Decizia nr. 72/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă la data de 09.12.2020, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D., obligarea acestora la plata de daune morale în cuantum de 400.000 RON reprezentând prejudiciului nepatrimonial cauzat prin abuzul de drept constând în întocmirea de acte juridice și promovarea de cereri și litigii cu rea credință împotriva reclamanților, pentru o perioadă de timp de peste 10 ani, cu scopul de a obține foloase și beneficii bănești necuvenite, în paguba reclamanților; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ. În drept au fost invocate dispozițiile art. 14, art. 15, art. 1353 C. civ., art. 12 C. proc. civ., art. 57 din Constituția României și temeiurile de drept la care s-a făcut trimitere în cuprinsul acțiunii. Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Alba Prin sentința nr. 1315/12.05.2021 (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 38/24.02.2022), Tribunalul Alba, secția I civilă a respins acțiunea; a obligat reclamanții la plata, în favoarea pârâților, a sumei de 24.340 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia Prin decizia nr. 1370/04.05.2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanților împotriva sentinței; a admis apelul reclamanților împotriva încheierii civile nr. 38/CC/F/24.02.2022; a schimbat în parte încheierea atacată doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la care vor fi obligați reclamanții, pe care îl stabilește, în condițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a reducerii, la suma de 4000 RON; a menținut în rest încheierea atacată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanții A., B.. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au arătat că, chiar dacă instanța de apel a enumerat, la nivel teoretic, în mod corect, temeiurile aplicabile, motivele reținute sunt complet străine de starea de fapt reală ce rezultă din dosarele nr. x/2009 și nr. y/2009, acvirate prezentului dosar abia în faza procesuală a apelului, hotărârea fiind doar aparent motivată, fără însă să răspundă în mod real și concret motivelor de critică, și fără să examineze problemele care i-au fost deduse spre analiză prin cererea de apel. Astfel, instanța de apel face referire la sesizarea instanțelor și exercitarea, de către pârâții Corodea, a căilor de atac cu privire la executarea antecontractului de vânzare cumpărare, când de fapt reclamanții Oancea sunt cei care au fost nevoiți să promoveze în fața ințanței de judecată o acțiune în prestație tabulară (dosar nr. x/2009) pentru a obține în final act apt de întabulare a terenului, pe fondul refuzului vânzătoarei E. de a respecta antecontractul de vânzare-cumpărare și înțelegerea privind prezentarea la Notarul Public în vederea întocmirii actului autentic de vânzare-cumpărare. La fel de străin de starea de fapt reală este și motivul reținut de instanța de apel că de fapt "însuși reclamantul prin acțiunile sale a alimentat conduita procesuală a pârâților" când de fapt, din istoricul litigios rezultă fără echivoc faptul că acțiunile întreprinse de reclamanții Oancea au fost provocate exclusiv de demersurile abuzive ale pârâților Corodea și au fost realizate doar cu scopul unic de a se apăra de aceste demersuri. De asemenea, instanța de apel invocă, printr-o interpretare pur subiectivă și personală, cu privire la perioada ulterioară încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, motivul comunicării defectuoase dintre părți, în condițiile în care în dosarul nr. x/2009 s-a stabilit definitiv că actul care produce efecte este antecontractul de vânzare-cumpărare și nu procura notarială (act simulat). În cea mai mare parte a motivării, instanța de apel analizează aspecte de fond din alte dosare, menționând în special dar și selectiv decizia nr. 2364/2018 și decizia nr. 1979/2019 ale instanței supreme, și decizia nr. 547/2016 a Curții de Apel Alba Iulia, insistând pe aspectele ce vizau plata sumei de 550.000 RON, transformând în mod nefondat această plată în sursa tuturor litigiilor. Instanța de apel nu a motivat și nu a răspuns în niciun fel criticilor aduse prin cererea de apel și nici nu a explicat de ce nu ar fi răsturnată prezumția de bună-credință a pârâților Corodea, raportat la ansamblul acțiunilor și demersurilor lipsite de moralitate și efectuate cu rea credință de pârâții Corodea, astfel cum au fost detaliate în cererea de chemare în judecată și cererea de apel, și anume: - Cunoscând că nu au niciun drept asupra terenului vândut de antecesoarea lor, după decesul acesteia, pârâții Corodea și-au însușit acțiunea și au continuat judecata în procesul demarat de E., constând în acțiunea în pretenții prin care li se solicita cumpărătorilor Oancea să restituie suma de 627,751,79 euro ce reprezenta prețul revânzării parcelei de teren de 2.685 mp, acțiune înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. x/2009, pe motivul dovedit neîntemeiat că A. ar fi fost un simplu împuternicit să vândă terenul, și nu chiar cumpărătorul acestuia; - În data de 16.06.2010, în timpul judecării dosarului nr. x/2009 - prestație tabulară, pârâții C. și D. s-au intabulat cu titlul de donație de la E., această donație fiind acceptată de cei doi chiar dacă aveau cunoștință că acest teren a fost vândut anterior de către antecesoarea lor E., fiind achitat și prețul acestuia, plus suma suplimentară de 550.000 RON, banii fiind ridicați de la bancă chiar de pârâta C. (fiind împuternicită în acest sens de către E.), care a fost chiar martora semnatară a antecontractului de vânzare-cumpărare a terenului, fiind astfel evidentă intenția de a-i păgubi pe cumpărătorii terenului - A. și B., prin păstrarea în proprietate atât a terenului cât și a sumelor de bani pe care reclamanții, în calitate de cumpărători, le-au achitat; - După soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2009 - prestație tabulară, și cu toate că pârâții C. și D. cunoșteau că terenul cu pricina era vândut de antecesoarea E., cu toate că au încasat și beneficiat de cea mai mare parte a sumelor de bani provenite din tranzacție, și în condițiile în care situația de fapt și de drept ce rezulta din antecontractul de vânzare a fost consfințită prin hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2009, aceștia au insistat cu rea credință în demersurile lor judiciare, au solicitat repunerea pe rol a dosarului nr. x/2009 (pretenții de 627.751,79 euro), și au exercitat toate căile de atac în cauză, pretinzând în continuare în mod nejustificat sumele de bani obținute în urma revânzării de către A. a parcelei de 2.685 mp, ignorând toate hotărârile judecătorești prin care era stabilit deja în mod definitiv că procura specială nr. 1737/2007 a reprezentat de fapt doar actul simulat/aparent, actul ce producea efecte juridice între părți fiind de fapt cel referitor la vânzarea terenului, întocmit în anul 2002. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că în mod simplist, instanța de apel s-a limitat să concluzioneze că "folosirea dreptului cu rea-credință trebuie serios argumentată și probată...ea nu poate fi dedusă din simpla soluționare defavorabilă a cererii", fără a menționa la care cerere se referă, și fără a corobora în mod corespunzător dispozițiile legale anterior enunțate prin raportare la situația de fapt și de drept expusă mai sus. De asemenea, instanța de apel a analizat atitudinea și acțiunile pârâților Corodea strict ca simple acte procesuale, dar fără a motiva în cele din urmă de ce a considerat că nu reprezintă un abuz de drept succesiunea demersurilor nejustificate și efectuate cu rea credință de pârâții Corodea, astfel cum au fost detaliate anterior: însușirea acțiunii și continuarea judecății în procesul demarat de E., acceptarea donației de către cei doi pârâți chiar dacă aveau cunoștință că acest teren a fost vândut anterior de către antecesoarea lor E., solicitarea de repunere pe rol a dosarului nr. x/2009 (pretenții de 627.751,79 euro), în condițiile în care era stabilit deja în mod definitiv prin hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr. x/2009, că procura specială nr. 1737/2007 a reprezentat de fapt doar actul simulat/aparent, fiind astfel validată de instanță vânzarea terenului prin antecontractul întocmit în anul 2002. Prin urmare, este evident că demersurile pârâților au fost făcute cu rea-credință, și cu intenția de a se îmbogăți fără justă cauză, producând, în același timp, o pagubă morală și materială reclamanților, fiind obligatorie angajarea răspunderii autorilor exercițiului abuziv față de cei vătămați.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimații-pârâți C., D. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea atacată îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar soluția pronunțată a fost rezultatul unei examinări globale și dialectice a stării de fapt, a mijloacelor de probă administrate în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente. Chiar dacă în considerentele hotărârii nu se regăsesc literal toate susținerile prin care, pe parcursul soluționării apelului, recurenții au încercat să dovedească temeinicia solicitărilor formulate, au fost expuse împrejurările de fapt și de drept care au format convingerea instanței, prin prezentarea raționamentului utilizat în examinarea fiecărui element care a făcut obiectul judecății. Contrar alegațiilor din cuprinsul căii de atac promovate, motivarea unei hotărâri însemnă, în sensul strict și primar al termenului, expunerea argumentelor care fundamentează soluția adoptată, fiind o chestiune de esență, nu de volum, iar simplul fapt că instanța de judecată a interpretat elementele bazei factuale într-o altă modalitate decât cea agreată de recurenți, nu echivalează cu o lipsă a motivării. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că nemulțumirea recurenților rezidă în aceea că instanța de apel nu și-a exercitat pe deplin prerogativele puterii de apreciere, prin aceea că a ignorat elementele esențiale ale speței, și anume: însușirea acțiunii demarate de către E.; acceptarea, de către intimați, la data de 16.10.2010, a donației făcută de către E.; repunerea pe rol a dosarului nr. x/2009 Contrar afirmațiilor recurenților, nu se poate susține că examenul judiciar prezintă carențe în ceea ce privește interpretarea și aplicarea textelor normative incidente. Astfel, decizia de a continua judecata în procesul promovat de antecesoarea intimaților nu poate fi calificată ca reprobabilă, în condițiile în care a fost adoptată subsecvent epuizării tuturor modalităților de soluționare pe cale amiabilă a situației conflictuale. Totodată, Curtea de Apel Alba Iulia reține, în mod judicios, că soluția de respingere a unei cereri de chemare în judecată nu înseamnă, eo ipso, că reclamantul a acționat abuziv, astfel încât să fie tras la răspundere pentru invocarea unor pretenții nejustificate. Folosirea dreptului cu rea-credință trebuie serios argumentată și probată, pentru ca o atare motivare să nu se constituie într-un impediment insurmontabil în exercitarea dreptului legal. Mai precis, se consideră că numai demersul judiciar declanșat cu rea-credință sau dintr-o eroare gravă ce o apropie de dol, cu intenția de a produce o pagubă, morală sau materială, poate constitui abuz de drept, iar recurenții nu au adus, pe parcursul cercetării judecătorești, nicio probă în acest sens. Independent de motivul care i-a determinat pe recurenți să procedeze la formularea acțiunii având ca obiect prestație tabulară, instanța de apel a ținut seamă de faptul că, în acest din urmă litigiu, intimații au avut calitatea de pârâți și s-au limitat strict la întocmirea unor acte procedurale necesare susținerii apărărilor în această calitate. Nu poate fi imputată intimaților nici durata de peste 10 ani, de soluționare a litigiilor. Perioadă îndelungată în care dosarele anterior menționate s-au aflat pe rolul instanței nu este urmarea pasivității sau conduitei neglijente a intimaților, întrucât aceștia au respectat cu strictețe termenele legale sau judiciare stabilite și au adus la îndeplinire toate obligațiile puse în sarcina lor. Volumul și complexitatea cauzelor, necesitatea administrării unui număr ridicat de probe, istoricul relației dintre părți și existența unei stări de fapt complicate, a cărei deslușire impunea o analiză temeinică, reprezintă doar o parte a motivelor care au determinat întinderea procedurilor judiciare pe o durată atât de îndelungată. Cu referire la acest aspect, instanța de apel reține că "însuși reclamantul prin acțiunile sale a alimentat conduita procesuală a pârâților". II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții învederează, în esență, că în hotărârea recurată nu se regăsește o motivare corespunzătoare întrucât, pe de o parte, instanța de apel ar fi analizat aspecte de fond din alte dosare străine cauzei, iar pe de altă parte, instanța de apel nu ar fi justificat de ce nu ar fi răsturnată prezumția de bună-credință a pârâților Corodea care, cunoscând că nu au niciun drept asupra terenului vândut de antecesoarea lor, au continuat judecata pornită de aceasta în acțiunea în pretenții îndreptată împotriva recurenților din prezenta cauză în cadrul dosarului nr. x/2009 Criticile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. În primul rând este de observat că instanța de apel a făcut referiri, în considerente, la acele dosare a căror acvirare la prezenta cauză a fost solicitată de chiar recurenții-reclamanți prin cererea de chemare în judecată și a căror neanalizare sau analizare superficială a fost invocată de aceștia în cadrul motivelor de apel, respectiv dosarul nr. x/2009 și dosarul nr. x/2009. Dosarul nr. x/2009 a avut ca obiect acțiunea formulată de reclamanta E. la data de 30.04.2009 împotriva pârâtului A., și a vizat obligarea pârâtului la restituirea, către reclamantă, a sumei de 627.751,79 euro, diferență între prețul încasat de acesta în calitate de mandatar al reclamantei, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.10.2007, precum și obligarea pârâtului să restituie în original titlul de proprietate nr. x/1997, emis pe numele reclamantei. În cadrul acestui dosar pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate caracterul simulat al procurii nr. 1737/20.08.2007, respectiv să se constate că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 17.07.2002 exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți. Prin sentința nr. 667/30.03.2017, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis cererea reconvențională formulată de A. și, în consecință: a constatat caracterul simulat al procurii speciale autentificată sub nr. x/20.08.2007 de BNP F.; a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de E. cu pârâtul A. la data de 17.07.2002 constituie actul ce exprimă voința reală a părților; a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de B.; a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta E. (decedată la 06.06.2011) și continuată de D. și C. împotriva pârâtului A.; a obligat reclamanții D. și C. să restituie suma de 30.179 RON, taxă judiciară de timbru, de care au beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar; a obligat reclamanții să plătească pârâtului suma de 5.145 RON cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 1285/12.10.2017, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul formulat de reclamanții C. și D. împotriva sentinței civile nr. 667/30.03.2017 a Tribunalului Alba, secția I civilă, iar prin decizia nr. 2364/05.06.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul acelorași reclamanți împotriva hotărârii instanței de apel, a casat decizia atacată și a trimis cauza acestei instanțe în vederea rejudecării. Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 1038/03.07.2019, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții C. și D. împotriva sentinței civile nr. 667/30.03.2017 a Tribunalului Alba, secția I civilă. Prin decizia nr. 1979/07.11.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție arespins, ca nefondat, recursul reclamanților Corodea împotriva deciziei nr. 1038/03.07.2019. Dosarul nr. x/2009 a avut ca obiect acțiunea formulată la data de 06.07.2009 de reclamanții A., B. împotriva pârâtei E., prin care aceștia au solicitat: să se constate valabil antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.07.2002 între reclamanți și pârâtă, având ca obiect imobilul înscris în CF x a localității Alba Iulia, cu nr. top. x de sub A+1, în suprafață de 5.935 mp, ulterior precizarea vizând imobilul înscris în CF x UAT Alba Iulia, nr. ord. A + 1 cu nr. cadastral al parcelei x, în suprafață de 3.277 mp, provenită din CF x a localității Alba Iulia, nr. top. x de sub A+1; să fie obligată pârâta să elibereze reclamanților act apt de intabulare, în caz contrar sentința să țină loc de act apt de intabulare; să se constate că reclamanții au plătit pârâtei suma de 550.000 RON, în loc de 11.000 dolari, potrivit antecontractului de vânzare încheiat la 17.07.2002, din care au achitat 1.000 dolari la data de 17.07.2002 cu titlu de arvună; să fie obligată pârâta să achite reclamanților suma de 526.200 RON, cu titlu de plată nedatorată; să se dispună ca OCPI Alba – Biroul Carte Funciară să intabuleze dreptul de proprietate al reclamanților astfel dobândit, în cotă de 1/1 părți, cu titlu de cumpărare, cu cheltuieli de judecată. La data de 21.10.2010, reclamanții A. și B. au completat acțiunea, solicitând ca, în contradictoriu cu pârâții C., D., G. și H., să se constate valabil antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.07.2002 între reclamanți și pârâtă, având ca obiect imobilul înscris în CF x a localității Alba Iulia, cu nr. top. x de sub A+1, în suprafață de 5.935 mp; să se constate valabil antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.07.2002 între reclamanți și pârâtă, având ca obiect imobilul înscris în CF x UAT Alba Iulia, nr. ord. A + 1 cu nr. cadastral al parcelei x, în suprafață de 3.277 mp, provenită din CF x a localității Alba Iulia, nr. top. x de sub A+1; să fie obligată pârâta să elibereze reclamanților act apt de intabulare, în caz contrar sentința să țină loc de act apt de intabulare; să se constate că reclamanții au plătit pârâtei suma de 550.000 RON, în loc de 11.000 dolari, potrivit antecontractului de vânzare încheiat la 17.07.2002, din care au achitat 1.000 dolari la data de 17.07.2002 cu titlu de arvună; să fie obligată pârâta să achite reclamanților suma de 526.200 RON, cu titlu de plată nedatorată; să se constate ca fiind încheiat cu rea credință și în frauda creditorilor reclamanți contractul de donație nr. x/16.06.2010, între pârâta E. și pârâții C. și D.; să se dispună anularea contractului de donație nr. x/16.06.2010, ca fiind act fraudulos al debitoarei E., prin care aceasta și-a creat starea de insolvabilitate față de reclamanții creditori; să se constate încetarea condițiilor de existență ale antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/2008 de sub B 2, încheiat între pârâta E., prin mandatar A., și pârâții G. și H.; să se dispună OCPI Alba – Biroul Carte Funciară să efectueze următoarele operațiuni în CF x UAT Alba Iulia (provenită din CF x Alba Iulia), nr. top. x: să radieze promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare de sub B2 din CF x UAT Alba Iulia; să anuleze încheierea de intabulare nr. 1760/17.06.2010 de sub B4 din CF x UAT Alba Iulia; să intabuleze dreptul de proprietate al reclamanților astfel dobândit, în cotă de 1/1 părți cu titlul de cumpărare. Prin sentința nr. 1666/03.07.2013, Tribunalul Alba a admis acțiunea; a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 17.07.2002 între pârâta E. - în calitate de vânzătoare și reclamanții A. și B. - în calitate de cumpărători, cu privire la imobilul situat în Alba Iulia, înscris ulterior în CF x UAT Alba Iulia, nr. ord. A+1, nr. cadastral x, în suprafață de 3.277 mp, provenită din CF x Alba Iulia, top. x de sub A+1; a obligat pe pârâții C. și D., în calitate de moștenitori ai defunctei E., să predea în favoarea reclamanților act apt de intabulare asupra imobilului ce a făcut obiectul antecontractului sus menționat, în caz contrar sentința urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare; a dispus rezilierea antecontractului de vânzare cumpărare nr. x/2008 de sub B2 încheiat între defuncta E. și pârâții G. și H. și anularea contractului de donație nr. x/2010 încheiat între defuncta E. și pârâții C. și D.; a dispus OCPI Alba să efectueze următoarele operațiuni în CF x UAT Alba Iulia (provenită din CF x Alba Iulia) top. x: să radieze promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare de sub B2 din CF x UAT Alba Iulia; să anuleze încheierea de intabulare nr. 1760/17.06.2010 de sub B4 din CF x UAT Alba Iulia; să intabuleze dreptul de proprietate al reclamanților conform sentinței; a obligat pe pârâții D. și C. să restituie în favoarea reclamanților suma de 526.200 RON, cu titlu de plată nedatorată și să plătească în favoarea reclamanților suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 60/24.06.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâții C. și D. împotriva sentinței nr. 1666/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul Alba, a schimbat în parte hotărârea apelată, numai în ceea ce privește dispoziția de obligare a pârâților Corodea să restituie reclamanților suma de 526.200 RON cu titlu de plată nedatorată, pe care a înlăturat-o, a menținut neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței atacate, a obligat intimații să plătească apelanților suma de 7.118 RON, cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 443/13.02.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâții C. și D. împotriva deciziei nr. 60/24.06.2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă; a admis recursul declarat de reclamanții A. și B., împotriva aceleiași decizii; a casat în parte, decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare în ceea ce privește cererea de obligare a pârâților C. și D. la plata sumei de 526.200 RON; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei; în temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, republicată, a obligat pe pârâții C. și D. la plata sumei de 8.115,9 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru datorată în calea de atac a apelului; a obligat pe pârâții C. și D. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanți. În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 547/07.04.2016, a admis apelul declarat de pârâții D. și C. împotriva sentinței civile nr. 1666/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul Alba, a schimbat în parte sentința atacată în ce privește obligarea pârâților D. și C. la plata sumei de 526200 RON în favoarea reclamanților A. și B., pe care a înlăturat-o; a obligat intimații reclamanți Oancea să plătească apelanților pârâți cheltuieli de judecată în sumă de 1800 RON. Prin decizia nr. 1799/06.10.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 547/07.04.2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă; a obligat pe recurenții-reclamanți să plătească intimaților-pârâți C. și D. suma de 3600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Astfel, având în vedere că litigiile derulate între părți în cadrul dosarelor anterior menționate sunt cele care au generat prezentul demers judiciar precum și faptul că în cauza pendinte reclamanții au solicitat încă de la judecata în fond, acvirarea dosarelor mai sus arătate, deducând chiar judecății faptul că acestea, deși au fost acvirate în apel, nu au fost analizate, nu se poate reține critica potrivit căreia instanța de apel ar fi făcut referire la dosare ori la aspecte străine cauzei. Împrejurarea că instanța de apel a apreciat că "...însuși reclamantul prin acțiunile sale a alimentat conduita procesuală a pârâților..." nu reprezintă un considerent străin cauzei sau contradictoriu, cum în mod eronat susțin recurenții, ci reprezintă convingerea instanței devolutive fundamentată pe actele și lucrările dosarului, împotriva căreia, de altfel, recurenții au exercitat calea extraordinară de atac, dar care nu se circumscrie situației prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Este de observat, sub acest aspect, că acțiunea formulată de reclamanta E. în cadrul dosarului nr. x/2009 și continuată de pârâții Corodea (demers judiciar apreciat de recurenți ca fiind un abuz de drept) este înregistrată la data de 30.04.2009, deci la un moment anterior celui la care a fost înregistrată acțiunea promovată de reclamanți în cadrul dosarului nr. x/2009, respectiv 06.07.2009. Prin urmare, considerentul instanței de apel potrivit căruia însuși reclamantul ar fi contribuit, prin conduita sa, la derularea litigiilor dintre părți, este unul care se grefează pe situația dedusă judecății, iar nu pe elemente care să atragă incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Totodată, faptul că instanța de apel, analizând conținutul dosarelor în care s-au desfășurat litigiile dintre părți, a ajuns la concluzii care nu sunt agreate de către recurenți, nu justifică motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în realitate recurenții învederând nu o motivare necorespunzătoare, ci o nemulțumire legată de soluția adoptată prin hotărârea recurată. Mai arată recurenții că instanța de apel nu a răspuns în niciun fel criticilor din motivele de apel și nu a explicat de ce nu ar fi răsturnată prezumția de bună-credință a pârâților intimați Corodea, raportat la ansamblul acțiunilor și demersurilor judiciare ale acestora. Nici această critică nu poate fi primită. Prin motivele de apel, reclamanții au arătat că, prin neacvirarea dosarelor solicitate instanța de fond s-a pronunțat fără a avea în vedere elemente esențiale ale cauzei, că au fost greșit interpretate înscrisurile depuse la dosar, că pârâții au fost de rea-credință întrucât cunoscând că nu au niciun drept asupra terenului vândut de antecesoarea lor, după decesul acesteia, și-au însușit acțiunea și au continuat judecata în procesul demarat de E., promovând, totodată, căile de atac, elemente care conturează abuzul de drept în sensul art. 15, art. 1353 C. civ., cu raportare la art. 12 C. proc. civ.. S-a mai arătat că, raportat la soluția greșită cu privire la prezența abuzului de drept, instanța fondului nu s-a mai pronunțat în niciun fel asupra prejudiciului moral generat de comportamentul pârâților intimați și deci asupra modului în care toate aceste temeri, neplăceri, stresul și frustrările suportate pe o perioadă de timp atât de îndelungată, au afectat în mod negativ viața familiei Oancea în toate planurile vieții, atât profesional cât și social și familial. Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a răspuns acestor critici și a reținut că reclamanții nu au reușit să probeze faptul că pârâții Corodea și-au exercitat în mod abuziv dreptul de a continua acțiunea pornită de către autoarea lor, respectiv de a sesiza instanțele judecătorești în exercitarea căilor de atac cu privire la executarea antecontractului de vânzare cumpărare și efectele produse de acesta, inclusiv natura procurii date de defuncta E. reclamantului. În acest sens instanța a analizat hotărârile depuse la dosar (decizia nr. x/2018 și decizia nr. 1979/07.11.2019 ale instanței supreme, decizia nr. 547/07.04.2016 a Curții de Apel Alba Iulia) și a concluzionat că demersurile procesuale au fost consecința raporturilor litigioase dintre părți determinate de o comunicare defectuoasă între acestea și de lipsa unor înțelegeri din care să rezulte cu claritate voința părților, limitele și cauzele încheierii respectivelor acte. În justificarea legalității manifestărilor procesuale despre care reclamanții apreciau că sunt consecința abuzului de drept procesual și a derulării în timp a procedurilor judiciare, instanța de apel a reținut, cu titlu exemplificativ, că tocmai pentru că nu s-au lămurit anumite aspecte ale cauzei privind plata sumei de 550.000 RON achitată de reclamanți, s-a dispus trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță de apel și a concluzionat că "...exercitarea unei căi de atac urmată de admiterea căii de atac nu poate fi calificată ca fiind exercitarea abuzivă a unui drept...". A mai reținut instanța de apel că "Prin decizia nr. 1979/7.11.2019 pronunțată în dosar nr. x/2009, instanța supremă, deși a respins recursul formulat de soții Corodea, a reținut că procura încheiată de autoarea pârâților cu reclamantul Oancea a avut caracter fictiv. În aceste condiții, reclamantul, știind că această procură este fictivă, în sensul că nu reprezenta voința reală a părților, nu avea nicio justificare să facă plățile către defuncta E.. Dacă nici acesta nu a fost convins de natura exactă a raporturilor dintre părți, cu atât mai mult un astfel de aspect nu poate fi imputat pârâților și constituie tocmai cauza generatoare a litigiilor dintre părți." De asemenea, s-a constatat că "...dacă reclamantul nu ar fi făcut plăți succesive, voluntar, din prețul obținut pentru vânzarea imobilului ce făcea obiect al antecontractului de vânzare cumpărare, vânzare care s-a făcut în baza procurii date de defuncta E., s-ar fi evitat litigiile ulterioare, acestea fiind generate tocmai de remiterea acestor sume de bani, a căror natură nu a putut fi stabilită." Totodată, s-a concluzionat că "Dat fiind contextul raporturilor dintre părți, astfel cum a fost reținut și de către instanțele de judecată, inclusiv instanța supremă, exercitarea drepturilor procesuale de către pârâții Corodea, fie în calitate de reclamanți, fie în calitate de pârâți, în exercitarea căilor de atac, nu reprezintă un ansamblu de manifestări excesive și nerezonabile care să răstoarne prezumția de bună-credință a pârâților, instituită de art. 14 C. civ.." Faptul că, judecând cauza, instanța de apel a identificat sursa confuziei și neînțelegerilor dintre părți, care au stat la baza viitoarelor litigii dintre acestea, în plata făcută de reclamantul Oancea a sumei de 550.00 RON către E., nu justifică și nu îndreptățește o critică de nelegalitate a deciziei atacate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest element factual nefiind nici străin raporturilor derulate între părți și nici străin de judecățile înfăptuite în cele două dosare în care aceștia și-au disputat numeroasele pretenții ridicate în mod reciproc. În contextul în care, potrivit considerentelor arătate, instanța de apel nu a identificat un abuz de drept astfel cum s-a solicitat de către reclamanți, nu se mai impunea analiza existenței unui eventual prejudiciu produs acestora, o astfel de analiză fiind subsecventă identificării, în prealabil, a faptei prejudiciabile, a cărei existență nu a fost demonstrată în cauză. Se observă că recurentul reiterează aspecte de fapt privind comportamentul procesual al pârâților Corodea, însă acestea nu pot forma obiect de analiză în calea de atac a recursului, situația de fapt fiind în mod corect stabilită și reținută de către instanța devolutivă. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții învederează că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material "...prin restrângerea nejustificată a aplicării acestora și prin interpretarea greșită și injustă totodată raportată la starea de fapt, rezultând în cele din urmă o violare a principiilor de drept invocate în acțiunea introductivă și cererea de apel, principii care alături de temeiurile de drept care le evovă, stau la baza analizei abuzului de drept". Această afirmație este însă una generică și conturează, în realitate, nemulțumirea recurenților față de soluția instanței de apel, fără a indica, în concret, în ce constă pretinsa nelegalitate și care este, în mod punctual, norma de drept pretins încălcată sau greșit aplicată. Și în susținerea acestui motiv de recurs, recurenții enumeră actele procesuale pretins abuzive ale pârâților (însușirea acțiunii și continuarea judecății în procesul demarat de E., acceptarea donației de către pârâți, aceștia cunoscând că terenul a fost vândut, solicitarea de repunere pe rol a dosarului nr. x/2009, în condițiile în care era deja stabilit în mod definitiv că procura specială nr. 1737/2007 a reprezentat un act simulat, fiind, astfel, validată de instanță vânzarea terenului prin actul din 2002), referitor la care arată că "...judecătorii cererii de apel nu și-au exercitat pe deplin prerogativele puterii de apreciere, în principal, prin restrângerea nejustificată a aplicării normelor de drept material și prin aplicarea greșită și injustă a acestora raportat la starea de fapt, ignorând în acest fel principiile exercitării dreptului subiectiv în limitele stabilite de legiuitor, cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri". Recurenții reiterează, subsumat acestui motiv de recurs, aspecte pe care le-au dezvoltat și din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind faptul că instanța de apel nu ar fi motivat de ce atitudinea pârâților nu reprezintă un abuz de drept. Așa cum s-a arătat în considerentele anterioare ale prezentei decizii care nu se mai impun a fi reluate, instanța de apel a justificat raționamentul juridic care a fundamentat soluția adoptată prin hotărârea recurată, analizând atât susținerilor părților expuse în actele procesuale efectuate, cât și hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele a căror existență a determinat promovarea acțiunii din cauza pendinte. Aprecierea sa asupra situației de fapt stabilită (contextul raporturilor dintre părți rezultat din litigiile purtate între acestea), în sensul că exercitarea drepturilor de către pârârții Corodea nu reprezintă un ansamblu de manifestări excesive și nerezonabile care să răstoarne prezumția bunei-credințe a acestora, este una necenzurabilă pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenții nu indică, în mod concret, în ce ar consta restrângerea nejustificată a normelor de drept material și care sunt aceste norme a căror aplicare ar fi fost restrânsă, făcând imposibilă analiza de legalitate specifică în calea extraordinară de atac a recursului, cât timp se observă că hotărârea atacată a fost fundamentată în drept tocmai pe dispozițiile legale care au dat temeiul legal al actualei cereri de chemare în judecată. Astfel, se constată că subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții nu învederează dispoziții legale care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, ci prezintă afirmații de ordin general, reiau argumente deja expuse din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și indică situații de fapt apreciate de aceștia ca reprezentând comportamente procesuale abuzive ale pârâților. Prin urmare, întrucât aspectelor privind modalitatea în care instanța de apel a răspuns criticilor formulate s-a răspuns în cadrul unor considerente anterioare, argumentele respective sunt valabile și pentru criticile având același obiect dar subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Având în vedere soluția ce se va da asupra recursului, în raport de care recurenții-reclamanți sunt părți căzute în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că intimații-pârâți au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea transportului cu avionul la termenul de judecată a reprezentantului convențional al acestora în cuantum de 177 euro și onorariu avocațial în cuantum de 10.000 RON, dovedite cu înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte, în aplicarea art. 451 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenții-reclamanți la plata acestor cheltuieli, în cuantumul și modalitatea arătate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1370 din 4 mai 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă și va obliga pe recurenții-reclamanți la plata sumelor de 10.000 RON și echivalentul în RON a 177 euro la data plății reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimaților-pârâți C., D..