ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 388/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 388/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15 iunie 2004

la Judecătoria Buzău, cu modificările din 29 iulie 2004

reclamanta, A.D.S. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Buzău,

solicitând să fie obligată să-i predea, pe bază de

protocol, suprafața de 11,08 ha, din care 8,7 ha arabil iar 2,38 ha

neagricol, conform tabelului centralizat din 19 iunie 2004 și schiței

cadastrale.

Judecătoria Buzău,

prin sentința 6474 din 2 decembrie 2004, a admis acțiunea astfel cum

a fost formulată.

Pârâta a declarat apel

invocând în principal excepția necompetenței materiale a

instanței civile, întrucât imobilele cerute de reclamantă fac parte

din fondul său de comerț, astfel că pricina are natură

comercială.

Tribunalul Buzău, secția

comercială și contencios administrativ, prin decizia 484 din 21

noiembrie 2005 a admis apelul pârâtei a anulat sentința Judecătoriei

și a dispus trimiterea dosarului în primă instanță spre

soluționare secției comerciale și contencios administrativ a

Tribunalului Buzău.

S-a reținut, în

esență, că obiectul litigiului – terenuri arabile și

neagricole – privește fondul de comerț al pârâtei, societate

comercială. Ca urmare prin aplicarea art. 3, art. 4, art. 7, art. 9

și art. 59 C. com., s-a reținut că litigiul are natură

comercială competența soluționării revenind conform art. 2 pct.

1 lit. a), Tribunalului comercial.

Decizia sus

menționată a fost atacată de reclamanta A.D.S. cu recurs, pe

motiv că litigiul este de natură civilă.

Prin decizia nr. 1047 din 28

februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și contencios administrativ, a respins recursul ca nefondat, reținând

că litigiul are ca obiect predarea unui teren, care face parte din fondul

de comerț al pârâtei, societate comercială si că, potrivit art. 56

C. com. – care prevede că dacă un act este comercial pentru una din

părți, toți contractanții sunt supuși legii comerciale

– natura pricinii este comercială, astfel că soluționarea în

primă instanță revine secției comerciale a Tribunalului

Buzău.

Judecând în fond, Tribunalul

Buzău, secția comercială și contencios administrativ, prin

sentința 653 din 25 mai 2006 a admis acțiunea reclamantei A.D.S.

și a obligat pârâta SC T. SA Buzău să predea reclamantei pe

bază de protocol suprafața de 11,08 ha teren din care 8,7 ha arabil

și 2,38 ha neagricol, proprietate de stat, identificat în tabelul

centralizator din 19 iunie 2002 și schița anexă, aflat pe

teritoriul administrativ al orașului Buzău, exploatat de SC T. SA

Buzău.

Prin aceiași

hotărâre instanța a respins excepțiile privind lipsa

calității procesuale active și a lipsei de interes a

reclamantei.

În pronunțarea acestei

hotărâri, s-a reținut, referitor la excepțiile invocate,

că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, A.D.S. este

instituția creată pentru a exercita în numele statului prerogativele

dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor aflate sub

luciu de apă, pentru gestionarea și administrarea eficientă a

patrimoniului de stat.

Pe fond, s-a reținut

că pârâta nu a dobândit proprietatea asupra terenurilor, că acestea

nu fac parte din capitalul social al societății comerciale

constituită din A.D.S., în temeiul Legii nr. 15/1990, întrucât

situația juridică a acestora, respectiv reconstituirea sau

constituirea dreptului de proprietate urma să fie reglementată prin

acte normative speciale ulterioare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 254/1998,

Legea nr. 213/1998, Legea nr. 1/2000).

S-a mai reținut

că, potrivit Legii nr. 268/2001, art. 6 și art. 7 alin. (5), fostele

întreprinderi agricole de stat aveau obligația legală de a preda

către A.D.S. terenurile deținute fără titlu, urmând să

se încheie contracte de concesiune si, că pârâta nu putea înstrăina

terenurile aflate în administrarea sa, întrucât nu era titulara dreptului de

proprietate, astfel că nu a fost primită apărarea privind

înstrăinarea terenurilor către terți.

Împotriva acestei

hotărâri, pârâta a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și contencios administrativ,

prin decizia nr. 236 din 8 noiembrie 2006, hotărârea atacată fiind

schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În pronunțarea acestei

hotărâri s-a reținut că potrivit art. 1 și art. 3 din Legea

nr. 268/2001, A.D.S. are ca misiune privatizarea societăților

comerciale constituite în temeiul Legii nr. 15/1990, care provin din fostele

I.A.S.-uri.

Or, aceste dispoziții

legale nu i se pot aplica pârâtei SC „T.” SA Buzău care este deja o

societate privatizată în parte, în care A.D.S. este acționar

minoritar, iar G.D. deține 65,29% din acțiuni, astfel că pârâta

nu mai poate fi obligată să predea terenurile agricole, întrucât

parte din acestea au fost înstrăinate.

Împotriva acestei ultime

hotărâri, reclamanta A.D.S. a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ.

După analiza criticilor

aduse deciziei, Înalta Curte a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite

cerințele pentru modificarea hotărârii anterior pronunțată

în cauză întrucât instanța de apel a reținut nelegal că

terenurile agricole în suprafață de 16,55 ha aparțin pârâtei SC

T. SA, că acestea corespund valorii acțiunilor celor doi

acționari A.D.S. cu 34,70% și G.D. cu 65,29%. A mai reținut

că nelegalitatea cuprinderii terenurilor în capitalul social s-a produs

chiar de la constituirea societății pârâte în temeiul Legii nr. 15/1990

și că nu au fost respectate dispozițiile art. 20 din

aceeași lege și Legea nr. 268/2001.

De asemenea, a mai

reținut că, nelegal S.C. T. S.A. prin administratorul său a

procedat la înstrăinarea prin licitație a terenurilor a căror

proprietate nu le deținea, fiind criticabilă reținerea

instanței de apel în sensul că pârâta nu mai poate fi obligată

să predea terenul, fiind societate privatizată în procent de 65,29%,

întrucât terenul a fost ilegal trecut în proprietatea societății, iar

acțiunile nu puteau să includă și valoarea terenurilor.

Astfel că, întemeiat instanța de fond a reținut că nefiind

proprietară asupra terenurilor, înstrăinarea acestora este

nelegală, pârâta având obligația predării către A.D.S.,

instituție de interes public ce exercită în numele statului

prerogativele privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole.

În consecință,

Înalta Curte a respins excepțiile tardivității și

nulității recursului, iar pe fond a admis recursul, a modificat

decizia recurată și a respins, ca nefondat, apelul pârâtei SC T. SA.

Cererea de revizuire

formulată de SC T. SA.

Împotriva deciziei nr. 3169

din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comerciala, a formulat cerere de revizuire

pârâta SC T. SA, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5

C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea decizie

atacate, cu consecința rejudecării recursului.

În argumentarea cererii de

revizuire, revizuenta a susținut că înscrisurile ce însoțesc

cererea de revizuire nu au fost depuse în nici un cadrul procesual,

instanțele de judecată neavând posibilitatea de a le studia și

de a-și forma o părere în spiritul legii, acestea fiind de

natură a justifica cererea de revizuire pentru a se reține o

altă situație de fapt decât cea stabilită inițial. Aceste

înscrisuri nu au fost găsite în arhiva Oficiului de Cadastru Buzău,

fiind găsite ulterior la instanțele organelor de cercetare

penală care nu puteau soluționa acțiunile cu care au fost

învestite în lipsa acestor documente anexate cererii de revizuire.

Astfel, în paralel cu

acțiunile comerciale intentate de A.D.S. București au fost formulate

plângeri penale împotriva administratorului societății SC T. SA,

plângeri ce au fost soluționate, strângându-se probe din înscrisuri,

efectuându-se expertize de specialitate și în final ajungându-se la

soluția de neînceperea urmării penale.

Printre aceste înscrisuri,

s-a aflat și tabelul nominal cu suprafețele de teren administrate de

SC T. SA, înscris în baza căruia se întemeiază cererea de revizuire,

tabel în care se regăsesc numerele reale cu denumirile de origine,

societatea fiind la origine fostă fermă de solarii și nu

„tabelul centralizator din 19 iunie 2004” cu parcelele 1-19 și 40, aceste

parcele reprezentând terenurile arabile ale fermelor vegetale, neamenajate cu

solarii, tabel ce a reprezentat proba forte anexată la dosar de fiecare

dată și potrivit căruia SC T. SA a fost obligată să

restituie terenul.

Mai mult decât atât, în

raportul de expertiză tehnică efectuată în dosarul de

cercetări penale se regăsesc numerele reale cu terenurile care

cuprind suprafața menționată în certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru SC T. SA.

Examinând cererea de

revizuire prin prisma motivelor invocate de revizuentă se constată

că aceasta este nefondată.

Potrivit art. 322 alin. (1) C.

proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri date de o

instanță de recurs, dar numai pentru motivele expres și

limitativ prevăzute în respectivul text.

În art. 322 pct. 4 C. proc.

civ. se prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri date de o

instanță de recurs „dacă un judecător, martor sau expert,

care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o

infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a

dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma

judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat

disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau

gravă neglijență în acea cauză”.

Pentru admiterea cererii de

revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., este necesar ca actul

să fi fost declarat fals de către o altă instanță

decât cea care judecă revizuirea, indiferent dacă este vorba de o

instanță penală sau civilă.

Or, această

condiție nu este îndeplinită în speță, întrucât tabelul

centralizator din 19 iunie 2002 la care face referire revizuenta a fi fals, în

concluziile scrise depuse la data de 26 ianuarie 2009 nu a fost declarat fals

de către o altă instanță, neexistând în acest sens vreo

hotărâre judecătorească penală sau civilă, astfel cum

cere menționata dispoziție legală.

Totodată, se

constată că din conținutul motivelor de revizuire, plângerile

penale la care face referire revizuenta privesc pe administratorul

societății SC T. SA și nu vreun judecător, martor sau

expert care a luat parte la judecată la care se referă textul de lege

evocat.

Referitor la cel de-al

doilea motiv de revizuire invocat, art. 322 pct. 5 C. proc. civ. potrivit

căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul,

poate fi cerută „dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau

care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a

modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat

hotărârea a cărei revizuire se cere”,se constată că și

acesta este nefondat.

Sintetizând elementele de

admisibilitate a cererii de revizuire, pentru motivul arătat, rezultă

că înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecării

procesului terminat prin hotărârea atacată; înscrisul să fi fost

necunoscut pentru instanță și revizuent; partea să fi fost

împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forța majoră;

înscrisul să fie doveditor, adică determinant pentru soluția în

litigiu; înscrisul trebuie prezentat instanței, odată cu cererea de

revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.

În speță,

revizuenta, a anexat cererii de revizuire mai multe înscrisuri, printre care

și tabelul nominal cu suprafețele de teren administrate de SC T. SA

pe care și-a întemeiat cererea de revizuire, considerându-l un înscris

nou, apt să conducă la anularea deciziei atacate.

Înscrisul referitor la

suprafețele de teren administrate de SC T. SA prin faptul că nu a

fost găsit în arhiva Oficiului de Cadastru Buzău și găsit

ulterior la instanțele organelor de cercetare penală și nici

faptul că sediul societății SC T. SA a suferit un incediu, nu

reprezintă, în sensul textului citat, o împrejurare mai presus de

voința sa, asimilabilă forței majore, de natură a face admisibilă

cererea de revizuire.

De altfel, respectivul tabel

nominal cu suprafețele de teren administrate de SC T. SA nu

întrunește condiția de „înscris doveditor” pentru a fi considerat

determinant, hotărâtor și de natură a fi condus la o altă

soluție decât aceea pronunțată de instanță în

obligația de a face.

În consecință,

cererea de revizuire este apreciată ca neîntemeiată și sub acest

aspect va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de revizuenta SC T. SA Buzău împotriva deciziei nr.

3619 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.