ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 72/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 72/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 25 februarie 2005, pe rolul Tribunalului București, secția

a IV-a civilă, cerere formulată de reclamantul B.M.

în contradictoriu cu pârâtele

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și SC A. SA, s-a solicitat

anularea deciziei din 7 ianuarie 2005 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului și, pe cale de consecință, obligarea acesteia să-i restituie

în natură reclamantului terenul notificat, precum și obligarea pârâtei SC A. SA

să-i recunoască dreptul de proprietate și să-i predea imobilul, iar în caz

contrar să se dispună executarea silită a acesteia pentru predarea imobilului.

Reclamantul a arătat că este

moștenitorului defunctului B.P., decedat în 1990, în calitate de fiu, conform

certificatului de moștenitor din 04 decembrie 2003 emis de Biroul Notarului

Public T.E., defunctul fiind proprietarul terenurilor înscrise în CF Alba

Iulia, în suprafață de 174 mp, în CF Alba Iulia, în suprafață de 137 mp și în

CF Alba Iulia, în suprafață de 160 mp.

Reclamantul a mai arătat că a formulat

notificări pentru a i se restitui terenul în cauză, atât la Prefectura Alba,

cât și la ambele pârâte, însă, prin decizia contestată, notificarea a fost

respinsă cu motivarea că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate, cu

toate că, din înscrisurile depuse, respectiv, expertiza tehnică întocmită de

proiectantul P.D. și adeverința din 13 mai 1996, ca și extrasul de carte

funciară, a rezultat în mod clar că antecesorul său, B.P., a fost proprietar.

Reclamantul a mai învederat și faptul

că terenul se află în posesia pârâtei SC A. SA și nu este afectat de

construcții.

În drept, au fost invocate prevederile

Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1039 din 28

septembrie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a intimatei SC A. SA; a respins contestația formulată de

contestatorul B.M. în contradictoriu cu intimata SC A. SA, ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă; a respins contestația

formulată de contestatorul B.M. în contradictoriu cu intimata Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, ca neîntemeiată; a luat act că

intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Prima instanță a reținut că decizia

contestată a fost emisă în faza necontencioasă de către Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, astfel încât aceasta din urmă are calitate

procesuală pasivă. Faptul că imobilul care face obiectul litigiului este

evidențiat în patrimoniul SC A. SA a fost apreciat de prima instanță ca nerelevant,

aceasta din urma neputând fi parte în procedura contencioasă în fața instanței

de judecata, atât timp cât nu a fost parte în procedura necdntencioasa

finalizată cu emiterea deciziei contestate.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut

că, prin înscrisurile depuse în vederea soluționării notificării, contestatorul

B.M. a făcut intr-adevăr dovada că este moștenitorul lui B.P., în calitate de

descendent, conform certificatului de naștere din 16 decembrie 1948 emis de

Primăria Municipiului Alba lulia și certificatului de moștenitor din 04

decembrie 2002 eliberat de Biroul Notarului Public T.E. din Alba lulia, însă a

apreciat că acesta nu a făcut și dovada faptului că autorul său a fost

proprietarul terenului solicitat în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs contestatorul B.M.,

solicitând

casarea acesteia în baza art 304 alin. (8) și (9) C. proc. civ., iar în urma

rejudecării cauzei, să se admită acțiunea așa cum a fost formulată.

Prin încheierea din data de

11 aprilie 2006 Curtea de Apel București

a calificat calea de atac declarată în cauză ca fiind apel.

Prin decizia nr. 33 A din 31 ianuarie 2012

Curtea de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și familie,

a admis apelul,

a schimbat

în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte contestația formulată de

reclamant în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, a anulat decizia din 07 ianuarie 2005 a Autorității pentru Valorificarea

Activelor Statului și a obligat-o pe această pârâtă să emită în favoarea reclamantului

o decizie prin care că propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru

cota de 46/75 din imobilul-teren în suprafață de 50 mp., situat în Alba lulia, județul

Alba, înscris în CF Alba, în condițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, menținând

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut că Legea nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în

etapa judiciară, întrucât rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor

administrate în fața persoanei juridice notificate, ceea ce ar fi contrar principiului

aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției.

Din certificatul de calitate de moștenitor

din 7 aprilie 2006 emis de Biroul Notarului Public T.E. de pe urma defuncților C.V.

(decedată în anul 1962), C.D. (decedat în anul 1964), B.C. (decedată în anul 1966)

și B.P., act depus de apelant în cursul judecării apelului și care atestă transmiterea

succesivă a drepturilor succesorale de la C.(C.)D. și C.V. la apelantul-reclamant

în speță (acesta fiind nepol al celor doi), instanța de apel a reținut ca fiind

întemeiate susținerile apelantului-reclamant referitoare la calitatea sa de moștenitor

legal al celor doi titulari ai dreptului de proprietate, înscriși ca atare în cartea

funciară.

În ceea ce privește drepturile ce ar reveni

celui de-al treilea coproprietar tabular, C.L., Curtea a reținut că apelantul a

promovat o acțiune de declarare judecătorească a morții acesteia - în raport de

care s-a luat și măsura suspendării judecății prezentei cauze, conform art. 244

C. proc. civ. - acțiune ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 3021 din

4 iunie 2010 a Judecătoriei Alba Iulia, hotărâre rămasă irevocabilă prin respingerea

căilor de atac. Prin această sentință cererea reclamantului a fost respinsă, reținându-se

că „nu s-a dovedit decesul numitei C.L. în condițiile stipulate de art. 16

alin. (3) din Decretul lege nr. 31/1954" și că reclamantul „nu a îndeplinit

procedura prealabilă reglementată de art. 16 alin. (2) din același act normativ".

Față de această situație Curtea a constatat

că nici în această fază procesuală apelantul-reclamant nu a dovedit calitatea sa

de moștenitor al numitei C.L., astfel cum pretinde prin cererea de apel.

Curtea a avut în vedere, în consecință,

în stabilirea calității de persoană îndreptățită la restituirea a apelantului reclamant

și cotele indivize deținute de cei doi autori ai săi C.D. și C.V., conform mențiunilor

cărții funciare, cote care însumate reprezintă 46/75 din dreptul pretins.

În privința întinderii dreptului la restituire,

Curtea a reținut, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, că tribunalul a apreciat

corect împrejurarea că terenul la care face referire adresa din 13 mai 1996 eliberată

de SC F.A.I. SA, adresă invocată și de apelant prin motivele de apel, este un imobil

distinct de cel revendicat în cadrul prezentei proceduri, fiind expropriat prin

Decretul Consiliului de Stat nr. 71/1981.

Curtea a avut în vedere mențiunile din

tabelul deținătorilor terenurilor din Alba Iulia propuse pentru expropriere unde

este înscris B.P. ca deținător faptic, iar C.(C.)D., C.L. și C.V. ca deținători

conform cărții funciare, fiind propusă pentru expropriere o suprafață de 50 mp din

terenul situat în Alba Iulia, județul Alba, înscris în CF Alba. Aceste mențiuni

referitoare la întinderea terenului cu acest nr. top care a fost afectat de expropriere

în anul 1979 se regăsesc și în actul aflat la dosar fond, reprezentând o filă din

anexa decretului de expropriere.

Același tabel a fost luat în considerare

și la întocmirea raportului de expertiza tehnică întocmit de proiectant P.D. (depus

la dosar fond).

Pe de altă parte, cum corect a reținut

și prima instanță, procesul-verbal din 9 noiembrie 1979 întocmit de Consiliul Popular

al Județului Alba - Comisia Județeană de Evaluare cu ocazia evaluării imobilelor

preluate prin Decretul nr. 301/1979 este lipsit de relevanță sub aspect probator,

întrucât cuprinde mențiuni privitoare la un alt imobil decât cel în litigiu.

Prin urmare, văzând mențiunile actului

de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, în lipsa altor dovezi

care erau în sarcina apelantului-reclamant, Curtea a reținut trecerea în proprietatea

statului prin exproprierea autorilor reclamantului în perioada regimului politic

comunist a unei suprafețe de 50 mp din terenul situat în Alba Iulia, județul Alba,

înscris în CF Alba, teren pentru care reclamantul a formulat notificare conform

Legii nr. 10/2001.

În aceste condiții, Curtea a reținut calitatea

apelantului-reclamant de persoană îndreptățită la restituire conform legii speciale

de reparație, în limita dreptului său de proprietate, dobândit pe cale succesorală,

potrivit celor arătate mai sus.

În aplicarea prevederilor art. 1, art.

10 alin. (1) și 10 și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, Curtea

a avut în vedere că terenul a cărui restituire se solicită se află în incinta SC

A. SA și că, în această situație, apelantul-reclamant este îndreptățit doar la măsuri

reparatorii prin echivalent, ce urmează a fi acordate în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv, respectiv Titlul VII (art. 16 și următoarele) al Legii nr. 247/2005,

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului având obligația de a emite o

altă decizie de propunere a acestor măsuri în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul și pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului.

În susținerea recursului, întemeiat pe

prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat că decizia

instanței de apel este neîntemeiată, deoarece se impunea restituirea terenului în

natură, în condițiile în care acesta este liber de construcții. Recurentul mai arată

că „suprafața reconstituită nu este doar de 50 mp, este mult mai mare iar și sub

acest aspect hotărârea nu este temeinică". Recurentul solicită instanței de

recurs să observe că acesta este moștenitorul numiților C.(C.)D., C.L. și C.V.,

iar B.C. este fiica proprietarilor de carte funciară C.(C.)D. și C.V.. Mai arată

recurentul că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, ceea ce justifică restituirea

lui în natură.

Recurenta pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ, susținând că instanța trebuia să aibă în vedere doar actele doveditoare depuse

până la momentul soluționării notificării, că reclamantul nu a depus acte doveditoare

ale dreptului de proprietate și nici acte care să dovedească faptul că are calitatea

de moștenitor al foștilor proprietari.

Analizând recursurile declarate în cauză,

Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește recursul reclamantului

B.M., acesta urmează a fi constatat nul, în raport de împrejurarea că aspectele

invocate în susținerea recursului nu reprezintă critici de nelegalitate care să

poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303

C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar

art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în

termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la

motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a

părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din

cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia,

în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat

la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a motivelor de recurs

nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora respectă exigențele

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unui

din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speță, recurentul, deși a precizat

formal că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct 8 și 9 C. proc.

civ., criticile formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute

de textele de lege menționate, recurentul nesusținând în vreun fel nelegalitatea

soluției din apel.

Eventualele critici susceptibile de încadrare

în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin

care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegai raționamentul

instanței de apel, cu referire în principal la întinderea dreptului la restituire

și forma de reparație.

Se constată astfel că pe calea recursului

declarat nu sunt aduse dezbaterii critici vizând legalitatea deciziei din apel,

recurentul mărginindu-se doar a considera ca netemeinică soluția, fără însă a arăta

în ce mod raționamentul instanței de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

Văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate

cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în

asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect

de nelegalitate a hotărârii atacate.

În ceea ce privește recursul pârâtei Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, prima critică este nefondată, deoarece

împrejurarea că instanța a ținut seama de actele completatoare depuse în cursul

judecății nu reprezintă un motiv care să atragă nelegalitatea deciziei recurate.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001,

republicată, actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Momentul soluționării notificării este, de regulă, data finalizării procedurii administrative

prealabile, prin emiterea dispoziției de admitere sau respingere a cererii de acordare

a măsurilor reparatorii.

În cazul în care dispoziția este atacată

în instanță, momentul soluționării notificării se prorogă până la pronunțarea hotărârii

judecătorești, prin care se stabilește dacă persoana care a formulat notificarea

este sau nu îndreptățită la măsuri reparatorii.

Nu numai că legea nu interzice administrarea

de noi probe în faza procedurii judiciare, dar posibilitatea părților de a propune

și administra probe în vederea dovedirii drepturilor și intereselor afirmate în

fața instanței se circumscrie dreptului la apărare și dreptului de acces la justiție,

drepturi care nu pot fi îngrădite.

Evident că probele administrate, dacă sunt

pertinente, utile și concludente, trebuie valorificate în cadrul hotărârii pronunțate.

În caz contrar, dacă instanța ar refuza să țină seama de ele, sub pretextul că nu

au fost depuse în procedura administrativă prealabilă, activitatea judiciară ar

deveni formală și iluzorie.

În ceea ce privește criticile invocate

în recurs de către aceeași recurentă, referitoare la lipsa actelor doveditoare cu

privire la dreptul de proprietate asupra imobilului și lipsa dovezii calității de

moștenitor, Înalta Curte constată că acestea sunt circumscrise primului motiv, recurenta

făcând referire la lipsa acestor dovezi în faza administrativă prealabilă, ceea

ce ar justifica, în opinia sa, măsura de respingere a notificării dispusă prin decizia

nr. 14/2005.

Or, așa cum s-a reținut mai sus, dovedirea

calității de persoană îndreptățită la restituire se face inclusiv prin probele administrate

în fața instanței învestite cu soluționarea contestației împotriva deciziei de respingere

a notificării, iar în speță, instanța de apel, analizând aceste probe, a reținut

că reclamantul și-a dovedit în parte susținerile.

Având în vedere că recurenta pârâtă nu

formulează critici relative la modul de interpretare și aplicare a legii de către

instanța de apel la situația de fapt reținută pe baza probelor administrate în faza

jurisdicțională a soluționării notificării (probe prin care s-a dovedit că reclamantul

este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru cota de 46/75 din suprafața de 50

mp teren), Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de această pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constantă nul recursul declarat de recurentul

reclamant B.M. împotriva deciziei nr. 33A din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.