ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4394/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4394/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 90/C/2006 contestatoarea C.M.A. a contestat dispoziția nr. 2131/SR din 25 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Galați, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 466,18 mp situat în Galați. În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a notificat pârâtul, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 466,18 mp sus, menționat sau acordarea de măsuri reparatorii în condițiile în care acest lucru nu este posibil, dar pârâtul în mod eronat a reținut că imobilul nu poate fi restituit în natură. Terenul a fost expropriat în anul 1987 și nici până în prezent scopul exproprierii nu a fost realizat în totalitate.
Mai mult, s-a arătat că o porțiune din teren nu este afectată de nici o utilitate publică, motiv pentru care reclamanta consideră că se putea dispune restituirea în natură. Pârâtul, prin reprezentanții săi nu a identificat terenul în litigiu, aplicând în mod greșit dispozițiile legale. Prin dispoziția nr. 2131 din 25 noiembrie 2005, Primarul Municipiului Galați a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul în litigiu, imposibil de restituit în natură. Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 255 din 7 martie 2006 a respins ca nefondată acțiunea. S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ale dispozițiilor capitolului VII din H.G.
nr. 1095/2005 și ale art. 7 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dacă această comisie constată că imobilul pentru care s-a stabilit acordarea de despăgubiri este restituibil în natură, prin decizie motivată va proceda la restituirea acestuia. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel, considerând-o nelegală întrucât s-a dat cu încălcarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 432/A din 30 noiembrie 2006, a respins apelul ca nefondat, reținând că soluția instanței de fond este corectă. Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii susținând, în esență, ca fiind greșit reținută situația de fapt, întrucât terenul în litigiu, fiind liber, îi poate fi restituit.
Recursul se va admite pentru argumentele următoare. Analiza considerentelor deciziei atacate conduce la concluzia că instanța de apel nu a stabilit situația de fapt, ea referindu-se la cu totul alte situații. Astfel, deși în cauză a fost dispusă și efectuată o expertiză topometrică, instanța nu apreciază dacă este posibilă restituirea terenului în natură, iar dacă este, să-l identifice. În raport cu probele administrate în cauză, instanța de apel ar fi trebuit să dispună asupra amplasamentului terenului, să stabilească ce suprafață poate fi restituită, sau nu, unde este situată, etc. În loc să se regăsească în considerentele deciziei aceste elemente, întâlnim argumente lipsite de logică juridică, care fac trimitere nejustificată la situația vecinilor, ceea ce practic, echivalează cu refuzul de a judeca apelul.
Instanța supremă ar trebui să facă aprecieri asupra probelor, pe care curtea de apel nu le-a analizat. Or, Înalta Curte nu poate soluționa fondul cauzei, deoarece ar trebui să stabilească situația de fapt, ceea ce nu este posibil; potrivit prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Față de cele mai sus exprimate, se impune admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de C.M.A. împotriva deciziei nr. 432/A din 30 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.