ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 48/2020

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la 4 noiembrie 2015, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar general, ca prin hotărârea ce va pronunța să se admită revendicarea, prin comparare de titluri, a imobilului compus din teren în suprafață de 55 mp + 22 mp servitute și Corpul H construcție, situat în București, str. x, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 480 C. civ. (art. 555, art. 563, art. 566 din Noul C. civ.), art. 20, art. 41 și art. 44 din Constituție, art. 1 și art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin Sentința nr. 3441 din 30 martie 2016, Judecătoria sector 4 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de valoarea estimativă a imobilului la care se referă cererea de 274.019,308 RON și de prevederile art. 94 și art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Sentința nr. 340 din 13 martie 2017, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar general.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 556A din 5 aprilie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B., A. și C..

Recurenții au susținut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- Au arătat că sunt moștenitorii autorului D., conform certificatului de moștenitor nr. x din 19 mai 2003, proprietar, potrivit succesiunii prezentate, al unui imobil naționalizat prin Decretul nr. 92/1950. Urmare a notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 112/1995, prin Hotărârea nr. 1498 din 25 mai 1998 emisă de Consiliul municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, autorului recurenților i-au fost acordate despăgubiri pentru corpul H și teren, împotriva voinței acestuia, stabilindu-se o sumă derizorie, restituită de recurenți. Au mai precizat că imobilul este în posesia recurenților.

- Au menționat că au invocat Legea nr. 10/2001, chiar dacă nu există notificare formulată, întrucât s-a statuat că nu mai trebuie făcută dovada constatării nulității absolute de trecere în proprietatea statului a imobilului revendicat și dovada că statul a fost evins în dreptul său constatând caracterul abuziv al actului de preluare, astfel încât reclamanților li s-a recunoscut caracterul retroactiv al dreptului de proprietate. Totodată, au solicitat a se observa că temeiurile de drept care au stat la baza introducerii cererii sunt și altele decât cele ale Legii nr. 10/2001 pe care s-a axat instanța în soluționarea apelului.

- Deși dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost invocate numai privind caracterul abuziv al confiscării imobilului de către stat, precum și pentru faptul că această lege prevede că nu mai trebuia făcută dovada anulării actului de confiscare, recurenții au susținut că instanța trebuia să dea eficiență dispozițiilor referitoare la revendicare și la dreptul de proprietate și să admită cererea prin comparare de titluri. Aceasta, mai ales în condițiile în care au făcut dovada dreptului de proprietate, având în vedere că dacă ar fi făcut-o nu le-ar fi fost acordate despăgubiri.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 2 septembrie 2019, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, iar la 24 octombrie 2019 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 25 octombrie 2019, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La 18 noiembrie 2019, s-a înregistrat punctul de vedere la raport al recurenților prin care s-a arătat că motivele se încadrează în cele prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticându-se faptul că instanța de apel nu a interpretat corect, a încălcat și a aplicat greșit dispozițiile legale prevăzute de art. 480 C. civ., art. 555, 563, 566 din noul C. civ., art. 20, 41, 44 din Constituție, art. 1 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Aceasta întrucât nu a fost realizată o comparare a dreptului de proprietate în analiza substanțială a dispozițiilor legale menționate, dându-se eficiență Legii nr. 10/2001 care nu constituie temei al cererii de chemare în judecată.

În opinia recurenților, instanța de apel trebuia să analizeze că Decretul de naționalizare nr. 92/1950 nu a avut efecte legale, fapt recunoscut de legiuitor, iar deținerea nelegală a imobilului luat cu forța creează premisa întoarcerii bunului în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv prin acțiunea în revendicare.

Prin Rezoluția din 25 noiembrie s-a acordat termen la 15 ianuarie 2020, în camera de consiliu, fără citare părți, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., pentru soluționarea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Or, în speță, verificând cererea de recurs, se constată că deși reclamanții au subsumat criticile formulate celor prevăzute la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., în fapt au reluat în totalitate motivele de apel, care deja și-au găsit o rezolvare jurisdicțională.

Se reține, în aceste condiții, că recurenții nu au dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1 - 8 ale art. 488 C. proc. civ. și prin care să arate în ce mod, concret, este eronat raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Înalta Curte constată că susținerile recurenților nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor legale, care trebuie interpretate, atât în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia dintre cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ la art. 488 C. proc. civ., cât și a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu zise cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.

În cauză însă prin reiterarea în totalitate a motivelor de apel recurenții au ignorat judecata în fața instanței de apel, în condițiile în care eventualele critici ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurenții nu au criticat această hotărâre, motivele de recurs fiind identice cu cele din apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenții au nesocotit existența judecății anterioare.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs prin care nu sunt aduse dezbaterii critici vizând legalitatea deciziei din apel nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., iar punctul de vedere depus de recurenți la raportul de admisibilitate în principiu nu poate substitui motivele de recurs.

Ca atare, motivele de recurs ridică o problemă de încadrare, cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții B., A. și C. împotriva Deciziei nr. 556A din 5 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2020.

GGC - CL