ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 86/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 86/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din analiza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată

Curții de Apel Timișoara, reclamanta

B.L.V.

a chemat în judecată A.N.

V. solicitând anularea Ordinului nr. 8829/2006

emis de pârâtă privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și

desfășurarea examenelor pentru numirea în funcțiile vacante în statul de

funcții A.N.V. - aparat propriu și structuri subordonate la data de 1 ianuarie 2007,

anularea actului administrativ intitulat preaviz și a actelor administrative

subsecvente, inclusiv a examenului organizat în baza Ordinului A.N.V. nr. 8829

din 17 noiembrie 2006, anularea Ordinului nr. 10375/2006 emis de pârâtă și a

tuturor actelor administrative

subsecvente

care au condus la eliberarea acestui ordin, să se dispună

reîncadrarea

sa în funcția deținută anterior emiterii acestui ordin de eliberare din funcția

publică și să fie obligată pârâta la despăgubiri pentru prejudiciile materiale

cauzate prin eliberarea sa din funcție,

precum

și plata sumei de 70.000 lei, cu titlu de daune morale pentru

prejudiciile

morale cauzate de comportamentul ilicit al pârâtei, cu cheltuieli de judecata.

În

motivarea acțiunii reclamanta a arătat faptul că, anterior

emiterii ordinului de eliberare din funcția

publică deținută, a primit un

preaviz prin care i s-a adus la cunoștință

că funcția publică pe care o deține urmează a fi desființată, însă are opțiunea

de a participa la un

examen pentru ocuparea

unui post similar cu cel pe care îl deține, în

situația contrară urmează

a fi eliberată din funcție. A arătat faptul că atât preavizul cât și actele administrative

atacate au fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale, situație care

i-a produs prejudicii materiale și morale.

La data de 10 aprilie 2007, reprezentantul reclamantei a

invocat

excepția

de nelegalitate a prevederilor art. 9 din H.G. nr. 1552/2006, depunând această

excepție și în format scris.

Prin

încheierea de ședință din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins

cererea formulată, întrucât a calificat-o

completare

la acțiune și a apreciat că această cerere putea fi formulată

numai până

la primul termen de judecată, îndrumând partea să formuleze separat acțiune cu

acest petit.

Prin

sentința civilă nr. 137 din 15 mai 2007 Curtea de Apel Timișoara a respins

acțiunea reclamantei.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut faptul că principiul

stabilității în exercitarea funcției publice nu este afectat, iar actele

administrative atacate respectă dispozițiile legale

invocate, având în vedere faptul că prin intrarea în U.E.

a

României s-a dispus reorganizarea A.N.V., ceea ce a determinat reducerea

posturilor în cadrul acestei autorități.

În ceea ce privește cererile pentru obligarea pârâtei la plata

despăgubirilor materiale reprezentate de salariile indexate, majorate și

recalculate, de celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru perioada de

la detașarea sa din funcție și până la reintegrarea efectivă, precum și la

plata de daune morale în sumă de 70.000 lei urmare a comportamentului ilicit al

pârâtei, Instanța a respins aceste cereri ca nefondate având în vedere

dispozițiile

art. 1 alin. (1) coroborat cu art.

11 alin. (1), art. 18 și art. 19

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

prin raportare la art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată și modificată

prin Legea nr. 442/2006.

A mai constatat că

pentru a putea

sesiza valabil

Instanța de contencios administrativ cu o cerere în

despăgubiri materiale sau morale, persoana vătămată trebuie să solicite în

prealabil autorității publice plata despăgubirilor de care se prevalează în

fața Instanței de contencios administrativ, pentru a dovedi astfel

existența vătămării într-un drept pretins sau a

interesului legitim,

atât cu privire la anularea actului administrativ

cât și la paguba pretinsă provocată prin nelegalitatea actului sau a refuzului

autorității publice, conform art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prima Instanță a mai reținut că reclamanta nu a cerut anterior sesizării

Instanței de contencios administrativ, acordarea despăgubirilor materiale și

morale, apreciind astfel că sunt nefondate în raport de prevederile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și de respingerea cererii privind anularea ordinului

de eliberare din funcție.

Reclamanta

B.L.V.

a atacat cu

recurs atât sentința nr. 137 din 15 mai 2007, cât și încheierea de ședință din

data de 10 aprilie 2007, criticându-le pentru nelegalitate, în sensul că au

fost pronunțate cu interpretarea greșită a legii.

Cu privire la încheierea din data de 10 aprilie 2007, recurenta - reclamantă

a arătat că Instanța de Fond a respins greșit excepția de nelegalitate a art. 9 a H.G. nr. 1552/2006, pe care a considerat-o cerere de modificare a acțiunii, deși excepția de

nelegalitate poate fi invocată oricând în cadrul procesului, iar soluționarea

litigiului pe fond depindea de prevederea vizată de excepție.

Referindu-se la sentința recurată, recurenta - reclamantă a arătat că

soluția primei Instanțe se bazează fie pe reținerea greșită a stării de fapt,

fie pe interpretarea sau aplicarea greșită a legii.

În acest sens, recurenta - reclamantă a arătat că reorganizarea

autorității vamale, deși era necesară, nu a fost făcută cu respectarea

prevederilor legale emise în acest scop, fiind încălcate dispozițiile art. 84

2

alin. (5) și (6) și ale art. 84

3

din Legea nr. 188/1999, în ceea ce

privește obligativitatea înscrierii la examen pentru ocuparea funcțiilor impune

legea.

În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor materiale și

morale, recurenta - reclamantă a arătat că soluția pronunțată este flagrant

ilegală, pentru că legea nu prevede condiția procedurii prealabile decât în

cazul atacării actului administrativ unilateral.

Arată recurenta că cererea de acordare a despăgubirilor poate fi

formulată direct în fața Instanței de contencios administrativ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 7 noiembrie 2007, intimata

A.N.V., reprezentată de D.R.A.O.V. Timișoara, a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, arătând, în esență, că Instanța de Fond a calificat

corect excepția de nelegalitate drept un petit în plus adăugat acțiunii

inițiale și că reorganizarea A.N.V. a fost făcută cu respectarea întregii

proceduri prevăzute de Legea nr. 188/1999.

Intimata - pârâtă a socotit legală și soluția dată capătului de cerere

privind despăgubirile morale și materiale, arătând că prevederile art. 7, art. 11

alin. (1), art. 18 alin. (3) și art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conduc

la concluzia obligativității procedurii prealabile administrative și pentru

cererile cu acest obiect.

În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs a fost administrată proba

cu înscrisuri, constând în fișa postului pentru funcția inspector 1 principal 3

superior, Ordinul nr. 899 din 29 iunie 2007 al A.N.V., ordin care conține în

anexă structura organizatorică a D.J.A.O.V. Gradul II Arad și anunțul privind

organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție vacante

în cadrul mai multor structuri deconcentrate de A.N.V., fișele postului pentru

funcțiile create în cadrul D.J.A.O.V. Arad.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de către recurenta - reclamantă

și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este întemeiat, în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în

continuare.

La termenul din data de 10 aprilie 2007, reclamanta a invocat, atât prin

cerere scrisă, depusă la dosar, cât și oral, excepția de nelegalitate a

prevederilor art. 9 din H.G. nr. 1552/2006 privind reorganizarea și

funcționarea A.N.V.

În motivarea excepției, reclamanta a invocat dispozițiile art. 4 din

Legea nr. 554/2004 și a arătat că norma în discuție contravine prevederilor art.

84

2

din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la acea dată

(devenit art. 99 după republicarea Legii nr. 188/1999 în M. Of. nr. 365 din 29

mai 2007).

Prin încheierea de ședință de la data respectivă, Instanța a calificat

excepția de nelegalitate drept cerere de modificare a acțiunii și a respins-o,

cu motivarea că „excepția de nelegalitate a prevederilor art. 9 din H.G. nr. 1552/2006,

privind organizarea și funcționarea A.N.V. reprezintă un petit în plus, cu atât

mai mult cu cât se introduce în cauză un nou pârât, reclamanta putând introduce

o acțiune separată cu acest petit, iar pe de altă parte hotărârea de guvern

fiind un act normativ a fost publicată în M. Of., fiind cunoscută de părțile în

litigiu”.

Practic, excepția de nelegalitate a unui act administrativ, supusă

prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost confundată cu o modificare a

acțiunii, care ar fi atras incidența art. 132 C. proc. civ.

Procedând în acest mod, Instanța de Fond a încălcat normele de procedură

cuprinse în textul legal menționat mai sus în forma în vigoare la data

respectivă, norme potrivit cărora excepția de nelegalitate a actului

administrativ unilateral poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, din

oficiu sau de partea interesată, urmând ca în cazul în care de actul

administrativ în discuție depinde soluționarea litigiului pe fond, să fie

sesizată Instanța de contencios administrativ competentă, prin încheiere motivată,

judecarea cauzei fiind suspendată.

Numai după soluționarea excepției de nelegalitate, Instanța ar fi putut

păși la soluționarea cauzei.

Încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004

se încadrează în drept în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și atrage sancțiunea nulității atât pentru încheierea de la data de 10 aprilie 2007,

cât și pentru toate actele de procedură ulterioare, inclusiv sentința

pronunțată în cauză, pentru că soluționarea pe fond a acțiunii depindea de

actul vizat de excepție.

Motivul de casare astfel reținut face inutilă examinarea, în această

fază procesuală, a criticilor privind nelegalitatea și netemeinicia soluției

pronunțate pe fondul raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte are însă de soluționat problema de drept a temeiului și

condițiilor de admisibilitate a cererii de acordare a daunelor materiale și

morale, ce formează obiectul ultimului motiv de recurs.

Din considerentele sentinței rezultă că Instanța de Fond a considerat că

interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 18 alin.

(3) și art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conduce la concluzia că

acțiunea în răspundere patrimonială a autorității publice se exercită în

condițiile și după procedura prevăzută de lege pentru anularea unui act

administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri, astfel încât

reclamantul ar fi putut investi Instanța numai dacă autoritatea publică ar fi

refuzat să rezolve o cerere de despăgubiri ce i-a fost adresată în prealabil,

în acest scop.

Analizând aceste argumente, Înalta Curte constată, pe de o parte, că Instanța

de Fond nu a avut în vedere că articolele din Legea nr. 554/2004 pe care le-a

analizat se referă la mai multe căi procedurale prin intermediul cărora pot fi

solicitate despăgubiri pentru prejudiciul produs printr-un act administrativ,

tipic sau asimilat, considerat nelegal.

Astfel, art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) și 18 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 reglementează situația care constituie regula în contenciosul administrativ,

aceea în care cererea de daune se formulează odată cu acțiunea principală

îndreptată împotriva actului administrativ tipic sau asimilat, urmând soarta

cererii principale.

Art. 19 se referă la o situație distinctă, în care persoana vătămată a

cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri

și formulează această cerere pe cale separată, în termen de un an de la data la

care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Pe de altă parte, este de reținut că întreaga reglementare a acțiunii în

contencios administrativ subiectiv conduce către ideea că acțiunea în

răspundere patrimonială, chiar și atunci când este formulată separat, are un

caracter subsecvent acțiunii principale îndreptate împotriva unui act nelegal

sau refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes

legitim.

Reclamanta s-a considerat vătămată prin Ordinul nr. 8829 din 17

noiembrie 2006, preavizul din 24 noiembrie 2006 și actele administrative

subsecvente, inclusiv cele privind examenul pentru ocuparea unor funcții

publice vacante, a formulat plângere prealabilă la autoritatea emitentă, după

care s-a adresat Instanței, solicitând anularea actelor administrative și

repararea pagubei cauzate, inclusiv reparații pentru daunele morale, cu

respectarea art. 8 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 554/2004.

În consecință Înalta Curte constată că Instanța de Fond a interpretat

greșit prevederile legale menționate, ajungând la concluzia eronată că

despăgubirile ar trebui să formeze obiect al unei cereri separate adresate

autorității publice, cerere a cărei nerezolvare ar da naștere dreptului de

sesizare a Instanței.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite

recursul, va casa încheierea și sentința atacată și în temeiul art. 312 alin.

(3) și 313 teza 1 C. proc. civ. va trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță,

care urmează să reia judecata din stadiul în care se afla la data încheierii

casate din 10 aprilie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

B.L.V. împotriva sentinței civile nr. 137 din 15 mai 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, cât

și împotriva încheieri de ședință din data de 10

aprilie 2007 a aceleași

Instanțe.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2008.