ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3681/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 267 din 26 februarie 2009 a Tribunalului București, secția

a IlI-a, s-a admis contestația și a fost obligată pârâta să emită decizie în

favoarea reclamantei privind acordarea de măsuri reparatorii pentru întregul

imobil teren de 1650 m.p. situat în Bacău, str. I., modificând pct. 2 al deciziei

nr. 256 din 02 septembrie 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

de fond a reținut că prin decizia nr. 256 din 2 septembrie 2008 emisă de A.V.A.S.

s-a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 3/12 parte din terenul situat

la adresa sus arătată, ce se cuvine reclamantei potrivit certificatului de moștenitor

după defuncții F.I. și F.N.

Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001 de cota moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura

prevăzută de capitolul III din actul normativ menționat profită ceilalți moștenitori

ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire, astfel încât

reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întregul imobil, întrucât

ceilalți succesori ai fostului proprietar nu au depus cereri de restituire, conform

Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

pârâta A.V.A.S. iar prin decizia civilă nr. 430 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel

București, secția a

IV-

a civilă, s-a respins apelul ca nefondat

pentru următoarele considerente:

Ca lege specială de reparație, Legea

nr. 10/2001 cuprinde mai multe dispoziții care derogă de la dreptul comun, tocmai

în scopul de a facilita repararea abuzurilor săvârșite în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989.

De exemplu art. 4 alin. (3) stabilește

o regulă derogatorie de la dreptul comun referitoare la modalitatea de acceptare

a succesiunii, fiind utilizată noțiunea de „succesibil", noțiune ce este diferită

de cea de „moștenitor" folosită de art. 4 alin. (2).

Astfel se face o diferențiere între cei

ce sunt moștenitori prin acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de dreptul

comun și cei care au doar vocație succesorală, care sunt repuși în termenul de acceptare

prin cererea de restituire.

În aplicarea Legii nr. 10/2001 nu poate

opera regula unanimității în cazul indiviziunii, iar măsurile de restituire în natură

sau prin echivalent, pot fi solicitate de persoanele îndreptățite, conform procedurii

instituită de legea specială, respectiv prin notificare.

Dreptul poate fi exercitat de cel care

optează să și-l valorifice și să și-l apropie, fără a fi condiționat de atitudinea

altui sau altor moștenitori, întrucât în caz contrar, legea ar fi golită de conținut.

Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

prevede că „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura

prevăzută la Cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care

au depus în termen cerere de restituire".

Contestatoarea are vocație succesorală

față de bunicul său F.I., chiar dacă ea are calitatea de „moștenitor", conform

dreptului comun numai față de soțul său F.N.

Atâta timp cât ceilalți moștenitori legali

ai fostului proprietar al terenului în litigiu nu au urmat procedura prevăzută de

Legea nr. 10/2001 și nu au depus notificare în vederea restituirii în natură sau

prin echivalent, de cotele acestora profită contestatoarea care a formulat notificarea

în condițiile legii.

Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

reglementează un drept de acrescământ special în condițiile în care, ceilalți moștenitori

ar fi decăzuți din drepturile lor, drept urmare a neformulării notificărilor în

termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții, restituirea bunului

sau stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent se realizează numai în favoarea

celui care a formulat notificarea în termen.

Dacă celui care a formulat notificarea

i se restituie numai cota ideală din bun sau i se stabilesc măsurile reparatorii

în echivalent, tot în cota ideală, fără să poată beneficia de dreptul de acrescământ

reglementat de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 înseamnă că nu se poate realiza

tocmai scopul reparării abuzurilor săvârșite în perioada totalitară, iar legea reparatorie

ar fi golită de conținut, atâta timp cât restul bunului (sau despăgubirilor) ar

beneficia unitatea privatizată sau entitatea obligată de lege să emită decizia.

În prezenta cauză, nu contestatoarea era

obligată să facă dovada negativă a nedepunerii notificărilor de către ceilalți moștenitori,

ci numai apelanta era în măsură să facă dovada pozitivă, certă și clară, a depunerii

notificărilor celorlalți moștenitori, dovadă pe care nu a făcut-o.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând modificarea

ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință

respingerea contestației.

Criticile aduse hotărârii instanței de

apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel recurenta susține că instanța de

apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, raportat la cuprinsul certificatelor

de moștenitor din care rezultă că reclamanta are calitatea de moștenitor doar după

unul dintre descendenții fostului proprietar, cota care îi revine acesteia fiind

doar de 3/12.

Astfel, susține recurenta, nu sunt incidente

dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Intimata T.M. prin notificarea depusă la

fila 19 s-a opus admiterii recursului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte reține că recursul este nefondat.

Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

stabilește că de „cotele moștenitorilor legali sau testamentari ce nu au urmat procedura

prevăzută de Capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanelor îndreptățite

care au depus în termen cererea de restituire.

Astfel, în situația în care numai o parte

dintre moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea imobilului,

acesta se cuvine celor care s-au conformat Legii nr. 10/2001 prin efectuarea dreptului

de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale.

Succesorii nu dovedesc în nume propriu

dreptul la restituire ci ca moștenitori ai antecesorului lor, singurul cu privire

la care se pune problema funcționării dreptului de acrescământ.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 depunerea cererii echivalează cu acceptarea succesiunii pentru întregul

imobil, respectiv notificatoarea T.M. este îndreptățită la restituirea întregului

imobil, conform regulilor dreptului comun în materie succesorală.

Astfel partea unui succesor care nu a depus

notificare în condițiile legii speciale profită moștenitorilor care s-au conformat

dispozițiilor acestei legi.

Cum, numai reclamanta s-a conformat dispozițiilor

privind depunerea notificării în condițiile Legii nr. 10/2001, ea este îndreptățită

la reconstituirea întregului imobil în condițiile dispozițiilor art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

Că este așa, rezultă și din decizia civilă

nr. 177 din 20 martie 2007 a Curții de Apel București - dosarul instanței de fond,

rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 6896 din 19 octombrie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Astfel, față de cele expuse, susținerile

recurentei sunt nefondate și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 430 din 26 iunie

2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 iunie 2010.