ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2008

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 688/

PI, pronunțată la data de 21 iunie 2005, în dosarul nr. 2519/COM/2005, Secția

comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Timiș a admis, în

parte, acțiunea formulată de reclamanta G.R., în contradictoriu cu pârâții, A.A.

și SC K.SRL, astfel cum a fost precizată, a dispus dizolvarea SC K. SRL și

deschiderea procedurii lichidării, urmând ca numirea lichidatorului să se facă

conform art. 262 din Legea nr. 31/1990 și a obligat pe pârâtul A.A. să

plătească reclamantei suma de 10.369.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Spre a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat rezultă ca fiind

îndeplinite cerințele art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Apelurile declarate de

pârâți împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de Secția

comercială a Curții de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 87, pronunțată la

data de 3 aprilie 2007.

Pentru a pronunța această

decizie instanța de apel a reținut, în principal, că, față de numărul mare de

litigii comerciale și penale existente între părți, astfel cum rezultă din

înscrisurile depuse la dosar, în mod corect, prima instanță a apreciat că

există neînțelegeri grave între asociați și că acestea au dus la

imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății, între

asociați nemaiexistând colaborare prin dispariția lui „affectio societatis”,

fiind lipsită de relevanță culpa unuia sau altuia în generarea acestor neînțelegeri,

important fiind doar efectul neînțelegerilor, respectiv împiedicarea

funcționării societății.

Împotriva menționatei

decizii, au formulat recurs, prin cereri distincte, apelanții pârâți, pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor

motive, folosind argumente comune, recurenții au arătat, în esență, că prin

necomunicarea setului de acte depus de avocatul intimatei reclamante, anexat

concluziilor scrise, avocaților apelanților, care s-au prezentat după

închiderea dezbaterilor, instanța de apel a încălcat dreptul lor de apărare și

prevederile art. 96 C. proc. civ., iar, prin decizia pronunțată, a făcut o

greșită interpretare și aplicare a legii, cu referire la art. 227 alin. (1) lit.

e) din Legea nr. 31/1990, față de continuitatea în activitate a societății, fără

a preciza relevanța evocării apărărilor vizând fondul cauzei, față de hotărârea

atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursurilor și menținerea deciziei atacate ca fiind

legală și temeinică, apreciind nefondate criticile invocate în susținerea

motivelor de recurs, întrucât înscrisurile despre care recurenții arată că nu

le-au fost comunicate erau cunoscute de aceștia, iar societatea există doar,

scriptic, nemaifuncționând de multă vreme din cauza relațiilor proaste,

conflictuale dintre cei doi asociați, dovedite în probațiune.

Recursurile sunt nefondate.

Astfel, potrivit celor cuprinse

în încheierea de dezbateri din data de 27 martie 2007, în lipsa apelanților sau

a reprezentanților acestora, avocatul intimatei a depus la dosar concluzii

scrise însoțite de înscrisuri cunoscute apelanților, iar apărătorii lor, care

s-au prezentat după încheierea dezbaterilor, au solicitat amânarea pronunțării

pentru a depune concluzii scrise, cerere pe care, instanța de apel a

încuviințat-o, din practicaua deciziei atacate rezultând că, la data de 28

martie 2007, apelantul pârât A.A. a depus concluzii scrise cărora le-a anexat

înscrisuri, enunțate de instanță.

Este de observat că, într-o

atare situație critica încălcării dreptului de apărare a apelanților apare ca

fiind neîntemeiată, iar prevederile art. 96 C. proc. civ., în conformitate cu

care „partea prezentă în instanță, în persoană sau prin mandatar, nu poate

refuza primirea actelor de procedură și a înscrisurilor care i se comunică în

ședință, caz în care instanța poate încuviința, la cerere, un termen pentru a

lua cunoștință de acte” nu-și găsesc incidența în speță, spre a se reține încălcarea

lor, dat fiind că, apelanții sau avocații lor nu au fost prezenți la dezbateri

pentru a solicita comunicarea înscrisurilor depuse de partea potrivnică și a

permite, astfel, instanței să-și exercite facultatea de a dispune cu privire la

o astfel de solicitare.

Reținând ca motive

temeinice, în sensul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990,

republicată, gravele neînțelegeri dintre asociații SC K. SRL Lugoj, care au

condus la dispariția lui „affectio societatis”, respectiv a intenției de a conlucra

în vederea atingerii unui scop lucrativ comun și care fac imposibilă

continuarea activității societății, instanța de apel a confirmat, cu justețe,

soluția primei instanțe de a da eficiență precitatelor dispoziții legale,

corect interpretate și aplicate.

Așa fiind, constatând că

dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsesc incidența în

cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursurile declarate împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâții A.A. și SC K. SRL Lugoj împotriva deciziei nr. 87 din 3

aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ca nefondate.

Obligă recurenții – pârâți

să plătească intimatei – reclamante G.R., suma de 8.000 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2008.