ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3186/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M.L. SRL Buzău a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Buzău prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Buzău, solicitând obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 335.443 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate pentru materializarea celor dispuse prin actele administrative anulate prin hotărâre judecătorească și cheltuieli de judecată, motivând că prin hotărârile Consiliului Local al Municipiului Buzău s-a aprobat concesionarea prin încredințare directă a două suprafețe de teren din domeniul privat al Municipiului Buzău, hotărârea pentru concesionarea unei dintre suprafețe, respectiv de 187 mp și autorizația de construcție pe acest teren fiind anulate prin hotărâri judecătorești, context în care pârâții poartă răspunderea pentru emiterea acestor acte administrative.

A invocat, în drept dispozițiile art. 998 și art. 1003 C. civ. Prin sentința nr. 243 din 26 martie 2010, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând că nici prin acțiunea introductivă și nici prin probele administrate în cauză, reclamanta nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, neexistând o faptă ilicită care să conducă la prejudiciul invocat de reclamantă, cu atât mai mult cu cât din hotărârile judecătorești prin care s-au anulat actele administrative, s-a reținut culpa reclamantei, nicidecum culpa pârâtelor.

Apelul declarat de pârâtă împotriva instanței de fond a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 114 din 29 octombrie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, apreciind că soluția a fost motivată sub toate aspectele, în sensul inexistenței faptei ilicite, prejudiciului și legăturii de cauzalitate dintre acestea, raportat la probele administrate pe care le-a analizat ca și împrejurarea că prin hotărârile judecătorești prin care au fost anulate actele administrative s-a reținut culpa reclamantei, pentru nerespectarea a termenelor impuse de contractul de concesiune cu privire la solicitarea autorizației și a începerii construcției.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a formulat recurs susținând că în mod nelegal instanța de apel a reținut că lucrările de construcție au fost realizate în baza unei autorizații nelegale, contractul de concesiune, în considerarea căruia a fost emisă autorizația, pierzându-și valabilitatea prin neîndeplinirea în termen a obligațiilor convenționale și legale, de către concesionar.

Totodată, având în vedere împrejurarea că soluția de reabilitate a pasajului din subteran impusă prin caietul de sarcini întocmit cu prilejul licitației publice care a stat la baza perfectării contractului de concesiune era ineficientă, după perfectarea contractului de concesiune inițial, reprezentanții recurentei și pârâtei Municipiul Buzău prin Primar au constatat necesitatea închiderii gurilor de acces de 187 mp prin construcții realizate în subteran, astfel că obligația de reabilitare a fost supusă unor noi termene și condiții, calculate de la momentul perfectării actului adițional, afectându-se, deci, termenele referitoare la eliberarea autorizației de construcție și a certificatului de urbanism.

A mai susținut că în mod nelegal instanța a reținut inexistența faptei cauzatoare de prejudiciu, a prejudiciului și raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, împrejurările de fapt în care au fost emise actele administrative constituind obiectul cercetării penale, urmare cărora au fost trimiși în judecată doar funcționarii Municipiului Buzău, nu și reprezentantul reclamantei, astfel că a fost reținută greșit culpa reclamantei în anularea actelor administrative, în condițiile în care responsabilitatea activității de elaborare a acestor înscrisuri aparținea celor două pârâte ca instituții administrative cu autoritate. A arătat în continuare că nu poate fi reținută culpa reclamantei și față de împrejurarea că soluția tehnică impusă prin caietul de sarcini s-a constatat a fi total eronată, fiind corectată odată cu noul proiect de reabilitare.

Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților excepția de nulitate a recursului cu raportare la dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., conform art. 137 C. proc. civ., constatând următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de către instanța de judecată și că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Raportând textele legale menționate mai sus la cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu conține motive de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta făcând doar aprecieri asupra derulării contractului de concesiune, a modificărilor acestuia, împrejurărilor emiterii autorizației și încredințării directe a lucrărilor din care ar rezulta responsabilitatea intimatelor și implicit culpa lor în crearea prejudiciului, motivele vizând situația de fapt și probatoriile, fără a preciza însă în ce constă nelegalitatea soluției instanței de apel din perspectiva condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel că în recursul său nu au fost dezvoltate motive care să permită încadrarea acestora în vreunul din punctele art. 304 C. proc.

civ. Cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) din același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurentul nu s-a conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și că motivele dezvoltate de recurent nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC M.L. SRL BUZĂU împotriva deciziei nr. 114 din 29 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.