ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5678/2013

Asupra cauzei de fața, constata următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 decembrie 2000, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta P.C.P.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC A.M. SA, Consiliul Local al Comunei Mogoșoaia și V.G., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie un teren, curte și grădină, intravilan, în suprafață de 9718 mp, pe care se află o construcție formată din trei camere și bucătărie și un lot de șase camere, iar separat de terenul, un alt teren intravilan, în suprafață de 2262 mp, și o construcție moară cu etaj și magazie în etaj din cărămidă și beton armat, imobile situate în comuna Mogoșoaia, Județul Ilfov.

La data de 30 ianuarie 2001, pârâta SC A.M. SA a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că până la data de 10 septembrie 1996 a fost deținător precar al terenului și construcțiilor pe care le revendică reclamanta, și în această calitate a efectuat mai multe construcții și reparații, iar în cazul admiterii acțiunii să fie obligată reclamanta la plata actualizată a acestora și instituirea unui drept de retenție până la achitarea integrală a sumei ce se va stabili în urma administrării probatoriului. Prin întâmpinare, aceeași pârâtă a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, invocând excepția lipsei calității procesuale active. Tot la data de 30 ianuarie 2001, pârâta SC A.M.

a formulat și cerere de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Fondului Proprietății de Stat (F.P.S.), pentru că în cazul în care va cădea în pretenții să fie obligați să o despăgubească cu sumele ce vor rezulta din evaluarea ce se va stabili pe cale judecătorească, precum și a sumelor actualizate, plătite în baza celor două contracte de vânzare-cumpărare nr. 1023 din 10 septembrie 1996 și nr. 449 din 29 iulie 1998 încheiate cu F.P.S. La data de 13 martie 2001, pârâtul V.G. a depus la dosar întâmpinare, cerere reconvențională și cerere de chemare în garanție a SC A.M.Z. SA. Pe cale de excepție, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata actualizată a imobilului în litigiu Chemata în garanție SC A.M.Z. SA a formulat întâmpinare la cererea reclamantei prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active pentru capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 2262 mp. Prin încheierea de ședință din data de 2 octombrie 2001 tribunalul a dispus în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, suspendarea judecării cererii. La data de 27 august 2010, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, motivat de faptul ca procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 a fost finalizată definitiv, ocazie cu care a fost indicată chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în locul Fondului Proprietății de Stat.

La data de 16 iunie 2011, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare a obiectului acțiunii, în sensul că a solicitat revendicarea întregului teren aflat în proprietatea SC A.M. SA și a terenului aflat în posesia pârâtului V.G. și a construcțiilor aferente. Prin încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2011, tribunalul a respins ca tardiv formulată cererea precizatoare formulată de reclamantă, întrucât nu îndeplinește cerințele art. 132 alin. (1) C. proc. civ. și pentru că prin această cerere se invocă și alte fapte și alte temeiuri pentru restituirea suprafeței de 20.000 mp, decât cele indicate prin cererea de chemare în judecată din data de 8 decembrie 2001. La termenul din 18 mai 2012, reclamanta P.C.P.R.

și pârâtul V.G. au depus la dosar o tranzacție, iar pârâtul V.G. a învederat că renunță la judecarea cererii de chemare în garanție. Prin Sentința civilă nr. 1151 din 25 mai 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Comunei Mogoșoaia și în consecință a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a luat act de tranzacția intervenită între reclamanta pârâtă și pârâtul reclamant V.G., în nume propriu și ca reprezentat legal al SC A.A.G. SRL; a luat act de renunțarea la judecată formulată de pârâtul reclamant V.G., a cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție față de SC A.M.Z.

SA; a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei în contradictoriu cu SC A.M. SA; a respins ca rămase fără obiect cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție față de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, formulate de SC A.M. SA, și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată formulată față de pârâta SC A.M. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., că prioritară în soluționarea cauzei este excepția lipsei calității procesule pasive a Consiliului Local al Comunei Mogoșoaia, întrucât în prezenta cauză reclamanta nu a adus nicio dovadă din care să rezulte existența unui raport juridic între reclamantă și această pârâtă și nici nu a precizat în ce constau obligațiile pârâtei față de reclamantă, obligații care să provină fie din lege, fie dintr-un raport juridic contractual.

Consiliul Local Mogoșoaia ar fi putut avea calitate procesuală într-un litigiu întemeiat pe Legea nr. 18/1991 sau într-un litigiu întemeiat pe o răspundere contractuală. Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că în cursul judecății s-a încheiat o tranzacție între reclamanta pârâtă și pârâtul reclamant V.G., în nume propriu și ca reprezentat legal al SC A.A.G. SRL și în temeiul dispozițiilor art. 271 - 273 C. proc. civ. a luat act de aceasta. Ca urmare a intervenirii tranzacției și a exprimării consimțământului expres formulat de către pârâtul reclamant V.G., în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., tribunalul a luat act de renunțarea acestuia la soluționarea cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție formulate față de SC A.M.Z.

SA. Întrucât în prezenta cauză a rămas de soluționat cererea reclamantei formulată față de SC A.M. SA, tribunalul a reținut următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat, în calitate de moștenitoare a foștilor proprietari B.E. și B.D., obligarea pârâtei SC A.M. SA să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință un teren, curte și grădină, intravilan, în suprafață totală de 9,718 mp, pe care se află o construcție de 3 camere și bucătărie, o altă construcție cu 2 camere, 2 săli și bucătărie și un lot de alte 6 camere, iar separat de terenul menționat, un alt teren intravilan, în suprafață de 2.262 mp, o construcție moară cu etaj și magazie cu etaj, din cărămidă și beton armat, toate suprafețele de teren fiind situate în com.

Mogoșoaia. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că imobilul a aparținut soților B.E. și B.D., care au fost moșteniți de B.T.R., fiu, și M.A., fiică dintr-o căsătorie anterioară a defunctei B.E., iar de pe urma acesteia din urmă a rămas ca unică moștenitoare reclamanta din prezenta cauză. S-a mai susținut că bunurile ce formează obiectul prezentei cauze au fost preluate în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 83/1949, fiind expropriate. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 - 481 C. civ., pe C. proc. civ., reclamanta solicitând repararea integrală a prejudiciului prin retrocedarea imobilelor. Pe baza expertizei tehnice topografice efectuate în cauză s-a constatat că A.M.

are în proprietate o suprafață de 6.508 mp și construcțiile existente pe această suprafață, că pe terenul proprietatea acestei pârâte "nu se află niciun fel de construcție veche care a aparținut autoarei reclamantei, aceste construcții au dispărut după anul 1971, fiind demolate ca urmare a uzurii foarte mari de 70 - 80% așa cum reiese din procesul-verbal nr. 372 din 23 martie 1971". S-a mai constatat că pe locul vechilor construcții au fost edificate construcții noi, așa cum sunt prezentate pe planul de situație, anexa 1 și anexa 3. Aceste concluzii se regăsesc atât în expertiza topografică efectuată de către expert tehnic ing. M.C., cât și în raportul de expertiză efectuat de ing. Z.P. și schițele anexe.

Între reclamantă și SC A.M. SA a mai avut loc un litigiu soluționat în mod definitiv prin Decizia civilă nr. 480A din 06 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 8421/2/2008. Prima instanță a constatat că în prezenta cauză a fost învestită cu o acțiune în revendicare conform art. 480 - 481 C. civ., iar imobilul preluat în proprietatea statului prin Decretul nr. 83/1949 face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv în perioada martie 1945 - decembrie 1989 și al căror regim juridic și măsuri reparatorii sunt reglementate de Legea nr. 10/2001 și de art. 39 din Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare.

Tribunalul a constatat că imobilul a fost preluat prin expropriere, deci cu titlu, dar în mod abuziv, iar pârâta, care are în patrimoniul său o porțiune din imobilul teren proprietatea autorilor reclamantei, a edificat pe acest teren construcții noi, astfel că din vechile construcții nu se mai regăsește niciuna. Comparând cele două titluri ale părților litigante, tribunalul a reținut că într-adevăr titlul reclamantei provine de la adevărații proprietari, dar titlul pârâtei, deși provine de la Stat, care a preluat imobilul în mod abuziv, a dobândit acest imobil în procesul privatizării în temeiul dispozițiilor legale, respectiv H.G. nr. 192/1991, că terenul se afla în proprietatea pârâtei înainte de momentul privatizării, rezultând din cele două rapoarte de expertiză depuse la doar că în prezent nicio construcție care a aparținut reclamantei la momentul preluării de către Stat nu se mai regăsește pe terenul deținut de pârâta SC A.M.

SA. S-a mai constatat că toate clădirile existente pe teren sunt clădiri noi, construite după anul 1971, astfel încât în cauză devin incidente dispozițiile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, în sensul că reclamanta poate obține doar măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul imobil, constatându-se că noile construcții ocupă funcțional întreaga suprafață de teren. De altfel, aceasta a fost și soluția pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul sus-menționat și care a dat câștig de cauză SC A.M. SA, chestiune readusă în discuție de către reclamantă, dar confirmată de expertizele efectuate în prezenta cauză. Tribunalul a respins pe fond cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu SC A.M.

S.A,, constatând că reclamanta are dreptul doar la măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilul teren și construcții deținute de către această pârâtă, astfel încât cererea reconvenționala prin care s-a solicitat acordarea dreptului de retenție până la achitarea integrală de către reclamantă a contravalorii lucrărilor de construcție efectuate de pârâtă a rămas fără obiect. Tot fără obiect a rămas și cererea de chemare în garanție formulată de SC A.M. SA față de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanțelor Publice, deoarece cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată, imobilul teren și construcțiile situate pe acesta rămânând în proprietatea pârâtei.

Împotriva încheierii de ședință din data de 18 noiembrie 2011 cât și a sentinței a declarat apel reclamanta pârâtă. Prin motivele de apel, reclamanta a arătat că sentința este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente: Instanța de fond nu a ținut cont de probatoriile administrate în cauză, din care nu rezultă că intimata ar avea vreun titlu de proprietate asupra imobilului teren în litigiu. Astfel, instanța de judecată, "comparând cele două titluri ale părților litigante" apreciază că în cauză există un atare conflict între titluri, și în mod eronat consideră că pârâta SC A.M. SA deține în proprietate imobilul în litigiu. Raportată la motivarea instanței, a solicitat să se constate că, în speță, imobilul - teren în litigiu este deținut fără titlu de către pârâta SC A.M.

SA, întrucât: a) Prin Decizia nr. 272 din 08 martie 1971 Consiliul Popular al Municipiului București, în baza prevederilor H.C.M. nr. 1971 din 13 decembrie 1970 privind înființarea întreprinderilor și stațiunilor pentru mecanizarea agriculturii și organizarea acestora și în temeiul art. 1 și 2 din Decretul nr. 409/1955, a transmis din administrarea Consiliului Popular al Comunei Mogoșoaia în administrarea Întreprinderii pentru Mecanizarea Agriculturii (art. 1 din decizie) suprafața de 5.831 mp și construcțiile existente la acea dată, printre care și imobilul-teren în litigiu. În același timp, art. 1 din Decretul nr. 409/1955, care a stat la baza emiterii deciziei, prevede expres că "Transmiterea în administrare a bunurilor proprietatea statului se face (...)". b) în baza H.G.

nr. 192/1991 privind înființarea unor societăți comerciale pentru mecanizarea agriculturii și prestări de servicii în domeniul mecanizării agriculturii, s-a înființat intimata SC A.M. SA. Potrivit art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 192/1991: "Activul și pasivul stațiunilor pentru mecanizarea agriculturii și ale trusturilor pentru mecanizarea agriculturii care își încetează activitatea se preiau de către societățile comerciale nou înființate". Astfel, întregul patrimoniu al întreprinderii pentru Mecanizarea Agriculturii s-a transmis în baza actului normativ menționat către SC A.M. SA. Cum în patrimoniul transmițătorului exista un drept de administrare asupra imobilului-teren în litigiu, intimata nu putea dobândi decât același drept de administrare în virtutea principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet.

Față de cele mai sus precizate, a solicitat să se constate că, înainte de momentul privatizării, contrar soluției instanței, din documentele depuse la dosar rezultă că intimata nu avea decât un drept de administrare și nu un drept de proprietate asupra imobilului-teren în litigiu. c) Totodată, în procesul de privatizare, obiectul contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1023 din 10 septembrie 1996 și nr. 449 din 29 iulie 1998 încheiate între F.P.S și Asociația Salariaților "A.M." îl constituie transmiterea proprietății acțiunilor deținute de F.P.S. în cadrul SC A.M. SA (art. 1 din fiecare contract) și nu transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din patrimoniu. Astfel, în procesul de privatizare F.P.S.

(antecesor al A.V.A.S.) a vândut acțiunile deținute de stat în cadrul SC A.M. SA și nu activele care fac parte din patrimoniul acesteia. Prin urmare, cele două contracte nu fac nici pe departe dovada titlului sub care intimata deține imobilul-teren în litigiu, întrucât prin aceste convenții s-au transmis doar pachete de acțiuni, respectiv părți ale capitalului social, și nu active, ca și corespondent al patrimoniului societății. d) Ulterior, SC A.M. SA a obținut, în baza H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 1731 din 10 decembrie 1996. Dar nici acest certificat nu face dovada titlului de proprietate cu privire la imobilul-teren în litigiu, raportat la următoarele considerente: - certificatul nu poate atesta existența unui drept real de proprietate în patrimoniul SC A.M.

SA, cât timp prin Decizia nr. 272 din 08 martie 1971 Consiliul Popular al Municipiului București i-a transmis doar un drept de administrare asupra imobilului - teren în litigiu, deținerea acestuia în perioada 1971 - 1996 făcându-se sub acest titlu; - certificatul de atestare menționat a fost emis exclusiv în baza H.G. nr. 834/1991, act normativ în baza căruia s-au evaluat terenurile în patrimoniul societăților comerciale în vederea privatizării lor și în aplicarea prevederilor art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale. Astfel cum stabilește art. 19 din Legea nr. 15/1990, scopul emiterii acestor certificate l-a constituit inventarierea patrimoniului unităților economice de stat supuse transformării în societăți comerciale și evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe această cale.

Totodată, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, societățile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor unități economice de stat sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai dacă acestea nu le-au fost atribuite cu alt titlu. Or, prin Decizia nr. 272 din 08 martie 1971 a Consiliului Popular al Municipiului București, imobilul ce face obiectul cauzei a fost transmis către întreprinderea pentru mecanizarea agriculturii - precursoare a SC A.M. SA, în administrare și nu în proprietate. Prin urmare, imobilul în litigiu fiind transmis intimatei numai în administrare, conform tezei a II-a din art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, acest drept nu s-a transformat în drept de proprietate la momentul intrării în vigoare a legii, iar certificatul menționat nu poate atesta astfel un drept inexistent în patrimoniul SC A.M.

SA. Prin urmare, certificatul menționat se referă exclusiv la evaluarea patrimoniului SC A.M. SA în vederea privatizării acesteia în aplicarea Legii nr. 15/1990 și nu poate fi interpretat nici pe departe ca și titlu de proprietate. Pe de altă parte, acest certificat ce se pretinde titlu de proprietate a fost emis în condiții de nelegalitate, după încheierea contractului de vânzare de acțiuni, deci după privatizarea societății, în totală discordanță cu prevederile Legii nr. 15/1990, ce se referă doar la patrimoniul societăților cu capital de stat. În consecință, față de lipsa dovezii titlului de proprietate al intimatei asupra imobilului-teren în litigiu, a solicitat să se constate că acesteia îi revine obligația legală de predare a posesiei depline a imobilului.

În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție "Imobilul, preluat de stat în mod abuziv, este restituibil în natură de către societatea comercială deținătoare în cazul în care privatizarea acesteia s-a realizat prin cumpărare de acțiuni, și, ca urmare, a dobândit numai un drept de administrare, iar nu unul de proprietate conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990" (Decizia nr. 5275 din 23 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în B.C. nr. 2/2005, p. 35). În mod eronat instanța de fond a reținut în cauză aplicabilitatea art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, considerând că are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se referă la situația imobilelor preluate cu titlu valabil, prevăzând că: "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil". Așadar, din dispozițiile mai sus citate reiese suficient de clar că se acordă măsuri reparatorii prin echivalent doar în anumite condiții: în situația în care imobilul ar fi fost preluat de stat cu titlu valabil și în situația în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ar fi ocupat funcțional întregul imobil-teren afectat. În speța dedusă judecății, dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001, nu sunt aplicabile, întrucât acțiunea are ca temei juridic prevederile dreptului comun și nici nu se putea altfel, întrucât Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la aproape doi ani după introducerea acțiunii.

În cauza de față, părțile și instanța au făcut aplicarea prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, care au oferit reclamantei posibilitatea de a culege beneficiile acestei legi speciale, de a suspenda litigiile aflate pe rolul instanțelor la data apariției legii până la soluționarea definitivă a procedurilor impuse de legea specială. Această normă este singura aplicabilă în acest dosar și a fost solicitată a fi aplicată de către reclamantă, instanța admițând inițial suspendarea cauzei în 2001, iar ulterior, după finalizarea procedurilor administrative și judecătorești, în anul 2010, a repus cauza pe rol pentru a soluționa prezentul litigiu întemeiat pe dreptul comun, respectiv art. 3, 480, 481, 998 C. civ.

Chiar dacă în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, a solicitat să se constate că instanța a făcut o greșită aplicare a acestor norme, în speța dedusă judecății cele două condiții impuse de textul menționat nefiind îndeplinite: a) imobilul - teren și clădiri - a fost preluat fără titlu valabil de către stat, din cel puțin două considerente: - preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute în actul normativ în baza căruia s-a făcut exproprierea - Decretul nr. 83/1949 pentru completarea Legii nr. 187/1945, care prevedea la art. 3 alin. (1) lit. h) și art. 4 că trec în proprietatea statului suprafețele de teren agricol care depășesc 50 ha, în această suprafață fiind incluse construcțiile, conacele, livezile etc. În anul 1949, în baza decretului menționat, numitului B.D., autor al apelantei P.C.P.R., i s-a naționalizat imobilul-teren în suprafață de 49 ha și construcții aflate pe acesta în suprafață de 699,42 mp.

Or, în raport de faptul că autorul apelantei, B.D., deținea în proprietate la momentul preluării o suprafață mai mică de teren, respectiv 49 ha, ne aflăm în fața unei preluări abuzive fără titlu valabil. - deposedarea în baza decretului menționat s-a făcut și fără plata unei despăgubiri, astfel încât imobilele preluate în baza acestui decret se înscriu în situațiile acoperite de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001. b) lucrările pentru care s-a dispus exproprierea imobilului-teren în litigiu nu ocupă funcțional întregul teren afectat. Astfel, conform raportului de expertiză efectuat de expert tehnic ing. Z.P., "SC A.M. SA are în proprietate o suprafață de teren de 6.508 mp și construcțiile existente pe acest teren" (pag.

3 din raport). Suprafețele construite ale clădirilor se găsesc în tabelul de la pct. 7.2., astfel cum se indică în pag. 4 din raport. Pe proprietatea SC A.M. SA terenul revendicat se regăsește pe o suprafață de 5150 mp conform raportului de expertiză efectuat de M.C. Însumată, suprafața totală a clădirilor este de 1908 mp și, prin urmare, nu se poate susține că în cauză lucrările ocupă întregul teren afectat. Prin urmare, nu este îndeplinită condiția impusă de art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia lucrările trebuie să ocupe întregul teren afectat. De asemenea, în speță nu este îndeplinită nici condiția ca lucrările să ocupe în mod funcțional imobilul-terenul afectat. Dimpotrivă, clădirile sunt dezafectate oricărei utilități economice și nu sunt pe de parte funcționale, în sensul prevăzut de lege.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză menționat, clădirile (în special clădirea C1, pag. 3) prezintă degradări constând în fisuri la pereți, crăpături, iar în privința foselor septice nu se poate stabili cu exactitate dacă acestea sunt funcționale. În măsura în care instanța va trece peste argumentele mai sus invocate, a solicitat să se constate că instanța de fond nu a luat în considerare și posibilitatea de restituire în natură a suprafeței de imobil-teren neocupate de clădiri edificate de intimată. Apreciază că restituirea în natură parțială a imobilului-teren neocupat de clădiri se impune în cauză față de dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2011, prin care instanța de fond a respins ca tardivă cererea precizatoare formulata la data de 16 iunie 2011, a arătat că o apreciază ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente: 1. Instanța a respins în mod eronat cererea precizatoare ca fiind tardiv formulată, raportat la prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. calificând-o în mod greșit ca fiind cerere modificatoare. În acest context, nemaifiind la prima zi de înfățișare, o atare calificare a cererii precizatoare drept cerere modificatoare a condus și la soluția respingerii ei ca tardiv formulate. În realitate, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ. potrivit cărora "cererea nu se socotește modificată, când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii". Cum în speță, prin cererea precizatoare, reclamanta nu a modificat obiectul cererii, ci s-a limitat exclusiv la a-și majora suprafața pe care o revendică de la 11.980 mp la 20.000 mp, nu se mai justifică raportarea pe care a făcut-o instanța de fond la prima zi de înfățișare. 2. În mod eronat instanța de fond a considerat că prin cererea precizatoare s-au invocat alte fapte și temeiuri pentru restituirea suprafeței de 20.000 mp decât cele indicate prin cererea de chemare în judecată.

Dimpotrivă, reclamanta și-a argumentat cererea de majorare a câtimii obiectului cererii inițiale invocând două contracte de vânzare-cumpărare prin care autorul său a achiziționat suprafața totală de teren de 6 ha 6860 mp și raportat la suprafața totală deținută de acesta, a considerat că în speță se impune o expertiză topo pentru identificare exactă a suprafeței revendicate. Referirea din cererea precizatoare la cele două contracte de vânzare-cumpărare nu este de natură a schimba temeiul juridic și implicit cadrul procesual și prin urmare nu justifică, din această perspectivă, calificarea cererii drept una modificatoare.

Având în vedere argumentul instanței în respingerea acțiunii, respectiv aplicabilitatea în speță a prevederilor Legii nr. 10/2001, a solicitat să se constate că a se da putere de lucru judecat acestui raționament echivalează cu neanalizarea pe fond a cauzei deduse judecății, respectiv aplicabilitatea în speță sau nu a dreptului comun, art. 3, 480, 481 și 998 C. civ. Mai mult, în situația în care instanța ar fi analizat cauza din prisma dreptului comun ar fi trebuit să aibă în vedere prevederile art 489 și următoarele C. civ. cu privire la dreptul de accesiune imobiliară, cu regulile statornicite în această secțiune, solicitate a fi aplicate de către pârât prin cerere reconvențională.

Astfel, în mod cu totul nelegal în materia acțiunilor în revendicare, instanța a constatat preferabilitatea dreptului de proprietate a reclamantei, precum și nevalabilitatea dreptului de proprietate al statului, însă a considerat un motiv suficient de respingere a acțiunii existența unor ruine fără valoare economică și fără utilitate comercială, de vreme ce atât C. civ., cât și legea specială reglementează în amănunt această situație de fapt. Prin Decizia civilă nr. 40 A din 14 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în majoritate, a respins apelul formulat de reclamanta P.C.P.R. împotriva Sentinței civile nr. 1151 din 25 mai 2012 și a încheierii de ședință din data de 18 noiembrie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Cu opinia separată, în sensul admiterii apelului schimbării în parte a sentinței în sensul că: admite acțiunea în parte în contradictoriu cu pârât SC A.M. SA și o obligă să restituie imobilul teren în suprafață de 6508 mp. Desființează în parte sentința și trimite cauza spre rejudecarea cererii de chemare în garanție formulată de SC A.M. SA, menține celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat restituirea în natură a unui teren, curte și grădină, intravilan, în suprafață totală de 9.718 mp, pe care se află o construcție de trei camere și bucătărie și un lot de alte șase camere, precum și a unui alt teren intravilan, în suprafață de 2.262 mp și a unei construcții moară cu etaj și magazie cu etaj din cărămidă și beton armat, toate suprafețele de teren cu construcții fiind situate în comuna Mogoșoaia.

Titlul de proprietate invocat de reclamantă este reprezentat de actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 19463/1939 de fostul Tribunal Ilfov, secția Notariat, prin care autorul său, B.D. a dobândit 3½ pogoane (17.500 mp, conform expertizei efectuate în cauză de expert M.C.) pădure, având următoarele laturi și vecinătăți: "a/. Pe șoseaua București - Târgoviște o lățime de 25 m.l. măsurați dela hotarul proprietăței Inginer B.D., b/. Latura de hotar vecin cu proprietatea Ing. B.D. în lungime de 400 m.l., c/. Fundul pădurii în lățime de 50 m.l. vecină cu proprietatea Ing. B.D., d/. Latura dinspre hotarul cu pădurea proprietatea N.S. fost N.G.P. pe o lungime de 300 m.l., măsurată dinspre fundul pădurii în spre șoseaua București - Târgoviște; e/.

O latură care pleacă perpendicular de la terminarea celor 300 m.l. spre proprietatea Ing. B.D. în lungime de 25 m.l., latură care este perfect paralelă cu linia șoselei București - Târgoviște; f/. O latură care plecă din punctul terminus a celor 25 m.l. de la punctul spre șosea, perfect paralelă cu latura dela punctul b în lungime de 100 m.l. și care latură se termină în șoseaua București - Târgoviște". Este adevărat că în schița anexă este indicată o suprafață de 20.000 mp, însă aceasta este una aproximativă, de vreme ce terenul nu formează un dreptunghi complet cu lungimea de 400 m și lățimea de 50 m, pentru că un teren având la rândul său forma unui dreptunghi cu lățimea de 25 m și lungimea de 100 m a rămas în proprietatea vânzătorului.

În plus, atât din actul de vânzare cumpărare, cât și din schiță rezultă că terenul forestier dobândit se învecinează la nord-vest și la nord-est cu o suprafață mult mai mare de teren aparținând cumpărătorului. În cartea funciară veche nr. 700 a comunei Mogoșoaia, B.D.

figurează cu patru parcele învecinate: 963 (în suprafață de 5 ha 5.308 mp - pădure intravilan), 964 (în suprafață de 7.362 mp - teren cu curte intravilan și construcțiile în stânga intrării corp principal având 3 camere, bucătărie - la 8 m distanță alt corp cu 2 camere de locuit, 2 săli, bucătărie, în mijloc alt corp cu 6 camere, toate cu fundațiile beton, zidurile cărămidă, acoperite cu tablă; în curte mai sunt construite din lemn, acoperite cu tablă: un șopron - porumbar și una magazie; în față, dreapta intrării, este construită din cărămidă acoperită cu tablă, uzina - rezervorul de apă), 965 (în suprafață de 2.356 mp - grădină intravilan) și 966 (în suprafață de 2.262 mp - teren cu curte, intravilan, pe care se găsesc construcțiile: moară cu etaj; în spatele morii magazie cu etaj, ambele având fundație beton, ziduri din cărămidă și beton armat, acoperite cu tablă).

În cartea funciară mai apar menționate parcelele 975/1 (în suprafață de 0.1452 mp - drum particular intravilan), 976/2 (în suprafață de 35 ha și 8.868 mp), 977 (în suprafață de 3.234 mp - drum particular intravilan) și 978 (în suprafață de 34 ha și 7.275 mp - teren arabil intravilan. Din "Procesul verbal de exproprierea proprietății Ing. B.D.

din comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, în baza Decretului 83/1948" rezultă că au fost expropriate "48 hectare conform planului de însămânțări și planurile moșiei, 6 hectare pădure, 0,25 hectare leguminoase, 0,25 hectare vie și 0,50 hectare suprafața unde se află conacul". Reclamanta a solicitat inițial restituirea parcelelor 964 și 965 (total 9.718 mp) și 966 (2.262 mp), deci 11.980 mp, suprafețele însumate ale celor patru parcele învecinate fiind de 67.288 mp Prin notificarea trimisă sub nr. 899 din 14 august 2001 prin executor judecătoresc I.V., reclamanta a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului construcție și teren, ce a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 83/1949, constând în: teren intravilan, construcții și curte ce cuprind un corp având 3 camere și bucătărie; la 8 metri distanță alt corp cu 2 camere de locuit, 2 săli și bucătărie; în mijloc un alt corp cu 6 camere, toate cu fundațiile de beton, ziduri de cărămidă, acoperite cu tablă: un șopron porumbar și o magazie; în dreapta intrării o uzină - rezervorul de apă.

Descrierea corespunde parcelei nr. 964 din cartea funciară veche nr. 700 a comunei Mogoșoaia. Prin dispoziția nr. 144 din 22 decembrie 2004, SC A.M. SA a respins notificarea ca neîntemeiată, cu motivarea că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 societatea era privatizată integral și statul sau o altă autoritate a administrației centrale sau locale nu dețineau nicio acțiune la acesta, fiind astfel incidente prevederile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora într-o asemenea situație persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar notificarea se adresează instituției publice implicate care a efectuat privatizarea - Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (fostul Fond al Proprietății de Stat).

La data de 11 februarie 2005, reclamanta a formulat contestație prin care a solicitat anularea acestei dispoziții, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 741/2005 (număr unic 5044/3/2005). Prin Sentința civilă nr. 301 din 06 martie 2006 pronunțată în acest dosar, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte contestația, a anulat în parte dispoziția contestată, a obligat intimata SC A.M. SA să înainteze notificarea nr. 899 din 14 august 2001 prin care se solicită restituirea în natură a imobilului situat în comuna Mogoșoaia, Șos.

București - Târgoviște nr. 178, județul Ilfov, către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, pentru a propune măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv și a respins cererea de restituire în natură a imobilului ce face obiectul notificării ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la soluționarea cauzei trebuie avute în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, având în vedere faptul că situația juridică născută prin emiterea dispoziției sub imperiul legii civile, a Legii nr. 10/2001 nemodificate, produce efecte juridice sub imperiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 și deci nu se poate vorbi de o încălcare a principiului "tempus regit actum". Prin Decizia civilă nr. 286 din 24 aprilie 2007 apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins, înlăturându-se cu aceeași motivare reglementarea inițială a Legii nr. 10/2001, anterioară adoptării Legii nr. 247/2005, care făcea distincția între imobilele preluate cu titlu valabil și cele fără titlu.

Totodată, s-a reținut că terenul ce formează obiectul notificării se află în patrimoniul intimatei, iar construcțiile au suferit modificări. Astfel cum rezultă din schița întocmită în acel dosar de expert O.T.M., terenul în litigiu se identifică cu întregul teren deținut de SC A.M. SA, (învecinat la nord și la vest cu Ocolul Silvic Buftea, la est cu SC A.M. și la sud cu șos. București - Târgoviște), în suprafață de 6.457 mp. Prin Decizia civilă nr. 5707 din 10 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

În motivare, s-a constatat, pe de o parte, faptul că aplicarea imediată a legii noi la o situație în curs de desfășurare, corectă din punctul de vedere al dreptului intern, contravine în speță dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, întrucât la data adoptării Legii nr. 10/2001 reclamanta a dobândit o speranță legitimă constând în aceea că va beneficia de dispozițiile art. 7, 9 și următoarele din lege, speranță legitimă dată și de o jurisprudență constantă, iar pe de altă parte că, pe parcursul soluționării recursului, sesizată fiind într-o altă cauză cu excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 83 din 8 iulie 2008. Instanța supremă a mai reținut că este necesar să se stabilească cu exactitate care este suprafața de teren liberă, care poate fi restituită în natură, ce construcții din cele vechi, preluate de la autorul reclamantei, se mai află încă pe teren și care construcții au suferit modificări substanțiale, în sensul legii, sau au fost nou edificate după preluarea terenului de către stat.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 480A din 06 iulie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 8421/2/2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, analizând posibilitatea ca imobilul solicitat de reclamantă să fie restituit în natură, că pe terenul preluat de la autorul reclamantei nu mai există construcții vechi, toate construcțiile fiind edificate după preluarea abuzivă și că noțiunea de "teren liber" are o accepție proprie în contextul Legii nr. 10/2001, care nu coincide cu sfera noțiunii de "teren liber de construcții", niciuna din variantele de restituire în natură propuse de expert neputând fi luate în considerare.

În fine, prin Decizia civilă nr. 4482 din 26 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat împotriva acestei decizii, fără a reaprecia situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare. Prin notificarea trimisă sub nr. 4001 din 09 octombrie 2001 prin B.E.J. B.R.B., reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul situat în comuna Mogoșoaia, jud. Ilfov, ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 83/1949, compus din: teren intravilan pe o suprafață de 0,2356 ha, pe care se găseau construcțiile: moară cu etaj, în spatele morii: magazie cu etaj, ambele având fundații de beton, ziduri din cărămidă și beton armat, acoperite cu tablă.

Descrierea corespunde parcelei nr. 966 din cartea funciară veche nr. 700 a comunei Mogoșoaia, iar suprafața parcelei nr. 965. Prin Decizia nr. 385 din 14 noiembrie 2007 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost declinată competența de soluționare a notificării către Primăria Mogoșoaia, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că imobilul revendicat a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 83/1949. La data de 29 decembrie 2007, reclamanta a formulat contestație prin care a solicitat anularea acestei decizii, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 47431/3/2007.

Prin Sentința civilă nr. 1569 din 13 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestația, invocând dispozițiile art. 39 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora reconstituirea terenurilor agricole trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 se face în condițiile acestui act normativ, precum și faptul că imobilul litigios nu se află în patrimoniul unei unități privatizate prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ci al unei societăți comerciale cu răspundere limitată, cu specific agricol.

Prin Decizia civilă nr. 251A din 07 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul, apreciind și că, dacă suprafața de teren pretinsă reprezintă diferența de la suprafața totală expropriată în anul 1949 la suprafața reconstituită potrivit Legii nr. 18/1991, înseamnă ca regimul juridic al acestui teren este același cu al celorlalte loturi, pentru care apelanta a primit titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Potrivit mențiunilor făcute în sistemul informatizat Ecris, prin Decizia nr. 2423 din 17 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat. În concluzie, conform celor expuse anterior, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că parcela nr. 964, parte din terenul revendicat în prezenta cauză (alături de parcelele nr. 965 și 966), se identifică cu întregul teren aflat în posesia pârâtei SC A.M.

SA (teren care potrivit expertizei completate efectuate în prezenta cauză de expert M.C. are însă suprafața de 6.508 mp), iar nu doar cu o parte din aceasta (concluzie la care ajunsese în cauza de față expertul M.C., ce a indicat că din terenul în litigiu aceasta ocupă o suprafață de 5.050 mp). Pe de altă parte, având în vedere și faptul că pârâta nu mai deține în zonă nicio altă suprafață de teren, aspect reținut atât pe baza expertizei efectuate în prezenta cauză, cât și a celei din Dosarul nr. 8421/2/2008 față de vecinătățile indicate, se constată că imobilul ce face obiectul apelului se identifică cu cel pentru care prin Sentința civilă nr. 301 din 06 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, definitivă și irevocabilă, s-a constatat că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Este de menționat și faptul că aspectele reținute la pct. 1.3 nu mai prezintă importanță în cadrul prezentului apel, care vizează exclusiv soluția pronunțată în ce privește cererea formulată în contradictoriu cu SC A.M.

SA, soluție referitoare la un alt teren decât cel care a făcut obiectul notificării adresate Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (parcela nr. 966) Față de împrejurarea că acțiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză nu este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 33 din 9 iunie 2008, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: "Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială" numai cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

De asemenea, Curtea reține că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât s-ar încălca principiul constituțional și de drept civil al neretroactivității legii civile. Problema care s-a ridicat în cauză, dată fiind adoptarea Legii nr. 10/2001 în cursul soluționării acțiunii în revendicare, este aceea a aplicării legii în timp.

Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul dispozițiilor art. 480 C. civ., s-a născut dreptul proprietarului neposesor la acțiune pentru a solicita restituirea bunului de la posesorul neproprietar, iar Legea nr. 10/2001 nu constituie, sub aspectul instituirii unui nou criteriu de preferabilitate, norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziții de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în sensul aplicării principiului neretroactivității este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic v. Croația, paragraful 81). Un asemenea raționament a fost expus de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 (pct. 4) și poate fi avut în vedere mutatis mutandis și în prezenta cauză.

Într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că puterea legiuitoare poate adopta reglementări cu efect retroactiv în materie civilă; preeminența dreptului și noțiunea de proces echitabil exclud însă orice ingerință a puterii legiuitoare într-un proces deja existent în vederea influențării soluționării litigiului de către puterea judiciară, cu excepția cazului în care există motive extrem de importante de interes general (Zielinski, Pradal, Gonzales și alții împotriva Franței, hotărârea din 28 octombrie 1999). Singurul motiv acceptat până acum de Curte, când intervenția legislativă a corespuns unei "evidente și imperioase justificări a interesului general" a fost "umplerea unui vid juridic", adică îndreptarea unei situații create printr-o eroare sau lacună a legiuitorului.

În aceste cazuri, Curtea a considerat că intervenția a fost previzibilă, era de așteptat și reclamanții nu puteau pretinde că ar fi avut un drept de a beneficia de situația astfel creată (cauza Eeg-Slachthuis Verbis împotriva Belgiei, hotărârea din 10 noiembrie 2005). În același sens, în cauza Gigli Construzioni împotriva Italiei, hotărârea din 1 aprilie 2008), Curtea nu a constatat o încălcare a principiului egalității armelor, reținând că "intervenția legiuitorului avusese ca scop înlăturarea unei erori de tehnică legislativă". Asemenea situații excepționale nefiind incidente în cauză, în soluționarea cauzei trebuie avută în vederea legea în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Nici formularea de către reclamantă a unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 nu exclude de la aplicare dreptul comun în materie de revendicare, întrucât pentru ipoteza acțiunilor în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, însuși actul normativ în discuție a permis, prin art. 47 (în prezent 46), folosirea ambelor căi procedurale, cu condiția suspendării uneia dintre ele.

În această situație, reclamanta a optat pentru formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce a condus la suspendarea acțiunii în revendicare formulate la 08 decembrie 2000, în temeiul art. 47 (în prezent 46) din Legea nr. 10/2001, prin încheierea din 02 octombrie 2001, iar ulterior, după epuizarea procedurii administrative și a căilor de atac formulate în instanță, a solicitat repunerea cauzei pe rol și continuarea procesului început în anul 2000. În raport de cele expuse anterior, cadrul juridic în care trebuie soluționată acțiunea este dat de art. 480 C. civ. Conform dispozițiilor de drept substanțial de drept comun, deduse pe cale de interpretare de practica judiciară și de literatura de specialitate în absența unei reglementări legale, proprietarul unui bun care nu se află în posesia bunului său poate să solicite și să obțină restituirea acestuia de la cel care îl deține fără drept, pe calea unei acțiuni în revendicare.

Tot în lipsa unei reglementări legale specifice, în doctrină și în jurisprudență se consideră că în cadrul unei asemenea acțiuni se compară titlurile de proprietate prezentate de cele două părți, stabilindu-se mai multe reguli în acest sens, a căror rațiune o constituie stabilirea apartenenței dreptului de proprietate, iar acest drept se regăsește în patrimoniul ultimei persoane care l-a dobândit în mod valabil, ca efect al principiului de drept conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât ceea ce îi aparține. Aplicarea regulilor de drept consacrate în materia revendicării imobiliare presupune compararea titlurilor de proprietate prezentate de către părți. Dacă titlurile lor provin de la autori diferiți se compară între ele drepturile autorilor de la care provin titlurile.

Această soluție, care corespunde în cea mai mare măsură principiului de drept conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât ceea ce îi aparține, asigurând astfel respectarea efectivă a dreptului de proprietate asupra bunului în discuție, trebuie aplicată ori de câte ori este posibil, pentru a identifica, pe cât posibil, care din titlurile de proprietate anterioare invocate de părți nu a avut de fapt aptitudinea de a transmite dreptul de proprietate, o asemenea situație fiind certă de vreme ce nu pot exista doi titulari ai dreptului de proprietate asupra aceluiași bun, exceptând bineînțeles modalitățile juridice ale acestui drept, problemă care însă nu s-a pus în cauză.

Comparând titlurile de proprietate invocate de către părți, se constată că nu există două șiruri distincte de transmiteri succesive, ci unul singur, situație în care dacă există o succesiune de transmiteri valabile ale dreptului de proprietate de-a lungul timpului, ultimul titlu este preferabil întrucât reflectă o situație ulterioară, iar dacă unul dintre actele juridice încheiate de-a lungul timpului nu a avut aptitudinea de a transmite dreptul de proprietate, acesta se regăsește în patrimoniul celui din urmă înstrăinător conform actului respectiv. Cu alte cuvinte, ultima persoană care deține un titlu de proprietate valabil obținut într-un șir de transferuri succesive intervenite cu respectarea legii este recunoscută ca fiind proprietarul bunului, în vreme ce persoanele care au participat la actele juridice ulterioare nu au putut dobândi dreptul în discuție.

Nicio altă modalitate de comparare a titlurilor de proprietate prezentate de părți nu corespunde într-o asemenea situație principiului de drept pe care trebuie să îl reflecte acțiunea în revendicare. În cauză însă, subsecvent constatării dreptului apelantei reclamante la obținerea unor măsuri reparatorii în condițiile indicate anterior (pct. I), aceasta nu mai are calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, cel care face obiectul apelului.

Astfel, deși este corectă aserțiunea conform căreia în cadrul acțiunii în revendicare trebuie să triumfe proprietarul imobilului, ea nu poate să conducă decât la concluzia la care a ajuns prima instanță, în contextul în care dreptul de proprietate nu se regăsește în patrimoniul reclamantei, deoarece în temeiul prin Sentinței civile nr. 301 din 06 martie 2006 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 5044/3/2005, definitivă și irevocabilă, a avut loc o transformare în