ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7569/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7569/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor civile de față,

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 279 din 6 octombrie 2003, Tribunalul Argeș, secția civilă, a

respins ca prematur introdusă acțiunea formulată de reclamanții N.T. și V.M.

împotriva SC A. SA.

Tribunalul a reținut că, în condițiile

în care nu există o decizie sau dispoziție motivată, care să poată fi atacată

în justiție, reclamanții nu justifică un interes născut și actual, motiv pentru

care acțiunea este prematur introdusă.

Prin decizia nr. 279A din 12 decembrie

2003, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins ca nefundat apelul

declarat de reclamanți.

Instanța de apel a reținut că

reclamanții au formulat notificarea pe care au adresat-o societății pârâte și

că s-au adresat instanței de judecată înainte ca notificarea să fie

soluționată.

Prin urmare, cererea este prematur

introdusă.

Prin decizia nr. 2987 din 21 martie

2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanți.

A casat decizia instanței de apel și a

trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Argeș.

Instanța de recurs a constatat că

reclamanții au declanșat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea

nr. 10/2001,

iar unitatea

deținătoare nu a răspuns notificării, din motive care-i sunt imputabile.

În

această situație, reclamanții se pot adresa justiției

pentru valorificarea pretențiilor lor.

După rejudecare, prin sentința civilă

nr. 255 din 13 septembrie 2007, Tribunalul Argeș a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocată depărată SC F. SA.

A respins excepțiile lipsei calității

procesuale pasive și inadmisibilitătii acțiunii, formulate de AVAS.

A admis acțiunea precizată și a

obligat pârâta SC F.C. SA (fostă SC A. SA) să emită o decizie sau dispoziție

motivată în ceea ce privește solicitarea reclamanților din acțiune.

A obligat ambele pârâte la plata

cheltuielilor de judecată.

Tribunalul a reținut că pârâta SC F.C.

SA are calitate procesuală pasivă, deoarece este deținătoarea terenului

solicitat prin acțiune. Calitate procesuală pasivă are și AVAS, care a fost introdusă

în cauză după rejudecarea cauzei, la solicitarea reclamanților, pentru că este

autoritate publică implicată în procesul de privatizare a pârâtei.

Cât privește excepția

inadmisibilitătii acțiunii, tribunalul a reținut că, prin decizia de casare, Înalta

Curte de Casație și Justiție a calificat acțiunea și a dat îndrumări pentru

soluționarea ei.

În

ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că,

prin notificarea transmisă la data de 11 iulie 2001, reclamanții au solicitat

restituirea în natură a terenului în suprafață de

1

.

000

m.p. din totalul de 3.210,69 m.p.

Potrivit art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001,

indiferent de soluția ce se va da notificării, unitatea deținătoare trebuie să se

pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată.

Prin decizia nr. 60A din 6 martie 2008,

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat

depărată AVAS.

A schimbat în parte sentința și a înlăturat

obligarea AVAS la plata cheltuielilor de judecată.

A respins apelul declarat de pârâta SC

F.C. SA.

Instanța de rejudecare în apel a reținut

că, chiar dacă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a AVAS,

obligată la emiterea unei decizii sau dispoziții motivate a fost doar pârâta SC

F.C. SA, motiv pentru care AVAS nu trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Cât privește apelul declarat de pârâta

SC F.C. SA, instanța de rejudecare în apel a reținut că aceasta, potrivit art. 23

din Legea nr. 10/2001, avea obligația să se pronunțe prin decizie sau dispoziție

motivată în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare, obligație pe care nu a respectat-o.

Curtea a mai reținut că pârâta are calitate

procesuală pasivă, pentru că este deținătoarea imobilului solicitat prin notificare.

Prin decizia nr. 4080 din 27 martie 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală

a admis recursul declarat de pârâta SC F.C. SA împotriva deciziei, pe care a casat-o.

A admis apelurile declarate împotriva sentinței

civile nr. 255 din 13 septembrie 2007 a Tribunalului Argeș, pe care a desființat-o

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a constatat că instanța

de apel a justificat calitatea procesuală a pârâtei SC F.C. SA doar prin faptul

că aceasta este deținătoarea imobilului notificat, fără a proceda la verificarea

situației faptice a imobilului și a modului în care acesta a fost preluat de către

stat.

În

funcție de aceste elemente, urma a se determina aplicarea

în cauză a dispozițiilor art. 20 sau 27 din Legea nr. 10/2001, persoana juridică

ce are obligația de a emite dispoziția și natura măsurilor reparatorii la care reclamanții

au dreptul.

După a doua rejudecare, prin sentința civilă

nr. 235 din 3 noiembrie 2010, Tribunalul Argeș a admis acțiunea formulată de reclamanți.

A

obligat pârâta SC F.C. SA să emită o dispoziție în temeiul

Legii nr. 10/2001, prin care să le fie restituită în natură suprafața de 727 m.p.

și să fie obligată la despăgubiri în condițiile legii speciale pentru suprafața

de 2.165 m.p. teren.

Tribunalul a reținut că, potrivit raportului

de expertiză efectuat în cauză, terenul solicitat de reclamanți este ocupat în suprafață

de 3.087 m.p. de către pârâta SC F.C. SA, din care 1.374 m.p. teren este ocupat

de clădiri, iar 727 m.p. teren reprezintă suprafață liberă, ce poate fi restituită

în natură.

Din suprafața inițial deținută de reclamanți

în baza actului de proprietate, reclamanții au înstrăinat 1.000 m.p., iar la data

preluării abuzive s-a preluat suprafața de 4.000 m.p.

Din această suprafață de 727 m.p. poate

fi restituită în natură, așa cum se arată în raportul de expertiză, suprafața pe

care se află o construcție provizorie și care poate fi ridicată.

Prin decizia nr. 104A din 25 noiembrie

2011, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis apelurile declarate de reclamanți

și pârâta SC F.C. SA.

A

schimbat în parte sentința și a obligat AVAS să emită dispoziție

pentru despăgubiri în condițiile legii speciale pentru suprafața de 3.087 m.p. teren.

A obligat AVAS la plata cheltuielilor de

judecată către reclamantul N.T.

A respins, ca nefondat, apelul declarat

de AVAS.

În ceea ce privește apelul declarat de

pârâta SC F.C. SA, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat

abuziv de stat în baza Decretului nr. 410/1962 și că, în prezent, se află în patrimoniul

SC F.C. SA, societate privatizată integral din anul 1993.

Cum pârâta era integral privatizată la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu avea obligația restituirii în natură,

aplicabil în cauză fiind art. 29 din Legea nr. 10/2001.

În consecință, prima instanță a reținut

în mod greșit calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte, deoarece măsurile reparatorii

ce se cuvin reclamanților se propun de către instituția care a efectuat privatizarea,

respectiv de către AVAS.

Cu privire la apelul declarat de reclamanți,

instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod greșit dreptul la

despăgubiri numai pentru 2.165 m.p. teren și nu pentru întreaga

suprafață avută în proprietate, mai precis

pentru diferența dintre 4.000 m.p. și 727 m.p. teren.

Cum în posesia SC F.C. SA se află suprafața

de teren de 3.087 m.p., reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii pentru această

suprafață.

Cât privește apelul declarat de pârâta

AVAS, instanța de apel a reținut că aceasta nu și-a motivat cererea de declarare

a căii de atac, dar că, pentru motivele arătate, apelul nu este fondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

au declarat recurs reclamanții și pârâta AVAS.

Reclamanții au invocat dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și

au arătat că instanța de apel a motivat în mod nelegal că pot fi acordate despăgubiri

doar pentru suprafața de teren cuprinsă în certificatul de atestare a dreptului

de proprietate și nu pentru întreaga suprafață de 4.000 m.p., preluată abuziv.

În

decizie nu se menționează în nici un fel cine va acorda despăgubiri

pentru diferența de 913 m.p. teren.

Pârâta AVAS a invocat tot dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și

a arătat că reclamanții nu au tăcut dovada calității de persoană îndreptățită, conform

Legii nr. 10/2001, pentru că nu au dovedit calitatea de moștenitori și dreptul de

proprietate asupra imobilului.

De asemenea, dosarul administrativ nu a

fost completat cu toate actele doveditoare.

A mai arătat recurenta că procedura administrativă

nu a fost finalizată și nu există o dispoziție care să poată fi atacată în instanță.

Recurenta a mai susținut că nu trebuia

obligată la plata cheltuielilor de judecată, pentru că nu a dat dovadă de rea-credință

sau neglijență prin apărările pe care le-a făcut în proces.

Ambele recursuri permit încadrarea în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta

în continuare.

În

ceea ce privește recursul declarat de reclamanți,

se constată că, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, AVAS nu poate propune acordarea

de măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren ce a aparținut

reclamanților, ci doar pentru suprafața

de teren ce se află în patrimoniul societății comerciale în privatizarea căreia

a fost implicată.

Or, certificatul de atestare a dreptului

de proprietate emis la 7 decembrie 1993 de către Ministerul Culturii atestă faptul

că societatea este proprietara suprafeței totale de teren de 3.601,69 m.p., care

cuprinde doar suprafața de 3.087 m.p. teren preluată de la reclamanți.

De altfel, în procedura instituită de Legea

nr. 10/2001, cadrul procesual, în limitele căruia se desfășoară procedura administrativă

și cea judiciară, este dat de solicitarea transmisă în temeiul legii speciale, respectiv,

de notificare.

În cauză, prin notificarea transmisă pârâtei

SC F.C. SA prin executor judecătoresc B.E.A., reclamanții au solicitat restituirea

în natură a suprafeței de teren de 1.000 m.p. din totalul de 3.210,69 m.p.

Și prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată la data de 4 martie 2003 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții au

avut aceeași solicitare de a li se restitui în natură suprafața de 1.000 m.p. teren

și de a li se acorda despăgubiri prin echivalent bănesc pentru diferența de 2.210,69

m.p. teren.

Prin urmare, instanțele de judecată nu

puteau avea în vedere la soluționarea cauzei o suprafață de teren mai mare decât

cea solicitată prin notificare, chiar dacă ulterior, în procedura judiciară aceștia

ar fi indicat o suprafață majorată, cu atât mai mult cu cât în patrimoniul societății

integral privatizate se regăsește doar suprafața de 3.087 m.p. teren.

În ceea ce privește recursul declarat de

pârâta AVAS, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001,

pentru a dovedi calitatea de persoană îndreptățită, reclamantul trebuie să probeze

că a fost proprietarul imobilului solicitat sau moștenitorul acestuia și că imobilul

a fost preluat în mod abuziv.

Prin actul de vânzare-cumpărare transcris

din 26 august 1933 la Tribunalul Județului Argeș, reclamanții au dovedit că autorii

lor au dobândit în proprietate un imobil situat în str. E., „lung de circa una sută

metri și lat de circa 50 metri", iar prin actele de stare civilă depuse în

copie la dosar, au dovedit că sunt moștenitorii autorilor lor, N.C.T. și N.T.V.

De altfel, problema calității de persoană

îndreptățită a reclamanților de pe urma autorilor lor a fost dezbătută și într-un

alt proces, finalizat prin deciziile nr. 2082 din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel

Pitești și nr. 9814/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a constatat

că aceștia au dreptul la măsuri reparatorii în condițiile legii speciale pentru

un alt imobil ce a aparținut acelorași autori.

De asemenea, în cauză a fost dovedită preluarea

abuzivă, deoarece imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului

de expropriere nr. 410/1962, iar expropriere a fost calificată de Legea nr. 10/2001

ca fiind preluare abuzivă.

Nefondată este și critica referitoare la

nedepunerea actelor doveditoare, pentru că înscrisurile existente la dosar dovedesc

că reclamanții au depus în faza administrativă acte suficiente pentru ca notificarea

să fie soluționată.

Nici criticile referitoare la greșita obligare

la plata cheltuielilor de judecată nu sunt fondate, pentru că, potrivit art. 274

C. proc. civ., partea care cade în pretenții trebuie să suporte cheltuielile de

judecată ocazionate de proces.

Or, din moment ce pârâta AVAS a fost obligată

la emiterea unei dispoziții motivate, este parte care a căzut în pretenții și care

trebuie să suporte cheltuielile de judecată.

Față de cele arătate, ambele recursuri

sunt nefondate și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile declarate

de reclamanții N.T. și V.M. și de pârâta AVAS împotriva deciziei nr. 104/A din 25

noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12

decembrie 2012.