ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 388/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 iunie 2004 la Judecătoria Buzău, cu modificările din 29 iulie 2004 reclamanta, A.D.S. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Buzău, solicitând să fie obligată să-i predea, pe bază de protocol, suprafața de 11,08 ha, din care 8,7 ha arabil iar 2,38 ha neagricol, conform tabelului centralizat din 19 iunie 2004 și schiței cadastrale. Judecătoria Buzău, prin sentința 6474 din 2 decembrie 2004, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Pârâta a declarat apel invocând în principal excepția necompetenței materiale a instanței civile, întrucât imobilele cerute de reclamantă fac parte din fondul său de comerț, astfel că pricina are natură comercială.

Tribunalul Buzău, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia 484 din 21 noiembrie 2005 a admis apelul pârâtei a anulat sentința Judecătoriei și a dispus trimiterea dosarului în primă instanță spre soluționare secției comerciale și contencios administrativ a Tribunalului Buzău. S-a reținut, în esență, că obiectul litigiului – terenuri arabile și neagricole – privește fondul de comerț al pârâtei, societate comercială. Ca urmare prin aplicarea art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 59 C. com., s-a reținut că litigiul are natură comercială competența soluționării revenind conform art. 2 pct. 1 lit. a), Tribunalului comercial. Decizia sus menționată a fost atacată de reclamanta A.D.S.

cu recurs, pe motiv că litigiul este de natură civilă. Prin decizia nr. 1047 din 28 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, a respins recursul ca nefondat, reținând că litigiul are ca obiect predarea unui teren, care face parte din fondul de comerț al pârâtei, societate comercială si că, potrivit art. 56 C. com. – care prevede că dacă un act este comercial pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși legii comerciale – natura pricinii este comercială, astfel că soluționarea în primă instanță revine secției comerciale a Tribunalului Buzău. Judecând în fond, Tribunalul Buzău, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința 653 din 25 mai 2006 a admis acțiunea reclamantei A.D.S.

și a obligat pârâta SC T. SA Buzău să predea reclamantei pe bază de protocol suprafața de 11,08 ha teren din care 8,7 ha arabil și 2,38 ha neagricol, proprietate de stat, identificat în tabelul centralizator din 19 iunie 2002 și schița anexă, aflat pe teritoriul administrativ al orașului Buzău, exploatat de SC T. SA Buzău. Prin aceiași hotărâre instanța a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei. În pronunțarea acestei hotărâri, s-a reținut, referitor la excepțiile invocate, că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, A.D.S. este instituția creată pentru a exercita în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor aflate sub luciu de apă, pentru gestionarea și administrarea eficientă a patrimoniului de stat.

Pe fond, s-a reținut că pârâta nu a dobândit proprietatea asupra terenurilor, că acestea nu fac parte din capitalul social al societății comerciale constituită din A.D.S., în temeiul Legii nr. 15/1990, întrucât situația juridică a acestora, respectiv reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate urma să fie reglementată prin acte normative speciale ulterioare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 254/1998, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 1/2000). S-a mai reținut că, potrivit Legii nr. 268/2001, art. 6 și art. 7 alin. (5), fostele întreprinderi agricole de stat aveau obligația legală de a preda către A.D.S. terenurile deținute fără titlu, urmând să se încheie contracte de concesiune si, că pârâta nu putea înstrăina terenurile aflate în administrarea sa, întrucât nu era titulara dreptului de proprietate, astfel că nu a fost primită apărarea privind înstrăinarea terenurilor către terți.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 236 din 8 noiembrie 2006, hotărârea atacată fiind schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. În pronunțarea acestei hotărâri s-a reținut că potrivit art. 1 și art. 3 din Legea nr. 268/2001, A.D.S. are ca misiune privatizarea societăților comerciale constituite în temeiul Legii nr. 15/1990, care provin din fostele I.A.S.-uri. Or, aceste dispoziții legale nu i se pot aplica pârâtei SC „T.” SA Buzău care este deja o societate privatizată în parte, în care A.D.S. este acționar minoritar, iar G.D. deține 65,29% din acțiuni, astfel că pârâta nu mai poate fi obligată să predea terenurile agricole, întrucât parte din acestea au fost înstrăinate.

Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta A.D.S. a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. După analiza criticilor aduse deciziei, Înalta Curte a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite cerințele pentru modificarea hotărârii anterior pronunțată în cauză întrucât instanța de apel a reținut nelegal că terenurile agricole în suprafață de 16,55 ha aparțin pârâtei SC T. SA, că acestea corespund valorii acțiunilor celor doi acționari A.D.S. cu 34,70% și G.D. cu 65,29%. A mai reținut că nelegalitatea cuprinderii terenurilor în capitalul social s-a produs chiar de la constituirea societății pârâte în temeiul Legii nr. 15/1990 și că nu au fost respectate dispozițiile art. 20 din aceeași lege și Legea nr. 268/2001.

De asemenea, a mai reținut că, nelegal S.C. T. S.A. prin administratorul său a procedat la înstrăinarea prin licitație a terenurilor a căror proprietate nu le deținea, fiind criticabilă reținerea instanței de apel în sensul că pârâta nu mai poate fi obligată să predea terenul, fiind societate privatizată în procent de 65,29%, întrucât terenul a fost ilegal trecut în proprietatea societății, iar acțiunile nu puteau să includă și valoarea terenurilor. Astfel că, întemeiat instanța de fond a reținut că nefiind proprietară asupra terenurilor, înstrăinarea acestora este nelegală, pârâta având obligația predării către A.D.S., instituție de interes public ce exercită în numele statului prerogativele privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole.

În consecință, Înalta Curte a respins excepțiile tardivității și nulității recursului, iar pe fond a admis recursul, a modificat decizia recurată și a respins, ca nefondat, apelul pârâtei SC T. SA. Cererea de revizuire formulată de SC T. SA. Împotriva deciziei nr. 3169 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comerciala, a formulat cerere de revizuire pârâta SC T. SA, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea decizie atacate, cu consecința rejudecării recursului. În argumentarea cererii de revizuire, revizuenta a susținut că înscrisurile ce însoțesc cererea de revizuire nu au fost depuse în nici un cadrul procesual, instanțele de judecată neavând posibilitatea de a le studia și de a-și forma o părere în spiritul legii, acestea fiind de natură a justifica cererea de revizuire pentru a se reține o altă situație de fapt decât cea stabilită inițial.

Aceste înscrisuri nu au fost găsite în arhiva Oficiului de Cadastru Buzău, fiind găsite ulterior la instanțele organelor de cercetare penală care nu puteau soluționa acțiunile cu care au fost învestite în lipsa acestor documente anexate cererii de revizuire. Astfel, în paralel cu acțiunile comerciale intentate de A.D.S. București au fost formulate plângeri penale împotriva administratorului societății SC T. SA, plângeri ce au fost soluționate, strângându-se probe din înscrisuri, efectuându-se expertize de specialitate și în final ajungându-se la soluția de neînceperea urmării penale.

Printre aceste înscrisuri, s-a aflat și tabelul nominal cu suprafețele de teren administrate de SC T. SA, înscris în baza căruia se întemeiază cererea de revizuire, tabel în care se regăsesc numerele reale cu denumirile de origine, societatea fiind la origine fostă fermă de solarii și nu „tabelul centralizator din 19 iunie 2004” cu parcelele 1-19 și 40, aceste parcele reprezentând terenurile arabile ale fermelor vegetale, neamenajate cu solarii, tabel ce a reprezentat proba forte anexată la dosar de fiecare dată și potrivit căruia SC T. SA a fost obligată să restituie terenul. Mai mult decât atât, în raportul de expertiză tehnică efectuată în dosarul de cercetări penale se regăsesc numerele reale cu terenurile care cuprind suprafața menționată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru SC T. SA.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate de revizuentă se constată că aceasta este nefondată. Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs, dar numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute în respectivul text. În art. 322 pct. 4 C. proc. civ. se prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs „dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză”.

Pentru admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., este necesar ca actul să fi fost declarat fals de către o altă instanță decât cea care judecă revizuirea, indiferent dacă este vorba de o instanță penală sau civilă. Or, această condiție nu este îndeplinită în speță, întrucât tabelul centralizator din 19 iunie 2002 la care face referire revizuenta a fi fals, în concluziile scrise depuse la data de 26 ianuarie 2009 nu a fost declarat fals de către o altă instanță, neexistând în acest sens vreo hotărâre judecătorească penală sau civilă, astfel cum cere menționata dispoziție legală. Totodată, se constată că din conținutul motivelor de revizuire, plângerile penale la care face referire revizuenta privesc pe administratorul societății SC T. SA și nu vreun judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată la care se referă textul de lege evocat.

Referitor la cel de-al doilea motiv de revizuire invocat, art. 322 pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, poate fi cerută „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”,se constată că și acesta este nefondat.

Sintetizând elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru motivul arătat, rezultă că înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată; înscrisul să fi fost necunoscut pentru instanță și revizuent; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forța majoră; înscrisul să fie doveditor, adică determinant pentru soluția în litigiu; înscrisul trebuie prezentat instanței, odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui. În speță, revizuenta, a anexat cererii de revizuire mai multe înscrisuri, printre care și tabelul nominal cu suprafețele de teren administrate de SC T. SA pe care și-a întemeiat cererea de revizuire, considerându-l un înscris nou, apt să conducă la anularea deciziei atacate.

Înscrisul referitor la suprafețele de teren administrate de SC T. SA prin faptul că nu a fost găsit în arhiva Oficiului de Cadastru Buzău și găsit ulterior la instanțele organelor de cercetare penală și nici faptul că sediul societății SC T. SA a suferit un incediu, nu reprezintă, în sensul textului citat, o împrejurare mai presus de voința sa, asimilabilă forței majore, de natură a face admisibilă cererea de revizuire. De altfel, respectivul tabel nominal cu suprafețele de teren administrate de SC T. SA nu întrunește condiția de „înscris doveditor” pentru a fi considerat determinant, hotărâtor și de natură a fi condus la o altă soluție decât aceea pronunțată de instanță în obligația de a face.

În consecință, cererea de revizuire este apreciată ca neîntemeiată și sub acest aspect va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC T. SA Buzău împotriva deciziei nr. 3619 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.