ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3681/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 267 din 26 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a IlI-a, s-a admis contestația și a fost obligată pârâta să emită decizie în favoarea reclamantei privind acordarea de măsuri reparatorii pentru întregul imobil teren de 1650 m.p. situat în Bacău, str. I., modificând pct. 2 al deciziei nr. 256 din 02 septembrie 2008. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 256 din 2 septembrie 2008 emisă de A.V.A.S. s-a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 3/12 parte din terenul situat la adresa sus arătată, ce se cuvine reclamantei potrivit certificatului de moștenitor după defuncții F.I.

și F.N. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de cota moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de capitolul III din actul normativ menționat profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire, astfel încât reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întregul imobil, întrucât ceilalți succesori ai fostului proprietar nu au depus cereri de restituire, conform Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta A.V.A.S.

iar prin decizia civilă nr. 430 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă, s-a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente: Ca lege specială de reparație, Legea nr. 10/2001 cuprinde mai multe dispoziții care derogă de la dreptul comun, tocmai în scopul de a facilita repararea abuzurilor săvârșite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. De exemplu art. 4 alin. (3) stabilește o regulă derogatorie de la dreptul comun referitoare la modalitatea de acceptare a succesiunii, fiind utilizată noțiunea de „succesibil", noțiune ce este diferită de cea de „moștenitor" folosită de art. 4 alin. (2). Astfel se face o diferențiere între cei ce sunt moștenitori prin acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de dreptul comun și cei care au doar vocație succesorală, care sunt repuși în termenul de acceptare prin cererea de restituire.

În aplicarea Legii nr. 10/2001 nu poate opera regula unanimității în cazul indiviziunii, iar măsurile de restituire în natură sau prin echivalent, pot fi solicitate de persoanele îndreptățite, conform procedurii instituită de legea specială, respectiv prin notificare. Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să și-l valorifice și să și-l apropie, fără a fi condiționat de atitudinea altui sau altor moștenitori, întrucât în caz contrar, legea ar fi golită de conținut. Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire". Contestatoarea are vocație succesorală față de bunicul său F.I., chiar dacă ea are calitatea de „moștenitor", conform dreptului comun numai față de soțul său F.N.

Atâta timp cât ceilalți moștenitori legali ai fostului proprietar al terenului în litigiu nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și nu au depus notificare în vederea restituirii în natură sau prin echivalent, de cotele acestora profită contestatoarea care a formulat notificarea în condițiile legii. Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 reglementează un drept de acrescământ special în condițiile în care, ceilalți moștenitori ar fi decăzuți din drepturile lor, drept urmare a neformulării notificărilor în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001. În aceste condiții, restituirea bunului sau stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent se realizează numai în favoarea celui care a formulat notificarea în termen.

Dacă celui care a formulat notificarea i se restituie numai cota ideală din bun sau i se stabilesc măsurile reparatorii în echivalent, tot în cota ideală, fără să poată beneficia de dreptul de acrescământ reglementat de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 înseamnă că nu se poate realiza tocmai scopul reparării abuzurilor săvârșite în perioada totalitară, iar legea reparatorie ar fi golită de conținut, atâta timp cât restul bunului (sau despăgubirilor) ar beneficia unitatea privatizată sau entitatea obligată de lege să emită decizia. În prezenta cauză, nu contestatoarea era obligată să facă dovada negativă a nedepunerii notificărilor de către ceilalți moștenitori, ci numai apelanta era în măsură să facă dovada pozitivă, certă și clară, a depunerii notificărilor celorlalți moștenitori, dovadă pe care nu a făcut-o.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință respingerea contestației. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel recurenta susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, raportat la cuprinsul certificatelor de moștenitor din care rezultă că reclamanta are calitatea de moștenitor doar după unul dintre descendenții fostului proprietar, cota care îi revine acesteia fiind doar de 3/12. Astfel, susține recurenta, nu sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata T.M. prin notificarea depusă la fila 19 s-a opus admiterii recursului. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 stabilește că de „cotele moștenitorilor legali sau testamentari ce nu au urmat procedura prevăzută de Capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanelor îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire. Astfel, în situația în care numai o parte dintre moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea imobilului, acesta se cuvine celor care s-au conformat Legii nr. 10/2001 prin efectuarea dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale.

Succesorii nu dovedesc în nume propriu dreptul la restituire ci ca moștenitori ai antecesorului lor, singurul cu privire la care se pune problema funcționării dreptului de acrescământ. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 depunerea cererii echivalează cu acceptarea succesiunii pentru întregul imobil, respectiv notificatoarea T.M. este îndreptățită la restituirea întregului imobil, conform regulilor dreptului comun în materie succesorală. Astfel partea unui succesor care nu a depus notificare în condițiile legii speciale profită moștenitorilor care s-au conformat dispozițiilor acestei legi. Cum, numai reclamanta s-a conformat dispozițiilor privind depunerea notificării în condițiile Legii nr. 10/2001, ea este îndreptățită la reconstituirea întregului imobil în condițiile dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Că este așa, rezultă și din decizia civilă nr. 177 din 20 martie 2007 a Curții de Apel București - dosarul instanței de fond, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 6896 din 19 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Astfel, față de cele expuse, susținerile recurentei sunt nefondate și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 430 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2010.