ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3629/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 3161/107/2006 la Tribunalul Alba, contestatoarea P.D.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Regia Națională a Pădurilor Romsilva și Direcția Silvică A.I., să se constate că imobilul înscris în CF nr. C1 Cugir, nr. top. T1 în suprafață de 2,1904 ha pădure, proprietatea bunicilor petentei pe linie paternă, a fost construită o casă de locuit și o bisericuță de cult ortodox, din material lemnos și neevidențiate în cartea funciară; că imobilul sus-menționat a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil; că imobilul teren împădurit și construcțiile având destinația de locuință și cult religios ortodox, potrivit cu afectațiunea lor, constituie un tot unitar și fac obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001; să se anuleze decizia nr. 7994 din 9 octombrie 2006 emisă de Directorul Direcției Silvice A.I.

și să fie obligat acesta la emiterea unei decizii de restituire în natură a casei de vacanță ce a aparținut bunicilor contestatoarei aflată în patrimoniul și folosința Direcției Silvice A.I., ca sediu de brigadă silvică, precum și a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 2,1904 ha. De asemenea, s-a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în măsura în care se opun admiterii contestației. În motivarea contestației, s-a susținut că imobilul în litigiu a aparținut bunicilor contestatoarei, defuncții P.I. și P.M.M. (născută H.), fiind compus din teren împădurit, casă de locuit și bisericuță de lemn. După 6 martie 1945, imobilul a fost preluat abuziv de Statul Român, fără niciun titlu, bunicii contestatoarei figurând și în prezent ca proprietari tabulari.

Cu ocazia construirii lacului de acumulare pentru hidrocentrala de pe râul Sebeș, atât casa, cât și bisericuța, au fost demontate și reconstruite pe alte amplasamente aflate în folosința organelor silvice. În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005. Prin sentința civilă nr. 1403 din 22 octombrie 2008, Tribunalul Alba a admis în parte contestația; a constatat că terenul înscris în CF nr. C1 Cugir, nr. top. T2 pădure, în „Giurgiu", în suprafață de 2,1904 ha a fost edificată o casă de vacanță și o bisericuță de cult ortodox, care au fost preluate în mod abuziv de stat; că petenta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru edificatul - casă de vacanță demolat de pe terenul înscris în CF nr. C1 Cugir și strămutat pe imobilul înscris în CF C3 Cugir nr. top.

T3. S-a anulat în parte decizia nr. 7994 din 9 octombrie 2006 emisă de directorul Direcției Silvice A.I. fiind obligate intimatele la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, conform art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 pentru edificatul - casă de vacanță - situat pe imobilul înscris în CF C3 Cugir nr. top. T3. A fost respinsă în rest contestația, iar intimatele au fost obligate la 2268 RON cheltuieli de judecată în favoarea contestatoarei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că terenul în litigiu se află în extravilan, a fost solicitat și reconstituit contestatoarei în baza Legii nr. 1/2000, astfel că nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește modalitatea de restituire a construcției strămutate, s-a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură datorită faptului că edificatul a fost strămutat pe un alt amplasament decât cel proprietatea antecesorilor săi, iar în urma reconstruirii a rezultat o construcție nouă pe fundație de beton, cu instalații electrice, sanitare, telefon și finisaje interioare, conform concluziilor raportului de expertiză în construcții. Prin decizia civilă nr. 125/A/2009 din 26 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamanta P.M.V., constatând că terenul în suprafață de 2,1904 ha a trecut proprietatea statului, fiind apoi preluat de H. SA în vederea realizării lacului de acumulare Oașa, astfel că intimații nu au calitate de unitate deținătoare, conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Critica formulată sub acest aspect de contestatoare este nefondată, dar și lipsită de interes, în contextul în care terenul nu poate forma obiect al Legii nr. 10/2001. Cu privire la această din urmă chestiune, s-a reținut că din adresa din 08 aprilie 2009 emisă de Comisia locală Șugag pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, rezultă că cererea nr. CC/2005 depusă de contestatoare în baza Legii nr. 247/2005 pentru retrocedarea terenului a fost deja soluționată prin hotărârea nr. 2244/2006 emisă de Comisia județeană de fond funciar Alba. Prin această hotărâre s-a aprobat, la poziția AA din anexa nr. 37 suprafața de 2,19 ha teren cu vegetație forestieră, urmând ca reclamanta să fie pusă în posesie cu această suprafață.

S-a concluzionat, că în aceste condiții, este inadmisibil a se solicita pentru același teren măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, iar toate criticile aduse primei instanțe cu referire la reținerea incidenței art. 8 din Legea nr. 10/2001 în cauză apar ca fiind nefondate și că, de vreme ce terenul în discuție nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, este inutilă analizarea susținerilor apelantei întemeiate pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 10/2001 și din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, dar și al celor bazate pe probele dosarului din care ar rezulta că acest teren nu avea destinația de exploatație forestieră.

Referitor la construcția preluată abuziv de către stat, s-a reținut că expertiza tehnică efectuată în fața instanței de fond, cât și depozițiile martorilor audiați în apel, relevă faptul că în urma strămutării construcția a avut nevoie de fundație și acoperiș noi dar și de alte lucrări de amenajare, nemaifiind aceeași cu cea de dinainte de strămutare, pe de o parte, iar, pe de altă parte, cabana, a cărei restituire în natură se solicită, se află pe un teren care nu a aparținut antecesorilor reclamantei și asupra căruia aceasta nu justifică nici un drept, în contextul în care pentru terenul preluat abuziv a beneficiat deja de măsuri reparatorii conform Legilor fondului funciar. S-a mai reținut, că nu se poate crea un drept de folosință asupra terenului de sub construcție, Legea nr. 10/2001 neavând prevederi în acest sens, iar atribuirea construcției fără teren este practic imposibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.D.M.V., indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat următoarele: Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului ca un tot unitar, astfel că acesta are un regim juridic unic, cu atât mai mult cu cât terenul și edificatele aparțineau aceluiași proprietar. În ceea ce privește supraedificatele, care aveau destinația de locuință de agrement și, respectiv, de cult religios, s-a arătat că devin aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 10/2001, coroborate de art. 6 lit. a) din Normele metodologice, potrivit cărora fac obiectul legii imobilele construcții, având destinația de locuință, fără a se face restrângerea aplicării acestor norme la imobilele situate în intravilanul localităților, determinant în aplicarea legii fiind destinația construcțiilor de pe terenul respectiv și nu situarea imobilului în intravilan sau extravilan.

Se arată că, prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 se referă strict și limitativ la terenurile fără construcții, cu destinație agricolă sau forestieră, având în vedere că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, în baza legilor fondului funciar nu s-au restituit sau despăgubit eventualele supraedificate ce s-ar fi aflat pe aceste terenuri, chiar dacă au avut destinația de locuințe, conace, etc. și că s-a reținut greșit că reclamanta ar fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate exclusivă asupra terenului în baza legilor fondului funciare. De asemenea, s-a arătat că greșit instanțele de fond și apel au reținut că nu poate fi restituită în natură imobilul-construcție, întrucât, în sensul art. 19 din Legea nr. 10/2001, ar fi vorba de o construcție nouă.

Or, din probele administrate, rezultă că, în urma strămutării, casa în litigiu nu și-a sporit suprafața desfășurată, conform art. 19 din lege, iar aceasta are toate dotările de confort pe care le avea și după strămutare. S-a concluzionat, că lucrările efectuate de pârâtă pe parcursul celor 50 de ani de când are în proprietate imobilul nu sunt de natură a încadra imobilul respectiv în prevederile art. 19 din lege, determinant pentru aceasta fiind sporirea suprafeței construite desfășurată cu minim 100%. În speță, această suprafață nu a sporit, astfel că se impune restituirea în natură a întregului imobil potrivit art. 9 (1) coroborat cu art. 20 din Legea nr. 10/2001, precum și ale principiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

S-a mai arătat, că greșit s-a reținut că, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, pârâtele nu aveau calitate procesuală, întrucât la data depunerii notificării acestea nu mai dețineau imobilul în litigiu, terenul fiind predat de Ocolul Silvic S. către Hidrocentrala S., în vederea realizării lacului de acumulare. Imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul statului iar împrejurarea că, după preluare, a fost predat de către pârâți, împreună cu terenul, prin transfer, către Hidrocentrala S. SA, nu este de natură a excepta de la restituirea în natură, către reclamantă, a terenului pe care a fost strămutată casa, deci un alt teren, având în vedere că restituirea în natură pe vechiul amplasament nu mai este posibilă.

Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.

Față de aceste dispoziții legale, pentru ca terenul să facă obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta trebuie să fie situat în intravilan atât la data preluării, cât și la data notificării, sau ca regimul său juridic să nu fi fost reglementat de legile fondului funciar, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare. În speță, terenul în litigiu înscris în CF nr. C1 Cugir nr. top T2 pădure, în suprafață de 2,1904 ha ce a aparținut autorilor reclamantei, pe care au fost edificate o casă de vacanță și o bisericuță de cult ortodox, au fost preluate în mod abuziv de către stat, și, după preluare, a fost predat către H. SA în vederea realizării lacului de acumulare Oașa.

Terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, întrucât acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar; fiindu-i aprobată contestatoarei cererea nr. DD/2005, depusă în baza Legii nr. 247/2005, și aprobându-i-se suprafața de 2,19 ha teren cu vegetație forestieră, urmând ca aceasta să fie pusă în posesie, potrivit hotărârii nr. 2244/2006 emisă de Comisia județeană de fond funciar Alba, pe de o parte, iar, pe de altă parte, și pentru că terenul în litigiu a fost situat în extravilan atât la momentul preluării abuzive, cât și la data notificării. Prin urmare, față de considerentele expuse, se constată că, în speță, sunt îndeplinite cerințele ambelor ipoteze reglementate de art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că la data preluării, cât și la data notificării terenul se afla în extravilan, iar, pe de altă parte, acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar, astfel că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Constatând că regimul juridic al terenului în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, celelalte distincții făcute de către recurenta-reclamantă nu au nicio relevanță juridică cu privire la incidența art. 8 alin. (1) din lege. În ceea ce privește critica formulată de recurenta-reclamantă, potrivit căreia lucrările efectuate de pârâtă de-a lungul timpului la construcția în litigiu nu sunt de natură a încadra imobilul în prevederile art. 19 din lege, este nefondată. Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă, sau după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”. Acest text de lege are în vedere imobilele preluate abuziv de la foști proprietari, care existau la data formulării notificării, însă, în speță, imobilul preluat de stat de la autorii reclamantei a fost demontat și mutat pe alt amplasament, iar refacerea pe noul amplasament s-a făcut prin respectarea elementelor inițiale, respectiv, compartimentări, fațade, volume, rezultând însă o construcție nouă pe fundație de beton, cu instalații electrice, apă, sanitare,telefon și finisaje interioare, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză.

Prin urmare, în mod legal, instanțele de fond și apel nu au dispus restituirea în natură a imobilului-construcție, potrivit art. 9 alin. (1) coroborat cu art. 20 din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește critica recurentei-reclamante potrivit căreia, în măsura în care terenul preluat de la autorii săi a fost predat, prin transfer, către Hidrocentrala S. SA, nu este de natură a excepta de la restituire către aceasta a terenului pe care este amplasată construcția, se constată că este nefondată. Măsurile reparatorii prevăzute la art. 1 alin. (2) din lege vor consta și în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În speță, recurenta-reclamantă solicită acordarea în compensare, a terenului aferent construcției, însă nu s-a făcut dovada, în sensul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, că acesta este disponibil și poate fi acordat în compensare în temeiul acestui act normativ. Față de considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta P.D.M.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta P.D.M.V. împotriva deciziei nr. 125/A din 26 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.