ÎCCJ, decizie (scj.ro #134016)

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic : revizuire

excepția autorității de lucru judecat

C. proc. civ. din 1865, art. 322 alin. (1) pct.7

Dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. deschid calea de atac extraordinară de retractare numai pentru a da eficiență efectului negativ al autorității de lucru judecat.

În cazul în care excepția autorității de lucru judecat a fost invocată de parte și soluționată, în mod irevocabil, de instanță în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată, partea nemulțumită nu are deschisă calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, întrucât aceasta ar echivala cu deschiderea nepermisă a căii unui adevărat recurs la recurs, ceea ce contravine principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 129 din Constituția României.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1142 din 21 iunie 2016

Prin cererea înregistrată la 4 martie 2014 sub nr. x/109/2014 pe rolul Tribunalului Argeș, Secția civilă, A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Societatea Agricolă B. SA, Comisia Locală de Fond Funciar C., Comisia Județeană de Fond Funciar D. și E., revizuirea deciziei nr. 390/2014 din 18 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă în dosarul nr. x/205/2011*, invocând dispozițiile art. 322 C. proc. civ.

La 8 aprilie 2014, revizuentul a motivat cererea de revizuire, susținând că decizia a cărei revizuire se solicită aduce atingere flagrantă dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., întrucât partea care a formulat cererea de intervenție în interes propriu disjunsă avea deschisă acțiunea în realizarea dreptului și în plus nu avea calitate procesuală activă și nici interes în formularea acestei cereri de intervenție.

În susținerea cererii de revizuire au fost evocate dispozițiile art. 4, art. 6 și art. 80 din Legea nr. 36/1991, precum și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 18/1991 și s-a arătat că nici constituirea și nici reconstituirea dreptului de proprietate nu operează în virtutea legii, ci la cerere, revizuentul criticând considerentele în care s-a reținut că suprafața în dispută între părți nu a fost trecută în bilanțul întocmit potrivit dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 36/1991 din eroare, aceste considerente nesocotind dispozițiile art. 27 din Legea nr. 18/1991.

Revizuentul a criticat decizia pronunțată de instanța de recurs susținând că este greșită și în contradicție cu legea concluzia la care instanța de control judiciar a ajuns, anume că terenul în litigiu nu se mai afla la dispoziția Comisiei locale de fond funciar pentru a putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate. În acest sens, revizuentul a arătat că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pe același amplasament și că această cerere era îndreptățită în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2

1

) și (3) din Legea nr. 18/1991, textul legal evocat prevăzând că terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice sau de către stat fără niciun titlu revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra lor. În aceeași ordine de idei, a subliniat caracterul reparator al Legii nr. 18/1991 și a arătat că este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului pe același amplasament, terenul fiind deținut de autorii săi și fiind preluat abuziv de statul comunist.

Ultima critică formulată este în sensul că instanța a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât intervenienta a cerut constatarea dreptului de proprietate pentru 1150 m.p., iar instanța a pronunțat nulitatea parțială a titlului de proprietate pentru o suprafață de 1630 mp.

Cererea de revizuire motivată nu este întemeiată în drept.

Revizuentul a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin nota de ședință aflată la fila 35 a dosarului Tribunalului Argeș, revizuentul a indicat dispozițiile art. 322 pct. 2 teza finală C. proc. civ. ca temei de drept al cererii de revizuire, iar prin precizările depuse la termenul din 17 septembrie 2014 a indicat ca temeiuri de drept dispozițiile art. 322 pct. 2 și pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2544/2014 din 7 noiembrie 2014, Tribunalul Argeș, Secția civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Urmare a disjungerii, s-a format dosarul nr. x/109/2014, în care aceeași instanță a pronunțat decizia civilă nr. 2545/2014 din 7 noiembrie, prin care, urmare a admiterii excepției de necompetență materială a tribunalului, s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Pitești.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că se invocă potrivnicia dintre decizia nr. 390 din 18 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Argeș și sentința civilă nr. 1894/2009, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, modificată în parte prin decizia civilă nr. 676/R/2010 a Tribunalului Argeș, iar, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., instanța mai mare în grad competentă în soluționarea cererii de revizuire este curtea de apel.

Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a fost înregistrată sub același nr. x/109/2014 la 15 decembrie 2014 pe rolul Curții de Apel Pitești, Secția I civilă, care, prin sentința civilă nr. 8/2015 din 21 ianuarie 2015, a respins-o ca tardivă.

Prin decizia nr. 1409 din 21 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, admițând recursul declarat de revizuentul A., a casat sentința civilă nr. 8/2015 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția I civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, constatând că instanța de revizuire a reținut o dată eronată ca dată de formulare a cererii de revizuire și că data reală este 3 martie 2014, în raport de care este respectat termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În rejudecare, revizuentul și-a completat cererea de revizuire, indicând faptul că decizia a cărei revizuire o solicită este potrivnică și sentinței civile nr. 591 din 21 martie 2005, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2005, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 737 din 16 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/Cv/2005.

Curtea de Apel Pitești, Secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 124/2015 din 28 octombrie 2015, prin care a respins cererea de revizuire.

Pentru a hotărî astfel, instanța de revizuire a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Potrivit acestor dispoziții legale, a reținut curtea de apel, obiect al revizuirii îl poate constitui numai o hotărâre prin care instanța a rezolvat fondul pretenției deduse judecății, iar rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Raportat la specificul speței, instanța de revizuire a constatat că prin decizia nr. 390 din 18 februarie 2014, Tribunalul Argeș a admis recursul formulat de Societatea Agricolă B. SA împotriva sentinței civile nr. 740 din 29 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, a modificat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 2528 din 13 octombrie 1992 pentru suprafața de 1630 m.p., respingând cererea reconvențională și menținând în rest sentința.

S-a mai afirmat de către curtea de apel că posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta s-a invocat, instanța să fi omis soluționarea excepției autorității de lucru judecat.

Referindu-se la cauza în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 390 din 18 februarie 2014, respectiv dosarul nr. x/205/2011*, curtea de apel a reținut că în fond s-a invocat de către pârâtul A., revizuentul din cauza de față, excepția autorității de lucru judecat raportat atât la sentința civilă nr. 591 din 21 martie 2005 a Judecătoriei Câmpulung, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.737 din 16 iunie 2005 a Tribunalului Argeș, cât și la sentința civilă nr. 1894 din 11 noiembrie 2009 a Judecătoriei Câmpulung, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 676/R din 06 aprilie 2010 a Tribunalului Argeș.

Curtea de apel a constatat că excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă de prima instanță prin sentința civilă nr. 740 din 29 martie 2013, iar în recurs instanța a apreciat în motivarea deciziei nr. 390 din 18 februarie 2014 că nu se poate reține incidența autorității de lucru judecat față de sentințele invocate, menținând sentința civilă nr. 740/2013 în ceea ce privește respingerea excepției autorității de lucru judecat.

În aceste condiții, a apreciat curtea de apel că nu se poate reține că decizia a cărei revizuire se solicită este contrară hotărârilor anterioare invocate de revizuent, motiv pentru care, în baza art. 326 C. proc. civ., a respins cererea de revizuire ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 124/2015 din 28 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția I civilă în dosarul nr. x/109/2014*, în termen legal, a declarat recurs motivat revizuentul A., cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 18 decembrie 2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă.

În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește principiul autorității de lucru judecat, recurentul-revizuent a evocat practica instanței supreme și a arătat că tripla identitate presupune, din perspectiva obiectului cauzei, nu o formulare identică în ambele acțiuni, ci un scop unic urmărit prin promovarea acestora, ceea ce se realizează și în cazul raportului de la întreg la parte, când verificarea jurisdicțională realizată cu privire la întreg se impune și cu privire la parte.

A susținut recurentul-revizuent că autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care se stabilește calitatea de proprietar își produce efectele și în judecata ulterioară prin care se revendică același imobil, întrucât prezumția de lucru judecat presupune ca ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional să nu mai poată fi contrazis printr-o hotărâre ulterioară.

Referitor la identitatea de părți, recurentul-revizuent a susținut că aceasta există și atunci când în al doilea proces cadrul procesual a fost modificat formal, prin atragerea unei părți străine de raportul jurisdicțional dedus judecății.

Referindu-se la hotărârile pretins potrivnice, recurentul-revizuent a afirmat, în esență, că, pentru analiza cererilor cu care au fost învestite, instanțele au avut la îndemână aceleași probe referitoare la dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.

Au fost reamintite obiectul cererilor și dezlegările date prin sentințele în raport de care se invocă potrivnicia și care atestă faptul că recurentul-revizuent este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în dispută, deținând un titlu valabil.

În ceea ce privește faptul că excepția autorității de lucru judecat s-a discutat în dosarul nr. x/205/2011*, iar soluția de respingere a acestei excepții a fost menținută, recurentul-revizuent a susținut, în esență, că această dezlegare nu reflectă în mod necesar adevărul, realitatea contrară fiind consfințită prin sentințele civile nr. 591 din 21 martie 2005 și nr. 1894 din 11 noiembrie 2009, ambele pronunțate de Judecătoria Câmpulung și prin deciziile civile nr. 737 din 16 iunie 2005 și nr. 676 din 6 aprilie 2010, ambele pronunțate de Tribunalul Argeș.

Au fost reiterate susținerile amplu prezentate în cererea de revizuire cu privire la caracterul Legii nr. 18/1991 de lege de reparație, cu privire la faptul că, în contextul acestei legi, constituirea și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nu operează în puterea legii, ci la cerere și că statuările în sens contrar golesc de conținut chiar prevederile acestui act normativ.

În fine, au fost reiterate susținerile despre faptul că recurentul-revizuent este îndrituit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, care a aparținut autorilor săi, eliberarea titlului de proprietate făcându-se în mod legal.

S-a solicitat anularea deciziei a cărei revizuire se solicită.

La 10 decembrie 2015, recurentul-revizuent a depus la dosar precizări, în care a invocat în susținerea recursului declarat jurisprudență C.E.D.O., anume hotărârile pronunțate în cauza

Bock

și

Palade

și în cauza

Caracaș

.

În cauză nu s-au depus întâmpinări.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte a apreciat recursul ca nefondat și l-a respins cu această motivare și pentru următoarele considerente:

Prealabil, instanța supremă constată că, subsumat motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-revizuent a dezvoltat critici legate, în esență, de greșita aplicare și de încălcarea dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizând, pe de o parte, nesocotirea pretinsei triple identități de părți, obiect și cauză în cele trei hotărâri judecătorești și, pe de altă parte, aprecierea și efectul date de instanța de revizuire împrejurării că în dosarul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită s-a luat în analiză excepția autorității de lucru judecat și s-a menținut soluția instanței de fond de respingere a acestei excepții.

În ce privește critica referitoare la nesocotirea existenței triplei identități impuse de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., instanța supremă constată că în memoriul de recurs a fost exprimată poziția recurentului-revizuent în legătură cu acest aspect, iar în pledoaria orală de la termenul din 21 iunie 2016 recurentul-revizuent a arătat în mod expres că instanța de revizuire nu s-a pronunțat pe această cerință legală.

Critica este nefondată. Apreciază instanța supremă, complinind considerentele în care instanța de revizuire s-a referit îndeosebi la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, că în cauză nu există tripla identitate impusă de textele legale.

Astfel, se constată că dosarul nr. x/2005, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 591 din 21 martie 2005 a Judecătoriei Câmpulung, a avut ca părți pe A., în calitate de contestator, și Administrația Financiară Mioveni, în calitate de intimată, obiectul pricinii fiind contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 399 și urm. C. proc. civ.

Tot astfel, se constată că dosarul nr. x/205/2008, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1894 din 11 noiembrie 2009 a Judecătoriei Câmpulung, a avut ca părți pe A., în calitate de reclamant, și pe SA B. și E., în calitate de pârâți, obiectul cererii principale constituindu-l accesiune imobiliară și constatare nulitate absolută antecontract de vânzare cumpărare, iar obiectul cererii reconvenționale formulate de E. constituindu-l servitute de trecere și constituire drept de superficie.

În fine, se constată că în dosarul nr. x/205/2011*, în care s-a pronunțat decizia nr. 390 din 18 februarie 2014 a Tribunalului Argeș, figurează ca reclamantă SA B., iar ca pârâți A., Comisia Locală de Fond Funciar C. și Comisia Județeană de Fond Funciar D., obiectul cererii principale constituindu-l constatarea existenței unui drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 1150 m.p. și constatarea nulității parțiale absolute a titlului de proprietate al pârâtului persoană fizică pentru această suprafață, iar obiectul cererii reconvenționale formulate de pârâtul A. constituindu-l constatarea nulității absolute a procesului verbal de punere în posesie și a fișei cu date premergătoare eliberate reclamantei, privind terenul în litigiu.

Prezentarea sintetică a celor trei cauze conduce la concluzia indubitabilă că în cauză nu există identitatea de părți care să stea în proces în aceeași calitate și că nici nu se poate vorbi despre o atragere fictivă în proces a unor persoane fără legătură cu raportul obligațional, făcută doar în scopul de a evita incidența autorității de lucru judecat, așa cum se susține în recurs.

În egală măsură, sunt lesne de observat obiectul și cauzele total diferite ale cererilor soluționate în cele trei pricini, ceea ce face ca susținerea despre încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., sub acest aspect, să fie neîntemeiată.

Apreciază Înalta Curte că, în realitate, de esența criticilor din cererea de revizuire, ca și din recursul de față este susținerea despre nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, recurentul-revizuent afirmând în fond că, la pronunțarea deciziei nr. 390/2014 din 18 februarie 2014, Tribunalul Argeș a înfrânt puterea de lucru judecat a sentințelor civile nr. 591/2005 și nr. 1894/2009 ale Judecătoriei Câmpulung, care îi recunosc dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.

Numai că această susținere nu poate constitui motiv de revizuire în accepțiunea art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât aceste dispoziții legale deschid calea de atac extraordinară de retractare numai pentru a da eficiență efectului negativ al autorității de lucru judecat.

Puterea de lucru judecat putea fi invocată de recurentul-revizuent în fața instanței care a pronunțat decizia nr. 390/2014 și acest lucru s-a și întâmplat, instanța de recurs respingând în mod irevocabil excepția ca neîntemeiată.

În acest context, instanța supremă apreciază, răspunzând și criticii privitoare la discutarea excepției autorității de lucru judecat, că este judicios raționamentul instanței de revizuire în sensul că, această excepție o dată ridicată și soluționată, partea nemulțumită nu are deschisă calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, întrucât aceasta ar echivala cu deschiderea nepermisă a căii unui adevărat recurs la recurs, ceea ce contravine principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 129 din Constituția României.

Instanța supremă apreciază că restul susținerilor și argumentelor din cererea de recurs, sintetizate în cele ce preced, vizează apărări pe fondul cauzei, că ele nu se subsumează niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., de aceea nu le va lua în analiză, fiind incompatibile cu calea de atac a recursului, în care se examinează exclusiv aspecte de nelegalitate, și nu de netemeinicie a hotărârii atacate.

Toate aceste argumente au fundamentat convingerea instanței supreme că hotărârea recurată este legală și temeinică și că în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de aceea recursul a fost respins ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.