ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2653/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea pentru acordare de

măsuri reparatorii prin echivalent, reclamanta D.S., în calitate de

moștenitoare a defunctului T.T. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA,

București pentru a se stabili că antecesorului său, defunct, i-a fost preluat

în mod abuziv și fără titlu valabil terenul înscris în C.F. Sohodol sub nr.

ord. A + 1, nr. top. 9247/2/2 și top. 9248/2/2 în suprafață reală de 1760 mp

teren ce a făcut parte inițial din C.F. Sohodol din corpul de avere A + 1 cu

nr. top. 9247 și top 9248 și pentru a se constata că este persoană îndreptățită

la despăgubiri în valoare de 183.624 RON acordate în condițiile reglementărilor

speciale prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În motivarea acțiunii se susține că

este moștenitoarea defunctului T.T. în calitate de strănepoată, conform

certificatului de moștenitor nr. 75 din 2 august 2005 eliberat de Biroul

Notarului Public B.I., iar terenul în litigiu a aparținut defunctului, fiind

ulterior preluat abuziv de Statul Român și deținut în final ca proprietar de

către pârâtă.

În apărarea sa, pârâta a invocat

excepția de necompetență materială, excepție admisă prin sentința civilă nr.

1544 din 9 noiembrie 2005 a Tribunalului Alba care, făcând aplicarea art. 24 alin.

(8) din Legea nr. 10/2001, în raport de care competent este tribunalul în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, a dispus declinarea

cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sentința, însă, a fost casată prin

decizia civilă nr. 154 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă, ca urmare a admiterii recursului reclamantei și s-a trimis cauza

Tribunalului Alba pentru continuarea judecății fondului cauzei. În acest sens

s-a reținut că nu este vorba de o contestație la decizia sau dispoziția deținătorului

pentru a fi aplicabile prevederile art. 24 (3/1) din Legea nr. 10/2001, articol

introdus prin Legea nr. 247/2005, ci s-a interpretat greșit obiectul cererii,

astfel că în final instanța de recurs a făcut aplicarea art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Instanța de trimitere, respectiv

Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința civilă nr. 367 din 19 aprilie

2006, a admis acțiunea și după ce a constatat că antecesorului reclamantei i-a

fost preluat abuziv terenul în suprafață de 1760 mp, iar reclamanta are

calitate de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, s-a dispus

retrocedarea imobilului către reclamantă prin măsuri reparatorii, despăgubiri,

conform procedurii prevăzute de Capitol VII din Legea nr. 247/2005 precum și

obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Soluția evidențiată mai sus a fost

păstrată de către Curtea de Apel Alba Iulia care, prin decizia nr. 323/A din 6 noiembrie

2006, a respins apelul declarat de pârâta SC P. SA.

În motivarea hotărârii sale, curtea

de apel, față de criticile privind excepțiile referitoare la competență și

autoritatea de lucru judecat, le-a respins.

Astfel, pornind de la faptul că în

sensul dispozițiilor art. 313 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare,

hotărârile instanței de recurs asupra problemelor dezlegate sunt obligatorii

pentru judecătorii fondului, s-a avut în vedere că în speță sentința apelată

s-a pronunțat urmare a casării de către instanța de recurs a hotărârii fondului

prin care s-a admis excepția necompetenței teritoriale.

În privința excepției autorității de

lucru judecat și aplicabilității art. 47 din Legea nr. 10/2001, s-a considerat

de către aceeași instanță de apel că asemenea apărări invocate drept critici nu

pot fi primite; aceasta pentru că ținând cont și de dispozițiile art. 1201 C.

civ. era necesar ca prima hotărâre, rămasă definitivă, să fi rezolvat în fond

procesul dintre părți. Or, în speță, sentința civilă nr. 105/2005 a

Tribunalului București, prin care s-a respins acțiunea reclamantei, indică

drept motiv faptul că nu s-a făcut dovada calității de moștenitoare a

reclamantei ca succesoare a defunctului T.T. Astfel, în contextul prezentat,

s-a apreciat că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului notificării și nici

nu a analizat dacă terenul a fost preluat de stat în mod abuziv.

Referitor la celelalte aspecte

invocate drept critici, curtea de apel le-a respins, constatând că instanța de

fond a reținut o corectă situație de fapt în raport de care a dispus.

Împotriva susmenționatei decizii a

instanței de apel, a declarat recurs SC P. SA care, printre alte critici,

invocă în temeiul pct. 3 al art. 304 C. proc. civ. încălcarea competenței altei

instanțe, neținându-se cont de dispozițiile imperative ale art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora decizia, sau după caz, dispoziția

motivată de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură poate

fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare.

Or, se precizează de către recurentă

că, în calitate de unitate deținătoare, sediul său se află în București, așa

încât competent să soluționeze cauza este Tribunalul București.

Deliberând asupra recursului formulat

în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și în care se invocă drept critică,

greșita soluționare a excepției privind competența teritorială, Înalta Curte

consideră întemeiată cererea recurentei.

Potrivit normelor imperative ale

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 actualizată, invocate în recurs,

persoana care se pretinde îndreptățită, și contestă soluția adoptată de către unitatea

deținătoare, se poate adresa secției civile a tribunalului în raza căruia se

află sediul acesteia.

Or, în speță P.A. neavând

personalitate juridică, ea este reprezentată de SC P. SA, pârâta în cauză, cu

sediul în București, unitate ce poate sta procesual în justiție, ca parte ce se

legitimează în cauză și care este reprezentanta legală a deținătorului în zonă.

De aceea, se va admite recursul în

considerația dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și se va dispune casarea

ambelor hotărâri date în cauză cu încălcarea competenței teritoriale, urmând a

o menține pe cea declinatorie ce a stabilit, conform legii, competența în

favoarea Tribunalului Municipiului București, în raza căruia se află sediul

pârâtei, ca unitate deținătoare.

Instanța de trimitere în favoarea

căreia s-a declinat cauza, conform sentinței nr. 1544/2005 a Tribunalului Alba,

va avea în vedere și celelalte apărări susținute prin celelalte critici din

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

SC P. SA împotriva deciziei nr. 323 A din 6 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Alba Iulia.

Casează atât decizia atacată cât și

sentința civilă nr. 367 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Alba și deciziei nr.

157 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia.

Menține sentința civilă nr. 1544 din

9 noiembrie 2005 a Tribunalului Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 martie 2007

.