ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7539/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a V–a, la 20 ianuarie 2009, reclamanta F.E., prin procurator

F.M.A. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA, solicitând să se constate că

este persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001 la plata de despăgubiri

pentru terenul intravilan de 352 m.p. situat în București, str. V., nr. 42,

sector 1, să se dispună obligarea organelor de conducere ale pârâtei la

emiterea dispoziției motivate, în care să se prevadă valoarea de piață prin

echivalent a terenului, cu daune cominatorii de 1000 RON pe zi de întârziere în

caz de remitere în termen de 30 de zile de la soluționarea în fond a cauzei, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că terenul pentru care solicită obligarea la despăgubiri

este situat în prezent pe aleea de acces la Liceul H.C. din str. B., sector 1,

București.

La data de 5 august

2008 s-a emis de către AVAS decizia nr. 224 din 5 august 2008, prin care s-a

recunoscut reclamantei calitatea de proprietar pentru suprafața de teren în

discuție, reținându-se că terenul de 394 m.p., situat în București, str. V.,

nr. 42 și str. S., nr. 43, sector 1, din suprafața totală expropriată de 742

m.p., este evidențiat în patrimoniul SC M. SA, societate comercială

privatizată, astfel că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii și s-a

înaintat decizia însoțită de documentele aferente Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru suprafața de

352 m.p. s-a declinat competența soluționării notificării către SC R. SA,

terenul aflându-se în patrimoniul acestei societăți, la care AVAS este acționar

majoritar.

Prin cererea

precizatoare formulată la 23 aprilie 2010, reclamanta a solicitat introducerea

în cauză în calitate de pârât a Municipiului București prin Primarul General,

solicitând obligarea acestuia la emiterea deciziei de restituire prin

echivalent pentru suprafața de 35,02 m.p. din terenul situat în București, str.

V., nr. 42, ce reprezintă în prezent aleea de acces la Liceul H.C. din str. B.

nr. 1.

Prin sentința civilă

nr. 1004 din 16 iulie 2010, Tribunalul București, secția a V–a civilă, a admis

acțiunea reclamantei F.E., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu

părinții SC R. SA și Municipiul București prin Primarul General.

S-a constatat că

reclamanta este persoană îndreptățită la despăgubiri pentru terenul în

suprafață de 308,27 m.p. situat la fosta adresă din București, str. V., nr. 42,

sector 1.

A fost obligată pârâta

SC R. SA să emită în favoarea reclamantei dispoziție cuprinzând propunerea de acordare

de despăgubiri pentru acest teren, în sumă de 283.878 euro în echivalent RON la

data plății în condițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 și art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și să decline competența de soluționare a notificării

pentru suprafața de 35,02 m.p. în favoarea Primăriei Municipiului București.

S-a respins cererea de

acordare a daunelor cominatorii ca inadmisibilă și a fost obligată pârâta SC R.

SA la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că între reclamantă și pârâtă au fost purtate discuții

cu privire la retrocedarea suprafeței de teren în litigiu, părțile convenind prin

procesul verbal încheiat la 30 septembrie 2008 că terenul solicitat nu poate fi

restituit în natură pârâtei, astfel că acestea au fost de acord cu restituirea prin

echivalent, urmând a fi efectuat un raport de evaluare de către un expert unanim

acceptat.

Întrucât un asemenea raport

nu s-a întocmit, iar notificarea nu a fost soluționată în termenul prevăzut de Legea

nr. 10/2001, s-a considerat că reclamanta are deschisă calea acțiunii în justiție

pentru a se statua asupra cererii formulate prin notificare, astfel cum a stabilit

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XX/2007 pronunțată în recursul

în interesul legii, prezenta acțiune având natura juridică a unei contestații în

sensul art. 26 din lege.

Pe fondul cererii, tribunalul

a constatat că terenul situat în Municipiul București, str. V., nr. 42, în suprafață

de 742 m.p. ce a aparținut lui B.C. și B.F. a fost expropriat, în temeiul Decretului

nr. 338/1980, în scopul realizării investiției, „Dezvoltarea Întreprinderii de Avioane

București și a Întreprinderii de Cercetare și Producție Piese forjate și Turnate

pentru Aviație București”, cu plata unei despăgubiri în cuantum de 56.112 ROL, achitate

la 23 martie 1982.

S-a reținut că dreptul

de proprietate al expropriaților este dovedit cu actul de vânzare–cumpărare din

17 iulie 1930 pentru terenul în suprafață de 450 m.p. și potrivit art. 24 din Legea

nr. 10/2001 pentru diferență.

Tribunalul a constatat

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 21 raportat la art. 11 alin. (4),

(5) și (7) și art. 26 din Legea nr. 10/2001, terenul deținut de pârâta SC R. SA,

la care AVAS este acționar majoritar, fiind ocupat de construcții și amenajări,

ceea ce atrage dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile

legii speciale – art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În ceea ce privește suprafața

de 35,02 m.p. aflată în proprietatea Municipiului București, tribunalul a considerat

că se impune aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 și declinarea competenței soluționării

notificării în favoarea Primăriei Municipiului București, cererea reclamantei neputând

fi examinată în contradictoriu cu această pârâtă, potrivit art. 26 alin. (3) din

lege, întrucât nefiind investită cu soluționarea notificării, nu se poate constata

refuzul nejustificat, care să poată fi cenzurat de instanță pe această cale procesuală.

Referitor la cererea de

obligare a pârâților la daune cominatorii de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere,

tribunalul a constatat că este inadmisibilă în raport de prevederile art. 580

3

C. proc. civ.

Împotriva sentinței menționate

a declarat apel pârâta SC R SA, solicitând schimbarea în totalitate în sensul respingerii

acțiunii, având în vedere că părinții reclamantei au fost deja despăgubiți de către

Statul Român în anul 1982 pentru întreg imobilul expropriat compus din teren și

construcție.

Curtea de Apel București,

secția a III–a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă

nr. 442A din 26 aprilie 2011, a respins ca nefondat apelul pârâtei SC R. SA.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile

art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, conform cărora valoarea măsurilor reparatorii

în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite

pentru teren și construcții din valoarea de piață stabilită pentru imobilul imposibil

de restituit în natură, la data soluționării notificării, potrivit standardelor

internaționale de evaluare.

Prin urmare, s-a reținut

că Legea nr. 10/2001 are în vedere și situația imobilelor expropriate, calificând

preluarea acestora în perioada regimului politic comunist ca fiind abuzivă, indiferent

de plata efectivă a unor despăgubiri, astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor

art. 2 alin. (1) pct. g – h cu art. 11 din lege.

Împotriva deciziei menționate

a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC R. SA, criticând-o ca nelegală pentru

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de

recurs, pârâta recurentă a susținut că, din documentele depuse la dosar, respectiv

din adeverința din 19 noiembrie 2002 emisă de SC H.N. SA, rezultă că autorii reclamantei

au fost deja despăgubiți de Statul Român pentru întreg imobilul expropriat conform

Decretului nr. 338/1980, la poziția CC, astfel că normele legale incidente cuprinse

în art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 trebuiau interpretate raportat la probele

administrate.

S-a învederat că reclamanta

nu a depus o declarație autentificată din care să rezulte că autorii săi nu au fost

despăgubiți pentru imobilul expropriat și nici nu a făcut prin notificare vreo precizare

legată de acest aspect.

S-a susținut că în condițiile

în care despăgubirile la momentul exproprierii au fost acordate atât pentru construcție

cât și pentru teren, o a doua formă de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001

ar putea conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

Intimata – reclamantă

F.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli

de judecată.

Examinând criticile invocate

de recurenta pârâtă SC R. SA, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Nu poate fi primită critica

potrivit căreia solicitarea formulată de reclamanta intimată prin notificare a rămas

fără obiect datorită faptului că a primit despăgubiri în anul 1982.

Instanțele de fond și

apel au interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea

nr. 10/2001, potrivit cărora valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent se stabilește

prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite din valoarea de piață

stabilită pentru imobilul imposibil de restituit în natură.

De altfel, prima instanță

a precizat că a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei dispoziția cuprinzând

propunerea de acordare de despăgubiri pentru teren în condițiile art. 11 alin.

(7) din Legea nr. 10/2001 și a art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici critica privind lipsa

de la dosar a declarației autentice a reclamantei din care să rezulte că nu a fost

despăgubită pentru imobilul expropriat nu poate fi primită.

Reclamanta nu a susținut

niciun moment că autorii săi nu ar fi primit despăgubiri pentru imobil, această

situație rezultând din adeverința din 19 noiembrie 2002 emisă de SC H.N. SA din

care reiese că în anul 1982 s-au acordat despăgubiri bănești foștilor proprietari

B.C. și F.

Prin urmare sunt neîntemeiate

susținerile recurentei referitoare la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei

intimate, reținând că Legea nr. 10/2001 are în vedere și situația imobilelor expropriate

în perioada de referință, calificarea preluării acestora de regimul politic comunist

fiind considerată ca fiind abuzivă, indiferent de plata efectivă a unor despăgubiri,

astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. g – h cu

art. 11 din lege.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea va constata că recursul este nefundat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., îl va respinge.

Văzând și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC R. SA împotriva deciziei nr. 442/A din 26 aprilie 2011 a Curții

de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentă la 5.000 RON cheltuieli de

judecată către intimata reclamantă F.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie

2012.