ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 26.05.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4482/2011

HOTĂRÂRE

26.05.2011

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4482/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de la 11 februarie 2005 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

reclamanta P.C.P.R. a chemat în judecată pe pârâta SC A. Mogoșoaia SA și a solicitat

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze dispoziția nr. 144

din 22 decembrie 2004, prin care pârâta a respins cererea de restituire în

natură a imobilului compus din teren și construcții situat în comuna Mogoșoaia,

județ Ilfov și să fie obligată pârâta la restituirea imobilului.

Prin sentința civilă nr.

301 din 6 martie 2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în

parte acțiunea, a anulat în parte dispoziția, a obligat-o pe intimată să

înainteze către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.)

notificarea nr. 899 din 14 august 2001 pentru a se propune măsuri reparatorii

prin echivalent, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv și a respins cererea

de restituire în natură a imobilului

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Imobilul în litigiu a

fost preluat de stat fără titlu valabil, respectiv în temeiul Decretului nr. 83/1949,

completat prin Legea nr. 187/1945, act normativ neconstituțional în raport de

dispozițiile Constituției din 1948, prin care se garantează proprietatea

privată, și în raport de cele ale art. 480-481 C. civ..

Tribunalul a

considerat aplicabile dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, în temeiul cărora reclamanta este

îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de stat.

În ceea ce privește

natura măsurilor reparatorii, Tribunalul a apreciat că sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 10/2001 astfel cum au fost modificate prin Legea nr.

247/2005, care este de imediată aplicare, dat fiind că situația juridică

născută prin emiterea dispoziției atacate produce efecte juridice sub imperiul

Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Reținând că pârâta

este o societate comercială integral privatizată anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 și făcând aplicarea art. 27 din acest act normativ în forma

modificată, tribunalul a constatat că măsurile reparatorii la care este

îndreptățită reclamanta nu pot consta în restituirea în natură a imobilului,

iar pentru măsuri reparatorii prin echivalent, cea care trebuie să facă

propunere de acordare a acestora este instituția implicată în privatizare,

respectiv A.V.A.S.

Prin decizia civilă

nr. 286 din 24 aprilie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele considerente: din probele

dosarului rezultă că, într-adevăr, reclamanta are calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, probând atât

calitatea de moștenitoare a proprietarului de la care s-a preluat imobilul, cât

și dreptul de proprietate al acestuia din urmă.

Din raportul de

expertiză efectuat în cauză și din încheierea de intabulare nr. 1793 din 10

aprilie 2001, rezultă că terenul ce face obiectul notificării se află în

patrimoniul intimatei, iar construcțiile au suferit modificări, în sensul că

unele au dispărut, iar altele s-au modificat structural ori au fost edificate

ulterior preluării.

Privatizarea

societății pârâte s-a realizat prin contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni,

prin fostul F.P.S. și printr-un act de cesiune, așa încât pârâta a devenit nu doar

titulara acțiunilor, ci și titulara dreptului de proprietate asupra imobilului,

în baza Legii nr. 15/1990.

În atare situație, în

speță, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (1)din Legea nr.10/2001,

astfel cum a fost modificată, dispoziții conform cărora pentru imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât

cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul

la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare

valorii de piață a imobilelor solicitate.

Instanța de apel a

constatat că textul, în noua redactare, nu face distincție între imobilele

preluate cu titlu sau fără titlu, fiind aplicabil ambelor categorii de imobile.

S-a mai reținut că

vechea reglementare a art. 27 din Legea nr. 10/2001, care făcea distincția

între imobilele preluate cu titlu valabil și cele preluate fără titlu nu-și

găsește aplicare în cauză, deoarece dispoziția atacată nu și-a produs definitiv

efectele, de vreme ce a fost atacată cu contestație, iar pe parcursul

soluționării acesteia a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005, care înlătură

această distincție. Cum pârâta nu se încadrează în categoria unităților

deținătoare la care se referă art. 21 din Legea nr. 10/2001, soluția

tribunalului este conformă cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din lege.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia civilă

nr. 5707 din 10 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia din apel și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

În considerentele

acestei decizii, instanța de recurs a reținut următoarele:

Faptul că pârâta are

evidențiat în patrimoniul său imobilul în litigiu a fost reținut de instanțele

anterioare pe baza probelor administrate, care nu pot fi reapreciate în recurs,

față de structura art. 304 C. proc. civ.

De asemenea,

preluarea fără titlu de către stat a acestui imobil a fost deja constatată de

tribunal și curtea de apel, astfel încât nu se mai impune ca Înalta Curte să

reanalizeze nevalabilitatea titlului statului prin raportare la dispozițiile art.

8, art. 10 și art. 16 din Constituția României din 1948 și a art. 480 și art.

481 C. civ.

Ceea ce urmează însă

a se analiza, este dacă, nevalabilitatea titlului statului trebuia să

influențeze soluția adoptată de instanța de apel în ceea ce privește natura

măsurilor reparatorii la care este îndreptățită reclamanta și entitatea

juridică în sarcina căreia intră obligația de a acorda măsurile reparatorii.

Sub acest aspect,

validând punctul de vedere al tribunalului, curtea de apel a considerat de

imediată aplicare dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005.

Aplicarea imediată a

legii civile noi la o situație în curs de desfășurare, corectă din punctul de

vedere al dreptului intern, contravine în speță dispozițiilor art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, Înalta

Curte a constatat că, la data adoptării Legii nr. 10/2001, reclamanta a

dobândit o speranță legitimă constând în aceea că, odată ce va face dovada

preluării fără titlu a imobilului autorului său, va beneficia de dispozițiile

art. 7, art. 9 și următoarele din Legea nr. 10/2001, fără a i se putea opune

art. 27 din lege, în conformitate cu care, numai pentru imobilele preluate cu

titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită avea

dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și tot în cazul acestor imobile,

notificarea se adresa instituției publice implicate care a efectuat

privatizarea.

Speranța legitimă a

reclamantei era dată nu doar de textul de lege anterior redat, ci și de o

jurisprudență constantă, care făcea aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea

nr. 10/2001 numai în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil.

Modificând această

dispoziție legală în sensul eliminării oricărei distincții dintre imobilele

preluate cu sau fără titlu valabil de stat, legiuitorul a privat persoanele

îndreptățite la măsuri reparatorii de posibilitatea obținerii restituirii în

natură a imobilelor, chiar dacă imobilele au fost preluate fără titlu valabil,

iar legea în forma inițială, aplicabilă la data formulării notificării le lăsa

deschisă această posibilitate.

Prin aplicarea

acestei dispoziții legale pe parcursul soluționării procesului, instanțele au

privat-o pe reclamantă de speranța legitimă a posibilității redobândirii în

natură a imobilului, speranță care constituie un bun în sensul art. 1 din

Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În plus, Înalta Curte

a constatat că, pe parcursul soluționării recursului, sesizată într-o altă

cauză cu excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a României a

pronunțat decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, prin care a admis excepția de

neconstituționalitate a art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247 /2005 și a

constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobil preluate cu titlu valabil” din

cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art.

15 alin. (2) și art. 16 alin. din Constituție.

Față de cele arătate,

Înalta Curte a constatat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din

Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data formulării notificării și nu

dispozițiile art. 29 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin

Legea 247/2005.

Înalta Curte a

considerat, însă, că nu poate aplica dispozițiile legale incidente în cauză la

o situație de fapt care nu a fost pe deplin stabilită. Astfel, în ceea ce

privește actuala situație a imobilului solicitat, s-a reținut că terenul se

află în patrimoniul intimatei, iar construcțiile au suferit modificări.

Apreciind că este

necesar să se stabilească cu exactitate care este suprafața de teren liberă,

care poate fi restituită în natură, ce construcții din cele vechi, preluate de

la autorul reclamantei, se mai află încă pe teren și care construcții au

suferit modificări substanțiale, în sensul legii, sau au fost nou edificate

după preluarea terenului de către stat, s-a casat decizia recurată și s-a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Rejudecând cauza,

prin decizia nr. 480A din 06 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de c reclamanta P.C.P.R.

împotriva sentinței civile nr. 301 din 6 martie 2006 a Tribunalului București.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Aspectele referitoare

la nevalabilitatea titlului statului și împrejurarea că imobilul este

evidențiat în patrimoniul pârâtei au fost pe deplin rezolvate în ciclul

procesual anterior, instanța de recurs reținând în motivarea deciziei de casare

cu trimitere că aceste elemente ale cauzei nu mai pot fi reapreciate în recurs.

Ca atare, împrejurările menționate au intrat sub puterea lucrului judecat,

instanța de apel fiind reînvestită pentru a rejudeca cererea de restituire în

natură formulată de reclamantă din perspectiva prevederilor art. 27 din Legea

nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării notificării.

Examinând probele

administrate în rejudecare, Curtea de Apel a apreciat că cererea reclamantei de

obligare a pârâtei la restituirea în natură a imobilului nu poate fi primită,

pentru următoarele considerente:

Reclamata a învestit

instanța cu o contestație împotriva dispoziției emise de unitatea deținătoare a

imobilului, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură. Instanța

nu a fost învestită cu o acțiune în revendicare, care să presupună compararea

titlurilor părților, ci cu o contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, care se

soluționează în lumina prevederilor acestei legi speciale.

Legea nr. 10/2001,

stabilește, ca regulă, restituirea în natură a imobilelor preluate de stat în

mod abuziv, iar în cazul în care această măsură nu este posibilă, se acordă

măsuri reparatorii prin echivalent. Condițiile în care se poate dispune

restituirea în natură sunt prevăzute în Capitolul II al Legii nr. 10/2001,

intitulat „Restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent”.

Prevederile art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr.

247/2005 (text aplicabil în speță ca urmare a celor stabilite prin decizia de

casare), cuprind o normă de excepție de la regula privind restituirea în

natură, stabilind că, în condițiile în care titlul statului este valabil iar

imobilul este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate,

se pot acorda exclusiv măsuri reparatorii în echivalent.

Per a contrario, dacă

imobilul a fost preluat fără titlu valabil (așa cum s-a stabilit în speță, prin

hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual), norma de excepție prevăzută la

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai este aplicabilă, redevenind

aplicabile normele privind restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin

echivalent, prevăzute în Capitolul II al legii speciale de reparație.

În consecință, Curtea

de Apel a analizat, din perspectiva art. 9 și următoarele din Legea nr.

10/2001, republicată, dacă imobilul solicitat de reclamantă poate fi sau nu

restituit în natură.

Așa cum rezultă din

constatările experților, pe terenul preluat de la autorul reclamantei nu mai

există construcții vechi, toate construcțiile fiind edificate după preluarea

abuzivă. În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 10 alin. (1)-(3) și

art. 11 alin. (3)-(4) din Legea nr. 10/2001, reclamanta neputând pretinde decât

restituirea terenului liber.

Noțiunea de „teren

liber” are o accepție proprie în contextul Legii nr. 10/2001, care nu coincide

cu sfera noțiunii de „teren liber de construcții”. Din analiza prevederilor

legale menționate [art. 10 alin. (1)-(3) și art. 11 alin. (3)-(4) din Legea nr.

10/2001], instanța de apel a reținut că terenul liber, care poate fi restituit

în natură, este cel care nu este ocupat de construcții noi, nu este afectat

servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților

urbane și rurale și nu este afectat în mod funcțional de lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea.

Or, din modul în care

sunt dispuse pe teren construcțiile proprietatea intimatei-pârâte, chiar fără

luarea în considerare a celor ușoare, demontabile, rezultă că nu există

posibilitatea restituirii unei suprafețe de teren către reclamantă, deoarece

întregul teren este ocupat în mod funcțional de construcțiile existente.

Susținerea făcută de

apelanta reclamantă în concluziile scrise, în sensul că dispozițiile art. 11

alin. (4) nu ar fi aplicabile deoarece „instanța de fond a constatat că

imobilul a fost preluat fără titlu, și nu expropriat”, este lipsită de temei,

în condițiile în care, chiar în cererea introductivă, reclamanta a arătat că

imobilul a fost preluat de stat prin expropriere în temeiul Legii nr. 187/1945

și a Decretului nr. 83/1949. Faptul că prin sentința primei instanțe s-a

constatat că aceste acte erau contrare Constituției din 1948 nu schimbă

modalitatea de preluare, aceasta fiind exproprierea.

Primele două variante

de restituire propuse de expertul topograf nu pot fi luate în considerare

deoarece ambele presupun restituirea către reclamantă a terenului ce cuprinde

poarta de acces în imobil. Împrejurarea că intimata a făcut demersuri pentru

autorizarea amenajării drumului de acces (racord) la DN 1 A după data formulării notificării, respectiv după declanșarea prezentului litigiu, nu

este relevantă, în condițiile în care accesul în incinta unității se realiza pe

aceeași poartă și anterior acestor demersuri. În acest sens este și răspunsul

expertului topograf la obiecțiunea formulată de intimată, care arată că poarta

de acces în imobil are o lățime de 9 m și se află în extremitatea estică a

gardului de la stradă.

De asemenea, în

raport de specificul activității intimatei, dovedit prin contractele încheiate

cu diverși parteneri contractuali, respectiv, activitate de producție agricolă,

reparații, combine, tractoare, remorci și alte utilaje agricole, aceasta nu

poate fi lipsită de spațiul neconstruit existent în partea dinspre Șos.

București-Târgoviște (așa cum propune expertul topograf în variantele 1 și 2),

deoarece o astfel de măsură ar crea serioase dificultăți intimatei în

exercitarea obiectului său de activitate (care presupune accesul, manevrarea și

parcarea utilajelor folosite în activitate sau supuse reparațiilor).

Construcțiile

existente pe teren nu trebuie considerate ca imobile izolate, ci ca o unitate

constructivă cu destinație economică. De aceea, nu se pot accepta, de exemplu, variantele

3 și 4 care ar lăsa intimatei pentru acces o fâșie îngustă de teren în jurul

construcțiilor proprietatea sa.

Nici în situația în

care s-ar aprecia că zona rezervoarelor pentru carburanți este dezafectată și

nu mai este necesară activității intimatei nu s-ar putea restitui în natură

terenul către reclamantă, deoarece accesul acesteia către terenul respectiv ar

trebui reglementat prin instituirea unei servituți de trecere, care ar afecta o

suprafață de teren mult prea mare în raport de suprafața restituită.

S-a mai reținut că

instanța nu poate face aprecieri cu privire la care dintre construcții mai sunt

sau nu necesare activității societății comerciale pârâte. Atâta vreme cât

aceasta este în ființă și își poate desfășura activitatea potrivit obiectului

său de activitate declarat la Registrul Comerțului, există prezumția că imobilele îi sunt necesare. Faptul că la momentul deplasării expertului la fața locului

nu existau parcate în incinta societății utilaje agricole nu înseamnă că

instanța poate concluziona că societatea comercială nu mai are nevoie de teren

și de construcții, managementul activității fiind de competența exclusivă a

conducerii societății comerciale.

În ceea ce privește

construcția C1, Curtea de Apel a constatat că expertul a identificat această

construcție și a măsurat-o, stabilind că este vorba despre o construcție nouă

care nu a păstrat din vechea construcție decât eventul o parte din fundațiile

vechii clădiri și unele porțiuni din pereții structurali ai acesteia. În orice

caz, expertul a constatat că suprafața actuală construită a clădirii C1 (256,65

mp) depășește cu mult procentul de 100% din suprafața vechii clădiri (107 mp).

În consecință, nu pot

fi primite concluziile apelantei reclamante, care solicită restituirea acestei

clădiri, deoarece este vorba despre o clădire nouă, vechea clădire fiind

demolată.

Art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 se referă la restituirea clădirilor nedemolate, iar art. 19 alin.

(1) are în vedere, de asemenea, clădirile nedemolate cărora le-au fost adăugate

pe orizontală și/sau verticală noi corpuri. Or, în speță, aceste dispoziții

legale nu sunt aplicabile, deoarece vechea clădire nu mai există.

În ceea ce privește

dispoziția primei instanțe, de obligare a intimatei să înainteze notificarea

către A.V.A.S., pentru a se propune măsuri reparatorii în echivalent, Curtea de

Apel a considerat că această soluție este în acord cu prevederile art. 29 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta P.C.P.R.

Prin motivele de

recurs, se formulează următoarele critici întemeiate pe prevederile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.:

Concluzia instanței

de apel conform căreia pe terenul preluat de la autorul reclamantei nu ar mai

exista construcții vechi, ignoră dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001

care prevăd expres acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în situația

în care imobilelor construcții le-au fost adăugate pe orizontală și/sau

verticală, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria

desfășurată inițial.

Astfel, prin

obiecțiunile depuse la raportul de expertiză, reclamanta a arătat că expertul a

greșit la stabilirea suprafeței corpului C1, excluzând terasa din fața

grădinii.

Instanța de apel nu a

arătat care este norma legală din care rezultă interpretarea noțiunii de teren

liber, astfel cum aceasta a fost reținută în cuprinsul deciziei recurate, sub

acest aspect, hotărârea fiind lipsită de temei legal.

Din situația de fapt

existentă nu rezultă, așa cum a reținut instanța de apel, că terenul este

ocupat funcțional de construcțiile existente. Astfel, clădirea C1 este

susținută de piloni metalici pentru a nu se dărâma, iar toate instalațiile

reprezentate pe schema grafică și înșiruite prin cartea imobilului sunt

dezafectate.

Se mai arată că din

dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 reiese că se acordă măsuri

reparatorii prin echivalent în situația în care imobilul ar fi fost preluat de

stat cu titlu valabil și în situația în care lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ar fi ocupat funcțional întregul teren afectat. Or, în speța

dedusă judecății imobilul a fost preluat fără titlu valabil de către stat, aspect

reținut chiar de către instanța de apel, care, deși reține această împrejurare,

arată în considerentele deciziei că susținerea recurentei în sensul că

dispozițiile art. 11 alin. (4) nu se aplică, sub acest aspect hotărârea

pronunțată fiind contradictorie.

Primele două variante

de restituire propuse de expertul topograf care presupun restituirea către recurentă

a terenului ce cuprinde poarta de acces în imobil pot fi luate în considerare,

câtă vreme s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că reclamanta are

calitatea de persoană îndreptățită, și nu ar exista nici un impediment în a se

constitui o servitute de trecere în favoarea intimatei.

Aspectul legat de

specificul activității intimatei nu poate fi reținut cu privire la restituirea

imobilului în litigiu întrucât se bazează numai pe cele șase contracte depuse

de intimată, din care cinci nu mai sunt în vigoare, iar al șaselea a fost

încheiat „pro causa” în timpul judecății apelului și nu poate face dovada că la

momentul actual societatea ar desfășura activități lucrative conform obiectului

său de activitate, exploatând construcțiile în scopul pentru care au fost

autorizate.

Și susținerea

instanței de apel conform căreia celelalte variante de restituire, propuse de

expertul topograf ar fi de natură să împiedice intimata în utilizarea construcțiilor

proprietatea sa în conformitate cu obiectul de activitate este neîntemeiată,

câtă vreme instanța de apel nu arată în ce fel restituirea în natură a

imobilului ar împiedica desfășurarea activității intimatei.

Tot astfel,

susținerea că nici în situația în care s-ar aprecia că zona rezervoarelor

pentru carburanți este dezafectată și nu mai este necesară activității

intimatei nu s-ar putea restitui în natură terenul deoarece accesul acesteia s-ar

face prin instituirea unei servituți de trecere care ar afecta o suprafață de

teren prea mare în raport de suprafață uită, nu reprezintă un motiv temeinic

pentru a respinge cererea de restituire în natură a imobilului teren, câtă

vreme, așa cum am arătat și în precedent și prin obiecțiunile la rapoartele de

expertiză, terenul ce poate fi restituit în natură nu se limitează doar la

suprafața aferentă rezervoarele de carburanți dezafectate, fiind practic libere

de construcții și terenurile pe care sunt amplasate toate construcțiile

metalice demontabile și complet uzate.

Se mai arată că instanța

de apel nu a făcut verificat incidența în cauză a art. 10 alin. (5) din Legea

10/2001, cu toate că își întemeiază soluția pe prevederile art. 9, art. 10 și art.

11 din această lege și că au fost încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

prin depășirea limitelor rejudecării impuse de instanța de recurs în primul

ciclu procesual.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Dacă pe terenul

preluat de la autorul reclamantei mai există sau nu construcții vechi, dacă au

fost sau nu adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială,

noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată

inițial, întinderea suprafeței corpului C1, starea acestui corp de clădire,

împrejurarea că instalațiile sunt dezafectate, reprezintă aspecte legate de

situația de fapt existentă în cauză și pe care instanța de apel le-a stabilit

pe baza interpretării și coroborării probelor administrate în cauză.

Situația de fapt

stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate,

nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în

condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive

ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art.

304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul

în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au

fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

De aceea, instanța de

recurs urmează a verifica numai dacă la situația de fapt stabilită, instanța de

apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 19 din

Legea 10/2001.

Potrivit acestor

dispoziții legale, vor fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent în cazul

în care imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate în

temeiul Legii 10/2001 le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în

raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste

100% din aria desfășurată inițial.

Or, câtă vreme, prin

interpretarea probelor administrate, instanța de apel a concluzionat că

suprafața actuală construită a clădirii C1 (256,65 mp) depășește cu mult

procentul de 100% din suprafața vechii clădiri (107 mp), în cauză s-a făcut o

aplicare corectă a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 sub aspectul

naturii măsurilor reparatorii de care reclamanta poate beneficia.

Contrar celor

susținute de recurentă, Curtea de Apel a arătat care sunt normele legale pe

care, interpretându-le, a definit noțiunea de „teren liber” în accepțiunea

Legii nr. 10/2001. Astfel, în mod corect s-a reținut că din analiza

prevederilor art. 10 alin. (1)-(3) și art. 11 alin. (3)-(4) din Legea nr.

10/2001 rezultă că terenul liber, care poate fi restituit în natură, este cel

care nu este ocupat de construcții noi, nu este afectat servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale și nu

este afectat în mod funcțional de lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea.

Decizia recurată nu

este contradictorie în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 11 din

Legea/2001.

Curtea de Apel a

arătat că aspectul referitor la nevalabilitatea titlului statului a fost pe

deplin rezolvat în ciclul procesual anterior, instanța de recurs reținând în

motivarea deciziei de casare că acest element al cauzei nu mai poate fi

reapreciat în recurs, întrucât a intrat sub puterea lucrului judecat.

S-a arătat în

continuare, sub aspectul titlului prin care statul a preluat bunul, că imobilul

a trecut în proprietatea statului prin expropriere, în temeiul Legii nr.

187/1945 și a Decretului nr. 83/1949. Fiind vorba despre un imobil preluat de

stat în această modalitate și ținând seama de constatările experților în sensul

că pe terenul preluat de la autorul reclamantei nu mai există construcții vechi,

toate construcțiile fiind edificate după preluarea abuzivă, instanța de apel a

apreciat corect că în cauză devin aplicabile prevederile art. 10 alin. (1)-(3) și

art. 11 alin. (3)-(4) din Legea nr. 10/2001, reclamanta neputând pretinde decât

restituirea terenului liber.

În consecință,

considerentele deciziei recurate nu sunt contradictorii. Prin interpretarea

corectă a prevederilor art. 11 alin. (1) și alin. (3)-(4) din Legea 10/2001,

Curtea de Apel a concluzionat că pentru terenul care a aparținut autorului său

și care a fost expropriat, fiind în prezent ocupat de construcții edificate

după preluarea abuzivă, reclamanta este îndreptățită la acordarea măsurilor

reparatorii în modalitatea stipulată prin alin. (3)-(4) ale art. 11 din Legea

10/2001.

Susținerile

formulate prin motivele de recurs legate de modalitatea de restituire prin

raportare la variantele propuse de experți, la existența unei porți de acces,

la specificul activității intimatei astfel cum acesta rezultă din interpretarea

unor contracte depuse în instanță, la împrejurarea că zona rezervoarelor pentru

carburanți este dezafectată și nu mai este necesară activității intimatei, nu

învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor întrucât acestea

vizează situația de fapt stabilită de instanța de apel și care, față de

conținutul art. 304 C. proc. civ., nu mai poate fi reapreciată în această fază

procesuală.

Din perspectiva

controlului de legalitate pe care-l poate efectua, Înalta Curte constată că

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 11 din Legea

10/2001 în ceea ce privește modalitatea de restituire a bunului cât timp, prin

interpretarea probelor administrate a concluzionat că din modul în care sunt

dispuse pe teren construcțiile proprietatea intimatei-pârâte rezultă că

întregul teren este ocupat în mod funcțional de construcțiile existente, toate

edificate după preluarea abuzivă a bunului de către stat.

Contrar celor

susținute de recurentă, Curtea de Apel a verificat incidența în cauză a art. 10

alin. (5) din Legea 10/2001 care permite restituirea în natură, în anumite

condiții, a terenurilor pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat

construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare.

Astfel, instanța de

apel a arătat în mod corect că nu poate face aprecieri cu privire la care

dintre construcții mai sunt sau nu necesare activității societății comerciale

pârâte, deoarece, atâta vreme cât aceasta este în ființă și își poate desfășura

activitatea potrivit obiectului său de activitate declarat la Registrul Comerțului, există prezumția că imobilele îi sunt necesare, iar această prezumție

nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauză.

Nu este întemeiată

nici critica prin care se susține că instanța de apel a încălcat prevederile

art. 315 C. proc. civ., prin depășirea limitelor rejudecării stabilite prin

decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual.

Prin acea decizie,

instanța de recurs a dat îndrumări instanței de apel ca, în rejudecarea cauzei,

să se stabilească cu exactitate care este suprafața de teren liberă care poate

fi restituită în natură, ce construcții din cele vechi, preluate de la autorul

reclamantei, se mai află încă pe teren și care construcții au suferit

modificări substanțiale, în sensul legii, sau au fost nou edificate după

preluarea terenului de către stat.