcție au fost

realizate în baza unei autorizații nelegale, contractul de concesiune, în

considerarea căruia a fost emisă autorizația, pierzându-și valabilitatea prin

neîndeplinirea în termen a obligațiilor convenționale și legale, de către

concesionar. Totodată, având în vedere împrejurarea că soluția de reabilitate a

pasajului din subteran impusă prin caietul de sarcini întocmit cu prilejul

licitației publice care a stat la baza perfectării contractului de concesiune

era ineficientă, după perfectarea contractului de concesiune inițial,

reprezentanții recurentei și pârâtei

Municipiul Buzău prin Primar au constatat

necesitatea închiderii gurilor de acces de 187 mp prin construcții realizate în

subteran, astfel că obligația de reabilitare a fost supusă unor noi termene și

condiții, calculate de la momentul perfectării actului adițional, afectându-se,

deci, termenele referitoare la eliberarea autorizației de construcție și a

certificatului de urbanism.

A mai susținut că în

mod nelegal instanța a reținut inexistența faptei cauzatoare de prejudiciu, a

prejudiciului și raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu,

împrejurările de fapt în care au fost emise actele administrative constituind

obiectul cercetării penale, urmare cărora au fost trimiși în judecată doar

funcționarii Municipiului Buzău, nu și reprezentantul reclamantei, astfel că a

fost reținută greșit culpa reclamantei în anularea actelor administrative, în

condițiile în care responsabilitatea activității de elaborare a acestor

înscrisuri aparținea celor două pârâte ca instituții administrative cu

autoritate.

A arătat în

continuare că nu poate fi reținută culpa reclamantei și față de împrejurarea că

soluția tehnică impusă prin caietul de sarcini s-a constatat a fi total

eronată, fiind corectată odată cu noul proiect de reabilitare.

Înalta Curte, din

oficiu, a pus în discuția părților excepția de nulitate a recursului cu

raportare la dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

conform art. 137 C. proc. civ., constatând următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea

nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (2) și

(3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din

oficiu de către instanța de judecată și că indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Raportând textele

legale menționate mai sus la cererea de recurs, Înalta Curte constată că

aceasta nu conține motive de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta făcând

doar aprecieri asupra derulării contractului de concesiune, a modificărilor

acestuia, împrejurărilor emiterii autorizației și încredințării directe a

lucrărilor din care ar rezulta responsabilitatea intimatelor și implicit culpa

lor în crearea prejudiciului, motivele vizând situația de fapt și probatoriile,

fără a preciza însă în ce constă nelegalitatea soluției instanței de apel din

perspectiva condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel că în recursul

său nu au fost dezvoltate motive care să permită încadrarea acestora în vreunul

din punctele art. 304 C. proc. civ.

Cum casarea sau

modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304

C. proc. civ., iar conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) din același

cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele

de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurentul nu s-a conformat acestor

exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de

ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și că

motivele dezvoltate de recurent nu pot fi încadrate în niciunul din motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului

conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția

invocată și va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC M.L. SRL BUZĂU împotriva

deciziei nr. 114 din 29 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 octombrie 2011.