ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 755/2006

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 24 septembrie 2001 reclamanta R.C.T. a chemat în judecată pe pârâta S.N.I.F. Buzău pentru obligarea acesteia să soluționeze în conformitate cu Legea nr. 10/2001, notificarea nr. 1403 din 12 martie 2001 depusă de ea prin executorul judecătoresc pentru revendicarea imobilului situat în sat Aldeni comuna Cernătești județul Buzău (casă de locuit cu anexe gospodărești așezate pe 9000 mp și 31 ha teren agricol). Bunul revendicat a fost proprietatea tatălui său, cumpărat în 1933 și a fost trecut în proprietatea Centrului de Combatere a Eroziunii Solului Aldeni, prin Ordinul nr. 712/1956 al Ministerului Agriculturii.

În urma unui proces soluționat în 1966 reclamanta a obținut casa, terenul rămânând în continuare în administrarea S.N.I.F. Buzău care deși notificată nu i-a dat nici un răspuns. Reclamanta a solicitat restituirea în natură a bunului iar pentru terenul ocupat de sediul de S.N.I.F. Buzău și pentru construcțiile demolate a cerut despăgubiri bănești. Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 497 din 4 noiembrie 2002 a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantei în natură 1400 mp teren curți și clădiri situate în sat Aldeni comuna Cernătești conform variantei a II a raportului de expertiză (conform completărilor), întocmit de B.O.

Prin aceeași hotărâre a fost obligată pârâta să o despăgubească pe reclamantă pentru suprafața de teren arabil (ocupat de pepiniera pomicolă) care nu se poate restitui în natură, conform variantei a II-a din aceeași expertiză, cu suma de 23.397.660 lei care va fi actualizată după îndeplinirea procedurii prevăzută de art. 36 din Legea nr. 10/2001. În motivarea acestei hotărâri instanța a reținut următoarele: reclamanta este fiica lui S.G. proprietarul, la data preluării, al imobilelor solicitate, o casă de locuit și anexe pe o suprafață de teren de 9000 mp precum și un teren agricol de 31 ha. Construcțiile au fost demolate și pe teren a fost ridicată ulterior o nouă clădire care este actualul sediu al S.N.Î.F.

din satul Aldeni. Pentru terenul ocupat în modalitatea arătată, s-a constatat dreptul reclamantei la despăgubiri bănești în cuantumul stabilit prin expertiza necontestată (respectiv suprafața de 3333 mp). S-a constatat totodată că reclamanta este îndreptățită să primească în natură terenul liber individualizat în varianta a II-a a expertizei. Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 65 din 25 martie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței Tribunalului de către reclamantă și a admis apelul declarat de către pârâta S.N.Î.F., sucursala Buzău, schimbând în parte sentința atacată, în sensul că a fost obligată S.N.Î.F. să restituie reclamantei suprafața de 850 mp teren arabil din comuna Cernătești, sat Albeni, situat în spatele terenului de 1400 mp curți și clădiri, și nu 8667 mp la cât fusese obligată intimata pârâtă să restituie reclamantei.

Instanța de apel a reținut că este neîntemeiată critica reclamantei în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul ocupat de pârâți și pentru construcțiile demolate întrucât această omisiune se putea remedia prin mecanismul instituit de art. 281 2 C. proc. civ. S-a mai reținut că de altfel pretențiile reclamantei sub acest aspect, nu au fost dovedite. Apelul pârâtei a fost primit numai sub aspectul obligării sale la restituirea în natură a terenului agricol extravilan situat în spatele curții care măsoară în prezent numai 7817 mp (prin deducerea din suprafața pretinsă de pârâții 8667 mp, a unei porțiuni de 850 mp care a devenit între timp intravilan).

S-a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră în reglementarea acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991 și de Legea nr. 1/2000 și care au fost revendicate în temeiul acestor dispoziții legale. Ca atare, în raport de aceste dispoziții imperative ale legii instanța a considerat fără relevanță acordul pârâtei, în notele scrise depuse la dosar pentru restituirea către reclamantă a acestor terenuri și nici împrejurarea că terenul nu a fost luat în calcul în cadrul reconstituirii solicitate în baza Legii nr. 1/ 2000 deoarece se afla în administrarea S.N.I.F. Buzău. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs criticând soluția în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ. În fapt recurenta a arătat că instanța a aplicat greșit dispozițiile procedurale când a apreciat că nepronunțarea asupra unui capăt de cerere este o simplă omisiune care pute fi îndreptată prin aplicarea art. 281 2 C. proc. civ. În realitate nu este vorba de o simplă omisiune ci de o greșeală de judecată și că oricum nesolicitarea îndreptării deciziei în temeiul art. 281 2 nu înlătură posibilitatea formulării unui apel bazat pe acest motiv. S-a mai criticat soluția pentru neluarea în considerare a probelor administrate în susținerea acestui capăt de cerere. La dosar există înscrisuri care dovedesc terenul pretins precum și expertiza A.M. de evaluare a unui teren care există faptic dar care nu se poate restituirea în natură.

Aceeași tăcere a păstrat-o instanța și în legătură cu probele administrate în susținerea pretențiilor privind clădirile demolate. S-a mai criticat faptul că instanța a făcut o greșită interpretare a legii când a considerat că suprafața de teren din spatele curții nu se poate restitui decât în temeiul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000 făcând astfel o greșită interpretare a actelor emanând de la organele abilitate de reglementările funciare să rezolve pretențiile întemeiate pe respectivele dispoziții. S-a arătat astfel că din adresa nr. 444 din 12 februarie 2003 eliberată de Primăria comunei Cernătești a rezultat că suprafața de teren în litigiu nu face obiectul Legii nr. 1/2000 sau altă dispoziție specială din materia dreptului funciar.

Recursul este fondat și se va admite pentru considerentele ce urmează. Textul art. 282 2 C. proc. civ., pentru situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra un capăt de cere principal sau accesoriu sau a unei cereri conexe sau incidente, dă posibilitatea părții să ceară completarea hotărârii. Redactarea textului este făcută în modalitatea supletivă „se poate cere completarea”, ceea ce înseamnă că partea beneficiază sau nu de o alegere și nu i se impune obligația să acționeze numai în acest temei pentru remedierea omisiunilor produse. Dacă partea alege, pentru îndreptarea omisiunilor, calea de atac prevăzută de lege și nu procedura deschisă de art. 281 2 C. proc. civ., nu înseamnă că instanța de control judiciar nu este obligată să analizeze și să se pronunțe cu privire la acel motiv.

S-ar putea opune un asemenea beneficiu de discuțiune numai în situația în care reglementarea specială ar fi obligatorie și imperativă și nu supletivă cum este în exemplul de speță. O altă interpretare conduce în mod inevitabil la încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 295 alin. (1) C. proc. civ. „instanța va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”, ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.: „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății” și echivalează practic cu o denegare de dreptate care îi este prohibită judecătorului în termenii art. 3 C. civ. Întemeiate sunt și criticile referitoare la necercetarea unei probe administrate, hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

Într-adevăr instanța nu s-a preocupat de stabilirea situației curente a terenului revendicat. S-a considerat, că acestui teren pretins în petitul acțiunii nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 el făcând deja obiect de revendicare în temeiul legilor fondului funciar. Instanța nu a stabilit ce se întâmplă cu o parte din teren care nu a fost luat în discuție nici în procedura legilor funciare așa cum rezultă din documentul existent la fila 26 în dosarul curții de apel (adresa nr. 444 din 12 februarie 2003). Sub acest aspect s-a procedat la o analiză suma când s-a statuat că pentru teren nu se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001. Pentru considerentele arătate se constată întemeiat recursul reclamantei și văzând și dispozițiile art. 312 C. proc.

civ. acesta se va admite, se va casa în parte decizia nr. 65/2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, numai în ce privește soluția dată apelului reclamantei. Se va trimite cauza spre rejudecarea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 497 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău aceleiași instanța, care va analiza apelul sub aspectul motivelor arătate în cerere de investire a instanței de control judiciar și va avea în vedere și criticile din recurs arătate mai sus și reținute ca fiind întemeiate. Celelalte dispoziții ale deciziei nr. 65/2003 urmează a fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta R.C.T. împotriva deciziei nr. 65 din 25 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează în parte decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 497 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.