ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1220/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., a reținut următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 4154 din 20 octombrie 2003, D.S. a solicitat anularea deciziei nr. 336 din 7 octombrie 2003 emisă de SC C. SA și obligarea acesteia la restituirea imobilului format din teren în suprafață de 1080 mp și locuință situată în comuna Adunații-Copăceni, sat Varlaam, județul Giurgiu. Î n motivare s-a arătat că imobilul a fost dobândit de tatăl contestatoarei, D.Ș., prin actul de vânzare-cumpărare nr. 577 din 30 mai 1935 fiind format din teren în suprafață de 1080 mp și construcție din 3 camere, sală , bucătărie și o moară țărănească ce au fost naționalizate astfel cum reiese din procesul verbal de la data de 13 iunie 1948 al Primăriei comunei Mogoșești.

Contestatoarea a mai arătat că deși imobilul a fost naționalizat abuziv acesta este deținut de SC C. SA, care a respins notificarea formulată de aceasta în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001. În drept au fost invocate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. Intimata SC C. SA, la data de 17 noiembrie 2003, a depus întâmpinare, cerere de chemare în garanție a A.P.P.S. și cerere reconvențională invocând excepția inadmisibilității contestației în raport cu dispozițiile art. 27 alin. ( 3) din Legea nr. 10/2001 și art. 12 alin. (4) din Normele Metodologice de aplicare a legii susținând că, fiind o societate privatizată încă din anul 1997, întreg pachetul de acțiuni a fost cedat de către F.P.S., S.I.F.

Muntenia. Pe fond, intimata a arătat că imobilul a intrat în proprietate statului cu titlu valabil prin Legea nr. 119/1948 și nu avea, la data exproprierii, calitatea de locuință. Prin cererea de chemare în garanție a A.P.P.S., SC C. SA a solicitat ca în cazul admiterii contestației, chemata în garanție să fie obligată la plata sumei de 160.000.000 lei reprezentând contravaloarea imobilului, iar prin cererea reconvențională a solicitat obligarea contestatoarei la plata sporului de valoare adus imobilului în litigiu. Chemata în garanție A.P.P.S., prin întâmpinarea depusă a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive având în vedere că reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului , acesta aflându-se n patrimoniul intimatei SC C. SA, invocând de asemeni și excepția de prematuritate a cererii de chemare în garanție.

La data de 31 mai 2004 instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii principale și excepției lipsei calității procesual pasive a intimatei SC C. SA prin respingerea ca neîntemeiate a acestora. Prin sentința civilă nr. 72 din 31 octombrie 2005 Tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația precum și cererea reconventională formulată de SC C. SA cu motivarea că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. ( 1) și (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece societatea pârâtă este integral privatizată prin cedarea acțiunilor de către F.P.S., S.I.F. MUNTENIA. Prin decizia civilă nr. 1643 A din 14 decembrie 2005, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea D.S., reținând că deținătoarea imobilului în litigiu este integral privatizată încă din anul 1997, înainte de apariția Legii nr. 10/2001, astfel că, nu-și găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 20 alin. (1) din acest act normativ.

Nemulțumită fiind de această din urmă hotărâre, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea, critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că, atâta timp cât imobilul în speță a fost preluat de Statul Român fără titlu legal, acesta nu-l putea transmite în mod valabil în proprietatea intimatei - pârâte SC C. SA și potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea în natură a imobilului.

Analizând probatoriul existent la dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează sa respingă recursul pentru următoarele considerente: Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 statuează că, principiul restituirii în natură a imobilelor, terenuri și construcții, indiferent dacă au fost preluate cu titlu sau fără titlu și indiferent de destinația lor concretă, cu condiția ca, la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, să fi fost deținute de o persoană juridică de stat sau aparținând autorităților administrației publice centrale sau locale, de organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public sau privat. Dispozițiile alin. (2) din același articol nu pot fi aplicabile în speță deoarece societatea intimată nu are ca acționar sau asociat minoritar o autoritate publică centrală sau locală, o organizație cooperatistă sau statul.

Se observă că intimata nu face parte din categoria acelor deținători de imobile la care se referă dispozițiile art. 20 astfel cum s-a arătat mai sus, în așa fel încât să fi făcut o ofertă de restituire prin echivalent, mai mult, societatea deținătoare a imobilului în litigiu este integral privatizată, încă din anul 1997, înainte de apariția Legii 10/2001. Sigur că modul de preluare al imobilului este abuziv, așa cum au apreciat instanțele de fond, însă în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Nici dispozițiile art. 27 din același act normativ nu pot fi aplicate în speță, întrucât, potrivit acestui articol măsurile reparatorii , privitor la cazul în speță, nu se propun de către unitatea deținătoare ci de către instituția publică care efectuează, sau după caz, a efectuat privatizarea.

Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate de recurenta reclamantă D.S., Înalta Curte constată că instanțele de fond și de apel au aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta D.S. împotriva deciziei nr. l643/A din 14 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a III a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2007.