ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3139/2007

Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 1149/2005 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul G.G. a chemat în judecată Primăria municipiului Galați, solicitând anularea dispoziției nr. 1240 din 28 ianuarie 2005 emisă de primar și restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului (teren) din str. T. nr.54. În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că imobilul (teren în suprafață de 478 mp și casa situată pe acesta) a fost cumpărat de către reclamant în anul 1978; că, terenul a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974, iar casa a fost preluată de stat, fără temei legal, în anul 1987 și ulterior demolată.

Prin sentința civilă nr. 1018 din 17 iunie 2005 Tribunalul Galați a respins cererea ca neîntemeiată, reținându-se în considerente că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a deținut niciodată proprietatea terenului a cărui restituire a cerut-o (potrivit notificării expediate), acesta trecând în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974 (astfel încât reclamantul a dobândit doar un drept de folosință asupra terenului). Sentința a fost desființată, cu trimitere spre rejudecare, conform deciziei nr. 893/A din 20 decembrie 2005 a Curții de Apel Galați, apreciindu-se că în cauză nu a avut loc o cercetare a fondului cauzei și nu s-a lămurit dacă reclamantul a solicitat prin notificare și despăgubiri pentru casa de locuit.

În rejudecare, Tribunalul Galați, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 773 din 12 iunie 2006, prin care a admis acțiunea, a dispus anularea dispoziției atacate și restituirea în natură a imobilului situat în Galați, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9712 din 21 iunie 1978. Pentru pronunțarea acestei soluții, tribunalul a reținut că reclamantul și soția acestuia au dobândit proprietatea casei situată în str. T. nr. 54, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică în anul 1978; prin același contract, terenul aferent construcției a trecut în proprietatea statului, în temeiul Legii nr. 58/1974.

S-a reținut că prin cererea ce a învestit instanța, reclamantul a solicitat atât despăgubiri pentru casa de locuit, cât și restituirea în natură a terenului (sau despăgubiri pentru acesta) și că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 247/2005, ceea ce duce la consecința restituirii imobilului (teren și casă) preluat în mod abuziv. Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de Primăria municipiului Galați, potrivit deciziei nr. 354/A din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă. În considerentele deciziei s-a reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie, potrivit probelor administrate în cauză.

Astfel, prin hotărârea pronunțată, tribunalul nu a cenzurat un act normativ, ci a făcut aplicarea normelor din Legea nr. 10/2001, reținând preluarea abuzivă a bunului [conform art. 2 lit. (i)], ca și a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 alin. (1) din același act normativ, care instituie principiul restituirii în natură a unor astfel de bunuri. A fost înlăturată susținerea apelantei referitoare la faptul că reclamantul nu ar fi fost niciodată proprietarul terenului, cu trimitere la adresa nr. 34461/1998, din care rezultă că reclamantul a figurat în evidențele primăriei cu suprafața de 487 mp, pentru care a plătit și impozit.

Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-pârâtă, care a susținut caracterul nelegal al acesteia, sub următoarele aspecte: - Potrivit notificării expediate în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat doar restituirea terenului, nu și a construcției, cu privire la care a formulat pretenții abia prin cererea de chemare în judecată. Or, instanța învestită cu soluționarea contestației, nu se putea pronunța pe mai mult decât ceea ce făcuse obiectul notificării. Acest aspect, deși invocat prin motivele de apel, nu a primit niciun răspuns din partea instanței, care a considerat în mod greșit ca fiind legală soluția tribunalului. - S-a reținut în mod eronat faptul că terenul a fost proprietatea reclamantului, deși din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3712/1978 rezultă în mod expres că terenul de 478 mp nu a făcut obiectul înstrăinării, ci a trecut în proprietatea statului, ca efect al dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Or, terenul trecut în proprietatea statului în această modalitate nu poate face obiect al restituirii către reclamant, o astfel de situație fiind în sfera de reglementare a Legii nr. 18/1991 și de aceea, exclusă de la aplicabilitatea Legii nr. 10/2001. În drept, au fost invocate ca motive de recurs cele prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 și 9 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant s-a opus admiterii recursului, susținând caracterul legal al deciziei atacate. Recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente: - Dispunând restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafață de 478 mp, situat în Galați, instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, care obligă persoana ce se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de către stat.

În speță, reclamantul nu a produs astfel de dovezi, în condițiile în care prin contractul de vânare-cumpărare autentificat sub nr. 21 iunie 1978, invocat de acesta ca titlu de proprietate, terenul a trecut în realitate în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974. Această transmisiune a proprietății la stat s-a făcut în mod direct de la vânzător, în patrimoniul cumpărătorului (reclamantul) rămânând doar un drept de folosință, pe durata existenței construcției. Ca atare, reclamantul nu a dobândit în niciun fel proprietatea asupra terenului, împrejurarea reținută de instanța de apel, în sensul că acesta a plătit impozit și că a figurat în evidențele fiscale ale primăriei, neputând echivala cu vreun mod de dobândire a proprietății (originar sau prin transmisiune).

Situația unor astfel de imobile, preluate de către stat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, face obiect de reglementare pentru art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 [iar în situația în care construcția nu mai există, terenurile se cuvin proprietarului-vânzător de la care s-a făcut preluarea abuzivă, conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 10/2001]. În consecință, aprecierea că reclamantului trebuie să i se restituie în natură terenul s-a făcut de către instanțe cu ignorarea faptului că acesta nu a făcut dovada dreptului de proprietate anterior trecerii imobilului în patrimoniul statului și ca atare, cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

- De asemenea, soluția cu privire la restituirea construcției (astfel cum „este ea menționată în contractul de vânzare-cumpărare din 1978”) ignoră pe de o parte, faptul invocat chiar de către reclamant, că această construcție a fost demolată după anul 1987 și pe de altă parte, împrejurarea că în privința acestui imobil nu a fost urmată procedura prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001, pentru a putea face apoi, obiect al pretențiilor în instanță. Astfel, potrivit notificării expediate înăuntrul termenului reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a solicitat „restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeței de 478 mp teren” (fila 25, fond).

Cu privire la construcție, reclamantul a transmis o notificare, „în completarea dosarului”, abia la 13 februarie 2003 (fila 20, fond), cu mult peste termenul legal (care se împlinise la 14 ianuarie 2002. Or, potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (republicată), nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Rezultă că instanțele nu se puteau considera legal învestite să dispună asupra măsurilor reparatorii pentru imobilul-construcție, câtă vreme în privința acestuia nu se urmase procedura specială prealabilă, iar sancțiunea constă, potrivit textului legal menționat anterior, în pierderea dreptului de a solicita în justiție asemenea măsuri.

În consecință, criticile de nelegalitate formulate de recurentă sunt întemeiate în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluțiile pronunțate fiind date cu aplicarea greșită a legii. Ca atare, potrivit considerentelor arătate și reținând incidența motivului de recurs menționat anterior, calea de atac urmează să fie admisă, modificată decizia și rejudecând apelul, schimbată în tot sentința primei instanțe, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Galați împotriva deciziei nr. 354 A din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Modifică decizia menționată și admițând apelul declarat de pârâtă schimbă sentința nr. 773 din 12 iunie 2006 a Tribunalului Galați, secția civilă, în sensul că respinge ca neîntemeiată contestația formulată împotriva dispoziției nr. 1240 din 28 ianuarie 2005 emisă de Primarul municipiului Galați. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2007.