Decizia nr. 541/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată și valoarea litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2015, la data de 27.11.2015, astfel cum a fost precizată, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G., obligarea acestuia să le restituie terenul în suprafață de 3.000 mp, situat în București, str. x, sector 3; obligarea pârâtului la desființarea construcțiilor existente pe teren, iar în măsura în care acesta nu se va conforma, autorizarea reclamanților să procedeze în acest sens, pe cheltuiala pârâtului. Valoarea obiectului litigiului este de 650.335 RON (525.162 pentru teren și 125.173 RON pentru construcții (stabilită prin încheierea din 22.02.2017, avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare).

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin Sentința nr. 1394/11.10.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin Decizia nr. 1397/A/12.11.2018 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelurile principale formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F. împotriva sentinței, ca nefondate; a anulat, ca netimbrat, apelul incident declarat de pârâtul G..

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanții A., B., C., D., E., F., formulând următoarele critici: - Prin respingerea acțiunii în revendicare, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 555 alin. (1) și art. 556 C. civ., dispozițiile și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, texte legale raportat la care nu rezultă că exercitarea dreptului de proprietate ar fi îngrădită sau condiționată de existența unor fapte sau acte juridice lăturalnice acestui drept, precum existența unui drept efemer asupra unei construcții, mai ales că această construcție este supusă efectelor hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a dispus desființarea sa; - Hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, respectiv deși a constatat că reclamanții au titlu de proprietate asupra terenului iar pârâtul nu deține acte de proprietate, cu toate acestea a trecut la analiza susținerilor pârâtului, conform cărora titlul de proprietate al autorului reclamanților ar fi nul pentru nesocotirea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 18/1991 și că terenul ar fi fost adus ca aport la capitalul social al H. SRL, de către reclamantul F., prin contractul de asociere încheiat la data de 25.05.1993 și autentificat sub nr. x/15.02.1995 de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București, înlăturând în final toate aceste afirmații. În baza acelorași considerente, potrivit cărora în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de C. civ. pentru a se admite acțiunea în revendicare, instanța a respins în mod greșit apelul și implicit acțiunea în revendicare, pe considerentul că pârâtul are o construcție pe teren; - Sentința nr. 4879/02.06.2006 a Judecătoriei Sector 3 București care ține loc de contract de vânzare-cumpărare pentru construcțiile ce compun Ferma de legume nr. 3 situată în București, str. x nu a fost analizată sub aspectul naturii juridice și al efectelor pe care aceasta le produce. Această hotărâre nu putea fi pronunțată decât dacă instanța constata ca au fost îndeplinite condițiile de valabilitate ale unui contract. Ori, în considerentele acestei sentințe s-a constatat că pârâtul nu a fost de acord cu admiterea acțiunii (deci, lipsea consimțământul), iar din prețul vânzării stabilit prin antecontract la suma de 600.000.000 RON s-a achitat numai 100.000.000 RON, deși în antecontract s-a prevăzut că diferența de bani se va achita la data perfectării actului în forma autentică, astfel că nu erau îndeplinite condițiile de validitate pentru încheierea unui contract, respectiv pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic; - Sentința nr. 4879/02.06.2006 a Judecătoriei Sector 3 București nu a fost pronunțată nici prin raportare la Sentința nr. 7392/02.10.1997 a aceleiași instanțe, prin care SC I. SRL (ulterior SC J. SA) a fost obligată la desființarea lucrărilor de construcții nelegal executate în str. x A, o extindere a construcției existente 140 mp din beton armat și BCA și o nouă construcție 80 m x 50 m parter și un nivel din BCA și beton armat; - Instanța de apel nu a observat și nu a analizat succesiunea pronunțării hotărârilor judecătorești, respectiv nu a observat că la data de 02.10.1997 s-a dispus, în mod irevocabil, prin hotărâre judecătorească, desființarea tuturor construcțiilor din str. x, că la data de 26.11.1997 s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare privind vânzarea acelorași construcții și că hotărârea ce ține loc de act autentic s-a pronunțat la data de 02.06.2006; - Trimiterile instanței de apel la hotărâri judecătorești pronunțate în alte cauze nu au legătură și nu afectează natura și conținutul celor două sentințe anterior menționate.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 29 ianuarie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, pentru soluționarea acestuia, la data de 26.02.2020.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-pârât G. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar prin răspunsul la întâmpinare formulat în termen legal, recurentul-reclamant F. a solicitat admiterea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. În drept, potrivit dispozițiilor art. 563 alin. (1) C. civ., "Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul". Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut". Dispozițiile art. 555 alin. (1) C. civ. precizează că "Proprietarul are dreptul de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege", iar dispozițiile art. 556 C. civ. prevăd care sunt limitele exercitării dreptului de proprietate privată. În același sens sunt și dispozițiile art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit cărora: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Statuând prin normele de drept menționate cu privire la dreptul de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv în considerarea calității de proprietar, legiuitorul nu face nicio distincție între dreptul de proprietate care poartă asupra unui teren și dreptul de proprietate care poartă asupra unor construcții, proprietarii unor astfel de imobile având a-și exercita drepturile lor de proprietate în limitele stabilite de lege. În cazul în care imobilul compus din teren și construcții are proprietari diferiți, rezolvarea conflictului ivit între proprietarul terenului și proprietarul construcțiilor nu se poate realiza pe calea acțiunii în revendicare prin comparare de titluri îndreptată de proprietarul terenului împotriva proprietarului construcțiilor, întrucât titlurile de proprietate poartă asupra unor bunuri diferite (și nu asupra aceluiași bun) și ambii proprietari beneficiază de protecția conferită dispozițiile legale menționate. În această situație, proprietarul terenului are a apela la acele mijloace legale care îi conferă posibilitatea valorificării dreptului de proprietate asupra terenului ocupat de construcțiile aparținând altui proprietar de bună-credință. Aceasta, întrucât, dreptul proprietarului terenului de a poseda, folosi și dispune de bun trebuie să se realizeze cu respectarea dreptului proprietarului construcției de a poseda, folosi și dispune, la rându-i, de bunul său, drept care implică și folosința terenului pe care sunt edificate construcțiile. Totodată, dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prevăd următoarele: Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Ca atare, partea interesată poate opune într-un nou proces dezlegarea dată asupra chestiunilor litigioase judecate anterior, în măsura în care acestea au legătură cu soluționarea noului proces. În speță, analizând considerentele hotărârii instanței de apel care au fundamentat soluția pronunțată se constată că acestea nu sunt contradictorii în înțelesul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și că ele fundamentează soluția pronunțată prin dispozitiv. Astfel, statuarea instanței de apel potrivit căreia reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3000 mp teren nu presupune, în mod obligatoriu, astfel cum eronat pretind reclamanții prin recurs, obligarea părții pârâte la predarea posesiei respectivului teren, instanțele de fond având a stabili, totodată, dacă pârâtul posedă fără drept acest teren, astfel cum prevăd dispozițiile art. 563 alin. (1) C. proc. civ. În cauză, instanțele de fond au constatat că reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3000 mp teren în baza Titlul de proprietate nr. x/21.01.1997 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din municipiul București, în temeiul Legii nr. 18/1991, unit cu contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. x/05.02.2003 de către B.N.P. K.. Totodată, au constatat că și pârâtul este titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren, (construcții ce compun Ferma nr. 3 legume, situate în București, str. x, respectiv clădire principală P+E+M, clădire anexă D+P, trei garaje din beton, platformă betonată, wc, grajd și gard împrejmuitor), titlul său de proprietate fiind reprezentat de Sentința civilă nr. 4879/02.06.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă irevocabilă, hotărâre prin care s-a validat antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 26.11.1997 între pârâtul G., în calitate de promitent-cumpărător, și SC J. SA, în calitate de promitent-vânzător. Instanțele de fond au reținut și că anterior, în litigiul din Dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei sectorului 3 București, o cerere formulată de reclamanți de desființare a construcțiilor de către pârât, sub motiv că este constructor de rea-credință, a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 6661/22.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 391A/26.03.2014 a Tribunalului București, secția a IV-a, hotărâri judecătorești prin care au fost dezlegate probleme litigioase a căror autoritate de lucru judecat se opune în prezentul proces . În raport de aceste constatări instanțele de fond au statuat că există un impediment în ceea ce privește obligarea pârâtului la predarea posesiei terenului către reclamanți reprezentat de existența pe teren a construcțiilor proprietatea pârâtului, construcții cu privire la care s-a statuat prin hotărâri judecătorești definitive că nu pot fi ridicate (solicitare reiterată, de altminteri, de reclamanți și în procesul pendinte). Așa fiind, cum considerentele care au fundamentat soluția de respingere a cererii în revendicare prezintă într-o manieră clară argumentele de fapt și drept reținute de instanța de apel, Înalta Curte va respinge critica reclamanților privind caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii recurate în raport de soluția pronunțată, ca nefondată. Înalta Curte constată că nu poate fi primită nici critica de nelegalitate prin care reclamanții pretind că instanța de apel a reținut eronat calitatea pârâtului de proprietar asupra construcțiilor, omițând analizarea naturii juridice și a efectelor juridice ale sentinței civile definitive nr. 4879/02.06.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București, critică subsumată motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a cărei examinare cu prioritate este impusă de logica raționamentului judiciar. În susținerea acestei critici, reclamanții au pretins că Sentința civilă nr. 4879/02.06.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care s-a validat antecontractul de vânzare-cumpărare intervenit la data de 2.06.1997 între pârâtul G. și SC J. SA, nu putea fundamenta calitatea de proprietar a pârâtului, deoarece analizarea acestei hotărâri evidenția faptul că fost pronunțată fără a se ține seama că nu erau întrunite unele dintre condițiile de valabilitate ale antecontractelor de vânzare-cumpărare (pe care le detaliază în cuprinsul cererii de recurs) și fără a se observa că efectele Sentinței civile nr. 7392/02.10.1997 a aceleiași instanțe impuneau soluția contrară. Verificând considerentele deciziei recurate se observă că instanța de apel nu a omis această analiză ci a statuat că ea a fost realizată în litigiul din Dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 București ce a avut ca obiect cererea prin care reclamanții A., B., C., D. și F. au solicitat obligarea pârâtului G. la desființarea construcțiilor amplasate pe suprafața de teren de 3000 m.p., litigiu soluționat prin Sentința civilă nr. 6661/22.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 391A/26.03.2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, hotărâri judecătorești care beneficiază de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat care se opune reanalizării acestor chestiuni litigioase în procesul pendinte. Instanța de apel a reținut că prin considerentele hotărârilor judecătorești menționate s-a statuat asupra calității pârâtului de proprietar al construcției edificate pe terenul proprietatea reclamanților în considerarea efectelor Sentinței civile nr. 4879/02.06.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București, titlu de proprietate cu privire la care s-a reținut că este opozabil reclamanților ca mijloc de probă, precum și asupra netemeiniciei cererii de desființare a construcțiilor de către pârât, sub motiv că acestea au fost edificate în anul 1978, adică anterior reconstituirii dreptului de proprietate al reclamanților în procedura Legii nr. 18/1991, caz în care pârâtul poate fi asimilat unui constructor de rea-credință. Instanța de apel a mai constatat, totodată, că în considerentele acelorași hotărâri judecătorești definitive s-a reținut că nu poate fi valorificată în contra pârâtului G. apărarea reclamațiilor referitoare ilegalitatea edificării construcțiilor constatată prin Sentința civilă nr. 7392/02.10.1997 a Judecătoriei Sectorului 3 București, hotărâre prin care s-a dispus la cererea reclamantei Primăria Municipiului București desființarea adăugirilor la construcțiile vechi efectuate de pârâta SC I. SRL fără autorizație de construire, întrucât prin această hotărâre s-a soluționat un raport de drept administrativ care nu-l privea pe pârât. Față de dezlegările date prin hotărârile judecătorești definitive pronunțate în Dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța de apel a reținut în mod corect că nu putea primi și reanaliza în procesul pendinte aceleași chestiuni litigioase, întrucât acest fapt echivala cu încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al considerentelor respectivelor hotărâri, Sentința civilă nr. 6661/22.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 3 București și Decizia civilă nr. 391A/26.03.2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, ceea ce nu este permis. Împrejurarea că Sentința civilă nr. 7392/02.10.1997 a Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care SC I. SRL a fost obligată la dezafectarea lucrărilor de construcții pe care le-a executat fără autorizație de construcție, a fost pronunțată anterior momentului la care s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, față constatările din hotărârile judecătorești definitive mai sus arătate, nu sunt de natură să conducă la concluzia nevalabilității titlului de proprietate al pârâtului, astfel cum pretind reclamanții prin recurs. Cât privește critica de nelegalitate prin care reclamanții pretind că soluția de respingere a cererii de revendicare a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 555-536 C. proc. civ. și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată, de asemenea, că nu poate fi primită. Așa cum s-a arătat, statuând prin dispozițiile art. 555 alin. (1) C. civ. cu privire la dreptul proprietarului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, legiuitorul nu face nici o distincție între dreptul de proprietate care poartă asupra unui teren sau dreptul de proprietate care poartă asupra unor construcții, proprietarii unor astfel de imobile având a-și exercita atributele proprietății în mod exclusiv, absolut și perpetuu, bineînțeles, în limitele stabilite de lege. Ca atare, pretinzând că pârâtul are a le recunoaște dreptul de proprietate asupra terenului, la rândul lor, reclamanților le incumbă obligația de a recunoaște dreptul de proprietate al pârâtului asupra construcțiilor edificate pe acest teren, construcții cu privire la care s-a statuat prin hotărâri judecătorești definitive că nu pot fi ridicate (demolate). Date fiind circumstanțele de fapt particulare ale speței, Înalta Curte constată că soluția de respingere a acțiunii în revendicare, justificată fiind nu de lipsa dreptului de proprietate al reclamanților ci de imposibilitatea predării terenului liber de construcții de către pârât, nu pune în discuție interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale indicate de reclamanți. Aceasta, întrucât, pârâtul nu ocupă terenul proprietatea reclamanților fără drept, astfel cum impun dispozițiile art. 563 alin. (1) C. civ., ci în exercitarea prerogativelor legale ce îi sunt conferite de calitatea sa de proprietar al construcțiilor existente pe acest teren. Așa fiind, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.