ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1743 din 21

decembrie 2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul D.A.L., în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul București prin primarul general, a obligat pârâtul să soluționeze

notificarea nr. 4032 din 12 octombrie 2001 formulată de reclamant prin Biroul

Executorilor Judecătorești Asociați „B.R.B.” și a respins ca inadmisibil

capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune cominatorii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat, prin notificare, acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul trecut în proprietatea

statului, situat în București, în suprafață de 294,60 mp.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, unitatea deținătoare are obligația să se pronunțe prin decizie

sau, după caz, dispoziție în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării, termen care are două date de referință, însă pentru a avea

beneficiul prorogării prevăzut de text, unitatea deținătoare trebuie să

comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea

deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea înscrisurilor.

A reținut tribunalul, că pârâtul,

care nu a comunicat reclamantului că se impune depunerea de acte suplimentare,

nu a răspuns notificării în termenul prevăzut de lege. Modalitatea de răspuns

și termenul în care trebuia să se răspundă sunt imperative, iar prin faptul că

nu s-a răspuns la notificare pârâtul a adoptat o conduită culpabilă prin care a

afectat interesele reclamantului.

Cu privire la cererea de obligare a

pârâtului la plata daunelor cominatorii, s-a reținut că este inadmisibilă,

deoarece posibilitatea obligării pârâtului la plata unei amenzi civile în

folosul statului pentru neexecutarea obligației de a face este reglementată de

art. 580

3

C. proc. civ., creditorul putând să solicite doar

obligarea la plata de daune interese.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 305 A

din 16 mai 2007, a respins apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe.

A fost admis apelul declarat de reclamant, s-a schimbat în parte sentința

apelată, în sensul obligării pârâtului la 500 lei daune cominatorii pe zi

întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la data

soluționării notificării și au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de apel a reținut că prin

art. 23 din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit o obligație de a face în sarcina

pârâtului, a cărei îndeplinire poate fi solicitată în condițiile art. 1073 și

urm. C. civ.

Termenul în care trebuie soluționată

notificarea este prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 și, chiar dacă

reclamantul nu ar fi depus toate actele, apelanta trebuia să răspundă la

notificare. Faptul că în art. 22 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 247/2005, se prevede că actele doveditoare ale

dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării nu

conduce la concluzia că termenul pentru soluționarea notificării a fost

prelungit.

În privința apelului declarat de

reclamant, se reține că este întemeiat, deoarece prin decizia nr. 20 din 12

decembrie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în

interesul legii și a stabilit că cererea privind obligarea la daune cominatorii

este admisibilă „și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata

amenzii civile conform art. 580

3

C. proc. civ.”

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Municipiul București, prin primarul general, care, invocând art.

304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că în mod greșit a fost obligat să

răspundă la notificare.

A arătat recurentul că, potrivit

art. 23 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării

sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22,

unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire

în natură sau prin măsuri reparatorii.

Acest termen are două date de

referință, iar dacă odată cu notificarea nu au fost depuse actele doveditoare,

termenul începe să curgă de la data depunerii acestora. Prin Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 247/2005, se precizează că dispoziția se emite numai

când notificatorul a depus toate actele în susținerea notificării, iar, în

cauză, termenul de 60 de zile nu a început să curgă, deoarece „notificatorii nu

au depus toate actele de care înțeleg să se folosească”.

Recurentul a solicitat ca cererea

pentru plata de daune cominatorii să fie respinsă, pentru că legiuitorul a

reglementat ca modalitate prin care creditorul unei obligații de a face poate

obține îndeplinirea acesteia aplicarea unei amenzi civile.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nu este întemeiat.

Prin art. 23 din Legea nr. 10/2001

(art. 25 din legea republicată) s-a stabilit în sarcina unității deținătoare

notificate obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură,

în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la

depunerea actelor doveditoare, iar, conform art. 25.1 din Normele metodologice

pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, termenul pentru îndeplinirea acestei

obligații de „a face” se poate proroga numai dacă unitatea notificată, în urma

analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în

intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă

pentru fundamentarea deciziei de restituire.

Textul prevede în mod expres că

pentru a avea beneficiul prorogării este necesar ca unitatea notificată să

comunice în scris notificatorului faptul că fundamentarea și emiterea

deciziei/dispoziției sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.

Prin urmare, prorogarea termenului

prevăzut de lege pentru soluționarea notificării nu operează, de drept, în

beneficiul unității notificate.

Articolul 23 din Legea nr. 10/2001,

republicată stabilește pentru persoana îndreptățită posibilitatea de a depune

actele doveditoare până la data soluționării notificării, fără să proroge

termenul prevăzut de art. 25 din lege pentru soluționarea notificării.

Prorogarea fiind condiționată de

faptul analizării notificării de către unitatea deținătoare și comunicării, în

intervalul de 60 de zile, a faptului că documentația este insuficientă, în

prezenta cauză, corect prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia

atacată, recurentul, care nu a făcut o asemenea comunicare, a fost obligat să

soluționeze notificarea.

În notificare, intimatul–reclamant a

arătat care sunt actele doveditoare anexate și că, la solicitarea instituției

notificate va depune orice alt act „necesar pentru clarificarea situației

juridice”.

În cuprinsul acțiunii a precizat că

notificarea a fost transmisă împreună cu toate actele doveditoare, iar

pârâtul–recurent, fără să arate ce acte mai trebuie depuse, nu a emis

dispoziția prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, până la

data soluționării recursului.

Neîntemeiată este și susținerea

recurentului că existența reglementării obligării debitorului care nu își

execută obligația de a face la plata unei amenzi civile face inadmisibilă

obligarea la daune cominatorii.

Așa cum corect s-a reținut prin

decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XX din

12 decembrie 2005, a dezlegat această problemă de drept, stabilind că este

admisibilă cererea pentru obligarea la daune cominatorii și în condițiile

reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile, conform art. 580

3

C. proc. civ., iar, conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată

de Înalta Curte este obligatorie pentru instanțe.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primarul general împotriva deciziei nr. 305 A din 16

mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie

2008.