ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 755/2006

Deliberând asupra recursului de față

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 24 septembrie 2001

reclamanta R.C.T. a chemat în judecată pe pârâta S.N.I.F. Buzău pentru

obligarea acesteia să soluționeze în conformitate cu Legea nr. 10/2001,

notificarea nr. 1403 din 12 martie 2001 depusă de ea prin executorul

judecătoresc pentru revendicarea imobilului situat în sat Aldeni comuna

Cernătești județul Buzău (casă de locuit cu anexe gospodărești așezate pe 9000

mp și 31 ha teren agricol). Bunul revendicat a fost proprietatea tatălui său,

cumpărat în 1933 și a fost trecut în proprietatea Centrului de Combatere a

Eroziunii Solului Aldeni, prin Ordinul nr. 712/1956 al Ministerului

Agriculturii. În urma unui proces soluționat în 1966 reclamanta a obținut casa,

terenul rămânând în continuare în administrarea S.N.I.F. Buzău care deși

notificată nu i-a dat nici un răspuns.

Reclamanta

a solicitat restituirea în natură a bunului iar pentru terenul ocupat de sediul

de S.N.I.F. Buzău și pentru construcțiile demolate a cerut despăgubiri bănești.

Tribunalul

Buzău prin sentința civilă nr. 497 din 4 noiembrie 2002 a admis în parte

acțiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantei în natură 1400 mp teren

curți și clădiri situate în sat Aldeni comuna Cernătești conform variantei a II

a raportului de expertiză (conform completărilor), întocmit de B.O.

Prin

aceeași hotărâre a fost obligată pârâta să o despăgubească pe reclamantă pentru

suprafața de teren arabil (ocupat de pepiniera pomicolă) care nu se poate

restitui în natură, conform variantei a II-a din aceeași expertiză, cu suma de

23.397.660 lei care va fi actualizată după îndeplinirea procedurii prevăzută de

art. 36 din Legea nr. 10/2001.

În

motivarea acestei hotărâri instanța a reținut următoarele: reclamanta este

fiica lui S.G. proprietarul, la data preluării, al imobilelor solicitate, o

casă de locuit și anexe pe o suprafață de teren de 9000 mp precum și un teren

agricol de 31 ha. Construcțiile au fost demolate și pe teren a fost ridicată

ulterior o nouă clădire care este actualul sediu al S.N.Î.F. din satul Aldeni.

Pentru

terenul ocupat în modalitatea arătată, s-a constatat dreptul reclamantei la

despăgubiri bănești în cuantumul stabilit prin expertiza necontestată

(respectiv suprafața de 3333 mp).

S-a

constatat totodată că reclamanta este îndreptățită să primească în natură

terenul liber individualizat în varianta a II-a a expertizei.

Curtea

de Apel Ploiești prin decizia nr. 65 din 25 martie 2003 a respins ca nefondat

apelul declarat împotriva sentinței Tribunalului de către reclamantă și a admis

apelul declarat de către pârâta S.N.Î.F., sucursala Buzău, schimbând în parte

sentința atacată, în sensul că a fost obligată S.N.Î.F. să restituie

reclamantei suprafața de 850 mp teren arabil din comuna Cernătești, sat Albeni,

situat în spatele terenului de 1400 mp curți și clădiri, și nu 8667 mp la cât

fusese obligată intimata pârâtă să restituie reclamantei.

Instanța

de apel a reținut că este neîntemeiată critica reclamantei în sensul că

instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind acordarea de

despăgubiri bănești pentru terenul ocupat de pârâți și pentru construcțiile

demolate întrucât această omisiune se putea remedia prin mecanismul instituit

de art. 281

2

C. proc. civ. S-a mai reținut că de altfel pretențiile

reclamantei sub acest aspect, nu au fost dovedite.

Apelul

pârâtei a fost primit numai sub aspectul obligării sale la restituirea în

natură a terenului agricol extravilan situat în spatele curții care măsoară în

prezent numai 7817 mp (prin deducerea din suprafața pretinsă de pârâții 8667

mp, a unei porțiuni de 850 mp care a devenit între timp intravilan).

S-a

apreciat că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu

intră în reglementarea acestei legi terenurile al căror regim juridic este

reglementat de Legea nr. 18/1991 și de Legea nr. 1/2000 și care au fost

revendicate în temeiul acestor dispoziții legale. Ca atare, în raport de aceste

dispoziții imperative ale legii instanța a considerat fără relevanță acordul

pârâtei, în notele scrise depuse la dosar pentru restituirea către reclamantă a

acestor terenuri și nici împrejurarea că terenul nu a fost luat în calcul în

cadrul reconstituirii solicitate în baza Legii nr. 1/ 2000 deoarece se afla în

administrarea S.N.I.F. Buzău.

Împotriva

acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs criticând soluția în temeiul art.

304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În

fapt recurenta a arătat că instanța a aplicat greșit dispozițiile procedurale

când a apreciat că nepronunțarea asupra unui capăt de cerere este o simplă

omisiune care pute fi îndreptată prin aplicarea art. 281

2

C. proc.

civ. În realitate nu este vorba de o simplă omisiune ci de o greșeală de

judecată și că oricum nesolicitarea îndreptării deciziei în temeiul art. 281

2

nu înlătură posibilitatea formulării unui apel bazat pe acest motiv.

S-a

mai criticat soluția pentru neluarea în considerare a probelor administrate în

susținerea acestui capăt de cerere. La dosar există înscrisuri care dovedesc

terenul pretins precum și expertiza A.M. de evaluare a unui teren care există

faptic dar care nu se poate restituirea în natură.

Aceeași

tăcere a păstrat-o instanța și în legătură cu probele administrate în

susținerea pretențiilor privind clădirile demolate.

S-a

mai criticat faptul că instanța a făcut o greșită interpretare a legii când a

considerat că suprafața de teren din spatele curții nu se poate restitui decât

în temeiul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000 făcând

astfel o greșită interpretare a actelor emanând de la organele abilitate de

reglementările funciare să rezolve pretențiile întemeiate pe respectivele

dispoziții. S-a arătat astfel că din adresa nr. 444 din 12 februarie 2003

eliberată de Primăria comunei Cernătești a rezultat că suprafața de teren în

litigiu nu face obiectul Legii nr. 1/2000 sau altă dispoziție specială din

materia dreptului funciar.

Recursul

este fondat și se va admite pentru considerentele ce urmează.

Textul

art. 282

2

C. proc. civ., pentru situația în care instanța a omis să

se pronunțe asupra un capăt de cere principal sau accesoriu sau a unei cereri

conexe sau incidente, dă posibilitatea părții să ceară completarea hotărârii.

Redactarea

textului este făcută în modalitatea supletivă „se poate cere completarea”, ceea

ce înseamnă că partea beneficiază sau nu de o alegere și nu i se impune

obligația să acționeze numai în acest temei pentru remedierea omisiunilor

produse.

Dacă

partea alege, pentru îndreptarea omisiunilor, calea de atac prevăzută de lege

și nu procedura deschisă de art. 281

2

C. proc. civ., nu înseamnă că

instanța de control judiciar nu este obligată să analizeze și să se pronunțe cu

privire la acel motiv.

S-ar

putea opune un asemenea beneficiu de discuțiune numai în situația în care

reglementarea specială ar fi obligatorie și imperativă și nu supletivă cum este

în exemplul de speță.

O

altă interpretare conduce în mod inevitabil la încălcarea dispozițiilor

imperative ale art. 295 alin. (1) C. proc. civ. „instanța va verifica în

limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de

către prima instanță”, ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.: „în toate cazurile

judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății” și

echivalează practic cu o denegare de dreptate care îi este prohibită

judecătorului în termenii art. 3 C. civ.

Întemeiate

sunt și criticile referitoare la necercetarea unei probe administrate,

hotărâtoare asupra dezlegării pricinii. Într-adevăr instanța nu s-a preocupat

de stabilirea situației curente a terenului revendicat. S-a considerat, că

acestui teren pretins în petitul acțiunii nu-i sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 10/2001 el făcând deja obiect de revendicare în temeiul legilor

fondului funciar. Instanța nu a stabilit ce se întâmplă cu o parte din teren

care nu a fost luat în discuție nici în procedura legilor funciare așa cum

rezultă din documentul existent la fila 26 în dosarul curții de apel (adresa

nr. 444 din 12 februarie 2003). Sub acest aspect s-a procedat la o analiză suma

când s-a statuat că pentru teren nu se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Pentru

considerentele arătate se constată întemeiat recursul reclamantei și văzând și

dispozițiile art. 312 C. proc. civ. acesta se va admite, se va casa în parte

decizia nr. 65/2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, numai în ce

privește soluția dată apelului reclamantei. Se va trimite cauza spre

rejudecarea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 497

din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău aceleiași instanța, care va analiza

apelul sub aspectul motivelor arătate în cerere de investire a instanței de

control judiciar și va avea în vedere și criticile din recurs arătate mai sus

și reținute ca fiind întemeiate.

Celelalte

dispoziții ale deciziei nr. 65/2003 urmează a fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta R.C.T. împotriva deciziei nr. 65 din 25 martie 2003 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă.

Casează în parte decizia și trimite

cauza spre rejudecarea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței

civile nr. 497 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.