ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 313/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, sub nr. 18408/3/2008,

reclamanta I.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București, prin primarul general, anularea dispoziției din 28 martie

2008, și stabilirea corectă atât a suprafeței de teren

expropriat cât și a echivalentului pe care urmează să îl

primească pentru suprafața reală de teren expropriat, cât

și pentru construcția demolată.

În motivarea cererii se arată

că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 înregistrată

sub nr. 2987/2001, s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul situat în București, sector 3, trecut în proprietatea statului,

în baza Decretului nr. 321/1985. Prin dispoziția contestată s-a

propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu indicarea

greșită a suprafeței de teren de 14,25 m.p. deși din titlul

de proprietate al autorilor reclamantei rezultă că suprafața de

teren expropriată este de 114 m.p. S-a mai arătat că s-a respins

cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcția

demolată, deoarece reclamantul nu a prezentat autorizație de

construire.

În urma administrării

întregului material probator, Tribunalul București, secția a III – a

civilă, prin sentința civilă nr. 1115 din 16 octombrie 2009, a

admis în parte contestația, a dispus anularea dispoziției din 28

martie 2008 și a obligat pârâtul să propună acordarea de

măsuri reparatorii pentru terenul în suprafața de 114 m.p., situat în

Buzcurești, sector 2, precum și pentru construcția situată

pe acesta, în prezent demolată.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că, în cauză a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001

doar reclamanta I.I. și că potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat prevederea

administrativă profită ceilalți moștenitori ai persoanei

îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire. S-a mai

reținut că, în speța supusă analizei, imobilul nu poate fi

restituit în natură iar notificarea a fost formulată doar de unul

dintre moștenitorii foștilor proprietari I.Ț. și C.I.Ț.de

la care a fost preluat abuziv imobilul de către stat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, în

sensul că, reclamantei i se cuvine doar o cotă parte din imobil,

conform certificatului de moștenitor, respectiv o cotă de 1/8.

Curtea de Apel București, secția

a IV–a civilă, prin decizia nr. 235 din 29 martie 2010, a respins apelul

ca nefondat.

În considerentele deciziei s-a

reținut că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

reclamanta beneficiază de cotele celorlalți moștenitori în

condițiile în care aceștia nu au formulat cereri de reparație în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a declarat recurs pârâta Municipiul București, prin primarul

general, invocând incidența dispoziției art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență se arată că, reclamanta nu a făcut dovada

dreptului de proprietate.

În ședința publică

din 20 ianuarie 2011, instanța a invocat din oficiu excepția

tardivității declarării recursului.

Analizând actele și

lucrările dosarului, cu prioritate excepția tardivității

declarării recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 301 C. proc. civ.

„termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă

legea nu dispune altfel”.

Din reproducerea acestui text se

poate remarca că legiuitorul a adoptat un termen similar, ca durată

și ca punct de plecare, cu cel prevăzut în materia apelului.

Termenul prevăzut de art. 301 C.

proc. civ. constituie termenul de drept comun în materie de recurs.

În speța supusă analizei,

hotărârea ce face obiectul recursului a fost comunicată recurentei –

pârâte la data de 13 aprilie 2010 așa cum atesta dovada de comunicare

aflată la dosar apel.

Având în vedere dispozițiile art.

101 C. proc. civ., care dispune că „termenele se înțeleg pe zile

libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când

s-a sfârșit termenul”, termenul de 15 zile se împlinea la data de 29

aprilie 2010.

Cererea de recurs a fost

înregistrată la data de 30 aprilie 2010, cu depășirea termenului

de recurs.

Termenul de recurs este un termen

imperativ și peremptoriu, astfel că nerespectarea lui atrage

după sine decăderea părții de a mai exercita această

cale de atac.

Prin urmare, neexercitarea

recursului în termenul legal face ca hotărârea să devină

irevocabilă pe data expirării termenului prevăzut de art. 301 C.

proc. civ.

Așadar, excepția

tardivității declarării recursului invocată în

ședința publică din 20 ianuarie 2011, este fondată, motiv

pentru care Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva

deciziei civile nr. 235A din 29 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.