ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3582/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 28 mai 2004, reclamanta A.E. a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA, solicitând anularea dispoziției din 13 aprilie 2004, restituirea a trei terenuri situate în comuna G., de 1.593 m.p., 1.619 m.p. și 739 m.p., înscrise în CF nr. AA Câlnic, nr. top. Q1, nr. top. Q2 și, respectiv, nr. top. Q3 sau obligarea părții adverse la despăgubiri în echivalent, precum și anularea înscrierilor făcute în CF nr. RR Câlnic prin încheierea nr. 1954/2000 a secției de CF a Judecătoriei Reșița.

În motivarea cererii, întemeiată pe art. 1, 2, 23-24 și 46 din Legea nr. 10/2001, reclamanta a susținut că: - a dobândit terenurile menționate prin moștenire, iar dreptul său de proprietate este intabulat în CF; - deși pe aceste terenuri au fost edificate mai multe construcții ale Stației P. Reșița, nu a primit nicio despăgubire; - în anul 2000, pârâta și-a intabulat dreptul de proprietate asupra acelorași terenuri, care erau doar folosite abuziv de fosta Sucursală P. Reșița; - prin dispoziția contestată, pârâta i-a respins nejustificat notificările formulate conform Legii nr. 10/2001. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1375 din 23 octombrie 2007, a respins contestația, ca nefondată.

S-a reținut că: - terenurile solicitate sunt proprietatea reclamantei și se regăsesc în patrimoniul său; - reclamanta nu a făcut dovada că aceste terenuri au fost preluate de stat în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001; - pârâta ocupă o parte din terenurile ce aparțin reclamantei, care, pentru apărarea dreptului său de proprietate, are însă posibilitatea exercitării altor acțiuni în justiție. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 631 din 3 decembrie 2009, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat dispoziția și a obligat-o pe pârâtă să acorde apelantei 612.213 RON despăgubiri și să-i plătească 800 RON cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - terenurile în litigiu aparțin reclamantei dar în anul 1974 au fost preluate în fapt de către P. Reșița, care a edificat aici mai multe construcții; - preluarea în fapt a terenurilor reclamantei, fără un temei legal, a fost contrară Constituției în vigoare la acea dată, dispozițiilor C. civ.

și tratatelor internaționale la care România era parte, astfel că se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001; - de vreme ce terenurile reclamantei au fost preluate abuziv în anul 1974, emiterea, ulterior anului 1989, a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, este lipsită de importanță; - apelanta are așadar calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001; - deoarece terenurile sunt ocupate de construcții, măsurile reparatorii urmează a fi stabilite în echivalent; - potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile prevăzute de art. 329 C. proc.

civ., în cazul refuzului nejustificat al entității notificate, instanțele de judecată sunt competente să soluționeze pe fond și cererile persoanelor îndreptățite; - prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că, din terenurile reclamantei, construcțiile pârâtei ocupă suprafața de 2.480 m.p., care este situată în Reșița, pe Calea C. și are o valoare de 62.213 RON. Pârâta a declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței ori, în subsidiar, al obligării sale la emiterea unei noi decizii, cu propuneri de acordarea.de despăgubiri în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 8-9 C. proc.

civ., recurenta pârâtă a susținut că: - instanța de apel a reținut greșit că terenurile au fost preluate abuziv, că emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea sa este irelevantă și că reclamanta nu a primit despăgubiri; - reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a terenurilor, iar înregistrarea de CF din anul 2000 s-a efectuat în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1993, conform H.G. nr. 834/1991; - a fost obligată greșit la plata despăgubirilor deoarece, potrivit dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acordarea despăgubirilor în echivalent se face de A.N.R.P. din fondurile transferate în acest scop de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Criticile referitoare la lipsa calității reclamantei, de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, sunt nefondate deoarece: - dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenurilor în litigiu este incontestabil; - preluarea unei porțiuni din aceste terenuri în anul 1974 a fost evident abuzivă (fără niciun titlu, în fapt, pentru edificarea mai multor construcții de către o entitate de stat); - în acest context, certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, emis în anul 1993, nu poate împiedica aplicarea prevederilor imperative ale Legii nr. 10/2001. Celelalte critici sunt însă fondate pentru că, potrivit legii speciale precitate, atât în redactarea inițială, cât și în forma actuală, consecutivă modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii sub forma despăgubirilor nu se suportă de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis și, drept consecință, se va modifica parțial hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtei la propuneri de măsuri reparatorii în echivalent, în cuantum de 612.213 RON, în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu menținerea celorlalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 631 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă. Modifică în parte decizia atacată în sensul că obligă pârâta să propună măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 612.213 RON în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.