ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.05.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2990/2009

HOTĂRÂRE
29.05.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2990/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 130 din 11 decembrie 2008

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantei F.C., formulată în contradictoriu cu

pârâta A.N.P., a anulat Decizia nr. 256 din 7 mai 2008 emisă de D.G.A.N.P. și a

dispus repunerea reclamantei în funcția de conducere și în drepturile

anterioare emiterii deciziei. Totodată, pârâta a fost obligată la plata către

reclamantă a sumei de 2980 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, în esență, că Decizia nr. 256 din 07 mai 2008 emisă de D.G.A.N.P.,

prin care reclamanta F.C. a fost revocată din funcția de șef serviciu II

asistență psiho-socială și educație, din cadrul Penitenciarului Târgu Mureș,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 51

2

din Legea nr. 293/2004

privind statutul funcționarilor publici din A.N.P., este nelegală.

A

constatat instanța că, deși față de

principiul neretroactivității legii civile, motivele prevăzute de art. 51

2

alin. (1) - (5) puteau fi avute în vedere doar după data de 11 februarie

2008 - data publicării în M. Of. a O.U.G. nr. 4/2008, prin care aceste

prevederi au fost introduse în textul legii nr. 293/2004, inspecția ce a

precedat măsura revocării  din funcție a avut loc în zilele de 4 și 5 februarie

2008, așadar anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții.

Instanța a constatat că

decizia de revocare nu a fost întemeiată și pe dispozițiile alin. (2) al art. 51

2

din Legea nr. 293/2004, deși criteriile legale menționate în cuprinsul acestui

alineat trebuiau avute în vedere în emiterea deciziei atacate, în cuprinsul

deciziei nefăcându-se, de altfel,referire nici la condițiile cerute în

cuprinsul alin. (3) și (5) ale aceluiași articol.

Totodată, instanța a

apreciat că întrucât la data numirii în funcția de conducere reclamanta a

îndeplinit criteriile de vechime, comportament, comunicare, aptitudini

profesionale și morale și chiar manageriale, trebuie acceptat că revocarea din

funcția în care a fost promovată nu poate fi hotărâtă în mod arbitrar, o atare

decizie putând fi luată numai atunci când exista dovezi clare că funcționarul

în cauză nu mai corespunde exigențelor funcției de conducere în care a fost

promovat și care reprezintă un drept dobândit, ce generează raporturi juridice

specifice atribuțiilor și obligațiilor derivând din exercitarea funcției de

conducere.

A considerat instanța că față

de introducerea art. 51

2

în Capitolul V al Legii nr. 293/2004

intitulat „Modificarea-punerea la dispoziție, suspendarea din funcție și

încetarea raporturilor de serviciu", revocarea din funcția de conducere a

funcționarului public cu statut special din sistemul administrației

penitenciare echivalează cu o sancțiune disciplinară pentru motive imputabile

funcționarului.

Totodată, față de

împrejurarea că legea specială nu prevede cerințele minimale pe care trebuie să

le cuprindă decizia de revocare din funcția de conducere și cum potrivit

dispozițiilor art.  81 din Legea nr. 293/2004, aceasta se completează cu

prevederile cuprinse în legislația muncii, instanța a constatat că

nelegalitatea deciziei atacate rezultă și din neîndeplinirea tuturor cerințelor

impuse de dispozițiile art. 62 alin. (2) C. muncii sub sancțiunea nulității

absolute: respectiv motivarea în fapt, indicarea căii de atac și a instanței

competente să o judece.

î

mpotriva acestei sentințe, pârâta

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit art.

304 pct. 9 și art. 304

1

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea,

reținând că legea specială, nr. 293/2004, nu prevede cerințele minimale pe care

trebuie să le cuprindă decizia de revocare din funcția de conducere, dar

potrivit art. 81, ea se completează cu legislația muncii, care impune motivarea

în fapt și în drept și precizarea termenului în care decizia poate fi atacată

la instanța judecătorească.

În opinia recurentei-pârâte,

decizia contestată este supusă prevederilor art. 51

2

din Legea nr. 293/2004,

ale căror cerințe le respectă întocmai, iar motivele de fapt învederate în

documentele anexate sunt suficiente pentru a proba temeinicia revocării

intimatei-reclamante din funcția de conducere.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimata - reclamantă a invocat excepția nulității recursului pentru

nemotivare, arătând că recurenta-pârâtă nu a expus în concret motivele de

recurs și nu a procedat la o dezvoltare a acestora, așa cum prevede art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul

cauzei, a arătat că sentința recurată este legală și temeinică, fiind

rezultatul unei analize riguroase și exhaustive a materialului probatoriu

administrat în cauză, și a argumentat această apărare prin ample referiri la

situația de fapt rezultată din probe și la normele naționale și convenționale

incidente.

Excepția nulității

recursului a fost respinsă în ședința publică din 29 mai 2009, așa cum rezultă

din practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

constată că recursul nu este fondat.

Actul atacat în contencios

administrativ este Decizia nr. 256 din 7 mai 2008, prin care Directorul general

al A.N.P. a dispus revocarea din funcție a intimatei-reclamante în temeiul art.

51

2

alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 293/2004 și al art. 4 lit.

b) din Competențele de gestiune a resurselor umane ale ministrului justiției,

directorului general al A.N.P. și directorilor unităților subordonate, aprobate

prin Ordinul ministrului justiției nr. 2790/C/2004.

Decizia nu a fost motivată

în fapt, în preambulul ei făcându-se doar o referire la propunerea înaintată de

directorul Penitenciarului Târgu Mureș, prin adresa din data de 8 aprilie 2008.

Din conținutul acestei

adrese rezultă că a fost analizată activitatea Serviciului Educație și

Asistență Psihosocială din cadrul Penitenciarului Târgu Mureș începând cu data

de 1 ianuarie 2008 și s-a constatat existența unor divergențe între șeful

serviciului (intimata - reclamantă) și subordonații acesteia, divergențe care

creează pericolul scăderii performanței profesionale a întregului sector, ceea

ce denotă exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale în ceea ce

privește organizarea eficienței, comportamentul și comunicarea cu subalternii. În

consecință, directorul penitenciarului a propus revocarea din funcția de

conducere și numirea într-o altă funcție, conform art. 51

2

alin. (1),

(3) și (5) din Legea nr. 293/2004.

Concret, dintre atribuțiile

manageriale prevăzute generic în art. 51

2

alin. (1) din Legea nr. 293/2004:

organizarea eficientă; comportamentul și comunicarea; asumarea

responsabilităților și aptitudinile manageriale, au fost constatate exercitarea

necorespunzătoare a celor detaliate în alin. (3) și (5): comportamentul și

comunicarea și aptitudinile manageriale.

Numai că, așa cum a reținut

și prima instanță, propunerea formulată de directorul penitenciarului la data

de 8 aprilie 1008 s-a fundamentat pe rezultatele unei inspecții efectuate în

perioada 4 februarie – 5 februarie 2008, din dispoziția directorului general al

A.N.P., consemnate în nota nr. 204597 (nedatată), în finalul căreia se propunea

„efectuarea unei inspecții de către o echipă din cadrul Direcției Inspecție – A.N.P.,

care să aibă ca obiective evaluarea complexă a activităților profesionale

desfășurate de către șeful serviciului educație și asistență psihosocială, cât

și de către personalul din subordine, de la data ultimei inspecții efectuate de

Corpul de control al administrației centrale la începutul lunii octombrie 2006

(având în vedere învinuirile reciproce ale părților privind lipsa de

profesionalism în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu), precum și

cercetarea acuzațiilor privind încălcarea, de către doamna subinspector șef F.C.,

prin comportamentul manifestat față de colectiv, a prevederilor statutului de

funcționar public cu statut special“.

Inspecția a fost efectuată

abia ulterior propunerii de revocare din funcție, în perioada 29 – 30 aprilie 2008,

iar rezultatele au fost consemnate în nota de informare nr. 207352/DIP din 6

mai 2008, care a concluzionat în sensul că verificările pe linie de

specialitate au relevat lipsa de profesionalism și implicare în buna

desfășurare a activităților de educație și asistență psihosocială a întregului

personal din cadrul serviciului.

Acestea fiind etapele

derulate în procedura administrativă finalizată cu revocarea din funcție a

intimatei-reclamante, instanța de fond a reținut corect că decizia contestată

nu a fost motivată în fapt, simpla trimitere la propunerea din data de 8

aprilie 2008 nefiind de natură să acopere cerința motivării.

Obligația autorității

emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra

arbitrariului în conduita administrativă, menită să facă posibilă verificarea

temeiurilor și efectelor deciziei administrative și, prin intermediul acestora,

a proporționalității măsurii dispuse cu împrejurările care au determinat-o și

cu interesul public pe care era chemată să îl ocrotească.

Motivarea a devenit astfel o

veritabilă condiție de validitate a actului administrativ, care se impune cu

precădere în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau

situații juridice individuale, subiective, în vederea identificării și

verificării respectării limitei de demarcație între marja de acoperire de care

dispune administrația publică și arbitrariul în conduita acesteia.

Dintr-o altă perspectivă,

este de menționat că împrejurările reținute în concluziile notei de inspecție nr.

207.352 /DIP/ din 6 mai 2008 nu sunt de natură să justifice sancțiunea extremă

a revocării din funcția de conducere.

Este adevărat că neindicarea

în decizie a termenului de contestare și a instanței competente să o cenzureze

nu atrage, prin ea însăși, nulitatea actului supus analizei, atâta vreme cât

intimata - reclamantă nu a suferit nici o vătămare în acest mod, adresându-se

instanței competente în termenele și condițiile prevăzute de Legea

contenciosului administrativ.

Considerentele expuse

anterior, legate de neîndeplinirea cerinței motivării și de netemeinicia

măsurii dispuse, conferă însă consistența soluției de admitere a acțiunii

pronunțate de prima instanță.

În consecință, Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare sau de casare

a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

pct. 9 și art. 304

1

În temeiul art. 274 alin. (1)

judecată efectuate de cealaltă parte în recurs, dar Înalta Curte va face

aplicarea alineatului (3) al aceluiași articol, diminuând onorariul avocatului

în raport cu amploarea demersurilor efectuate în cadrul acestei etape

procesuale.

Respinge recursul declarat

de pârâtul M.J.L.C. – A.N.P. împotriva sentinței nr. 130 din 11 decembrie 2008

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât să

plătească intimatei-reclamante F.C. suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli

de judecată cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 29 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1202/2009
/2004 privind Statutul funcționarilor publici din A.N.P., care introduce un nou text, art. 51 2 care prevede la alineatul 6 că împotriva ordinului sau deciziei de revocare din funcție se poate face plângere la instanța competentă potrivit l
ÎCCJ 2011-01-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 16/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2009, reclamantul I.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraț
ÎCCJ 2009-03-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2009
, schimbarea din funcție este o măsură administrativă și nu disciplinară, nefiind astfel obligatorie efectuarea acesteia. A mai precizat Curtea că, mai mult decât atât, activitatea reclamantul a fost apreciată pozitiv, iar pentru rezultatel
ÎCCJ 2011-02-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 850/2011
atunci când legea este încălcată, autoritățile produc, în mod natural, și prejudicii morale care nu trebuie dovedite altfel decât prin prezumții. Reținând culpa procesuală a pârâtei, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C
ÎCCJ 2011-02-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 791/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta G.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției anularea Ordinului nr. 2380/ C din 21 septembrie 20
Sursă