ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 72/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 februarie 2005, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, cerere formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și SC A. SA, s-a solicitat anularea deciziei din 7 ianuarie 2005 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și, pe cale de consecință, obligarea acesteia să-i restituie în natură reclamantului terenul notificat, precum și obligarea pârâtei SC A. SA să-i recunoască dreptul de proprietate și să-i predea imobilul, iar în caz contrar să se dispună executarea silită a acesteia pentru predarea imobilului.

Reclamantul a arătat că este moștenitorului defunctului B.P., decedat în 1990, în calitate de fiu, conform certificatului de moștenitor din 04 decembrie 2003 emis de Biroul Notarului Public T.E., defunctul fiind proprietarul terenurilor înscrise în CF Alba Iulia, în suprafață de 174 mp, în CF Alba Iulia, în suprafață de 137 mp și în CF Alba Iulia, în suprafață de 160 mp. Reclamantul a mai arătat că a formulat notificări pentru a i se restitui terenul în cauză, atât la Prefectura Alba, cât și la ambele pârâte, însă, prin decizia contestată, notificarea a fost respinsă cu motivarea că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate, cu toate că, din înscrisurile depuse, respectiv, expertiza tehnică întocmită de proiectantul P.D.

și adeverința din 13 mai 1996, ca și extrasul de carte funciară, a rezultat în mod clar că antecesorul său, B.P., a fost proprietar. Reclamantul a mai învederat și faptul că terenul se află în posesia pârâtei SC A. SA și nu este afectat de construcții. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1039 din 28 septembrie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei SC A. SA; a respins contestația formulată de contestatorul B.M. în contradictoriu cu intimata SC A. SA, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă; a respins contestația formulată de contestatorul B.M.

în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca neîntemeiată; a luat act că intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată. Prima instanță a reținut că decizia contestată a fost emisă în faza necontencioasă de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel încât aceasta din urmă are calitate procesuală pasivă. Faptul că imobilul care face obiectul litigiului este evidențiat în patrimoniul SC A. SA a fost apreciat de prima instanță ca nerelevant, aceasta din urma neputând fi parte în procedura contencioasă în fața instanței de judecata, atât timp cât nu a fost parte în procedura necdntencioasa finalizată cu emiterea deciziei contestate.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin înscrisurile depuse în vederea soluționării notificării, contestatorul B.M. a făcut intr-adevăr dovada că este moștenitorul lui B.P., în calitate de descendent, conform certificatului de naștere din 16 decembrie 1948 emis de Primăria Municipiului Alba lulia și certificatului de moștenitor din 04 decembrie 2002 eliberat de Biroul Notarului Public T.E. din Alba lulia, însă a apreciat că acesta nu a făcut și dovada faptului că autorul său a fost proprietarul terenului solicitat în cauză. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul B.M., solicitând casarea acesteia în baza art 304 alin. (8) și (9) C. proc. civ., iar în urma rejudecării cauzei, să se admită acțiunea așa cum a fost formulată.

Prin încheierea din data de 11 aprilie 2006 Curtea de Apel București a calificat calea de atac declarată în cauză ca fiind apel. Prin decizia nr. 33 A din 31 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte contestația formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a anulat decizia din 07 ianuarie 2005 a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a obligat-o pe această pârâtă să emită în favoarea reclamantului o decizie prin care că propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 46/75 din imobilul-teren în suprafață de 50 mp., situat în Alba lulia, județul Alba, înscris în CF Alba, în condițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că Legea nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, întrucât rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în fața persoanei juridice notificate, ceea ce ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Din certificatul de calitate de moștenitor din 7 aprilie 2006 emis de Biroul Notarului Public T.E. de pe urma defuncților C.V. (decedată în anul 1962), C.D. (decedat în anul 1964), B.C. (decedată în anul 1966) și B.P., act depus de apelant în cursul judecării apelului și care atestă transmiterea succesivă a drepturilor succesorale de la C.(C.)D.

și C.V. la apelantul-reclamant în speță (acesta fiind nepol al celor doi), instanța de apel a reținut ca fiind întemeiate susținerile apelantului-reclamant referitoare la calitatea sa de moștenitor legal al celor doi titulari ai dreptului de proprietate, înscriși ca atare în cartea funciară. În ceea ce privește drepturile ce ar reveni celui de-al treilea coproprietar tabular, C.L., Curtea a reținut că apelantul a promovat o acțiune de declarare judecătorească a morții acesteia - în raport de care s-a luat și măsura suspendării judecății prezentei cauze, conform art. 244 C. proc. civ. - acțiune ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 3021 din 4 iunie 2010 a Judecătoriei Alba Iulia, hotărâre rămasă irevocabilă prin respingerea căilor de atac.

Prin această sentință cererea reclamantului a fost respinsă, reținându-se că „nu s-a dovedit decesul numitei C.L. în condițiile stipulate de art. 16 alin. (3) din Decretul lege nr. 31/1954" și că reclamantul „nu a îndeplinit procedura prealabilă reglementată de art. 16 alin. (2) din același act normativ". Față de această situație Curtea a constatat că nici în această fază procesuală apelantul-reclamant nu a dovedit calitatea sa de moștenitor al numitei C.L., astfel cum pretinde prin cererea de apel. Curtea a avut în vedere, în consecință, în stabilirea calității de persoană îndreptățită la restituirea a apelantului reclamant și cotele indivize deținute de cei doi autori ai săi C.D. și C.V., conform mențiunilor cărții funciare, cote care însumate reprezintă 46/75 din dreptul pretins.

În privința întinderii dreptului la restituire, Curtea a reținut, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, că tribunalul a apreciat corect împrejurarea că terenul la care face referire adresa din 13 mai 1996 eliberată de SC F.A.I. SA, adresă invocată și de apelant prin motivele de apel, este un imobil distinct de cel revendicat în cadrul prezentei proceduri, fiind expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 71/1981. Curtea a avut în vedere mențiunile din tabelul deținătorilor terenurilor din Alba Iulia propuse pentru expropriere unde este înscris B.P. ca deținător faptic, iar C.(C.)D., C.L. și C.V. ca deținători conform cărții funciare, fiind propusă pentru expropriere o suprafață de 50 mp din terenul situat în Alba Iulia, județul Alba, înscris în CF Alba.

Aceste mențiuni referitoare la întinderea terenului cu acest nr. top care a fost afectat de expropriere în anul 1979 se regăsesc și în actul aflat la dosar fond, reprezentând o filă din anexa decretului de expropriere. Același tabel a fost luat în considerare și la întocmirea raportului de expertiza tehnică întocmit de proiectant P.D. (depus la dosar fond). Pe de altă parte, cum corect a reținut și prima instanță, procesul-verbal din 9 noiembrie 1979 întocmit de Consiliul Popular al Județului Alba - Comisia Județeană de Evaluare cu ocazia evaluării imobilelor preluate prin Decretul nr. 301/1979 este lipsit de relevanță sub aspect probator, întrucât cuprinde mențiuni privitoare la un alt imobil decât cel în litigiu.

Prin urmare, văzând mențiunile actului de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, în lipsa altor dovezi care erau în sarcina apelantului-reclamant, Curtea a reținut trecerea în proprietatea statului prin exproprierea autorilor reclamantului în perioada regimului politic comunist a unei suprafețe de 50 mp din terenul situat în Alba Iulia, județul Alba, înscris în CF Alba, teren pentru care reclamantul a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, Curtea a reținut calitatea apelantului-reclamant de persoană îndreptățită la restituire conform legii speciale de reparație, în limita dreptului său de proprietate, dobândit pe cale succesorală, potrivit celor arătate mai sus.

În aplicarea prevederilor art. 1, art. 10 alin. (1) și 10 și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, Curtea a avut în vedere că terenul a cărui restituire se solicită se află în incinta SC A. SA și că, în această situație, apelantul-reclamant este îndreptățit doar la măsuri reparatorii prin echivalent, ce urmează a fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Titlul VII (art. 16 și următoarele) al Legii nr. 247/2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului având obligația de a emite o altă decizie de propunere a acestor măsuri în favoarea reclamantului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., reclamantul și pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. În susținerea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat că decizia instanței de apel este neîntemeiată, deoarece se impunea restituirea terenului în natură, în condițiile în care acesta este liber de construcții. Recurentul mai arată că „suprafața reconstituită nu este doar de 50 mp, este mult mai mare iar și sub acest aspect hotărârea nu este temeinică". Recurentul solicită instanței de recurs să observe că acesta este moștenitorul numiților C.(C.)D., C.L. și C.V., iar B.C. este fiica proprietarilor de carte funciară C.(C.)D. și C.V.. Mai arată recurentul că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, ceea ce justifică restituirea lui în natură.

Recurenta pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, susținând că instanța trebuia să aibă în vedere doar actele doveditoare depuse până la momentul soluționării notificării, că reclamantul nu a depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate și nici acte care să dovedească faptul că are calitatea de moștenitor al foștilor proprietari. Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește recursul reclamantului B.M., acesta urmează a fi constatat nul, în raport de împrejurarea că aspectele invocate în susținerea recursului nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora respectă exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 din cod. Or, în speță, recurentul, deși a precizat formal că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct 8 și 9 C. proc. civ., criticile formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textele de lege menționate, recurentul nesusținând în vreun fel nelegalitatea soluției din apel.

Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegai raționamentul instanței de apel, cu referire în principal la întinderea dreptului la restituire și forma de reparație. Se constată astfel că pe calea recursului declarat nu sunt aduse dezbaterii critici vizând legalitatea deciziei din apel, recurentul mărginindu-se doar a considera ca netemeinică soluția, fără însă a arăta în ce mod raționamentul instanței de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

În ceea ce privește recursul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prima critică este nefondată, deoarece împrejurarea că instanța a ținut seama de actele completatoare depuse în cursul judecății nu reprezintă un motiv care să atragă nelegalitatea deciziei recurate. Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării. Momentul soluționării notificării este, de regulă, data finalizării procedurii administrative prealabile, prin emiterea dispoziției de admitere sau respingere a cererii de acordare a măsurilor reparatorii. În cazul în care dispoziția este atacată în instanță, momentul soluționării notificării se prorogă până la pronunțarea hotărârii judecătorești, prin care se stabilește dacă persoana care a formulat notificarea este sau nu îndreptățită la măsuri reparatorii.

Nu numai că legea nu interzice administrarea de noi probe în faza procedurii judiciare, dar posibilitatea părților de a propune și administra probe în vederea dovedirii drepturilor și intereselor afirmate în fața instanței se circumscrie dreptului la apărare și dreptului de acces la justiție, drepturi care nu pot fi îngrădite. Evident că probele administrate, dacă sunt pertinente, utile și concludente, trebuie valorificate în cadrul hotărârii pronunțate. În caz contrar, dacă instanța ar refuza să țină seama de ele, sub pretextul că nu au fost depuse în procedura administrativă prealabilă, activitatea judiciară ar deveni formală și iluzorie.

În ceea ce privește criticile invocate în recurs de către aceeași recurentă, referitoare la lipsa actelor doveditoare cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului și lipsa dovezii calității de moștenitor, Înalta Curte constată că acestea sunt circumscrise primului motiv, recurenta făcând referire la lipsa acestor dovezi în faza administrativă prealabilă, ceea ce ar justifica, în opinia sa, măsura de respingere a notificării dispusă prin decizia nr. 14/2005. Or, așa cum s-a reținut mai sus, dovedirea calității de persoană îndreptățită la restituire se face inclusiv prin probele administrate în fața instanței învestite cu soluționarea contestației împotriva deciziei de respingere a notificării, iar în speță, instanța de apel, analizând aceste probe, a reținut că reclamantul și-a dovedit în parte susținerile.

Având în vedere că recurenta pârâtă nu formulează critici relative la modul de interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel la situația de fapt reținută pe baza probelor administrate în faza jurisdicțională a soluționării notificării (probe prin care s-a dovedit că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru cota de 46/75 din suprafața de 50 mp teren), Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de această pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constantă nul recursul declarat de recurentul reclamant B.M. împotriva deciziei nr. 33A din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.