ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1217/2020

Ședința publică din data de 18 iunie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

A. Primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 04 aprilie 2005, sub nr. x/2005, contestatorul A. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 530/28.02.2005, emisă de intimatul Ministerul Administrației și Internelor, prin care a fost respinsă cererea sa de restituire în natură a imobilului sau de acordare de despăgubiri bănești, pentru motivul că preluarea imobilului nu s-a făcut abuziv, întrucât autorii săi ar fi fost îndestulați prin prețul primit în baza Decretului nr. 223/1974, solicitând desființarea acesteia și restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Feldioara, județul Brașov, intabulat în CF x Feldioara nr. top. x, cu drept de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției sau acordarea de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri bănești, reprezentând echivalentul valoric al imobilului.

În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat că Ministerul Administraței și Internelor a respins cererea de restituire în natură sau acordarea de despăgubiri bănești, motivat de faptul că preluarea imobilului notificat nu s-a făcut abuziv, întrucât autorii contestatorului au fost îndestulați prin prețul primit în baza Decretului nr. 223/1974, arătând că temeiul invocate în susținerea acestei dispoziții este art. 14 lit. B)2 și pct. 1.5 din H.G. nr. 498/2003.

Contestatorul a considerat că preluarea imobilului este abuzivă, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, considerând totodată că Decretul nr. 223/1974 nu este un titlu valabil, ceea ce echivalează cu o preluare abuzivă, nefiind respectate dispozițiile Constituției din 1965, a tratatelor internaționale și a legilor civile în vigoare la momentul preluării, respectiv cele ale C. civ., privind condițiile de valabilitate ale convenției civile, art. 498 și art. 953-961 privind consimțământul.

A susținut că în cauză nu se poate reține existența unui titlu valabil al statului în condițiile în care preluarea s-a bazat pe vicierea consimțământului proprietarului bunului, cât și în condițiile în care nu au fost respectate dispozițiile legale în vigoare la data preluării.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 213/1998, Legii nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003.

Prin sentința civilă nr. 1512 din 20 decembrie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în mod corect a fost emisă dispoziția nr. x/28.02.2005 de respingere a notificării, întrucât din înscrisurile anexate notificăriia rezultat că preluarea imobilului în proprietatea statului s-a făcut prin cererea nr. x/1988 a autorilor reclamantului, astfel că preluarea nu s-a făcut abuziv, titularii dreptului de proprietate fiind îndestulați prin prețul primit în baza Decretului nr. 223/1974.

În consecință, față de dispozițiile pct. 1.4. lit. B) pct. 2 și pct. 1.5. din H.G. nr. 498/2003, instanța a constatat că în mod legal a fost emisă dispoziția de respingere a notificării privind restituirea în natură, iar preluarea imobilului a avut loc cu titlu valabil, fiind respectate condițiile formale de fond instituite de acest act normativ pentru a realiza transferul dreptului de proprietate de la fostul proprietar.

În plus, instanța a mai reținut că autorii reclamantului aveau posibilitatea de a contesta nelegalitatea deciziei de preluare conform art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974, însă nu au făcut-o.

În ceea ce privește cererea de despăgubiri bănești, prima instanță a apreciat că reclamantul are la dispoziție procedura prevăzută de art. 16-19 din Legea nr. 247/2005.

Împotriva sentinței, a declarat apel reclamantul A..

Apelantul-reclamant a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul existenței contradicției dintre sentința apelată și jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a legislației în materie cu referire la Legea nr. 10/2001, a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate de H.G. nr. 498/2003, Decretului nr. 223/1974, a Legii nr. 213/1998, Deciziei nr 399/21.05.1998 a Consiliului Popular al Județului Brașov.

Prin decizia civilă nr. 439 din 13 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., solicitând modificarea soluției în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii contestației împotriva deciziei de respingere a notificării nr. x din 28 februarie 2005 emise de Ministerul Administrație și Internelor.

Prin decizia nr. 3131 din 18 aprilie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul; a admis apelul; a desființat sentința civilă nr. 1512 din 20 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că în dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 au fost incluse a fi preluate abuziv și acele imobile preluate de stat cu titlu valabil astfel cum acestea sunt definite de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, categorie în care se încadrează și imobilele preluate de acesta va urmare a aplicării Decretului nr. 223/1974.

Preluarea lucrărilor în aplicarea acestui decret este abuzivă indiferent dacă imobilul a fost trecut în proprietatea statului ca acțiune aplicată persoanelor care au plecat fraudulos din țară sau dacă acesta a fost înstrăinat către sta de către persoana care a făcut cerere de plecare defintivă din țară, ambele situații fiind regșementate prin dispozițiile Decretului nr. 223/1974.

Astfel, instanța de fond în mod greșit, în baza acelorași considerente ale instanței de apel, a reținut că imobilul preluat în baza Decretului nr. 223/1974 nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 și după disctincțiile prevăzute de aceasta.

B. Al doilea ciclu procesual

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 20 iunie 2010, sub nr. x/2008.

La data de 09 februarie 2010, contestatorul a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului construcție compus din două corpuri de clădire, șopron, grajd, șură și teren construit și neconstruit, în suprafață de 1.315 mp și, de asemenea, a solicitat rectificarea înscrierii suprafeței de teren în cartea funciară. Această precizare a fost făcută după depunerea la dosarul cauzei a rapoartelor de expertiză, ca urmare a concluziilor acestora cu privire la suprafața de teren și la construcțiile ce au fost identificate.

La termenul de judecată din data de 27 septembrie 2010, intimatul a invocat excepția tardivității formulării cererii precizatoare, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 132 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1514 din 11 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării cererii precizată, invocată de intimatul Ministerul Administrației și Internelor; a respins contestația precizată ca neîntemeiată, formulată de reclamantul A.; a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată, reținând că reclamantul nu a dovedit calitatea de moștenitor de urma defuncților A. și B..

Împotriva sentinței, a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 411 A din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul; a schimbat în tot sentința apelată; a admis contestația; a anulat dispoziția nr. x/28.02.2005 a Ministerului Administrației și Internelor și a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii în natură pentru imobilul din județul Brașov comuna Feldioara, str. x, format din construcție.

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut, în urma probatoriului administrat în apel, că sunt îndeplinite dispozițiile art. 23 din H.G. nr. 250/2007, apelantul-contestator făcând dovada de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul preluat în mod abuziv de către stat din proprietatea autorilor săi, imobil ce se află în continuare în posesia Statului Român.

Ulterior pronunțării acestei decizii, prin cererea înregistrată pe rolul instanței de apel la data de 08 iulie 2011, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor, completarea deciziei civile nr. 411A 13 aprilie 2011.

În motivarea acestei cereri, apelantul a arătat că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea formulată la data de 11 iulie 2011, apelantul a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 411 A/2011 a Curții de Apel București, în temeiul prevederilor art. 281

1

din C. proc. civ., în sensul de a se preciza dacă intimatul este obligat să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului din județul Brașov, comuna Feldioara, str. x, format din construcție.

La data de 18 iulie 2011, reclamantul A. a depus o cerere de precizare a cererii de completare a deciziei civile nr. 411 A/2011 în sensul că a solicitat să se dispună și cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța referitor la dreptul de folosință special asupra terenului restituit în natură, intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, respectiv componența imobilului construcție, restituit în natură.

Prin decizia civilă nr. 711 A din 14 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 411 A din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, ca și cererea precizatoare privind acordarea dreptului de folosință specială asupra terenului; a admis cererea de lămurire a dispozitivului acestei decizii; a lămurit dispozitivul deciziei nr. 411 A din 13 aprilie 2011 în sensul că a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului-construcție situate în județul Brașov, comuna Feldioara, str. x.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a constatat că cererea de completare a dispozitivului referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, întrucât nu a fost efectuată dovada onorariului de avocat, luând în considerare și faptul că acesta nu s-a prezentat niciodată în fața instanței pentru susținerea cauzei.

Curtea de apel a dispus lămurirea dispozitivului deciziei în sensul înlocuirii dispoziției referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în natură, cu aceea de obligare a pârâtului să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului - construcție situată în județul Brașov, comuna Feldioara, str. x.

Instanța de apel a respins cererea precizatoare a celei de lămurire a dispozitivului formulată la data de 18 iulie 2011 privind acordarea unui drept de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției, cât și intabularea în cartea funciară a construcției și terenului, apreciind că apelantul a făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru construcție, iar intabularea imobilului urmează să aibă loc în condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 7/1996.

Pe de altă parte, dreptul de folosință asupra imobilului nu a făcut obiectul contestației la dispoziția de respingere a notificării nr. x/28.02.2005, astfel că instanța nu s-a putut pronunța decât în ceea ce privește cererile formulate prin notificare referitoare la restituirea în natură a imobilului - construcție.

Împotriva ambelor decizii ale instanței de apel, a declarat recurs reclamantul A., iar pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 411A din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Prin decizia nr. 5645 din 21 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile, a casat ambele decizii și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că prin soluțiile anterioare pronunțate în cauză s-a dat dezlegare în drept unor aspecte ale pricinii, astfel: s-a stabilit prin decizia de casare că imobilul ce face obiectul notificării intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind preluat în baza Decretului nr. 223/1974, ceea ce îl circumscrie unei preluări abuzive potrivit art. 2 lit. h) din Legea 10/2001; s-a confirmat calitatea recurentului-reclamant de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, constatându-se prin decizia recurată că reclamantul este moștenitor al autorilor săi deposedați abuziv, după cum s-a reținut și dovedirea dreptului de proprietate al acestora. Totodată, instanța de apel a procedat și la corecta identificare a măsurii reparatorii, constând în restituirea în natură a imobilului, având în vedere că acesta se află în posesia unei unități deținătoare dintre cele enumerate de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (Ministerul Administrației și Internelor) și, în plus, nu s-a indicat și nici identificat vreun impediment legal la măsura restituirii în natură.

Înalta Curte a constatat a fi fondate atât criticile reclamantului, cât și ale pârâtului cu privire la neidentificarea imobilului supus restituirii și întinderea dreptului reclamantului, ceea ce decurge dintr-o incompletă stabilire a situației de fapt de către instanța de apel. Într-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, instanței de apel i se impunea concluzia dovedirii dreptului de proprietate al autorilor reclamantului nu numai pentru construcție, așa cum a reținut, ci și pentru teren (800 mp), date fiind și dispozițiile art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, recurentul-reclamant solicitând măsuri reparatorii pentru ambele componente ale proprietății autorilor săi, iar curtea de apel era ținută să se pronunțe în limitele învestirii sale, potrivit art. 129 alin. (6) din C. proc. civ.

În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate pentru care urmează a se dispune restituirea în natură (pentru teren fiind, într-adevăr, incidente prevederile art. 2 Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002 care prevăd vocația reclamantului doar la un drept de folosință special cu privire la teren, dată fiind cetățenia germană a acestuia), reprezintă o chestiune neelucidată de instanța de apel atât cu privire la teren, cât și cu privire la construcție.

Cu referire la teren, s-a constatat că dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938 și art. 23 din Legea nr. 10/2001 se opun a recunoaște reclamantului întinderea unui drept (drept de folosință, în cazul său) dincolo de limita celor 800 mp, suprafață corespunzătoare nr. top. x din CF Feldioara, astfel încât, expertiza topo va trebui refăcută pentru identificarea celor 800 mp în limita celor 1.212 mp determinați de expert ca fiind ocupați de pârât ca teren aferent acestui imobil; urmând ca expertul topograf să identifice suprafața de 800 mp (sau 250 mp) pornind de la amplasarea pe teren a construcțiilor vechi ce au aparținut autorilor reclamantului, iar nu a celor eventual edificate de pârât după preluare.

Totodată, în rejudecare, era necesar ca instanța de apel să lămurească dacă măsura restituirii acestuia (sub forma dreptului de folosință special) poate privi întreaga suprafață de 800 mp sau doar cea de 250 mp, date fiind mențiunile din Decizia nr. 399/1988 emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, potrivit căreia doar 250 mp teren și casa cu anexele gospodărești au fost preluați prin aplicarea acestui act normativ, în timp ce această decizie menționează că "restul terenului în suprafață de 550 mp rămâne în proprietatea CAP Feldioara."

Cu referire la construcție, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a identificat-o (pe teren aflându-se în prezent mai multe construcții) și nu i-a indicat compunerea, iar dintre edificiile ce se află pe terenul de 1.212 mp (identificat de expertul topo, cu depășirea titlului autorilor reclamantului) nu se poate ști care dintre construcții este cea supusă restituirii.

Înalta Curte a înlăturat ca nefondată critica recurentului privind nelegala soluționare a cererii de intabulare a dreptului său de proprietate (asupra construcției), întrucât în mod corect instanța de apel a constatat că acesta va trebui să se adreseze cu o cerere necontencioasă oficiului de carte funciară competent pentru înscrierea dreptului său, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 7/1996 nefiind incidente; totodată, considerentele sunt pe deplin valabile și în ce privește înscrierea dreptului de folosință special ce va fi recunoscut reclamantului în condițiile art. 2 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002.

Pe de altă parte, în rejudecare, instanța de apel urma să aibă în vedere și critica pârâtului privind obligația de restituire a despăgubirilor încasate de către autorii reclamantului la momentul preluării imobilului în baza Decretului nr. 223/1974, în aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată.

C. Al treilea ciclu procesual

În a treia rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 10 decembrie 2012, sub nr. x/2008*.

Prin decizia nr. 702 A din 8 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelul; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte contestația completată; a anulat dispoziția nr. x/28.02.2015 și a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului din comuna Feldioara, județul Brașov, alcătuit din construcțiile C1, C2, C3 și C5 în suprafață totală construită de 546 mp, conform raportului de expertiză topografică efectuat de expert C., a constituit un drept de folosință specială asupra terenului identificat prin același raport de expertiză în limita a 800 mp și a obligat pe apelant să restituie despăgubirea actualizată la data plății a sumei de 35.000 RON primită cu titlu de despăgubire; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat pe apelant la achitarea diferenței de onorariu de 3.000 RON către BLET de pe lângă Tribunalul Brașov; a obligat pe pârât la cheltuieli de judecată parțiale către apelant, în sumă de 4.600 RON fond și 7.500 RON în apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că bunicul apelantului, A., deținea în proprietate potrivit înscrierilor în CF x Foile A și B la nivelul lui septembrie 1969 un imobil în comuna Feldioara de 2464 teren și construcții, fiind înscris în Foaia A a cărții funciare la nr. topografic x un imobil alcătuit casă de piatră din teren și teren cu destinație curte de 1249,2 mp (347 stînjeni de pământ), iar la nr. top. x teren cu destinație grădină intravilan de 1296,8 mp (388 de stînjeni). În Foaia B din CF x s-a înscris la poziția 2, la data de 21.10.1969, (în temeiul contractului de vânzare-cumpărare și de dezmembrare sub semnătură privată din 11.10.1969 a unei părți din imobilul înscris la CF x sub nr. top x, de către bunicul apelantului, A.), mențiunea vânzării către tatăl apelantului, A. și soția acestuia, B.-părinții apelantului A.- a unei case de locuit formate din două corpuri, șopron, grajd, și șură și a curții, teren de 800 mp teren și dezmembrarea nr. topografic x în: nr. top. x compus din respectiv a unei case de locuit formate din două corpuri, șopron, grajd, și șură și a curții-teren de 800 mp teren, și în nr. top. x, compus din curte și grădină.

La imobilul nr. top. x s-a menționat direct, fără a opera vreo înscriere de comasare a proprietăților de la 101/2 cu 102) că însumează 1845 mp, din unirea restului de suprafață din 101, respectiv a nr. top x de (1249,2 mp -800 mp vânduți), adică a circa 500 mp, cu restul de teren de la nr. top. x, teren cu destinație grădină intravilan de 1296,8 mp; la A3 din CF x s-au intabulat 1845 mp, rezultați din însumarea aproximativă a circa 500 mp cu circa 1297 mp (pentru numărului topografic x nu s-a operat deci în cartea funciară CF x comasarea terenului cu nr. top x de 500 mp cu cel cu nr. top x de 1249,2 mp).

La B4 din CF x s-a intabulat dreptul de proprietate a CAP Feldioara asupra imobilului cu nr. top x și a celui 101/2 direct sub nr. top x la cererea bunicului apelantului, potrivit mențiunilor din CF.

Totuși, potrivit adeverinței nr. x/1969 a CAP Feldioara, certificatului Comitetului Executiv al Consiliului popular al Comunei Feldioara din 16.09.1969 și schiței topografice anexate la raportul de expertiză topografică nou efectuat de expert C., și întocmite anterior și în scopul vânzării către tatălui apelantului, A. și către soția acestuia B.-părinții apelantului A. - a imobilului în litigiu, rezultă clar că terenurile intravilane înscrise în CF x ale lui A., bunicul apelantului, care avea calitatea de cooperator, de 1249,2 mp și 1363 mp erau la momentul anului 1969 în proprietatea CAP Feldioara, cu excepția a 800 mp care sunt proprietatea bunicului apelantului și rezulta și așezarea terenurilor proprietatea bunicului apelantului, terenul cu nr. top. x, fiind în prelungirea terenului cu nr. top x care la rîndul lui era în prelungirea terenului ce urma a fi înstrăinat către părinții apelantului, 101/1.

Și în schița de la dosarul Curții de Apel Brașov, a rezultat că cele două corpuri de locuit aveau 113,4 mp, respectiv 57,4 mp, grajduri de 162 mp și 20 mp, cuptor și 26,2 mp, șură de 135 mp în fundul curții pe hotarul cu proprietatea de la nr. top x) și curte de 265 mp, în total terenul construit și neconstruit fiind de 800 mp.

Apoi, s-a deschis CF x Feldioara, unde în foaia A și B la poziția 1 este menționată proprietatea părinților apelantului asupra nr. top x reprezentând casă de locuit și curte, iar la poziția 3, respectiv 4 din foile B și C ale CF menționate se notează sub nr. x/29.03.1989 că în baza adresei nr. x/23.02.1980 a ICRAL Brașov și deciziei nr. 399/21.05.1988 a Consiliului Popular al Județului Brașov, se înscrie în favoarea statului dreptul acestuia de proprietate asupra 250 mp teren și a locuinței și anexelor gospodărești, iar restul de 550 mp de teren rămâne în proprietatea CAP Feldioara.

La poziția 4 din Foaia C se menționează transmiterea dreptului de administrare operativă asupra imobilului alcătuit de 250 mp teren și a locuinței și anexelor gospodărești de către ICRAL Brașov în favoarea Ministerului de Interne, Inspectoratul Județean Brașov.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 107/18.02.1989 a fostului Consiliu Popular al Județului Brașov se decide transmiterea din administrarea ICRAL Brașov către Ministerului de Interne, Inspectoratul Județean Brașov imobilul proprietatea părinților apelantului, din fosta strada 23 august, nr. 57 a două corpuri de casă și anexe de 720 mp și a terenului de 555 mp, totalizând 1275 mp construiți și neconstruiți.

Din coroborarea tuturor înscrisurilor noi dispuse în faza rejudecării apelului pentru lămurirea situației juridice a suprafețelor de teren de 250 mp proprietatea statului și acelei de 550 mp, suprafețe aflate în proprietatea autorilor apelantului, cu cele anexate celui de-al doilea raport topografic refăcut de către expert C., cu raportul de expertiză construcții, instanța de apel a constatat că intabularea cotei de 11/16 din terenul de 800 mp, corespunzând suprafeței de 550 mp de teren din cel de 800 mp în favoarea CAP Feldioara a fost întocmită înafara vreunui act decizional justificativ care să ateste transmiterea proprietății asupra acestui teren în favoarea CAP Feldioara și s-a întemeiat pe o eroare rezultând din identitatea numelui tatălui apelantului cu cel al bunicului apelantului dat fiind faptul că circa 500 mp din proprietatea bunicului apelantului din CF x nr. top x, compus din curte și grădină, proprietatea rămasă după dezmembrarea din 1969 nu a fost menționată distinct în CF x ca suprafață și nici nu s-a operat vreo înscriere de comasare a proprietăților cu nr. top x cu cea cu nr. top. x, proprietăți trecute în proprietatea CAP Feldioara ca reprezentând 1845 mp, din unirea restului de suprafață din nr. top. x, respectiv a nr. top x cu cel cu nr. top. x de circa 1250 mp, iar această suprafață menționată ca fiind 1845 mp, în loc de 1750 cât rezulta din totalizarea celor două proprietăți, este cea care în mod cert a trecut în proprietatea CAP Feldioara.

Această concluzie a rezultat și din faptul că întreaga proprietate justificată cu CF x Feldioara, nr. top x a părinților apelantului, cuprinzând suprafață de teren de 800 mp și construcțiile edificate pe aceasta, au rămas în administrarea intimatei Ministerului de Interne IPJ Brașov fără emiterea unui act juridic justificativ al transmiterii dreptului de administrare de la pretinsul proprietar CAP Feldioara, și din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză (adresele OCPI Brașov, adresele Primăriei Feldioara, S.C. D. etc) rezultă că pentru suprafața de 550 mp corespunzând cotei de 11/16 mp nu s-a justificat niciodată trecerea în proprietatea CAP Feldioara și nici nu s-a aflat vreodată în posesia CAP Feldioara ci a trecut în fapt în proprietatea statului român și în administrarea ICRAL Brașov, astfel cum rezultă din decizia nr. 107/18.02.1989 a fostului Consiliu Popular al Județului Brașov, prin care se transmite din administrarea ICRAL Brașov, către Ministerul de Interne, Inspectoratul Județean Brașov, imobilul proprietatea părinților apelantului, din fosta strada 23 august, nr. 57 dar și teren și construcții suplimentare, respectiv două corpuri de casă și anexe de 720 mp și a unui teren de 555 mp, totalizând 1275 mp construiți și neconstruiți (autorii apelantului deținuseră în proprietate 800 mp construiți și neconstruiți, restul de 475 mp teren construit și neconstruit rezultând din vecinătatea imobilului notificat cu alte imobile alăturate aflate în administrarea ICRAL Brașov (probabil cu terenul cu nr. top. x, trecut în proprietatea CAP Feldioara în anul 1969 fără comasare, ca urmare a cererii de intrare în CAP a bunicului apelantului, cum rezultă printre altele din adeverința nr. x/1969 a CAP Feldioara anexă la raportul topografic refăcut de C. coroborată cu înscrierea din Foaia B poziția 4 din CF x pentru 1845 mp, dacă acest teren fusese transmis ICRAL Brașov, aspect care nu este relevant în cauză).

Instanța de apel a reținut că intabularea suprafeței de 550 mp la CAP Feldioara fie s-a datorat erorii mai sus menționate, pe care intimatul, titular al dreptului de administrare încredințat de stat, nu avut niciodată interesul să o rectifice, câtă vreme altminteri nu ar fi putut justifica trecerea în proprietatea tabulară a statului a 800 mp construiți și neconstruiți prin decizia nr. 399/21.05.1988 decât pentru 250 mp teren și pentru locuința și anexele gospodărești, iar pentru restul de 550 mp de teren ar fi rezultat că au trecut de fapt în proprietatea statului și ulterior în administrarea sa de fapt.

Mai mult, nici potrivit art. 5 din Statutul CAP și art. 17 alin. (7) din Legea nr. 58/1974 nu se poate considera că se justifică înscrierea proprietății CAP suprafeței de 550 mp deoarece aceste texte prevedeau că suprafața ce depășea 250 mp se includea în calculul lotului atribuit în folosință. Din coroborarea adreselor menționate privind situația juridică a terenului, cu concluziile raportului de expertiză construcții efectuat de către expert E. și cu raportul topografic refăcut de C., instanța de apel a reținut că pe terenul identificat de către expertul topograf ca fiind folosit de către intimat și având în fapt o suprafață de 1171 mp, se află edificate cinci construcții, în suprafață totală construită desfășurată are 732 mp, și având amprenta la sol de 664 mp respectiv: construcția C 1 casă de locuit cu anexe 2 magazii și 2 grajduri cu suprafață construită la sol de 354 mp și suprafață desfășurată de 422 mp, despre care în expertiza de construcții se menționează că are o vechime de peste 60 de ani; construcția C 2 casă de locuit corp 2 cu anexe cu suprafață construită la sol de 93 mp și suprafață desfășurată de 93 mp despre care în expertiza de construcții se menționează că are o vechime de peste 60 de ani, parțial posibil de 40 de ani; construcția C 3 șopron cu suprafață construită la sol de 20 mp și suprafață desfășurată de 20 mp; construcția C 4 șură parțial prăbușită amplasată în spatele curții cu suprafață construită la sol de 186 mp și suprafață desfășurată de 180 mp, cu vechime de peste 60 de ani; construcția C 5 șopron de lemn amplasată în dreapta curții cu suprafață construită la sol de 11 mp; chioșc din lemn de 7,73 mp vechi de un an. Aceste suprafețe construite, potrivit concluziilor rapoartelor construcții coroborate cu cea topografică refăcută (cu excepția chioșcului din lemn deci demontabil și construcției C4) sunt realizate anterior anului 1988, când au fost preluate de la autorii apelantului (și chiar și construcția C4 edificată pe terenul proprietatea învecinată) fac parte din cei 700,88 mp construiți menționați ca fiind preluați de stat, potrivit concluziilor raportului de construcții, și corespund parțial cu cele în suprafață de 532 mp construiți menționați în CF x Fila B poziția 2 (potrivit concluziilor raportului de construcții), în care figurează componența construcțiilor ca fiind: casă de locuit cu două corpuri, șopron, grajd, și sură; în schița din 1969 de la dosarul Curții de Apel Brașov ce a stat la baza înscrierii nr. 2824/1969 în CF nr. x de la poziția 2 Foaia B se menționează suprafețele construcțiilor ca fiind, după cum menționează și expertul construcții E..: cele două corpuri de locuit aveau 113,4 mp, respectiv 57,4 mp, 2 grajduri 162 mp și 20 mp, cuptor de 18 mp și șură de 135 mp în fundul curții pe hotarul cu proprietatea de la nr. top x și curte de 265 mp, în total terenul construit și neconstruit fiind de 800 mp.

Expertiza în specialitatea construcții a concluzionat că pe perioada deținerii de către intimat nu s-au efectuat lucrări de demolare sau de edificare sau extindere de construcții, că nu s-au identificat corpuri noi de clădire edificate după 1988, doar C1 și C2 fiind amenajate; a rezultat că C1 și C2 sunt ocupate de postul de Poliție Feldioara. Instanța de apel a înlăturat susținerile apelantului din cererea precizatoare formulată în apel și concluziile raportului de expertiză topografică efectuat de expert C. prin care se stabilește, contrar prevederilor art. 17 din Decretul nr. 115/1938, că întinderea dreptului de proprietate asupra terenului proprietatea autorilor apelantului ar fi de fapt de 1171 mp, și nu cea de 800 mp menționată în cuprinsul CF x Feldioara, nr. top x, suprafața imobilului cu nr. top. x fiind determinată și înscrisă în CF eronat deoarece nu au fost efectuate măsurători la momentul preluării imobilului, întrucât, consideră expertul, suma suprafețelor construcțiilor este de 664 mp față de 250 mp trecută în decizia de preluare.

Aceasta întrucât autorii apelantului, A. și B. s-au întemeiat în prezentul litigiu pe dreptul lor de proprietate pe înscris în CF x a localității Feldioara nr. top. x, care privea o suprafață de teren de 800 mp și construcțiile edificate pe această suprafață de teren, iar potrivit dispozițiilor art. 17 din Decretul nr. 115/1938, în sistemul cărților funciare, intabularea are efect constitutiv, neputându-se susține că dreptul intabulat este mai întins în lipsa rectificării înscrierii tabulare. Apoi, potrivit dezlegării date prin ultima decizie de casare, obligatorie pentru instanța de rejudecare, s-a statuat clar că textul legal indicat și art. 23 din Legea nr. 10/2001 se opun a se recunoaște reclamantului întinderea unui drept (drept de folosință, în cazul său) dincolo de limita celor 800 mp, suprafață corespunzătoare nr. top. x din CF Feldioara.

De asemenea, după cum a rezultat din notificarea nr. x/2001 expediată de Executor Judecătoresc din Brașov, aflată la fila x din volumul III al dosarului de apel apelantul a solicitat unității deținătoare a imobilului restituirea în natură a imobilului alcătuit din construcții și teren în suprafață de 800 mp invocând dreptul său de proprietate intabulat în CF x a localității Feldioara nr. top. x, or în CF menționată erau înscriși părinții apelantului cu 800 mp și construcții.

Dacă la momentul preluării imobilului proprietatea autorii apelantului, nu s-au efectuat măsurători, acest lucru se datorează faptului că întinderea suprafeței imobilului rezultă din înscrierile din CF, ce au efect constitutiv al dreptului de proprietate, sens în care la acel moment nici nu era necesară vreo măsurare a proprietății preluate și nu pot conduce la concluziile dorite de către apelant, respectiv acelea potrivit cărora ar fi îndreptățit să dobândească teren pentru care n-a formulat notificare și pe care nu-l justifică cu înscrierile în CF.

În aplicarea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și potrivit planului de amplasament anexă la raportului de expertiză topografică efectuat de expert C., instanța de apel a constatat că pârâtul trebuie să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului din comuna Feldioara, județul Brașov, alcătuit din construcțiile C1, C2, C3 și C5 în suprafață totală construită (desfășurată) de 546 mp și cu amprenta la sol de 468 mp conform raportului de expertiză topografică efectuat de expert C. și să constituie un drept de folosință specială asupra terenului identificat prin același raport de expertiză în limita a 800 mp din cei 1171 mp măsurați de expert.

Instanța de apel nu a obligat pârâtul a restitui construcția C4 reprezentând șura parțial prăbușită în suprafață construită desfășurată de 186 deoarece aceasta este edificată în afara limitei de teren de 800 mp solicitați prin notificare (după cum rezultă din simpla scădere din suprafața totală măsurată faptic de expert, de 1171 mp a suprafeței șurei, de 186 mp); nici faptul că această șură a fost edificată pe terenul învecinat cu cel al autorilor apelantului, de aceștia, anterior preluării de către stat nu justifică restituirea acestei construcții și a terenului pe care este ea edificată, și pentru care nu a fost formulată notificare și nici nu este justificat cu CF x a localității Feldioara nr. top. x.

Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis cererea formulată de reclamantul A. și a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 702 A/08.06.2018, în sensul că imobilul în privința căruia a fost obligat intimatul să emită dispoziție de restituire în natură este reprezentat de construcțiile înscrise în CF nr. x Feldioara, nr. top x fost nr. CF x; despăgubirea actualizată de 35.000 RON este evaluată în RON vechi (ROL) la 35.000 RON; diferența de onorariu datorat de apelant BLET Brașov se cuvine pentru expertul C..

Împotriva deciziei, a declarat recurs reclamantul A., iar pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva deciziei și a încheierii pronunțate de instanța de apel în al treilea ciclu procesual.

Reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 și 9 din C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 702 A din 08 iunie 2018 a Curții de Apel București.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a legilor din materia cărților funciare în ce privește restituirea imobilului din comuna Feldioara, înscris în CF x nr. top. x, întrucât înscrierile din cartea funciară, potrivit Decretului lege nr. 115/1938 garantează proprietatea și nu suprafața care reprezintă o notare și nu o intabulare.

Conform probelor dosarului și susținerilor reclamantului, suprafața terenului înscrisă în cartea funciară nu este doar de 800 mp, cum eronat reține instanța de apel, ci de 1171 mp, suprafață care a fost validată de OCPI Brașov, instituție care a recomandat și rectificarea înscrierii în CF. Statul a preluat scriptic 800 mp, însă, în realitate, a preluat o suprafață mai mare.

Împrejurarea că prin notificare s-a solicitat restituirea unei suprafețe de 800 mp nu are relevanță, întrucât la acel moment nu fuseseră efectuate măsurători asupra suprafeței, iar dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantului viza nr. top. x. Suprafața înscrisă în CF nu este un element esențial, ci un aspect faptic în raport de care se pot face probe contrare, așa cum s-a întâmplat și în cauză; -Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legislația din materia cărților funciare și a ignorat dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 atunci când a apreciat că Șura C4 este construită în afara limitei de teren de 800 mp solicitați în notificare.

Șura C4 este poziționată pe nr. top. x și a fost în proprietatea familiei F., așa cum rezultă din actele existente la dosar și din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, respectiv, actul de dezmembrare și vânzare-cumpărare nr. x/1969, încheierea CF din 21.10.1969, răspunsurile la obiective din raportul-construcții, răspunsurile la obiectivele nr. 2, 3, 9 din raportul expertului C..

Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 213 din C. proc. civ. atunci când a obligat reclamantul la achitarea diferenței de onorariu de 3000 RON către BLET de pe lângă Tribunalul București, fără a preciza cărui expert sau căror experți se datorează această sumă și fără a motiva soluția adoptată.

Pe de altă parte, onorariul de 3000 RON către expert C. a fost achitat din data de 22.03.2018, conform chitanței nr. x/1, depusă în original la dosar.

Instanța de apel nu a motivat soluția prin care nu au fost acordate reclamantului în integralitate cheltuielile de judecată solicitate, respectiv, în primul ciclu procesual 6700 RON (onorariu avocat- 5000 RON și onorariu experți1700 RON), iar în prezentul ciclu procesual 14.319 RON (onorariu avocat -3190 RON, onorarii experți-11.129 RON).

Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei împotriva deciziei nr. 702 A din 08 iunie 2018 în sensul constituirii unui drept de folosință special asupra terenului în limita a 250 mp cu menținerea dispozițiilor referitoare la obligarea instituită în sarcina apelantului de a restitui despăgubirea actualizată la data plății a sumnei de 35.000 RON primită cu titlu de despăgubiri.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 19 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâtul a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. (corespondent art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865) și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare, să se dispună următoerele măsuri: înlăturarea termenului "actualizată" din cupprinsul sintagmei "despăgubirea actualizată de 35.000 RON vechi", menținându-se dispozițiile instanței de apel privind actualizarea despăgubirii de 35.000 RON vechi la data plății; respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale în sesnul menționării în cuporinsuol deciziei civile nr. 702A din 08 iunie 2018 a datelor de carte funciară ale imobilului, respectiv imobilul înscris în CF nr. x Feldioara (nr. CF x) nr. Topo x.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că instanța de apel a dispus constituirea unui drept de folosință în favoarea reclamantului în limita a 800 mp, deși din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că aceasta este suprafața pe care a deținut-o anterior preluării, în condițiile în care prin decizia nr. 399/21.05.1988 au trecut în proprietatea statului 250 mp, iar restul terenului în suprafață de 550 mp a rămas în proprietatea CAP Feldioara.

A susținut că instanța de apel a apreciat greșit că intabularea acestei suprafețe în favoarea CAP a fost făcută în afara vreunui act decizional justificativ, deși niciuna dintre instituțiile statului de la care s-au solicitat relații nu a învederat instanței în mod explicit că suprafața de 550 mp a fost preluată fără titlu. În plus, din raportul de expertiză rezultă că pârâta a avut un drept de administrare operativă asupra construcției și a 250 mp teren, iar din adresa nr. x/7.03.2018 a MAI-IGPR-IJP Brașov rezultă că imobilul în discuție măsoară 595 mp teren, astfel că instanța a restituit o suprafață mai mare decât cea existentă efectiv.

În ceea ce privește construcția, în evidența contabilă apar 4 construcții, corp I (post de poliție și locuință de serviciu), corp II (depozit arhivă, cameră armament, bucătărie de vară, grup sanitar), depozit lemne de foc și sură.

A apreciat că soluția instanței s-a întemeiat pe probe indirecte și nu pe probe directe.

În ceea ce privește încheierea atacată a arătat că instanța a dispus asupra a mai mult decât ceea ce s-a cerut prin cererea de îndreptare, deoarece sintagma "despăgubirea actualizată de 35.000 RON este evaluată în RON vechi (ROL) la 35.000 RON", generează concluzia că această sumă este deja actualizată, ceea ce este vădit nelegal, în condițiile în care actualizarea trebuie să se facă la momentul plății effective.

În mod greșit, în opinia recurentului-pârât, a fost admisă cererea de îndreptare privind omisiunea indicării datelor de carte funciară a imobilului în litigiu. În cartea funciară nr. x Feldioara nr. topo x nu sunt înscrise toate construcțiile identificate de către expert asupra cărora instanța de apel a dispus în sensul restituirii, ci numai corpul de construcție C1, fără referiri la suprafața construită.

În aceste condiții, îndreptarea admisă sub forma "…imobilul în privința căruia intimatul a fost obligat să emită dispoziție de restituire în natură este reprezentat de construcțiile înscrise în CF nr. x Feldioara…", este ambiguă și lasă loc de interpretări.

Instanța de apel nu a precizat poziția exactă a suprafeței de 800 mp pentru care se va constitui un drept de folosință special, în condițiile în care același expert topo a identificat o altă suprafață de teren (1171 mp).

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursurile pârâtei solicitând respingerea acestora, ca nefondate.

În ceea ce privește decizia recurată, reclamantul a susținut că pârâtul nu arată care este legea încălcată iar soluția instanței, astfel cum a rezultat din probele administrate, este corectă.

Referitor la încheiere, a considerat că este esențial ca hotărârea să menționeze datele de identificare în Cartea Funciară, că parte din critici excedează limitelor judecății unei cereri de îndreptare eroare materială, iar suma de 35.000 RON nu este cea actualizată.

Prin decizia nr. 484 din 06 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamant; a casat în parte decizia atacată; a înlăturat obligarea apelantului-reclamant la plata diferenței de onorariu expert de 3.000 RON și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pe aspectul cheltuielilor de judecată în fond și apel; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate; a respins ca nefondate recursurile declarate de pârât împotriva deciziei și a încheierii.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că în ambele recursuri declarate împotriva deciziei, părțile au criticat greșita reținere a unei suprafețe de 800 mp ca făcând obiect al cererii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Astfel, reclamantul-contestator a susținut că autorii lui au deținut în proprietate o suprafață de 1171 mp, ce se impune a fi restituită, iar pârâtul consideră că instanța nu poate dispune decât de 250 mp, transferați în administrarea sa.

Criticile astfel formulate au fost încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., întrucât țin nu doar de întinderea suprafeței, dovedită faptic prin probele existente la dosar, ci și de analiza regimului juridic al terenului pe perioada cuprinsă între momentul preluării și cel al intrării în vigoare a legii speciale de reparații, aplicabilă în speța dedusă judecății, analiză necesară pentru a se putea dispune asupra întinderii dreptului în litigiu, care, în cazul de față, nu reprezintă un drept de proprietate, ci un drept de folosință specială.

Înalta Curte a reținut cu privire la solicitarea reclamantului de restituire a unei suprafețe mai mari decât cei 800 mp înscriși în Cartea Funciară, că analiza întinderii dreptului de proprietate al autorilor reclamantului a fost făcută în ciclul procesual anterior.

În acest sens, prin decizia de casare nr. 5645 din 21 septembrie 2012, Înalta Curte a reținut că instanța de apel trebuie să se pronunțe în limitele învestirii sale asupra dovedirii dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 800 mp, stipulând că dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938 și art. 23 din Legea nr. 10/2001 se opun a recunoaște reclamantului întinderea unui drept (drept de folosință în cazul său), dincolo de limita celor 800 mp, suprafață corespunzătoare nr. top. x din CF Feldioara.

În acest sens a dispus, în rejudecare, ca expertiza topografică să identifice cei 800 mp în limita celor 1212 mp determinați a fi ocupați de pârât ca teren aferent acestui imobil.

Prin urmare, susținerile reclamantului, inclusiv cele referitoare la efectul pe care distincția între intabulare și notare l-ar produce asupra caracterului constitutiv de drepturi cu privire la întinderea suprafeței de teren, nu mai pot fi analizate, opunându-se autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor irevocabile din ciclul anterior. Cu toate acestea, instanța de casare nu a statuat exclusiv asupra existenței, nu și asupra întinderii dreptului în litigiu, în condițiile în care indicația deciziei de casare dată instanței de rejudecare cu privire la identificarea celor 800 mp este explicită și neechivocă.

În acest sens, s-a constatat că, ceea ce a dispus instanța de control judiciar în sarcina instanței de apel, a fost să se identifice dacă, în limitele acestei suprafețe, măsura restituirii, sub forma unui drept de folosință special, poate privi pe toți cei 800 mp sau doar 250 mp, cât susține intimatul că a preluat.

Din acest punct de vedere, intimatul a susținut că instanța a restituit o suprafață mai mare decât cea existentă efectiv în posesia sa în condițiile în care instanța de apel a constatat, într-o amplă analiză ce a presupus atât stabilirea situației concrete din teren, astfel cum a rezultat din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, cât și a celei juridice, rezultate din înscrisurile aflate în posesia instituțiilor statului, că terenul de 500 mp aflat efectiv la CAP Feldioara a aparținut bunicului și nu părinților reclamantului, eroarea de Carte funciară provenind din asemănarea de nume, precum și din faptul că, în privința acestui teren, nu operase comasarea în Cartea Funciară.

În schimb, terenul în litigiu, de 800 mp, a fost transmis de bunic, părinților reclamantului, și a făcut obiectul preluării prin Decretul nr. 223/1974, fiind predat de către fostul ICRAL Brașov în administrarea MAI spre folosință, nefiind niciodată în posesia CAP.

Constatând caracterul abuziv al preluării în totalitate a terenului și împrejurarea că acesta se află în întregime în deținerea intimatei, în mod corect această instituție a fost obligată la adoptarea măsurilor reparatorii în natură pentru întreg imobilul.

Recurentul-pârât nu a combătut, prin criticile formulate în recurs, raționamentul judiciar al instanței de apel, mulțumindu-se să afirme că aceasta s-a întemeiat pe probe indirecte, deși, astfel cum s-a arătat, instanța s-a raportat la toate mijlocele de probă administrate pentru a stabili situația faptică și juridică a imobilului, considerente a căror nelegalitate intimatul nu a demonstrat-o în recurs.

În ceea ce privește construcțiile solicitate a fi restituite în natură, prin decizia de casare s-a dispus identificarea celor edificate pe cei 800 mp supuși măsurilor reparatorii, sens în care instanța s-a conformat, înlăturând construcția C4, edificată cu depășirea suprafeței pentru care autorii reclamantului dețineau un titlu de proprietate. Afirmând că Șura C4 este edificată pe terenul cu nr. top. x, respectiv pe cel de 800 mp ce constituie obiect al cererii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a contrazis situația de fapt stabilită în cauză pe baza probatoriilor administrate în apel, însă o atare susținere nu a constituit o critică de nelegalitate și nu putut fi verificată de instanța de control judiciar, care este ținută de constatările din apel referitoare la situația de fapt și probele pe care se întemeiază.

Prin urmare, chiar dacă Șura C4 ar fi fost edificată de către autorii reclamanților, la limita dintre proprietățile care, anterior, aparțineau aceluiași proprietar, câtă vreme ea nu s-a regăsit pe terenul pe care părinții reclamantului l-au deținut în proprietate tabulară, potrivit Cărții funciare, nu poate fi restituită în natură.

În consecință, criticile părților ce au vizat modalitatea de aplicare a Legii nr. 10/2001 prin decizia atacată, au fost apreciate ca nefondate.

A fost găsită întemeiată critica reclamantului din recursul îndreptat împotriva deciziei sub aspectul dispozițiilor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată în sensul în care în mod greșit instanța de apel l-a obligat pe reclamant la plata diferenței de onorariu expertiză pentru expertul C., astfel cum a precizat în încheierea de îndreptare a erorii materia