ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3139/2007

Constată că prin cererea

înregistrată sub nr. 1149/2005 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul G.G. a

chemat în judecată Primăria municipiului Galați, solicitând anularea

dispoziției nr. 1240 din 28 ianuarie 2005 emisă de primar și restituirea în

natură sau prin echivalent a imobilului (teren) din str. T. nr.54.

În motivarea în fapt a cererii s-a

arătat că imobilul (teren în suprafață de 478 mp și casa situată pe acesta) a

fost cumpărat de către reclamant în anul 1978; că, terenul a trecut în

proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974, iar casa a fost preluată de

stat, fără temei legal, în anul 1987 și ulterior demolată.

Prin sentința civilă nr. 1018 din 17

iunie 2005 Tribunalul Galați a respins cererea ca neîntemeiată, reținându-se în

considerente că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a deținut

niciodată proprietatea terenului a cărui restituire a cerut-o (potrivit

notificării expediate), acesta trecând în proprietatea statului în temeiul

Legii nr. 58/1974 (astfel încât reclamantul a dobândit doar un drept de

folosință asupra terenului).

Sentința a fost desființată, cu

trimitere spre rejudecare, conform deciziei nr. 893/A din 20 decembrie 2005 a

Curții de Apel Galați, apreciindu-se că în cauză nu a avut loc o cercetare a

fondului cauzei și nu s-a lămurit dacă reclamantul a solicitat prin notificare

și despăgubiri pentru casa de locuit.

În rejudecare, Tribunalul Galați, secția

civilă, a pronunțat sentința nr. 773 din 12 iunie 2006, prin care a admis

acțiunea, a dispus anularea dispoziției atacate și restituirea în natură a

imobilului situat în Galați, conform contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 9712 din 21 iunie 1978.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

tribunalul a reținut că reclamantul și soția acestuia au dobândit proprietatea

casei situată în str. T. nr. 54, conform contractului de vânzare-cumpărare

încheiat în formă autentică în anul 1978; prin același contract, terenul

aferent construcției a trecut în proprietatea statului, în temeiul Legii nr. 58/1974.

S-a reținut că prin cererea ce a învestit

instanța, reclamantul a solicitat atât despăgubiri pentru casa de locuit, cât

și restituirea în natură a terenului (sau despăgubiri pentru acesta) și că în

speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificate

prin Legea nr. 247/2005, ceea ce duce la consecința restituirii imobilului

(teren și casă) preluat în mod abuziv.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea apelului declarat de Primăria municipiului Galați, potrivit

deciziei nr. 354/A din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

În considerentele deciziei s-a

reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în

materie, potrivit probelor administrate în cauză.

Astfel, prin hotărârea pronunțată,

tribunalul nu a cenzurat un act normativ, ci a făcut aplicarea normelor din

Legea nr. 10/2001, reținând preluarea abuzivă a bunului [conform art. 2 lit. (i)],

ca și a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 alin. (1) din același act

normativ, care instituie principiul restituirii în natură a unor astfel de

bunuri.

A fost înlăturată susținerea

apelantei referitoare la faptul că reclamantul nu ar fi fost niciodată

proprietarul terenului, cu trimitere la adresa nr. 34461/1998, din care rezultă

că reclamantul a figurat în evidențele primăriei cu suprafața de 487 mp, pentru

care a plătit și impozit.

Împotriva deciziei a declarat recurs

apelanta-pârâtă, care a susținut caracterul nelegal al acesteia, sub

următoarele aspecte:

- Potrivit notificării expediate în

temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat doar restituirea terenului,

nu și a construcției, cu privire la care a formulat pretenții abia prin cererea

de chemare în judecată.

Or, instanța învestită cu

soluționarea contestației, nu se putea pronunța pe mai mult decât ceea ce

făcuse obiectul notificării.

Acest aspect, deși invocat prin

motivele de apel, nu a primit niciun răspuns din partea instanței, care a

considerat în mod greșit ca fiind legală soluția tribunalului.

- S-a reținut în mod eronat faptul

că terenul a fost proprietatea reclamantului, deși din contractul de

vânzare-cumpărare nr. 3712/1978 rezultă în mod expres că terenul de 478 mp nu a

făcut obiectul înstrăinării, ci a trecut în proprietatea statului, ca efect al

dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Or, terenul trecut în proprietatea

statului în această modalitate nu poate face obiect al restituirii către

reclamant, o astfel de situație fiind în sfera de reglementare a Legii nr. 18/1991

și de aceea, exclusă de la aplicabilitatea Legii nr. 10/2001.

În drept, au fost invocate ca motive

de recurs cele prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 și 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată,

intimatul-reclamant s-a opus admiterii recursului, susținând caracterul legal

al deciziei atacate.

Recursul este fondat, având în

vedere următoarele considerente:

- Dispunând restituirea în natură

către reclamant a terenului în suprafață de 478 mp, situat în Galați,

instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001,

care obligă persoana ce se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, să

facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de către stat.

În speță, reclamantul nu a produs

astfel de dovezi, în condițiile în care prin contractul de vânare-cumpărare

autentificat sub nr. 21 iunie 1978, invocat de acesta ca titlu de proprietate,

terenul a trecut în realitate în proprietatea statului, conform art. 30 din

Legea nr. 58/1974.

Această transmisiune a proprietății

la stat s-a făcut în mod direct de la vânzător, în patrimoniul cumpărătorului

(reclamantul) rămânând doar un drept de folosință, pe durata existenței

construcției.

Ca atare, reclamantul nu a dobândit

în niciun fel proprietatea asupra terenului, împrejurarea reținută de instanța

de apel, în sensul că acesta a plătit impozit și că a figurat în evidențele

fiscale ale primăriei, neputând echivala cu vreun mod de dobândire a

proprietății (originar sau prin transmisiune).

Situația unor astfel de imobile,

preluate de către stat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, face obiect de

reglementare pentru art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 [iar în situația în

care construcția nu mai există, terenurile se cuvin proprietarului-vânzător de

la care s-a făcut preluarea abuzivă, conform art. 7 alin. (3) din Legea nr.

10/2001].

În consecință, aprecierea că

reclamantului trebuie să i se restituie în natură terenul s-a făcut de către

instanțe cu ignorarea faptului că acesta nu a făcut dovada dreptului de

proprietate anterior trecerii imobilului în patrimoniul statului și ca atare,

cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

- De asemenea, soluția cu privire la

restituirea construcției (astfel cum „este ea menționată în contractul de vânzare-cumpărare

din 1978”) ignoră pe de o parte, faptul invocat chiar de către reclamant, că

această construcție a fost demolată după anul 1987 și pe de altă parte,

împrejurarea că în privința acestui imobil nu a fost urmată procedura

prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001, pentru a putea face apoi, obiect al

pretențiilor în instanță.

Astfel, potrivit notificării

expediate înăuntrul termenului reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

reclamantul a solicitat „restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeței

de 478 mp teren” (fila 25, fond).

Cu privire la construcție,

reclamantul a transmis o notificare, „în completarea dosarului”, abia la 13

februarie 2003 (fila 20, fond), cu mult peste termenul legal (care se împlinise

la 14 ianuarie 2002.

Or, potrivit art. 22 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001 (republicată), nerespectarea termenului prevăzut pentru

trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Rezultă că instanțele nu se puteau

considera legal învestite să dispună asupra măsurilor reparatorii pentru

imobilul-construcție, câtă vreme în privința acestuia nu se urmase procedura

specială prealabilă, iar sancțiunea constă, potrivit textului legal menționat

anterior, în pierderea dreptului de a solicita în justiție asemenea măsuri.

În consecință, criticile de

nelegalitate formulate de recurentă sunt întemeiate în condițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., soluțiile pronunțate fiind date cu aplicarea greșită a legii.

Ca atare, potrivit considerentelor

arătate și reținând incidența motivului de recurs menționat anterior, calea de

atac urmează să fie admisă, modificată decizia și rejudecând apelul, schimbată

în tot sentința primei instanțe, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria municipiului Galați împotriva deciziei nr. 354 A din 12 octombrie 2006

a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Modifică decizia menționată și

admițând apelul declarat de pârâtă schimbă sentința nr. 773 din 12 iunie 2006 a

Tribunalului Galați, secția civilă, în sensul că respinge ca neîntemeiată

contestația formulată împotriva dispoziției nr. 1240 din 28 ianuarie 2005 emisă

de Primarul municipiului Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 aprilie 2007.