ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 253/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 253/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 428 din 28

septembrie 2008, Tribunalul Brașov a respins, astfel cum a fost ulterior

precizată, contestația formulată de contestatoarele A.E. și K.R., în

contradictoriu cu intimații orașul Râșnov și C.V.E.; a respins, astfel cum a

fost ulterior precizată, contestația formulată de contestatoarele A.E. și K.R.,

în contradictoriu cu intimatul Primarul orașului Râșnov, ca fiind promovată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală și a respins cererea intimatei

C.V.E. de obligare a contestatoarelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost în proprietatea

contestatoarelor, în cotă de 1/2 parte fiecare, iar prin două decizii ale

Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului popular al județului

Brașov, emise în anul 1988 și 1989, imobilul a trecut în proprietatea Statului

Român, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974 .

În anul 1997, prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, pârâta C.V.E. a

devenit proprietară asupra acestui imobil, iar prin decizia nr. 256/2004 a

Tribunalului Brașov, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, s-a

statuat că titlul de preluare al statului este valabil și, ca urmare,

contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 este

valabil.

După apariția Legii nr. 10/2001,

contestatoarele au notificat orașul Râșnov, prin primar, solicitând restituirea

în natură a imobilului, iar prin dispoziția nr. 4 din 10 ianuarie 2007, s a

respins solicitarea contestatoarelor de a le fi restituit imobilul în natură și

s-a propus acordarea de despăgubiri.

Prin contestația formulată,

contestatoarele au solicitat, în principal, modificarea dispoziției atacate, în

sensul restituirii în natură a imobilului, iar, în subsidiar, măsuri

reparatorii prin echivalent, respectiv acordarea unui alt imobil.

Prima instanță, față de cererea de

restituire în natură, a apreciat că aceasta este neîntemeiată, pentru că pe

calea contestației prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu se poate

proceda la compararea de titluri, așa cum au solicitat contestatoarele și chiar

dacă ar fi posibilă o asemenea comparare, față de statuarea deciziei civile nr.

256/2004 pronunțată de Tribunalul Brașov, intrată în puterea lucrului judecat,

prin care s-a constatat că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea

Statului Român, nu se mai poate susține că petentele și-au păstrat calitatea de

coproprietare, avută la data preluării.

În ceea ce privește capătul

subsidiar al cererii privitor la restituirea în natură a imobilului, prima

instanță a reținut că, față de înscrisurile depuse la dosar, nu există alte

imobile aflate în proprietatea publică sau privată a intimatului orașul Râșnov,

care să poată fi acordate contestatoarelor.

Prin decizia nr. 150/Ap din 18

noiembrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins apelul declarat de apelantele A.E. și K.R. și a

obligat apelantele să plătească intimatei C.V.E. suma de 500 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată în apel, reținând, în esență, următoarele :

Autoritatea de lucru judecat,

reglementată de art. 1201 C. civ., are la bază regula potrivit căreia o acțiune

nu poate fi judecată decât o singură dată și că, o constatare făcută printr-o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nu trebuie contrazisă

printr-o altă hotărâre.

S-a reținut, că există identitate

între cauzele cererilor de chemare în judecată.

Problema valabilității titlului de

preluare al statului, cu privire la imobil, a fost tranșată prin decizia civilă

nr. 256/2004 a Tribunalului Brașov, prin care s-a statuat că imobilul a fost

preluat de stat cu titlu, iar prin acțiunea ce formează obiectul litigiului de

față, promovat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a invocat nevalabilitatea

titlului statului raportat la dispozițiile acestui act normativ.

Legea nr. 10/2001 nu duce la

schimbarea cauzei dreptului valorificat, pentru a putea fi înlăturată puterea

lucrului judecat a hotărârii anterioare, pentru că, și sub imperiul Legii nr.

10/2001, analizarea valabilității titlului statului se face după aceleași

criterii și anume respectarea dispozițiilor legale la data preluării.

S-a concluzionat, că ambele cereri

au aceeași cauză din perspectiva puterii lucrului judecat, motiv pentru care

această primă critică nu a fost primită de către instanța de apel.

Pentru aceleași considerentele,

instanța de apel nu a analizat nici motivele 2 și 3 de apel, reținând că ele se

bazează pe admiterea primului motiv de apel.

În ceea ce privește cererea

subsidiară, de restituire prin compensare cu alte bunuri, nu a fost admisă de

către instanță, cu motivarea că valoarea imobilelor solicitate în compensare este

de 692.500 lei pentru imobilul din P., de 420.900 lei pentru imobilul situat în

str. M. și de 59.784 lei pentru imobilul situat în str. B.; că acestea se află

în domeniul privat al localității sau în domeniul public și că din expertiza

efectuată rezultă că au o valoare fie mai mare, fie mai mică, decât cea a imobilului

reclamantelor, de 519.720 lei, așa încât nu se poate realiza restituirea prin

compensare, pentru că aceasta ar duce la îmbogățirea fără justă cauză a

apelantelor.

Și ultima critică a fost respinsă ca

nefondată, reținându-se că atâta timp cât apelantelor li se acordă despăgubiri,

conform dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată

prin O.U.G. nr. 81/2007, pentru stabilirea cuantumului acestora va trebui

aplicată procedura specială reglementată de aceste dispoziții legale.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs contestatoarea K.R. și A.P., în calitate de moștenitor al

contestatoarei A.E., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate,

recurenții au arătat că ambele hotărâri, pronunțate în primă instanță și în

apel, sunt date cu încălcarea dispozițiilor art. 1201 C. civ., potrivit cărora

se consideră autoritate de lucru judecat numai atunci când a doua cerere de

chemare în judecată are același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Dacă ambele instanțe au respins

excepția autorității de lucru judecat pentru inexistența triplei identități,

desigur că nu se poate reține puterea lucrului judecat, deoarece „puterea

lucrului judecat”, folosită în dispozițiile art. 166 C. proc. civ., o poate da

numai o hotărâre care are autoritate de lucru judecat.

În primul proces s-a solicitat pe

dreptul comun să se constate că preluarea a fost efectuată fără titlu, pentru

că deciziile de preluare nu au fost comunicate celor două reclamante, iar în

prezenta cauză s-a solicitat, prin contestația formulată în temeiul Legii nr.

10/2001, să se constate calitatea contestatoarelor de proprietare avută înainte

de preluare bazată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată, și, prin urmare,

restituirea în natură a imobilului.

S-a concluzionat, că dacă nu există

autoritate de lucru judecat nu există nici putere de lucru judecat, așa cum a

statuat și Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 282/2003 și nr. 149/2003,

potrivit cărora nu operează puterea lucrului judecat când în noua acțiune se

invocă un alt temei juridic, inclusiv cel decurgând din modificarea legislației

în materie.

S-a mai arătat, că prin Decizia nr.

V/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că

preluarea efectuată în baza Decretului nr. 223/1974 este considerată fără titlu

valabil, astfel că, potrivit textelor enunțate mai sus, imobilul se poate

restitui în natură, recurentele-reclamante păstrându-și calitatea de proprietare

încă de la data dobândirii acestuia; că decizia recurată a fost dată cu

încălcarea art. 1, art. 2 pct. 2, art. 3 și art. 7 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 coroborate cu dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., întrucât, în speță,

imobilul a fost cumpărat de către chiriaș, iar acțiunea pentru constatarea

nulității actului de înstrăinare a fost respinsă, astfel că cererea de

revendicare, prin comparare de titluri, este admisibilă. Titlul reclamantelor,

nefiind pierdut niciodată, este preferabil și este mai bine caracterizat, iar

al chiriașului este ulterior și dobândit de la un neproprietar.

Prima instanță a respins această

cerere pe considerentul că aceasta nu se poate formula pe calea contestației reglementată

de Legea nr. 10/2001, iar instanța de apel nu a mai luat în discuție aceste

motive de apel pentru că a reținut în cauză puterea lucrului judecat pentru primul

petit, respectiv pentru nevalabilitatea titlului statului.

De asemenea, s-a arătat că instanța

de fond a respins cererea subsidiară, de acordare de despăgubiri, în situația

în care nu este posibilă restituirea în natură, cu motivarea că acestea se pot

acorda numai prin procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

soluție menținută și de instanța de apel, deși s-au administrat probe în acest

sens.

Soluția este nelegală având în

vedere faptul că, potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, modificată,

măsurile reparatorii pot fi combinate.

În speță, fiind stabilită valoarea măsurilor

compensatorii, cât și valoarea imobilului preluat abuziv, pentru existența

diferenței în minus la valoare se puteau acorda despăgubiri bănești.

Examinând decizia în limita criticilor

formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată recursul nefondat pentru următoarele considerente :

Instanțele de fond și apel au

reținut că, în speță, operează excepția puterii lucrului judecat, potrivit art.

1201 C. civ., față de decizia civilă nr. 256/A din 4 mai 2004 pronunțată de

Tribunalul Brașov, prin care s-a tranșat irevocabil problema valabilității

titlului statului asupra imobilul în litigiu și s-a statuat că imobilul în

litigiu a fost preluat de stat cu titlu. Același petit s-a formulat și prin

prezenta acțiune și constatând că analizarea valabilității titlului statului se

face, chiar și sub imperiul Legii nr. 10/2001, după aceleași criterii după care

s-a soluționat litigiul prin decizia nr. 256/A din 4 mai 2004 a Tribunalului Brașov, definitivă și irevocabilă, instanța de fond a respins acest petit,

reținând că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat cu putere de

lucru judecat că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul Statului Român în

temeiul unui titlu valabil, soluție menținută și prin decizia recurată.

Principiul lucrului judecat

împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces încheiat printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă, între aceleași părți, pentru aceeași cauză și

același obiect, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în

sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu pot fi contrazise printr-o

altă hotărâre judecătorească, dată în alt proces.

Pentru a opera excepția autorității

de lucru judecat, reglementată de art. 1021 C. civ., trebuie ca ambele litigii

să se poarte între aceleași părți, pentru aceeași cauză și același obiect.

În speță, se constată că există

identitate de părți, cauză și obiect, între litigiul soluționat irevocabil prin

decizia nr. 256/A din 4 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov și prezentul

litigiu, în ceea ce privește petitul privind constatarea nevalabilității

titlului statului asupra imobilului în litigiu.

Astfel, în ambele procese, purtate

între aceleași părți, cu privire la petitul privind constatarea nevalabilității

titlului statului asupra imobilului în litigiu, obiectul acțiunii este același

și constă în recunoașterea dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil.

În ambele procese, cu privire la

capătul de cerere privind nevalabilitatea titlului statului, și cauza, ce reprezintă

temeiul dreptului pretins, este aceeași, deoarece, în ambele litigii,

recurentele au invocat ca temei al dreptului pretins calitatea lor de

proprietate asupra imobilului în litigiu, în cotă de 1/2 fiecare.

Prin urmare, corect au reținut

instanțele de fond și apel, că, față de decizia civilă nr. 256/A din 4 mai 2004 a Tribunalului Brașov, în speță, operează autoritatea de lucru judecat reglementată de art. 1201

C. civ. pentru petitul privind constatarea nevalabilității titlului statului

asupra imobilului în litigiu.

Critica potrivit căreia acțiunea în

revendicare, prin comparare de titluri, deși admisibilă, a fost respinsă de

către prima instanță greșit, pe considerentul că aceasta nu este posibilă pe

calea contestației reglementată de Legea nr. 10/2001, iar instanța de apel,

greșit, nu a mai luat în discuție motivul de apel formulat pe acest aspect,

este nefondată.

Astfel, instanța de apel a reținut că

această critică nu mai poate fi analizată pentru că „ea se bazează pe admiterea

primului motiv de apel”, respectiv pe soluționarea pozitivă a primului motiv de

apel, prin care s-a criticat greșita respingere a cererii de restituire în

natură a imobilului în litigiu către reclamante.

Calificarea juridică a acțiunii se

face, în raport de motivarea sa, de către instanța de judecată, în exercitarea

rolului ei activ, care poate fi diferită de cea dată de reclamanți prin cererea

de chemare în judecată și față de care apreciază asupra capetelor de cerere cu

care a fost învestită să judece.

Or, în speță, corect s-a apreciat de

prima instanță că nu se poate proceda la compararea titlurilor de proprietate

ale părților, dând preferabilitate titlului mai bine caracterizat în cadrul

contestației întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, întrucât pe calea contestației reglementată de acest text de lege

instanța realizează controlul judiciar asupra dispoziției emise în temeiul Legii

nr. 10/2001, prin raportare la prevederile imperative ale acestui act normativ.

Critica potrivit căreia, în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța trebuia să restituie în natură

imobilul în litigiu contestatoarelor potrivit art. 1, art. 2 alin. (2), art. 3

și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu dispozițiile art. 480

și art. 481 C. civ., este, de asemenea, neîntemeiată.

Imobilul în litigiu a fost vândut în

temeiul Legii nr. 112/1995 către C.V.E., iar prin decizia nr. 256/A din 4 mai 2004 a Tribunalului Brașov, definitivă și irevocabilă, s-a respins acțiunea reclamantelor K.R. și A.E.,

în contradictoriu cu părțile contractante, respectiv C.V.E. și SC G.C. Râșnov

SA, reținând că vânzarea imobilului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 112/1995.

În această situație, contestatoarele

au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit art. 18 lit. c) din

Legea nr. 10/2001.

Prin dispoziția contestată, nr. 4

din 10 ianuarie 2007 emisă de Primarul orașului Râșnov, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005, nu se poate stabili cuantumul despăgubirilor la

care sunt îndreptățite reclamantele, deoarece potrivit prevederilor art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii prin echivalent se

propun prin decizie sau dispoziție motivată de către entitatea învestită cu

soluționarea notificării, iar potrivit art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001,

acordarea despăgubirilor se face în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce privește critica potrivit

căreia contestatoarele erau îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent ce constă în compensarea cu alte bunuri, în măsura în care

restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, se constată că este

nefondată, deoarece, în speță, imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor

legale, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 112/1995, către intimata C.V.E., iar,

potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoanele

îndreptățite au dreptul la măsuri reparatorii stabilite numai în echivalent.

Pentru considerentele expuse,

instanța, în baza art. 312 alin. (1) va respinge recursul declarat de contestatoarea

K.R. și A.P., în calitate de moștenitor al contestatoarei A.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatoarea K.R. și A.P., în calitate

de moștenitor al contestatoarei A.E., decedată, împotriva deciziei nr. 150/Ap

din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2010.