Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2780/2014

HOTĂRÂRE
17.10.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2780/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2744 din 30 octombrie 2012, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins recursul declarat de revizuentul V.N.A. împotriva Sentințelor nr. 750 din 28 septembrie 2011 și nr. 982 din 16 noiembrie 2011 pronunțate de Judecătoria Topoloveni. De asemenea, prin încheierea din 19 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în Dosarul nr. 280/828/2011 a respins cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 2744 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului Argeș, cerere formulată de recurentul V.N.A. La 26 februarie 2013, pe rolul Curții de Apel Pitești, s-a înregistrat, sub nr. 1060/46/2013, cererea formulată de revizuentul V.N.A.

prin care a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2744 din 30 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, întemeiată pe prevederile art 322 pct. 7 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 14 din 21 martie 2013, Curtea de Apel Pitești a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de V.N.A. împotriva Deciziei nr. 2744 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului Argeș. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., revizuentul V.N.A. Prin Decizia nr. 5143 din 08 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.N.A. împotriva Deciziei nr. 14 din 21 martie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare V.N.A., contestație care face obiectul prezentei cauze. În motivarea contestației în anulare sunt arătate nemulțumirile contestatorului față de soluția pronunțată de instanță în cauza finalizată cu decizia contestată, arătându-se că decizia este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea procedurii, în sensul că nu s-a verificat dacă pe rolul instanței se mai găsesc dosare care privesc aceleași persoane și aceeași cauză, motiv pentru care solicită constatarea nulității hotărârii, în condițiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 281 1 alin. (2) C. proc. civ. Față de cele arătate, se solicită, în baza înscrisurilor din dosar, admiterea pe fond a acțiunii în revendicare.

La data de 13 iunie 2014, cauza a fost suspendată pentru lipsa părților, iar, la termenul din 17 octombrie 2014, în temeiul art. 245 pct C. proc. civ., dosarul a fost repus pe rol, ca urmare a cererii formulate de contestator în acest sens. Examinând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu cele relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

În cauză, contestatorul nu indică nici unul dintre motivele menționate, care să vizeze hotărârea contestată, limitându-se doar la a-și exprima nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată și a arăta că instanța a omis să cerceteze toate susținerile și înscrisurile depuse la dosar privind admisibilitatea acțiunii în revendicare. În realitate, așa cum s-a arătat, contestatorul este nemulțumit de modul în care a fost soluționată cererea de chemare în judecată, însă pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere a înscrisurilor depuse la dosar sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cele susținute de contestator, prin motivele cererii de contestație în anulare, nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., după cum nu sunt susceptibile de încadrare în niciuna dintre ipotezele art. 317 C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul V.N.A. împotriva Deciziei nr. 5143 din 08 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-08
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5143/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2744 din 30 octombrie 2012, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins recursul declarat de revizuentul V.N.A. împotriva sentințelor nr. 750 din 28 septembrie 2011 și nr. 982 din
ÎCCJ 2014-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 756/2014
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 februarie 2013, pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. 1060/46/2013, revizuentul V.N.A. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,
ÎCCJ 2014-10-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2722/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 10 ianuarie 2014, revizuentul V.N.A. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în contradictoriu cu V.I.L. și B.V.I., revizuirea încheierii din 12 d
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3388/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 11 mai 2012, prin cererea înregistrată sub nr. 455/46/2012 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, revizuentul P.M. a solicitat anularea deciziei civile nr. 665 din 13 martie
ÎCCJ 2014-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2646/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 844 din 16 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. 270/288/2013, a fost admis recursul declarat de pârâtul P.F. împotriva deciziei civ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă