ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 356/2010

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1714/2005, Tribunalul Alba a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.E. împotriva pârâților Primarul comunei Stremț, Primăria comunei Stremț și Agenția Domeniilor Statului și, în consecință, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a mai multor suprafețe de teren, având următoarele categorii de folosință: fânaț (suprafețele de 6599 mp, 924 mp, 5762 mp și 107 mp), arător (531 mp), lac (21328 mp), curți-construcții (suprafețele de 1230 mp, 1205 mp, 3778 mp) și teren de tenis (1125 mp). A fost respinsă cererea față de Prefectura Județului Alba, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a Protocolului încheiat între Agenția Domeniilor Statului și Primăria comunei Stremț, anularea încheierii de întabulare nr. 2676/2002 și revenirea la situația anterioară de carte funciară. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta, în calitate de moștenitoare legală a defunctei V.C., a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea imobilelor înscrise în C.F. 74, 320,1779,1508 și 2212 Stremț. Conform probelor administrate a rezultat că imobilele a căror restituire s-a solicitat au avut ca proprietari tabulari pe V.C. și V.M., dar au făcut obiect al înstrăinării către terțe persoane (cel înscris în C.F.

2212), sau al unor exproprieri anterioare anului 1945 (imobilele din C.F. 1508, 1779), ori constituirii dreptului de proprietate, prin uzucapiune, în favoarea unor terțe persoane. S-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire pentru imobilul înscris în C.F. 74 (parcelat și parte din el trecut în C.F.

3650 Stremț) și anume, cu privire la acele suprafețe de teren rămase în această foaie de proprietate în urma vânzărilor efectuate de proprietari și a exproprierilor anterioare anului 1945. Pentru celelalte imobile a căror restituire în natură nu s-a dispus, s-a constatat că o parte au fost atribuite altor persoane, regimul juridic fiind reglementat prin Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, reclamantei reconstituindu-se dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,36 ha, iar pentru o suprafață de 44,64 ha fiind înscrisă în anexa 39 privind acordarea de despăgubiri, astfel că pentru aceste imobile nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanta, Agenția Domeniilor Statului și Primăria comunei Stremț.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 269/A din 29 septembrie 2006, a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința în sensul obligării Primarului comunei Stremț de a emite dispoziție de restituire în natură și pentru imobilele cu nr.top 409/1, iazul morii în suprafață de 562 mp și nr.top 414/2/2/2/3, fânaț, în suprafață de 2500 mp. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței și au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâți. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria comunei Stremț, recurs ce a fost admis prin decizia nr. 3942 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 16 mai 2007, prin care s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Instanța de recurs a reținut prin considerentele deciziei că, pentru a stabili în ce măsură era incident art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel trebuia să se preocupe de lămurirea regimului juridic al imobilelor, în condițiile în care s-a susținut, pe de o parte de către recurentă că pe teren se află o bază de agrement și ruinele cetății Diodului, respectiv o așezare din epoca neolitică și ruine din cetatea medievală, incluse ca atare în lista monumentelor istorice (conform Ordinului nr. 2314/2001 al Ministrului Culturii și Cultelor), iar, pe de altă parte s-a afirmat, de către intimata reclamantă, că baza de agrement se reduce la o cabană, iar ruinele cetății nu se află pe terenul în litigiu.

De asemenea, s-a reținut că, în mod greșit, instanța nu a verificat apărarea pârâtei în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei în condițiile legilor fondului funciar, verificări necesare față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. S-a statuat, totodată, că Legea nr. 10/2001 nu este o lege de complinire în sensul că suprafața de teren a cărei restituire nu a fost obținută în temeiul legilor fondului funciar pentru că depășea limita maximă permisă de acestea, ar trebui restituită conform noului act normativ. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că, față de legile de reparație anterioare, caracterul completator al Legii nr. 10/2001 constă, dimpotrivă, în posibilitatea de a obține retrocedarea cu privire la alte imobile decât cel asupra cărora a existat o reglementare anterioară (conform art. 1, art. 6 și art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 22/A din 29 ianuarie 2008, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul comunei Stremț și a schimbat în totalitate sentința apelată în sensul respingerii acțiunii. S-a menținut sentința cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Prefectura Județului Alba și Agenția Domeniilor Statului și au fost exonerați pârâții de plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond. S-au respins apelurile declarate de Agenția Domeniilor Statului și reclamanta B.E. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, după ce a făcut o serie de considerații cu privire la independența judecătorului instanței de trimitere în contextul aplicării dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., a reținut că reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 5,36 ha teren, iar pentru diferența de 44,64 ha s-a propus înscrierea în anexa 39 a aceluiași act normativ. Având în vedere amplasamentul terenurilor înscrise în C.F. 74, 320, 1779, 1508 și 2212 în extravilanul localității, s-a considerat că devin aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 8.1 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, neputându-se dispune restituirea în natură. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta B.E., solicitând, în principal casarea și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe de apel și, în subsidiar, modificarea în sensul respingerii ca nefondate a apelurilor declarate de Primarul comunei Stremț și de Agenția Domeniilor Statului și admiterea apelului său.

Critica formulată prin primul motiv de recurs a vizat încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5, în condițiile în care lipsește cu desăvârșire motivarea, nefiind analizate motivele de apel ale fiecăreia dintre părți și neargumentându-se soluția pentru fiecare motiv de apel în parte. Cea de a doua critică s-a referit la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în sensul că formularea cuprinsă în art. 10 alin. (1) se referă și la acele terenuri din intravilanul localităților, care, până la intrarea în vigoare, la 14 februarie 2001, a legii nu au fost restituite integral celor îndreptățiți. Recurenta a susținut că, în speță, s-a efectuat un raport de expertiză topografică judiciară, completat după casare, prin care s-a stabilit că, în afara suprafeței de 5,36 ha pentru care s-a eliberat titlu de proprietate, nu s-a propus și validat nici o altă suprafață pentru restituirea în natură sau pentru despăgubiri.

Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Intimata Primăria comunei Stremț a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fond și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, nerespectarea acestora conducând la nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, deși în decizia recurată se reține că, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat instanța de apel să verifice și să stabilească în ce măsură pretențiile formulate de apelantă se încadrează în temeiurile juridice care constituie, de fapt, cauza cererii cu care a fost învestită instanța, și cu toate că, după casare s-au efectuat aceste verificări, efectuându-se o completare la raportul de expertiză topografică, din considerentele deciziei atacate nu rezultă motivele care au stat la baza soluției pronunțate. Hotărârea recurată este nemotivată, instanța de apel neanalizând pe rând motivele de apel ale fiecărei părți și neargumentând soluția pentru fiecare motiv de apel în parte.

Fiind învestită cu o cerere formulată în baza Legii nr. 10/2001, al cărui principiu esențial îl reprezintă principiul restituirii în natură, instanța de apel avea obligația, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., să analizeze și să stabilească dacă imobilele ce fac obiectul cererii reclamantei intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 și dacă există sau nu vreun impediment legal la restituirea lor, aspecte ce nu se regăsesc însă în cuprinsul deciziei recurate. Instanța de apel nu a făcut nicio referire la raportul de expertiză topografică judiciară, completat după casare, conform dispozițiilor din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că terenurile restituite în baza Legii nr. 18/1991, cuprinse în titlul de proprietate nr. 14133/1820 din 19 decembrie 2005 nu se suprapun peste terenurile a căror restituire s-a solicitat în prezenta cauză și că acestea sunt situate în intravilanul localității Stremț.

De asemenea, nu s-a făcut nicio referire la constatarea expertului în sensul că ruinele de zid ale cetății Diodului nu se suprapun peste terenul a cărui restituire a solicitat reclamanta (fila 40 dosar apel). Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că, în lipsa motivării hotărârii conform dispozițiilor imperative ale art.261 pct. 5 C. proc. civ., ce corespund cerințelor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu se poate analiza legalitatea deciziei recurate, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu necercetarea fondului pricinii. Prin urmare, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va admite recursul reclamantei și, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. se va casa decizia recurată și se va trimite cauza aceleiași instanțe de apel pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva deciziei nr. 22/A din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.