ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3388/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3388/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 11 mai 2012, prin cererea înregistrată sub nr. 455/46/2012 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, revizuentul P.M. a solicitat anularea deciziei civile nr. 665 din 13 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și anularea acesteia ca fiind potrivnică deciziei civile nr. 264 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în temeiul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că prin decizia civilă nr. 264 din 15 decembrie 2008 a Tribunalului Argeș a fost admis apelul formulat de către revizuent și s-a dispus casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, această decizie rămânând irevocabilă prin nerecurare.
Ulterior, cu ocazia rejudecării cauzei de către prima instanță, prin sentința civilă nr. 4181/2010 a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de revizuent și în calea de atac a apelului, prin decizia civilă nr. 22 din 28 ianuarie 2011, Tribunalul Argeș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeș. Prin decizia civilă nr. 444/2011, Curtea de Apel Pitești a admis recursul declarat de revizuent împotriva deciziei civile arătate mai sus (nr. 22/2011) și a reținut natura civilă a litigiului, sens în care a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș, care a pus în discuția părților calificarea căii de atac, iar ulterior, Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 665 din 13 martie 2012 a calificat calea de atac exercitată la Tribunalul Argeș ca fiind recurs și nu apel, dispunând în final, casarea cu trimiterea spre rejudecare a cauzei la Tribunal, ca instanță de recurs.
Se menționează de către revizuent că ultima decizie a Curții de Apel Pitești, respectiv decizia civilă nr. 665 din 13 martie 2012, nesocotește decizia civilă nr. 264 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, fiind potrivnică acesteia, din moment ce prin două hotărâri irevocabile pronunțate de către instanțe diferite, s-au dat soluții potrivnice în legătură cu calificarea căii de atac exercitate împotriva sentinței primei instanțe. Prin decizia civilă nr. 36 din 11 mai 2012 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire, formulată de revizuentul P.M. împotriva deciziei nr. 665 din 13 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în speța dedusă judecății se solicită anularea deciziei civile nr. 665/2012 a Curții de Apel Pitești, ca fiind contradictorie și potrivnică față de decizia civilă nr. 264/2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, iar potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărâri potrivnice, în speță ,Înalta Curte de Casație și Justiție. Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul înalta Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 455/46/2012. Cauza a fost suspendată la data de 25 ianuarie 2013, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., întrucât niciuna dintre părți nu a fost prezentă și nu s-a cerut judecata în lipsă, iar la data de 23 mai 2013, revizuentul a solicitat repunerea cauzei pe rol și judecata în lipsă. Intimata SC S. SRL V., deși a fost citată în mod legal cu copie de pe cererea de revizuire, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat excepții, apărări și de asemenea, nu a formulat întâmpinare sau concluzii scrise. Înalta Curte, la termenul din 14 iunie 2013, a rămas în pronunțare asupra admisibilității cererii de revizuire, conform dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele care succed: Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.
civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui. Pentru a se statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu (cu tripla identitate de părți, obiect și cauză), hotărârile respective să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.
Ca atare, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerința triplei identități, de cauză, de obiect și de părți, cu mențiunea că hotărârile respective trebuie pronunțate în dosare separate, cu existență de sine stătătoare, iar nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiași pricini. Or, în cauza de față nu este îndeplinită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în dosare diferite, întrucât hotărârile pretins contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză (ce are ca obiect acțiunea formulată de reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL V. privind revendicarea terenului în suprafață de 3.800 m.p., situat în comuna V., sat V., jud. Argeș) pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac ordinare și extraordinare exercitate de părțile din dosar.
Astfel, hotărârea a cărei revizuire se cere este pronunțată în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual, în recurs, pe când decizia civilă nr. 264 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost pronunțată în apel, în primul ciclu procesual în cadrul aceluiași dosar. În consecință, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire a deciziei nr. 665 din 13 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.M. împotriva deciziei nr. 665 din 13 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.