ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2245/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 2 decembrie 2004 la Judecătoria Buzău, reclamanta Parohia Ortodoxă Cândești a chemat în judecată pârâții A.D.S.,

T.A., T.M. și T.D., solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 19579 din 5

octombrie 2004 emisă de prima pârâtă pentru ceilalți pârâți și anume pentru

suprafața de 4,05 ha teren intravilan din totalul de 6,50 ha, atribuit acestor pârâți.

În motivarea acțiunii arată

că suprafața de 4,05 ha reprezintă cimitirul uman, aleea asfaltată de intrare

la biserica satului, curtea bisericii satului și curtea casei parohiale, teren

pentru care a obținut reconstituirea proprietății prin sentința civilă nr. 4509

din 24 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Buzău, iar prin Hotărârea nr.

16 din 28 februarie 2002 a C.L.V. și acordul directorului S.P.C. i s-a predat

acest teren, pe care se află aproape 50 de morminte cu cavouri și grilaje.

Mai arată că nelegal și

terenul în suprafață de 4,05 ha a fost inclus în decizia contestată, în baza

Legii nr. 10/2001, cu toate că sunt proprietari asupra acestuia de mult timp,

terenul aflându-se în jurul celor două biserici existente în satul Cândești,

construite în anul 1650, respectiv anul 1824.

Judecătoria Buzău, prin

sentința civilă nr. 6965 din 22 decembrie 2004 și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în temeiul art. 24

alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, recurs ce s-a soluționat de către Tribunalul Buzău, secția

civilă, prin Decizia nr. 113 din 2 martie 2005, prin care a fost admis, s-a

casat sentința recurată și s-a trimis cauza la Judecătoria Buzău spre competentă soluționare, Instanță care urmează să pună în discuție

competența teritorială.

Se reține că reclamanta nu

contestă dreptul de proprietate al pârâților cu privire la suprafața de 6,50 ha teren, ci amplasamentul acestui teren, atribuit din terenul pe care îl solicită și

reclamanta, situație în care aceasta are deschisă calea dreptului comun și

anume la judecătorie.

Rejudecând cauza,

Judecătoria Buzău și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Ploiești, prin sentința civilă nr. 3191 din 16 iunie 2005,

reținând că în cauză se atacă un act administrativ emis de o autoritate publică

centrală și chiar dacă decizia s-a emis în baza Legii nr. 10/2001, dispozițiile

acestei legi nu sunt aplicabile, ci ale Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004, conform art. 10 alin. (1) din lege și art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 106 din 25

aprilie 2006 a respins excepțiile privind netimbrarea și prematuritatea

introducerii acțiunii, invocate de A.D.S., precum și excepția tardivității

acțiunii, invocată de pârâții T.D. și T.M. și a admis acțiunea precizată,

formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Cândești, în sensul că s-a anulat

parțial Decizia nr. 19579/2004 pentru suprafața de 3,86 ha și au fost obligați pârâții la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Instanța reține că A.D.S. a

încălcat dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 10

pct. 10.3 din H.G. nr. 498/2003, neverificând realitatea din teren înainte de

emiterea deciziei pentru a constata că terenul ce s-a retrocedat cuprinde un

cimitir în funcțiune, aleea de acces la biserică, curtea bisericii, curtea

casei parohiale și teren arabil situat pe locul fostului cimitir.

Mai reține că terenul în

suprafață de 19,94 ha aparținând autorilor pârâților T. se află între cele două

biserici, că terenul în suprafață de 1,52 ha este în prezent livadă, fost cimitir, iar terenul în suprafață de 1,12 ha este ocupat de cimitirul nou, așa cum

rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză și din celelalte înscrisuri

aflate la dosar.

Referitor la excepțiile

invocate, reține că acțiunea este legal timbrată, s-a formulat plângerea

prealabilă anterior introducerii acțiunii, iar acțiunea s-a promovat în

termenul de un an prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Pârâții T.M. și T.D. au

declarat recurs împotriva hotărârii, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Susțin că nelegal s-a

respins excepția tardivității formulării acțiunii, deoarece actul administrativ

prin care li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu

este Decizia nr. 10695 din 27 ianuarie 2004 a A.D.S., cunoscută de intimata - reclamantă încă de la data când a fost emisă, iar Decizia nr. 19579 din 5

octombrie 2004 numai a modificat cealaltă decizie.

De asemenea, susține că

eronat Instanța a apreciat că termenul de promovare a acțiunii este de un an de

la data emiterii actului, nu termenul de 30 de zile de la data luării la

cunoștință de actul administrativ contestat, care este un termen de decădere.

În ce privește fondul cauzei,

consideră că Instanța a apreciat în mod eronat probele existente la dosar,

deoarece au dovedit existența dreptului de proprietate pe care nu l-au pierdut

niciodată legal, așa cum rezultă din înscrisurile pe care le-au depus la dosar

și din actele emanate de la A.N.

Menționează că Instanța a

reținut greșit că prin decizia contestată le-a fost retrocedat un cimitir în

funcțiune, ceea ce nu este adevărat pentru că în decizie nu se cuprind

cimitirul, cele două biserici, curțile acestora și aleea de acces la biserica

veche, iar așa zisul cimitir în funcțiune reprezintă rezultatul unei acțiuni

abuzive prin care s-au realizat morminte răzlețe în terenul proprietatea lor.

Și A.D.S. a declarat recurs

împotriva hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Consideră că din documentele

depuse de intimata - reclamantă reiese că terenul în discuție nu intră în

categoria de folosință, lăcaș de veci, fiind extins cimitirul începând cu anul

2002, când intimata nu avea reconstituit dreptul de proprietate asupra

terenului respectiv, iar faptul că pe teren există un cimitir nu duce la

concluzia că acest teren este proprietatea reclamantei, hotărârea pe care o

invocă drept temei al reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestuia

fiind emisă abia la data de 24 martie 2003, hotărâre care nici nu indică

amplasamentul pe care se face reconstituirea.

Susține că expertul nu a

răspuns decât parțial la obiectivele stabilite de Instanță, lăsând la

dispoziția Instanței dreptul de a aprecia documentele sub aspectul lor juridic,

iar reclamanta nu a putut prezenta decât sentința civilă nr. 4506 din 24

septembrie 2003 pentru care s-a prevăzut suprafața de 13,5 ha teren, căreia nu i s-a stabilit amplasamentul, spre deosebire de pârâți, care au prezentat

acte prin care au dovedit că au dreptul la restituirea terenului în discuție.

Menționează că s-a urmărit

stingerea litigiului apărut între reclamantă și familia T., ultimii propunând

efectuarea unui schimb de terenuri în ce privește suprafața de 1,12 ha reprezentând extinderea cimitirului, dar reprezentanții reclamantei nu au fost de acord.

Intimata - reclamantă a

depus întâmpinare atât la recursul declarat de recurenții T. cât și la recursul

declarat de recurenta A.D.S.

În motivarea întâmpinărilor

arată că excepțiile privind necompetența teritorială a Instanței, netimbrarea,

prematuritatea acțiunii, inadmisibilitatea acțiunii și tardivitatea acțiunii

sunt neîntemeiate, iar în ce privește fondul cauzei susține că Instanța a

manifestat un rol activ și a ajuns la concluzia justă că terenul în discuție îi

aparține.

La termenul de astăzi

recurenții au invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel

Ploiești în soluționarea pricinii, menționând că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 10/2001, în baza cărora competența revine Instanței

civile, nu Instanței de contencios administrativ.

Conform prevederilor art.

137 alin. (1) și art. 162 C. proc. civ., Instanța trebuie să se pronunțe mai

întâi asupra excepțiilor.

În cauza de față s-a invocat

o excepție de procedură de ordine publică, care privește competența materială,

astfel că se va analiza cu prioritate această excepție.

Se va reține că Judecătoria

Buzău, ca Instanță civilă de drept comun, era competentă să soluționeze pricina

de față ca Instanță de Fond.

Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989 are în vedere restituirea în natură sau prin

echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist,

către foștii proprietari sau moștenitorii acestora.

Se face referire, în

cuprinsul acestei legi, la persoana îndreptățită la restituire, iar în cauza de

față au fost considerați ca persoane îndreptățite recurenții - pârâți T.A., T.M.

și T.D., în favoarea cărora s-a emis decizia prin care s-a dispus restituirea

în natură a unui imobil - teren, contestată de intimata - reclamantă parțial.

Numai recurenții T. aveau

calitatea de a contesta decizia în temeiul dispozițiilor art. 3 sau art. 24

alin. (7) din Legea nr. 10/2001, aceștia fiind parte la raportul juridic creat

în urma emiterii Deciziei nr. 19579 din 5 octombrie 2004 emisă de A.D.S.,

persoane îndreptățite la restituire în baza acestei legi, în situația în care

se considerau nemulțumite de decizie.

Intimata are în această

situație calitatea de terț, pentru care nici o normă din cuprinsul Legii nr.

10/2001 nu-i conferă dreptul de a ataca decizia de restituire a imobilului în

temeiul acestei legi.

Ca atare, se constată că Instanța

de Fond, respectiv Curtea de Apel Ploiești, a soluționat greșit, în primă Instanță

și ca Instanță de contencios administrativ, pricina de față.

De aceea, în temeiul art. 1

pct. 1, art. 312 alin. (6) și art. 313 C. proc. civ. și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se va casa sentința recurată și se va dispune trimiterea

cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Buzău, care urmează să aibă în vedere și celelalte motive de recurs invocate de

recurenți, în măsura în care apreciază că au relevanță în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâții T.M. și T.D. și A.D.S. împotriva Deciziei nr. 106 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre competentă soluționare, la Judecătoria Buzău.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2007.