ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3629/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3629/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub nr. 3161/107/2006

la Tribunalul Alba, contestatoarea P.D.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele

Regia Națională a Pădurilor Romsilva și Direcția Silvică A.I., să se constate că

imobilul înscris în CF nr. C1 Cugir, nr. top. T1 în suprafață de 2,1904 ha pădure,

proprietatea bunicilor petentei pe linie paternă, a fost construită o casă de locuit

și o bisericuță de cult ortodox, din material lemnos și neevidențiate în cartea

funciară; că imobilul sus-menționat a trecut în proprietatea Statului Român fără

titlu valabil; că imobilul teren împădurit și construcțiile având destinația de

locuință și cult religios ortodox, potrivit cu afectațiunea lor, constituie un tot

unitar și fac obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001; să se anuleze decizia

nr. 7994 din 9 octombrie 2006 emisă de Directorul Direcției Silvice A.I. și să fie

obligat acesta la emiterea unei decizii de restituire în natură a casei de vacanță

ce a aparținut bunicilor contestatoarei aflată în patrimoniul și folosința Direcției

Silvice A.I., ca sediu de brigadă silvică, precum și a terenului cu vegetație forestieră

în suprafață de 2,1904 ha. De asemenea, s-a solicitat obligarea intimaților la plata

cheltuielilor de judecată în măsura în care se opun admiterii contestației.

În motivarea contestației,

s-a susținut că imobilul în litigiu a aparținut bunicilor contestatoarei, defuncții

P.I. și P.M.M. (născută H.), fiind compus din teren împădurit, casă de locuit și

bisericuță de lemn.

După 6 martie 1945, imobilul

a fost preluat abuziv de Statul Român, fără niciun titlu, bunicii contestatoarei

figurând și în prezent ca proprietari tabulari.

Cu ocazia construirii

lacului de acumulare pentru hidrocentrala de pe râul Sebeș, atât casa, cât și bisericuța,

au fost demontate și reconstruite pe alte amplasamente aflate în folosința organelor

silvice.

În drept a invocat dispozițiile

Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.

Prin sentința civilă

nr. 1403 din 22 octombrie 2008, Tribunalul Alba a admis în parte contestația; a

constatat că terenul înscris în CF nr. C1 Cugir, nr. top. T2 pădure, în „Giurgiu",

în suprafață de 2,1904 ha a fost edificată o casă de vacanță și o bisericuță de

cult ortodox, care au fost preluate în mod abuziv de stat; că petenta are calitatea

de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru edificatul

- casă de vacanță demolat de pe terenul înscris în CF nr. C1 Cugir și strămutat

pe imobilul înscris în CF C3 Cugir nr. top. T3.

S-a anulat în parte decizia

nr. 7994 din 9 octombrie 2006 emisă de directorul Direcției Silvice A.I. fiind obligate

intimatele la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, conform

art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 pentru edificatul - casă de vacanță

- situat pe imobilul înscris în CF C3 Cugir nr. top. T3.

A fost respinsă în rest

contestația, iar intimatele au fost obligate la 2268 RON cheltuieli de judecată

în favoarea contestatoarei.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că terenul în litigiu se află în extravilan,

a fost solicitat și reconstituit contestatoarei în baza Legii nr. 1/2000, astfel

că nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește modalitatea

de restituire a construcției strămutate, s-a apreciat că nu este posibilă restituirea

în natură datorită faptului că edificatul a fost strămutat pe un alt amplasament

decât cel proprietatea antecesorilor săi, iar în urma reconstruirii a rezultat o

construcție nouă pe fundație de beton, cu instalații electrice, sanitare, telefon

și finisaje interioare, conform concluziilor raportului de expertiză în construcții.

Prin decizia civilă

nr. 125/A/2009 din 26 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins

apelul declarat de reclamanta P.M.V., constatând că terenul în suprafață de 2,1904

ha a trecut proprietatea statului, fiind apoi preluat de H. SA în vederea realizării

lacului de acumulare Oașa, astfel că intimații nu au calitate de unitate deținătoare,

conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Critica formulată sub

acest aspect de contestatoare este nefondată, dar și lipsită de interes, în contextul

în care terenul nu poate forma obiect al Legii nr. 10/2001.

Cu privire la această

din urmă chestiune, s-a reținut că din adresa din 08 aprilie 2009 emisă de Comisia

locală Șugag pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, rezultă

că cererea nr. CC/2005 depusă de contestatoare în baza Legii nr. 247/2005 pentru

retrocedarea terenului a fost deja soluționată prin hotărârea nr. 2244/2006 emisă

de Comisia județeană de fond funciar Alba.

Prin această hotărâre

s-a aprobat, la poziția AA din anexa nr. 37 suprafața de 2,19 ha teren cu vegetație

forestieră, urmând ca reclamanta să fie pusă în posesie cu această suprafață.

S-a concluzionat, că în

aceste condiții, este inadmisibil a se solicita pentru același teren măsuri reparatorii

conform Legii nr. 10/2001, iar toate criticile aduse primei instanțe cu referire

la reținerea incidenței art. 8 din Legea nr. 10/2001 în cauză apar ca fiind nefondate

și că, de vreme ce terenul în discuție nu intră în sfera de aplicare a Legii

nr. 10/2001, este inutilă analizarea susținerilor apelantei întemeiate pe dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 10/2001 și din Normele metodologice de aplicare a acestei legi,

dar și al celor bazate pe probele dosarului din care ar rezulta că acest teren nu

avea destinația de exploatație forestieră.

Referitor la construcția

preluată abuziv de către stat, s-a reținut că expertiza tehnică efectuată în fața

instanței de fond, cât și depozițiile martorilor audiați în apel, relevă faptul

că în urma strămutării construcția a avut nevoie de fundație și acoperiș noi dar

și de alte lucrări de amenajare, nemaifiind aceeași cu cea de dinainte de strămutare,

pe de o parte, iar, pe de altă parte, cabana, a cărei restituire în natură se solicită,

se află pe un teren care nu a aparținut antecesorilor reclamantei și asupra căruia

aceasta nu justifică nici un drept, în contextul în care pentru terenul preluat

abuziv a beneficiat deja de măsuri reparatorii conform Legilor fondului funciar.

S-a mai reținut, că nu

se poate crea un drept de folosință asupra terenului de sub construcție, Legea

nr. 10/2001 neavând prevederi în acest sens, iar atribuirea construcției fără teren

este practic imposibilă.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamanta P.D.M.V., indicând ca temei legal al criticilor formulate

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat următoarele:

Imobilul în litigiu a

trecut în proprietatea statului ca un tot unitar, astfel că acesta are un regim

juridic unic, cu atât mai mult cu cât terenul și edificatele aparțineau aceluiași

proprietar.

În ceea ce privește supraedificatele,

care aveau destinația de locuință de agrement și, respectiv, de cult religios, s-a

arătat că devin aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 10/2001, coroborate

de art. 6 lit. a) din Normele metodologice, potrivit cărora fac obiectul legii imobilele

construcții, având destinația de locuință, fără a se face restrângerea aplicării

acestor norme la imobilele situate în intravilanul localităților, determinant în

aplicarea legii fiind destinația construcțiilor de pe terenul respectiv și nu situarea

imobilului în intravilan sau extravilan.

Se arată că, prevederile

art. 8 din Legea nr. 10/2001 se referă strict și limitativ la terenurile fără construcții,

cu destinație agricolă sau forestieră, având în vedere că, până la intrarea în vigoare

a Legii nr. 247/2005, în baza legilor fondului funciar nu s-au restituit sau despăgubit

eventualele supraedificate ce s-ar fi aflat pe aceste terenuri, chiar dacă au avut

destinația de locuințe, conace, etc. și că s-a reținut greșit că reclamanta ar fi

solicitat reconstituirea dreptului de proprietate exclusivă asupra terenului în

baza legilor fondului funciare.

De asemenea, s-a arătat

că greșit instanțele de fond și apel au reținut că nu poate fi restituită în natură

imobilul-construcție, întrucât, în sensul art. 19 din Legea nr. 10/2001, ar fi vorba

de o construcție nouă.

Or, din probele administrate,

rezultă că, în urma strămutării, casa în litigiu nu și-a sporit suprafața desfășurată,

conform art. 19 din lege, iar aceasta are toate dotările de confort pe care le avea

și după strămutare.

S-a concluzionat, că lucrările

efectuate de pârâtă pe parcursul celor 50 de ani de când are în proprietate imobilul

nu sunt de natură a încadra imobilul respectiv în prevederile art. 19 din lege,

determinant pentru aceasta fiind sporirea suprafeței construite desfășurată cu minim

100%. În speță, această suprafață nu a sporit, astfel că se impune restituirea în

natură a întregului imobil potrivit art. 9 (1) coroborat cu art. 20 din Legea

nr. 10/2001, precum și ale principiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001.

S-a mai arătat, că greșit

s-a reținut că, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, pârâtele nu aveau calitate

procesuală, întrucât la data depunerii notificării acestea nu mai dețineau imobilul

în litigiu, terenul fiind predat de Ocolul Silvic S. către Hidrocentrala S., în

vederea realizării lacului de acumulare.

Imobilul în litigiu a

intrat în patrimoniul statului iar împrejurarea că, după preluare, a fost predat

de către pârâți, împreună cu terenul, prin transfer, către Hidrocentrala S. SA,

nu este de natură a excepta de la restituirea în natură, către reclamantă, a terenului

pe care a fost strămutată casa, deci un alt teren, având în vedere că restituirea

în natură pe vechiul amplasament nu mai este posibilă.

Examinând decizia în limita

criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole

și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar

nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.

Față de aceste dispoziții

legale, pentru ca terenul să facă obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta

trebuie să fie situat în intravilan atât la data preluării, cât și la data notificării,

sau ca regimul său juridic să nu fi fost reglementat de legile fondului funciar,

Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

În speță, terenul în litigiu

înscris în CF nr. C1 Cugir nr. top T2 pădure, în suprafață de 2,1904 ha ce a aparținut

autorilor reclamantei, pe care au fost edificate o casă de vacanță și o bisericuță

de cult ortodox, au fost preluate în mod abuziv de către stat, și, după preluare,

a fost predat către H. SA în vederea realizării lacului de acumulare Oașa.

Terenul în litigiu nu

intră sub incidența Legii nr. 10/2001, întrucât acesta a făcut obiectul legilor

fondului funciar; fiindu-i aprobată contestatoarei cererea nr. DD/2005, depusă în

baza Legii nr. 247/2005, și aprobându-i-se suprafața de 2,19 ha teren cu vegetație

forestieră, urmând ca aceasta să fie pusă în posesie, potrivit hotărârii nr. 2244/2006

emisă de Comisia județeană de fond funciar Alba, pe de o parte, iar, pe de altă

parte, și pentru că terenul în litigiu a fost situat în extravilan atât la momentul

preluării abuzive, cât și la data notificării.

Prin urmare, față de considerentele

expuse, se constată că, în speță, sunt îndeplinite cerințele ambelor ipoteze reglementate

de art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că la data preluării, cât și la data

notificării terenul se afla în extravilan, iar, pe de altă parte, acesta a făcut

obiectul legilor fondului funciar, astfel că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Constatând că regimul juridic al terenului în litigiu nu intră sub incidența Legii

nr. 10/2001, celelalte distincții făcute de către recurenta-reclamantă nu au nicio

relevanță juridică cu privire la incidența art. 8 alin. (1) din lege.

În ceea ce privește critica

formulată de recurenta-reclamantă, potrivit căreia lucrările efectuate de pârâtă

de-a lungul timpului la construcția în litigiu nu sunt de natură a încadra imobilul

în prevederile art. 19 din lege, este nefondată.

Astfel, potrivit art.

19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în situația imobilelor-construcții care fac

obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și

cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială,

noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial

și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă, sau după caz,

propun măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent

vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către

entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv”.

Acest text de lege are

în vedere imobilele preluate abuziv de la foști proprietari, care existau la data

formulării notificării, însă, în speță, imobilul preluat de stat de la autorii reclamantei

a fost demontat și mutat pe alt amplasament, iar refacerea pe noul amplasament s-a

făcut prin respectarea elementelor inițiale, respectiv, compartimentări, fațade,

volume, rezultând însă o construcție nouă pe fundație de beton, cu instalații electrice,

apă, sanitare,telefon și finisaje interioare, conform concluziilor raportului de

expertiză întocmit în cauză.

Prin urmare, în mod legal,

instanțele de fond și apel nu au dispus restituirea în natură a imobilului-construcție,

potrivit art. 9 alin. (1) coroborat cu art. 20 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește critica

recurentei-reclamante potrivit căreia, în măsura în care terenul preluat de la autorii

săi a fost predat, prin transfer, către Hidrocentrala S. SA, nu este de natură a

excepta de la restituire către aceasta a terenului pe care este amplasată construcția,

se constată că este nefondată.

Măsurile reparatorii prevăzute

la art. 1 alin. (2) din lege vor consta și în compensarea cu alte bunuri sau servicii

oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001.

În speță, recurenta-reclamantă

solicită acordarea în compensare, a terenului aferent construcției, însă nu s-a

făcut dovada, în sensul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, că acesta este disponibil

și poate fi acordat în compensare în temeiul acestui act normativ.

Față de considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de reclamanta P.D.M.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta P.D.M.V. împotriva deciziei nr. 125/A din 26 iunie 2009 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie

2010.