ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2646/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2646/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 844 din 16 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. 270/288/2013, a fost admis recursul declarat de pârâtul P.F. împotriva deciziei civile nr. 247/A din 23 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 270/288/2013, în contradictoriu cu recurenta - reclamantă P.A. A fost modificată decizia nr. 247/A din 23 decembrie 2013 și sentința, în sensul că s-a respins acțiunea. A fost respins recursul declarat de reclamanta P.A. împotriva aceleiași decizii și a fost obligată recurenta-reclamantă la plata către recurentul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON. Prin încheierea din camera de consiliu din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în același dosar s-a respins cererea de abținere formulată de domnii judecători L.T.
și I.T. Atât împotriva încheierii din 16 aprilie 2014, cât și împotriva deciziei nr. 844 din 16 aprilie 2014, ambele pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. 270/288/2013, a formulat contestație în anulare recurenta - reclamantă P.A., ce a fost înregistrată la data de 30 aprilie 2014, sub nr. 1765/1/2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În ședința publică din 9 octombrie 2014, instanța a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a contestației în anulare a Înaltei Curți, în raport de prevederile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., excepție întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 319 alin. (1) C. proc.
civ., „Contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă". Prin prezenta contestație în anulare se atacă încheierea din 16 aprilie 2014, precum și decizia nr. 844 din 16 aprilie 2014, ambele pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, iar, față de dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a acestei căi extraordinare de atac revine instanței care a pronunțat hotărârile contestate, respectiv Curții de Apel Pitești, și nu instanței superioare. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va declina în favoarea Curții de Apel Pitești competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoarea P.A. împotriva încheierii din 16 aprilie 2014 și a deciziei nr. 844 din 16 aprilie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. 270/288/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină în favoarea Curții de Apel Pitești competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoarea P.A. împotriva încheierii din 16 aprilie 2014 și a deciziei nr. 844 din 16 aprilie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. 270/288/2013. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.