ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 253/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 428 din 28 septembrie 2008, Tribunalul Brașov a respins, astfel cum a fost ulterior precizată, contestația formulată de contestatoarele A.E. și K.R., în contradictoriu cu intimații orașul Râșnov și C.V.E.; a respins, astfel cum a fost ulterior precizată, contestația formulată de contestatoarele A.E. și K.R., în contradictoriu cu intimatul Primarul orașului Râșnov, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală și a respins cererea intimatei C.V.E. de obligare a contestatoarelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost în proprietatea contestatoarelor, în cotă de 1/2 parte fiecare, iar prin două decizii ale Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului popular al județului Brașov, emise în anul 1988 și 1989, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974 . În anul 1997, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, pârâta C.V.E. a devenit proprietară asupra acestui imobil, iar prin decizia nr. 256/2004 a Tribunalului Brașov, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, s-a statuat că titlul de preluare al statului este valabil și, ca urmare, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 este valabil.

După apariția Legii nr. 10/2001, contestatoarele au notificat orașul Râșnov, prin primar, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar prin dispoziția nr. 4 din 10 ianuarie 2007, s a respins solicitarea contestatoarelor de a le fi restituit imobilul în natură și s-a propus acordarea de despăgubiri. Prin contestația formulată, contestatoarele au solicitat, în principal, modificarea dispoziției atacate, în sensul restituirii în natură a imobilului, iar, în subsidiar, măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv acordarea unui alt imobil.

Prima instanță, față de cererea de restituire în natură, a apreciat că aceasta este neîntemeiată, pentru că pe calea contestației prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu se poate proceda la compararea de titluri, așa cum au solicitat contestatoarele și chiar dacă ar fi posibilă o asemenea comparare, față de statuarea deciziei civile nr. 256/2004 pronunțată de Tribunalul Brașov, intrată în puterea lucrului judecat, prin care s-a constatat că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea Statului Român, nu se mai poate susține că petentele și-au păstrat calitatea de coproprietare, avută la data preluării. În ceea ce privește capătul subsidiar al cererii privitor la restituirea în natură a imobilului, prima instanță a reținut că, față de înscrisurile depuse la dosar, nu există alte imobile aflate în proprietatea publică sau privată a intimatului orașul Râșnov, care să poată fi acordate contestatoarelor.

Prin decizia nr. 150/Ap din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de apelantele A.E. și K.R. și a obligat apelantele să plătească intimatei C.V.E. suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, reținând, în esență, următoarele : Autoritatea de lucru judecat, reglementată de art. 1201 C. civ., are la bază regula potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că, o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre. S-a reținut, că există identitate între cauzele cererilor de chemare în judecată.

Problema valabilității titlului de preluare al statului, cu privire la imobil, a fost tranșată prin decizia civilă nr. 256/2004 a Tribunalului Brașov, prin care s-a statuat că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, iar prin acțiunea ce formează obiectul litigiului de față, promovat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a invocat nevalabilitatea titlului statului raportat la dispozițiile acestui act normativ. Legea nr. 10/2001 nu duce la schimbarea cauzei dreptului valorificat, pentru a putea fi înlăturată puterea lucrului judecat a hotărârii anterioare, pentru că, și sub imperiul Legii nr. 10/2001, analizarea valabilității titlului statului se face după aceleași criterii și anume respectarea dispozițiilor legale la data preluării.

S-a concluzionat, că ambele cereri au aceeași cauză din perspectiva puterii lucrului judecat, motiv pentru care această primă critică nu a fost primită de către instanța de apel. Pentru aceleași considerentele, instanța de apel nu a analizat nici motivele 2 și 3 de apel, reținând că ele se bazează pe admiterea primului motiv de apel.

În ceea ce privește cererea subsidiară, de restituire prin compensare cu alte bunuri, nu a fost admisă de către instanță, cu motivarea că valoarea imobilelor solicitate în compensare este de 692.500 lei pentru imobilul din P., de 420.900 lei pentru imobilul situat în str. M. și de 59.784 lei pentru imobilul situat în str. B.; că acestea se află în domeniul privat al localității sau în domeniul public și că din expertiza efectuată rezultă că au o valoare fie mai mare, fie mai mică, decât cea a imobilului reclamantelor, de 519.720 lei, așa încât nu se poate realiza restituirea prin compensare, pentru că aceasta ar duce la îmbogățirea fără justă cauză a apelantelor. Și ultima critică a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că atâta timp cât apelantelor li se acordă despăgubiri, conform dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată prin O.U.G.

nr. 81/2007, pentru stabilirea cuantumului acestora va trebui aplicată procedura specială reglementată de aceste dispoziții legale. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarea K.R. și A.P., în calitate de moștenitor al contestatoarei A.E., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenții au arătat că ambele hotărâri, pronunțate în primă instanță și în apel, sunt date cu încălcarea dispozițiilor art. 1201 C. civ., potrivit cărora se consideră autoritate de lucru judecat numai atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Dacă ambele instanțe au respins excepția autorității de lucru judecat pentru inexistența triplei identități, desigur că nu se poate reține puterea lucrului judecat, deoarece „puterea lucrului judecat”, folosită în dispozițiile art. 166 C. proc.

civ., o poate da numai o hotărâre care are autoritate de lucru judecat. În primul proces s-a solicitat pe dreptul comun să se constate că preluarea a fost efectuată fără titlu, pentru că deciziile de preluare nu au fost comunicate celor două reclamante, iar în prezenta cauză s-a solicitat, prin contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, să se constate calitatea contestatoarelor de proprietare avută înainte de preluare bazată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată, și, prin urmare, restituirea în natură a imobilului. S-a concluzionat, că dacă nu există autoritate de lucru judecat nu există nici putere de lucru judecat, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 282/2003 și nr. 149/2003, potrivit cărora nu operează puterea lucrului judecat când în noua acțiune se invocă un alt temei juridic, inclusiv cel decurgând din modificarea legislației în materie.

S-a mai arătat, că prin Decizia nr. V/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că preluarea efectuată în baza Decretului nr. 223/1974 este considerată fără titlu valabil, astfel că, potrivit textelor enunțate mai sus, imobilul se poate restitui în natură, recurentele-reclamante păstrându-și calitatea de proprietare încă de la data dobândirii acestuia; că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 1, art. 2 pct. 2, art. 3 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., întrucât, în speță, imobilul a fost cumpărat de către chiriaș, iar acțiunea pentru constatarea nulității actului de înstrăinare a fost respinsă, astfel că cererea de revendicare, prin comparare de titluri, este admisibilă.

Titlul reclamantelor, nefiind pierdut niciodată, este preferabil și este mai bine caracterizat, iar al chiriașului este ulterior și dobândit de la un neproprietar. Prima instanță a respins această cerere pe considerentul că aceasta nu se poate formula pe calea contestației reglementată de Legea nr. 10/2001, iar instanța de apel nu a mai luat în discuție aceste motive de apel pentru că a reținut în cauză puterea lucrului judecat pentru primul petit, respectiv pentru nevalabilitatea titlului statului. De asemenea, s-a arătat că instanța de fond a respins cererea subsidiară, de acordare de despăgubiri, în situația în care nu este posibilă restituirea în natură, cu motivarea că acestea se pot acorda numai prin procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, soluție menținută și de instanța de apel, deși s-au administrat probe în acest sens.

Soluția este nelegală având în vedere faptul că, potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, modificată, măsurile reparatorii pot fi combinate. În speță, fiind stabilită valoarea măsurilor compensatorii, cât și valoarea imobilului preluat abuziv, pentru existența diferenței în minus la valoare se puteau acorda despăgubiri bănești. Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat pentru următoarele considerente : Instanțele de fond și apel au reținut că, în speță, operează excepția puterii lucrului judecat, potrivit art. 1201 C. civ., față de decizia civilă nr. 256/A din 4 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov, prin care s-a tranșat irevocabil problema valabilității titlului statului asupra imobilul în litigiu și s-a statuat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu.

Același petit s-a formulat și prin prezenta acțiune și constatând că analizarea valabilității titlului statului se face, chiar și sub imperiul Legii nr. 10/2001, după aceleași criterii după care s-a soluționat litigiul prin decizia nr. 256/A din 4 mai 2004 a Tribunalului Brașov, definitivă și irevocabilă, instanța de fond a respins acest petit, reținând că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul Statului Român în temeiul unui titlu valabil, soluție menținută și prin decizia recurată.

Principiul lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces încheiat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, între aceleași părți, pentru aceeași cauză și același obiect, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească, dată în alt proces. Pentru a opera excepția autorității de lucru judecat, reglementată de art. 1021 C. civ., trebuie ca ambele litigii să se poarte între aceleași părți, pentru aceeași cauză și același obiect. În speță, se constată că există identitate de părți, cauză și obiect, între litigiul soluționat irevocabil prin decizia nr. 256/A din 4 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov și prezentul litigiu, în ceea ce privește petitul privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu.

Astfel, în ambele procese, purtate între aceleași părți, cu privire la petitul privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu, obiectul acțiunii este același și constă în recunoașterea dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil. În ambele procese, cu privire la capătul de cerere privind nevalabilitatea titlului statului, și cauza, ce reprezintă temeiul dreptului pretins, este aceeași, deoarece, în ambele litigii, recurentele au invocat ca temei al dreptului pretins calitatea lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, în cotă de 1/2 fiecare. Prin urmare, corect au reținut instanțele de fond și apel, că, față de decizia civilă nr. 256/A din 4 mai 2004 a Tribunalului Brașov, în speță, operează autoritatea de lucru judecat reglementată de art. 1201 C. civ.

pentru petitul privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu. Critica potrivit căreia acțiunea în revendicare, prin comparare de titluri, deși admisibilă, a fost respinsă de către prima instanță greșit, pe considerentul că aceasta nu este posibilă pe calea contestației reglementată de Legea nr. 10/2001, iar instanța de apel, greșit, nu a mai luat în discuție motivul de apel formulat pe acest aspect, este nefondată. Astfel, instanța de apel a reținut că această critică nu mai poate fi analizată pentru că „ea se bazează pe admiterea primului motiv de apel”, respectiv pe soluționarea pozitivă a primului motiv de apel, prin care s-a criticat greșita respingere a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu către reclamante.

Calificarea juridică a acțiunii se face, în raport de motivarea sa, de către instanța de judecată, în exercitarea rolului ei activ, care poate fi diferită de cea dată de reclamanți prin cererea de chemare în judecată și față de care apreciază asupra capetelor de cerere cu care a fost învestită să judece. Or, în speță, corect s-a apreciat de prima instanță că nu se poate proceda la compararea titlurilor de proprietate ale părților, dând preferabilitate titlului mai bine caracterizat în cadrul contestației întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât pe calea contestației reglementată de acest text de lege instanța realizează controlul judiciar asupra dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001, prin raportare la prevederile imperative ale acestui act normativ.

Critica potrivit căreia, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța trebuia să restituie în natură imobilul în litigiu contestatoarelor potrivit art. 1, art. 2 alin. (2), art. 3 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., este, de asemenea, neîntemeiată. Imobilul în litigiu a fost vândut în temeiul Legii nr. 112/1995 către C.V.E., iar prin decizia nr. 256/A din 4 mai 2004 a Tribunalului Brașov, definitivă și irevocabilă, s-a respins acțiunea reclamantelor K.R. și A.E., în contradictoriu cu părțile contractante, respectiv C.V.E. și SC G.C. Râșnov SA, reținând că vânzarea imobilului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

În această situație, contestatoarele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Prin dispoziția contestată, nr. 4 din 10 ianuarie 2007 emisă de Primarul orașului Râșnov, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, nu se poate stabili cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățite reclamantele, deoarece potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii prin echivalent se propun prin decizie sau dispoziție motivată de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, iar potrivit art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, acordarea despăgubirilor se face în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce privește critica potrivit căreia contestatoarele erau îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent ce constă în compensarea cu alte bunuri, în măsura în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, se constată că este nefondată, deoarece, în speță, imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 112/1995, către intimata C.V.E., iar, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoanele îndreptățite au dreptul la măsuri reparatorii stabilite numai în echivalent. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) va respinge recursul declarat de contestatoarea K.R.

și A.P., în calitate de moștenitor al contestatoarei A.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatoarea K.R. și A.P., în calitate de moștenitor al contestatoarei A.E., decedată, împotriva deciziei nr. 150/Ap din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.