ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4998/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1104 din 17 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S.C.S. în contradictoriu cu pârâții A.N.P., Penitenciarul București - J. și C.G., obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l anularea procesului-verbal din 19 mai 2008 al A.N.P. și obligarea pârâților la modificarea punctajelor acordate în cadrul procedurii administrative de evaluare a performanțelor profesionale individuale și la acordarea calificativului corespunzător performanțelor profesionale individuale - excepțional, precum și la repararea pagubei constând în avansarea în funcție și/sau grad profesional și respectiv daune morale.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că urmare evaluării performanțelor profesionale, individuale ale reclamantului pentru perioada 1 decembrie 2006 - 1 decembrie 2007, acesta a primit nota finală 3,29, notă căreia îi corespunde calificativul „bun”, calificativ ce a fost menținut de către Comisia constituită potrivit art. 15 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 2792 din 8 octombrie 2004 ca urmare a soluționării contestației formulată de reclamant.

A reținut instanța de fond că evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare are la bază criteriile de performanță raportate la gradul de îndeplinire a obiectivelor individuale pentru perioada evaluată, aceste criterii fiind prevăzute în Ordinul nr. 2792 din 8 octombrie 2004 al Ministrului Justiției, din cuprinsul actelor contestate de reclamant rezultând că au fost avute în vedere aceste criterii de performanță, ele fiind detaliate în funcție de modul de îndeplinire a sarcinilor și atribuțiilor prevăzute în fișa postului reclamantului. În ceea ce privește cererea de modificare a calificativului acordat, reține instanța de fond, instanța de judecată nu poate aprecia surpa calității și respectării sarcinilor și atribuțiilor de serviciu, stabilite prin fișa postului reclamantului, în lipsa unor prevederi legale exprese, decât cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Singura autoritate care poate decide în ceea ce privește calificativul corespunzător activității profesionale a reclamantului este funcționarul public de conducere din cadrul compartimentului în cadrul căruia își desfășoară activitatea funcționarul public de execuție sau care coordonează activitatea acestuia. Cu alte cuvinte, reține instanța de fond, poate fi cenzurată de către instanța de judecată doar legalitatea raportului de evaluare, nu și modalitatea concretă în care s-au stabilit criteriile de calitate ale activității profesionale a reclamantului, pe perioada supusă evaluării, or reclamantul nu a administrat nicio probă din care să reiasă nelegalitatea actului administrativ contestat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța, putând să examineze cauza sub toate aspectele. Recurentul-reclamant, prin recursul formulat invocă excepția necompetenței materiale a instanței de fond, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și excepția nulității absolute a procesului-verbal din 19 mai 2008 al A.N.P., susținând că, este rezultatul abuzului de drept și excesului de putere, instanța de fond necenzurând abuzul de drept și afirmând că nu se poate substitui evaluatorului. Procesul-verbal atacat este un mijloc de constrângere din partea angajatorului, reclamantul având calitatea de liber sindical.

Recurentul-reclamant susține într-un al treilea motiv de recurs că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, în concret în cadrul procesului de evaluare a performanțelor profesionale individuale în ceea ce-l privește, calificativul acordat constituind încălcarea principiilor privind meritul profesional, capacitatea profesională, evaluatorul dând dovadă de subiectivism, fiind încălcate dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției din 8 octombrie 2004 de către evaluatorul direct și de către contrasemnatar - funcționarul public ierarhic superior evaluatorului. Comisia de examinare a contestațiilor din cadrul A.N.P., instituită prin decizia nr. 86/2008, susține recurentul-reclamant, în mod abuziv a procedat la soluționarea contestației formulată de el, nefiind respectat principiul contradictorialității, nefiind cunoscute considerentele pentru care activitatea sa profesională a fost evaluată la nota 3,17 cu atribuirea calificativului „bun”.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal, în principal, iar în subsidiar, în situația înlăturării excepției de necompetență materială a instanței, constatarea nulității absolute a procesului-verbal cu obligarea angajatorului de a reface procedura de evaluare cu respectarea drepturilor angajatului prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Într-un al doilea subsidiar, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Intimata-pârâtă A.N.P. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este nefondat, astfel că urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ. Cât privește excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea cauzei, aceasta este neîntemeiată, dat fiind că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea procesului-verbal din 19 mai 2008 emis de A.N.P., acesta reprezentând un act juridic administrativ emis de o autoritate centrală, în rezolvarea contestației formulată de S.C.S., inspector principal la Penitenciarul București J., împotriva evaluării anuale și a calificativului acordat. Potrivit art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curțile de Apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Excepția nulității absolute a procesului-verbal atacat în contencios administrativ pe motiv că este rezultatul unui abuz de drept și al excesului de putere este și ea neîntemeiată. Mergând pe ideea constatării nulității absolute a actului administrativ contestat, recurentul-reclamant trebuia să invoce și să dovedească nerespectarea unor condiții de formă prevăzute de lege, la momentul întocmirii acestui proces-verbal, în speță acestea putând fi legate de constituirea comisiei ce a analizat contestația, neanalizarea unor criterii de evaluare dintre cele prevăzute în fișa de evaluare, etc. Or, ceea ce invocă recurentul-reclamant ca motive în susținerea excepției, sunt considerente ce țin mai mult de fondul cauzei și care urmează a fi analizate în contextul analizării legalității și temeiniciei soluției pe fondul ei.

Într-adevăr prin fișa de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale recurentului-reclamant, ofițer instructor principal I (grupa de intervenție) în cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță București, pentru activitatea desfășurată în perioada 1 decembrie 2006 - 1 decembrie 2007, directorul adjunct C.G. i-a acordat calificativul final „bun”. Acest calificativ a fost menținut prin procesul-verbal din 19 mai 2008 încheiat de comisia constituită prin decizia nr. 86 din 5 mai 2008 care a procedat la analizarea contestației formulată de recurentul-reclamant, comisie care a acordat nota finală 3,17, fiindu-i redusă astfel nota finală de la 3,29 acordată în fișa de evaluare inițială.

Deci comisia ce a analizat contestația nu numai că nu a menținut nota finală de 3,29 acordată la prima evaluare, așa cum era firesc, ba dimpotrivă a scăzut nota finală, fiind depunctat la obiectivul „respectarea statutului profesional și a regulilor deontologice și la obiectivul „spirit de ordine și disciplină”. Așa cum corect a reținut și instanța de fond recurentul-reclamant nu a produs nicio dovadă din care să reiasă nelegalitatea actelor contestate precum și faptul că nu au fost respectate criteriile de evaluare elaborate de A.N.P. și aprobate prin Ordinul din 8 octombrie 2004 al Ministrului Justiției, așa cum de altfel prevăd dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din A.N.P.

Recurentul-reclamant se limitează numai la a preciza că au fost încălcate dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției din 8 octombrie 2004 de către evaluatorul direct și de către contrasemnatarul său care nu a motivat calificativul acordat, respectiv menținerea lui, considerând astfel un abuz de putere și de drept din partea acestora care au încălcat astfel și procedura de evaluare. Or, problema motivării calificativului este obligatorie atunci când contrasemnatarul a schimbat calificativul inițial, nu și atunci când l-a menținut, în această ultimă ipoteză, el fiind doar de acord cu notele și implicit calificativul acordat de evaluatorul inițial. În lipsa unor dovezi concrete care să dovedească nelegalitatea fișei de evaluare și apoi a procesului verbal contestat nu putem vorbi de un abuz de putere și de drept sau de subiectivism din partea evaluatorului și a contrasemnatarului.

Cât privește susținerea recurentului-reclamant în sensul că instanța de judecată ar putea modifica calificativul acordat, în speță acordând calificativul „excepțional”, aceasta este cu totul neîntemeiată. Potrivit art. 8 alin. (2) lit. e) din Ordinul Ministrului Justiției din 8 octombrie 2004, așa cum corect reține instanța de fond, calitatea de evaluator o are doar funcționarul public de conducere, care coordonează compartimentul în cadrul căruia își desfășoară activitatea funcționarul public de execuție, în speță directorul adjunct C.G. - siguranța deținerii - numai acesta putând aprecia asupra modului în care recurentul-reclamant a îndeplinit sarcinile și atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, criteriile de evaluare referindu-se la performanțele profesionale, capacitatea profesională și pregătirea, responsabilitatea și trăsăturile caracteristice ale persoanei evaluate.

Numai cu încălcarea acestor dispoziții legale și prin substituirea în mod nelegal în locul persoanei competente, instanța de judecată ar putea trece la evaluarea unui funcționar public, ba mai mult decât atât i s-ar putea imputa chiar depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Așadar criticile formulate de recurentul-reclamant prin motivele de recurs formulate sunt nefondate, instanța de fond pronunțând o soluție legală și temeinică, printr-o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente în speță. Așa fiind, recursul formulat de reclamantul S.C.S. se privește ca nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C.S., împotriva sentinței civile nr. 1104 din 17 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.