ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2327/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2327/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 8 decembrie 2011 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș cererea de revizuire a Deciziei nr. 2390 din 30 septembrie 1998 a Tribunalului Argeș, formulată de pârâții I.G. și I.E. în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 115 din 27 aprilie 2012, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs revizuenții I.G. și I.E., recurs cu a cărui soluționarea a fost învestită Curtea de Apel Pitești. Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2012, a fost suspendată judecata recursului formulat de revizuenții I.E.
și I.G. împotriva Deciziei civile nr. 115 din 27 aprilie 2012, pronunțate de Tribunalul Argeș în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa nejustificată a părților și întrucât nu s-a solicitat judecata în lipsă a cauzei. Prin Decizia civilă nr. 258 din 4 februarie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a constatat perimat recursul formulat de revizuenții I.E. și I.G., reținând că de la data suspendării, respectiv 20 noiembrie 2012, a trecut mai mult de un an, că părțile nu au insistat în reluarea judecății și că nu a rezultat din înscrisurile aflate la dosar imposibilitatea de prezentare a acestora la judecată. Împotriva deciziei au formulat recurs revizuenții I.E.
și I.G. La termenul de judecată din data de 26 iunie 2014, instanța de recurs, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, a suspendat judecarea recursului. De la data suspendării, la dosarul cauzei nu a fost înregistrată nicio cerere de redeschidere a judecății, cauza stând în nelucrare până la 23 septembrie 2015, când instanța a dispus, din oficiu, citarea părților în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 22 octombrie 2015. La acest termen, Înalta Curte a repus cauza pe rol, a pus în discuție excepția de perimare și a reținut cauza în pronunțare pe acest aspect. Înalta Curte constată perimată contestația în anulare pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.
civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în speță unde părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs, de la data suspendării acestuia în data 26 iunie 2014. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 26 iunie 2015, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.
civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul declarat de revizuenții I.E. și I.G. împotriva Deciziei nr. 258 din 4 februarie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuenții I.E. și I.G. împotriva Deciziei nr. 258 din 4 februarie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.