ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 370/2010

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la 23 decembrie 2005,

reclamanta B.I.M.M. a chemat în judecată pârâta SC F.I.S.E.E.S. SA, contestând Decizia

nr. 541 din 16 noiembrie 2005 emisă de pârâta, în temeiul Legii nr. 10/2001,

solicitând a i se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită și a

coproprietarului l.L., restituirea în natură sau în echivalent a întregii

suprafețe de 1.061 mp, teren neocupat de construcții, aflat în incinta comună a

S.D.F.E.E. Alba și a A.I.S.E. Alba din Municipiul Alba lulia, acordarea

dreptului de servitute de trecere pentru parcela înscrisă în C.F. Alba lulia,

ocupat de SC A. SA Alba lulia și recunoașterea pentru suprafața nerestituită în

natură a unei valoari echivalente cu valoarea de piață a terenului.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 162 din 3 martie 2006,Tribunalul

Alba, secția civilă, și-a declinat competența de soluționare a contestației în

favoarea Tribunalului București, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, sub nr. 15259/3/2006,ulterior, cauza a fost înaintată Tribunalului

Alba, în vederea adminsitrării probei cu expertiză tehnică judiciară.prin

comisie rogatorie.conform încheierii din 2 octombrie 2006.

Urmare îndeplinirii procedurii prin comisia rogatorie,

conform încheierii din 21 martie 2007 a Tribunalului Alba, cauza a fost scoasă

de pe rolul acestei instanțe și a fost trimisă Tribunalului București, secția a

lV-a civilă, pentru continuarea judecății.

La termenul din 25 iunie 2007, Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, prin încheiere a suspendat judecata contestației, în temeiul art. 242

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților.

Împotriva măsurii de întrerupere a cursului judecății a

declarat recurs contestatoarea B.I.M.M., iar prin Decizia nr. 615/R din 09

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, urmare admiterii recursului

reclamantei a fost casată încheierea din 25 iunie 2007 și a fost trimisă cauza,

aceleiași instanței, pentru continuarea judecății.

Prin sentința nr. 276 din 11 februarie 2008, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a repus cauza pe rol și a respins contestația.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, la

13 august 2001, defuncta lagăr Măria lolanda a formulatjn temeiul Legii nr. 10/2001,

notificarea înregistrată din 13 august 2001, prin care a solicitat restituirea

în natură sau prin echivalent a suprafeței de teren de 1.061 mp din C.F. Alba

lulia și a suprafeței de 867 mp teren din C.F. Alba lulia, ocupat de SC A. SA

Alba lulia.

Prin Decizia nr. 541 din 16 noiembrie 2005, intimata SC SC

F.I.S.E.E.S. SA a soluționat notificarea, în ceea ce privește suprafața de

teren de 1.061 mp și a propus acordarea de despăgubiri contestatoarei, pentru

terenul în suprafață de 330 mp.

Din înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a reținut că imobilul

înscris în C.F. Alba lulia a fost proprietatea lui l.L. și l.G.A.,în cote

egale, fiind cumpărat în baza contractului de vînzare-cumpărare din 01

octombrie 1925, precum și incidența prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată, potrivit cu care "în cazul în care restituirea este

cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil

solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți

ideale, conform dreptului comun."

Astfel, s-a considerat că titularul notificării, lager

lolanda Măria este moștenitoarea legală a defunctului l.G.A. în calitate de

soție supraviețuitoare, conform certificatului de moștenitor din 1994 emis de

Notariatul de stat local Hunedoara.

Autorul notificatoarei era coproprietar asupra imobilului, în

cote egale cu fratele său, l.L., acesta din urma, decedat, având ca unică

moștenitoare pe T.E., în calitate de nepoată de frate.

Instanța de fond a reținut și situația potrivit căreia,

în speță, la 17 august 1992, în fața unui notar public din Viena, s-a consemnat

că E.T. a renunțat la cota-parte ce i se cuvenea din succesiunea defunctului

său unchi, L.l. și că aceasta a cedat cota, în favoarea lui l.l., autorarea

contestatoarei și titulara notificării.

Tribunalul a apreciat că, titularul notificării nu

poate primi măsuri reparatorii decât proporțional cotei-părți din bun, preluată

de la autorul său, l.G.A., nu și pentru partea preluată de la cealaltă persoană

îndreptățită, l.L. și, prin urmare, contestația este neîntemeiată, așa încât,în

mod corect a dispus intimata ca măsurile reparatorii să fie acordate la 34 din

bunul ce face obiectul notificării.

Cu privire la situația juridică a imobilului solicitat a fi

restituit.din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța a

reținut că suprafața de teren de 1.061 mp este afectată parțial de construcții,

restul de 657,24 fiind ocupat de alei și zone de protecție a obiectivelor

intimatei, împrejurare în care măsura propunerii de despăgubiri este

considerată justă, prin raportarea la criteriile stabilite de art. 10 din Legea

nr. 10/2001.

Sentința tribunalului a fost atacată cu apelul declarat de

reclamantă, susținându-se că, în mod nelegal s-a dispus acordarea de măsuri

reparatorii în cotă de V2, urmare interpretării eronate a declarației de

renunțare a lui E.T., la succesiunea unchiului său l.L.

Prin Decizia nr. 888 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei,

menținând ca legală și temeinică soluția tribunalului, în raport de

considerentele potrivit cărora, actul de renunțare nu produce efecte juridice,

întrucât persoana în favoarea căreia a operat renunțarea nu are, la rându-i,

vocație succesorală față de defunct.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București a

declarat recurs, reclamanta B.I.M.M., cale de atac.în curpinsul căreia nu au

fost identificate motive de nelegalitate, în sensul celor expres prevăzute de art.

304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Susținerile de fapte și afirmații, din cuprinsul

recursului, nu sunt structurate din punct de vedere juridic, și, în modalitatea

în care sunt descrise, acestea nu îmbracă caracterul unor critici de

nelegalitate, asftel că nu se pot reține, cel puțin din oficiu,critici

susceptibile de a fi încadrate în cazurile de casare și modificare prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul

judiciar.

Recursul este nul.

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.pr.civ.,

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Fără să se conformeze obligației de a formula cererea

de recurs cu respectarea exigențelor procedurale menționate, recurenta se

limitează la a arăta și descrie chestiuni legate de aprecierea eronată a

probelor, motiv de netemeinicie, ce nu poate fi analizat din perspectiva

verificării legalității deciziei atacate.

Se susține de către recurenta-reclamantă că decizia atacată este

nelegală.

O asemenea susținere.cu caracter general și echivoc.nu

este susceptibilă de încadrare în niciunul din motivele de recurs, strict

reglementate prin dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și nu poate

declanșa controlul judiciar al legalității, pe calea recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea atacată

nu este suficientă, nefiind pertinentă nici afirmația cu titlul generic că

decizia este nelegală, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe

unul dintre motivele, expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Ca atare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea

motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre cele 9 pct. reglementate de art.

304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul

formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la

soluția pronunțată și la motivul de recurs inovocat.

Cum aceste exigențe nu au fost îndeplinite în cauză,

deși reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a

formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textele invocate,

văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) și art 306 alin. (1)

C. proc. civ. și având în vedere că, în speță nu au fost identificate motive de

ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va

constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta B.I.M.M.

împotriva Deciziei nr. 888 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.