ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4126/2013

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13

iunie 2012 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, sub nr. 11682/109/2012,

reclamantul R.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român - prin M.F.P.,

reprezentat de D.G.F.P. Argeș, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de

1.500.000 lei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării

sale politice.

În motivare a

specificat că nu își fondează pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 221/2009,

ci pe cele ale dispozițiilor europene în materie, respectiv pe art. 3, 5, 8, 9,

17 și 25 din D.U.D.O.; art. 17 și 25 din Carta Drepturilor Fundamentale; art.

1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 17 din C.E.D.O.; art. 1 din Protocol Adițional

la C.E.D.O.; art. 3 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O., Rezoluția A.P.C.E. din

1996 și din 2006, art. 1349 din noul C. civ. - fost art. 998 C. civ.

Prin sentința

civilă nr. 372 din 16 octombrie 2012, Tribunalul Argeș a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu și a respins ca

prescrisă acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a

pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență că momentul nașterii

dreptului material la acțiune îl constituie cel al publicării Decretului-lege

nr. 118/1990, cu modificările aduse de O.G. nr. 105/1999, act normativ ce

constituie legea specială în materia reparării prejudiciilor morale suferite de

persoanele care au executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei

hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni cu caracter politic

săvârșite în perioada de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.

în raport de aceste considerente, a apreciat că în cauză termenul de

prescripție a dreptului la acțiune s-a împlinit încă din anul 1993.

În ceea ce

privește invocarea excepției din oficiu, prima instanță a apreciat că în speță

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2512 alin. (2) C. civ., motivat de

incidența prevederilor art. 2663 C. civ., care statuează că prescripția

extinctiva este supusă legii aplicabile dreptului subiectiv însuși. De

asemenea, în raport de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată,

tribunalul a reținut că, ulterior intrării în vigoare a O.G. nr. 105/1999,

dispozițiile art. 998-999 și următoarele C. civ., respectiv dreptul comun în

materia răspunderii civile delictuale, nu mai pot constitui temei al obținerii

de despăgubiri pentru daunele morale cauzate persoanelor aflate în situația

reglementată de Decretul-Lege nr. 118/1990 și cu atât mai puțin prevederile

art. 1349 din noul C. civ., având în vedere prevederile art. 6 alin. (2) din

același cod, potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după

caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot

genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data

încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

II. Prin

Decizia civilă nr. 68 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat

apelul formulat de reclamantul R.S. împotriva sentinței civile nr. 372 din 16

octombrie 2012 a Tribunalului Argeș, secția civilă.

Pentru a

dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că

soluția primei instanțe este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei

aplicări a normelor legale incidente la situația de fapt riguros stabilită prin

interpretarea coroborată a probatoriului administrat.

III. împotriva

Deciziei civile nr. 68 din 10 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția I civilă, în termen legal a declarat recurs reclamantul R.S.,

fără să indice vreunuldintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei

atacate în sensul admiterii apelului și schimbării hotărârii primei instanțe,

cu consecința admiterii acțiunii introductive.

Prealabil

examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi

precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care

exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere

faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și, în

consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului,

ci o examinare a legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C.

proc. civ.

În raport de

cele anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele dosarului din perspectiva

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va

pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de

prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția

nulității recursului, invocată din oficiu în baza art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:

Norma legală

precitată sancționează cu nulitatea calea extraordinară de atac pentru

nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la

lit. c fiind reținute expres: "motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel, se

constată că, în speță, reclamantul nu a indicat niciunul dintre motivele de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a

structurat și nu a dezvoltat critici care să se încadreze în situațiile avute

în vedere de textul legal menționat.

Disertația

realizată de reclamant în memoriul de recurs depus la dosar, referitor la

"problematica prescripției dreptului la acțiune" și la

"admisibilitatea unor asemenea acțiuni raportat la temeiurile juridice

invocate", constând într-o serie de aprecieri personale sau

jurisprudențiale referitoare la cereri similare celei deduse judecății, precum

și reproducerea integrală a unor texte legale, în lipsa unor critici care să

vizeze în concret decizia atacată, nu poate fi apreciată ca o motivare a

recursului astfel cum este prevăzută de art. 304 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

Simpla

nemulțumire a părții în ceea ce privește soluția atacată nu poate fi asimilată

niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, cum

casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute

expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9C. proc. civ. iar, conform alin. (1)

al art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că reclamantul nu s-a conformat

acestor dispoziții legale și având în vedere, deopotrivă, inexistența în cauză

a motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor art. 306

alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

urmează să facă aplicarea prevederilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ. și să constate nulitatea recursului declarat de reclamantul R.S.

împotriva Deciziei civile nr. 68 din 10aprilie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de reclamantul R.S. împotriva Deciziei civile nr. 68 din 10

aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2013.