ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6321/2010

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea din data de 16 martie

2009 înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanta S.T.

a formulat contestație împotriva deciziei nr. 19 din 2 februarie 2009 emisă de

pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând anularea

parțială a deciziei și acordarea măsurilor reparatorii în conformitate cu

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de 2/3 și nu pentru cota de 2/210

din imobilul evidențiat în C.F. Cluj și aflat în patrimoniul SC L. SA și SC A.

SA, raportat la suprafața stabilită prin raportul de expertiză tehnică însușit

de către pârâtă, cu obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de

judecată. Prin sentința civilă nr. 617/ aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă excepția tardivității

contestației ca neîntemeiată, a fost admisă contestația și a fost anulată în

parte decizia nr. 19 din 2 februarie 2009, în sensul că se propun măsuri

reparatorii în echivalent pentru cota de 2/3 din imobil. Au fost menținute

celelalte dispoziții ale deciziei contestate.

Pentru a

hotărî astfel, s-a reținut că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

calitatea de succesori ai defunctului T.G. era deja stabilită și că notificarea

prevăzută de Legea nr. 10/2001 s-a formulat doar de către unul dintre

moștenitori.

Reținându-se

că potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de cotele moștenitorilor

legali sau testamentari care nu au urmat procedura specială profită ceilalți

moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de

restituire, tribunalul a considerat întemeiată contestația, în sensul că

reclamanta era îndreptățită să primească măsuri reparatorii în echivalent

pentru cota de 2/3 din imobil, ci nu doar pentru cota stabilită în certificatul

de moștenitor la care s-a făcut referire anterior.

Împotriva

sentinței tribunalului, a declarat apel Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului.

În motivarea

apelului, s-a arătat că reclamanta nu are dovezi din care să rezulte că

ceilalți moștenitori nu au formulat notificare sau cerere de acordare a

măsurilor reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Apelanta

consideră că instanța, în virtutea rolului activ avea obligația să pună în

discuția părților și să administreze probe, din care să rezulte incidența

dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Lege.

Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 551/5 noiembrie 2009 a

respins ca nefondat apelul.

În

considerentele deciziei se rețin următoarele:

Art. 4 din

Legea nr. 10/2001 stabilește că în cazul în care restituirea este cerută de mai

multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul

de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit

dreptului comun. De prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau

testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Succesibilii care, după data

de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de

acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi.

Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a

căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi. De cotele

moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la

cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus

în termen cererea de restituire.

Apelanta

susține că nu s-a dovedit depunerea notificării doar de către S.T. pentru ca

aceasta să poată beneficia de dispozițiile art. 4 alin. ultim din Legea nr.

10/2001.

Din adresa

aflată la dosar, rezultă că în evidențele Primăriei municipiului Cluj-Napoca,

intimata-reclamantă figurează ca fiind singura persoană care a făcut notificare

pentru imobilul în cauză ce a aparținut defunctului T.G.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, invocând incidența dispozițiilor art. 304

pct. 9 din C. proc. civ.

Recurenta

critică hotărârea sub următoarele aspecte.

- În speța

supusă analizei nu s-au administrat dovezi în sensul că, reclamanta este

singura moștenitoare care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 prin

care a solicitat măsuri reparatorii pentru întregul imobil ce a aparținut

autorului acesteia și drept urmare s-a făcut greșit aplicarea dispozițiilor

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

S-a încălcat

principiul rolului activ al judecătorului, întrucât nu s-a dispus din oficiu

administrarea probelor în sensul celor reținute și că hotărârea nu a fost

convingător motivată.

Examinând

criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată

recursul ca fiind nefondat pentru cele ce succed:

Pârâta

critică prin motivele de recurs că, instanța a încălcat principiul rolului

activ al judecătorului în sensul că, nu a pășit la administrarea probelor, pentru

a se dovedi poziția celorlalți moștenitori cu privire la valorificarea

drepturilor lor, pentru imobilul suspus analizei.

Dispozițiile

art. 129 și art. 130 din C. proc. civ., care reglementează rolul activ al

judecătorului în procesul civil, nu trebuie să afecteze principiul

disponibilității și echilibrului procesual dintre părți, ci trebuie să dea

eficiență intereselor generale consacrate prin norme imperativei menite să

concure la soluționarea cauzelor în mod legal și într-un termen rezonabil.

În acest scop,

judecătorul care are conducerea procesului, urmează să cerceteze aspectele

reglementate de normele de ordine publică.

Rolul activ

al judecătorului trebuie să se îmbine cu obligația părților de a-și exercita

dreptul procesual cu bună credință, obligație a cărei neîndeplinire este

sancționată de normele din C. proc. civ.

Așadar, rolul

activ al judecătorului este important pentru asigurarea calității și

celerității actului de justiție, fără a deveni un mijloc de promovare a

conduitei procesuale arbitrare a părților.

În cauza

pendinte, principiul rolului activ al judecătorului având în vedere cele sus

arătate nu a fost încălcat, nu era necesar să se administreze și noi probe,

față de cele existente la dosar, întrucât, ca lege specială de reparație Legea

nr. 10/2001 cuprinde mai multe dispoziții noi care, derogă de la dreptul comun,

în scopul de a facilita repararea abuzurilor săvârșite în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989.

Astfel, din formularea

art. 4 alin. (1) din lege se poate reține că este admisibilă, atât în privința restituirii

în natură, cât și prin echivalent cererea formulată separat de mai multe persoane

îndreptățite, urmând ca dreptul de proprietate să se stabilească pe cote părți ideale.

În aplicarea Legii

nr. 10/2001 nu operează regula unanimității în cazul indiviziunii indiferent de

izvorul acesteia.

Legea nr. 10/2001

având un caracter reparator, măsurile de restituire în natură sau în echivalent

pot fi solicitate de persoana îndreptățită după procedura instituită, adică prin

notificarea adresată în termenul legal entității deținătoare a imobilului.

Dreptul poate

fi exercitat de cel care optează să și-l valorifice și să-l apropie, fără a fi condiționat

de o eventuală atitudine a altui moștenitor, deoarece, în caz contrar, legea ar

fi golită de conținut.

Așadar, criticile

pârâtei sunt nefondate, motiv pentru care Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1)

din C. proc. civ. va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva

deciziei civile nr. 551 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 noiembrie 2010.