ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1027/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 07 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. x/14 ianuarie 2010, de B.N.P. D., să se dispună anularea încheierii de întabulare în baza căreia s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei B. sub B2, respectiv al pârâtei C. sub B3, din CF x Alba Iulia, și revenirea la situația anterioară; să se dispună ca Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba să efectueze mențiunile corespunzătoare în cartea funciară după rămânerea definitivă a hotărârii și să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 966 teza I și art. 967 din C. civ. de la 1864 (în continuare C. civ.), art. 194 și următoarele, respectiv art. 451 și următoarele din C. proc. civ. Pârâtele C. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile pronunțate în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 802/13 aprilie 2018, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C., în favoarea Tribunalului Alba. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, la data de 5 iunie 2018, sub același număr de dosar. Prin sentința civilă nr. 1434/3 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată și a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâte.

Hotărârea pronunțată în apel: Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, solicitând, în principal, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, a solicitat schimbarea soluției, în sensul admiterii acțiunii, iar, în ipoteza păstrării soluției primei instanțe, a solicitat respingerea cererii pârâtelor vizând obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât chitanța care atestă plata acestora a fost depusă după închiderea dezbaterilor. Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului. Prin decizia civilă nr. 418/9 aprilie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1434/3 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Alba; a fost obligată apelanta să plătească intimatelor B. și C. suma de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 418/9 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și a sentinței civile nr. 1434/2018, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, și trimiterea cauzei, spre judecare, instanței de fond. În subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, cu obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate fazele procesuale. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de apel a apreciat, pe de o parte, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că există putere de lucru judecat în ceea ce privește intenția donatoarei de a gratifica. A susținut recurenta că instanța care a pronunțat hotărârea atacată a apreciat că în cauză nu este incident motivul de anulare invocat fără a proceda la analiza apărărilor formulate; în opinia acesteia, sintagma "după cum se poate observa", utilizată de instanța de apel, fără trimitere la elementele concrete care au format opinia judecătorilor, echivalează cu nemotivarea, sub acest aspect, a hotărârii recurate și atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, s-a arătat că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au hotărât în sensul respingerii acțiunii formulate, motivând hotărârile pronunțate prin trimitere la puterea de lucru judecat, respectiv apreciind că intenția donatoarei de a gratifica fără a impune sarcini a intrat în puterea lucrului judecat; cererea formulată de reclamantă, prin care s-a invocat lipsa cauzei, ca element de nulitate a contractului de donație, nu a fost analizată pe fond în nicio etapă procesuală. Deși în mod corect instanța de apel a apreciat că este posibilă dovedirea unui caz de nulitate absolută și în situația contractelor solemne, aceasta a respins toate probele solicitate, ca nefiind utile, și a pronunțat o soluție fundamentată exclusiv pe trimiterile făcute la o altă cauză. A susținut recurenta - reclamantă că, în prezenta cauză, ce vizează nulitatea contractului de donație, nu au servit ca suport al concluziilor instanței aprecierile acesteia cu privire la "cauza contractului de donație", iar concluziile judecătorilor nu s-au fundamentat pe stabilirea stării de fapt și de drept care ar fi reieșit din probele administrate nemijlocit, ci acestea s-au întemeiat exclusiv pe trimiterile făcute la o altă cauză, cu toate că prin dispozitiv nu a fost admisă excepția puterii de lucru judecat. În opinia recurentei-reclamante, respingerea cererii privind administrarea de probe echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei și, în esență, cu nesoluționarea acesteia într-un proces real și efectiv, nefiind confruntate afirmațiile părților cu actele cauzei și nefiind stabilită situația de fapt ca rezultat al unei aprecieri atașate naturii cauzei și circumstanțelor acesteia. A învederat recurenta-reclamantă că în cauza care a avut ca obiect cererea de revocare a donației (dosarul nr. x/2013), premisa judecații a fost aceea a existenței unui contract valid pe parcursul derulării căruia au apărut impedimente ce urmau a fi clarificate ca reprezentând sau nu acte de ingratitudine. Într-un astfel de cadru procesual, în mod firesc instanța a plecat de la premisa că a existat un contract de donație necontestat sub aspectul valabilității lui, pe care 1-a cercetat prin prisma cererii de revocare, aspect cu privire la care au fost administrate probe. Or, în prezenta cauză, se contestă însăși valabilitatea contractului la momentul încheierii lui, reclamanta invocând motive de nulitate absolută care trebuiau analizate de instanță pe bază de probe, instituția nulității absolute având menirea de a aduce părțile în situația anterioară, chiar în situația unui contract autentic, atunci când în urma analizării probelor s-ar ajunge la concluzia că acesta este lipsit de cauză. Or, în anul 2013, instanța nu a fost învestită cu acest aspect, prin urmare nu a administrat probe și nu a statuat asupra intenției părților, ca element al cauzei contractului. În ceea ce privește puterea de lucru judecat, reiterată în considerentele hotărârii atacate, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond trebuia să țină seama de distincțiile făcute de Înalta Curte de Casație și Justiție, în jurisprudența sa, referitor la această problematică, în sensul că autoritatea de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) care oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre. A arătat, de asemenea, recurenta-reclamantă că, potrivit unei alte decizii de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prezumția puterii de lucru judecat constituie instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară; ea nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase. A susținut recurenta-reclamantă că, întrucât prin admiterea unei cereri de constatare a nulității absolute a unei donații nu ar fi contrazisă hotărârea care a vizat revocarea aceluiași act juridic pentru ingratitudine, nu există identitate între problema soluționată irevocabil în dosarul nr. x/2013 și problema dedusă judecații în prezenta cauză. Aceasta a mai arătat că Tribunalul Alba, ca instanță de fond, a făcut trimitere la considerentele sentinței nr. 1933/2014, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, deși s-a statuat că autoritatea de lucru judecat trebuie recunoscută doar motivelor cu valoare decizională, adică acelor motive care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului de așa maniera încât doar felul în care au fost aduse în față judecații (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului), face ca astfel de soluții să nu se regăsească în dispozitiv. Însă, în dispozitivul sentinței ce viza revocarea donației nu s-ar fi putut regăsi aspecte legate de nulitatea absolută, revocarea presupunând un contract valabil încheiat, iar puterea de lucru judecat se extinde doar asupra considerentelor hotărârii care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta. Pentru considerentele expuse, recurenta-reclamantă a susținut că se impune admiterea recursului, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanței de fond. În subsidiar, a arătat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, care nu pot fundamenta o soluție temeinică și legală. În acest sens a arătat că, pe de o parte, instanța de apel a apreciat că "intenția de a gratifica a intrat în puterea lucrului judecat", iar, pe de altă parte, a reținut că prezumția vizând existența contractului de donație este întărită de considerentele sentinței nr. 1933/2014, în condițiile în care cele două paragrafe prezintă situații juridice diametral opuse, care se exclud reciproc, deoarece fie ne aflăm în situația în care puterea lucrului judecat pune instanța în imposibilitatea reanalizării unei anumite situații, fie judecătorul pronunță o hotărâre pe baza unei prezumții. Mai mult, instanța de apel a apreciat că administrarea probei cu martori sau interogatoriu nu sunt utile cauzei față de această prezumție vizând existența cauzei contractului de donație. În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor legale incidente în cauză, dând valoare probantă unei aprecieri personale, fără a administra alte probe. A învederat că, potrivit dispozițiilor legii, pentru definirea prezumțiilor, orice probă, cu excepția probelor materiale, implică o operație de inducere a existenței unui fapt generator de drepturi necunoscut din existența unui fapt probatoriu cunoscut (înscris, mărturisire), datorită conexității între acele fapte. Acest proces probator implică deplasarea obiectului probei de la un fapt necunoscut la un fapt cunoscut, pentru a putea trage apoi concluzia existenței celei dintâi din cunoașterea celui de-al doilea. A învederat recurenta că raționamentul utilizat de instanța de apel excede cadrului legal în care prezumțiile simple pot opera, respectiv că și nu s-a administrat nici o probă care să susțină această prezumție. Mai mult, instanța de apel și-a contrazis propria prezumție, apreciind că este posibilă dovedirea unui caz de nulitate absolută și în situația contractelor solemne, deși a respins toate probele solicitate. În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în sensul că a reținut corect că dovada cheltuielilor de judecată a fost depusă după închiderea dezbaterilor la data de 19 septembrie 2018, însă, cu toate acestea, a apreciat că au fost respectate dispozițiile art. 452 C. proc. civ. Or, aprecierea instanței contrazice în mod expres textul de lege, în sensul că partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Apărările formulate în cauză: Intimatele-pârâte B. și C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Încheierea de admitere în principiu: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 1 aprilie 2020, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 418/2019 din data de 9 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost admis în principiu și s-a stabilit termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Examinând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea care face obiectul prezentei judecăți, reclamanta A. (în calitate de legatară universală a E., decedată la data de 07 ianuarie 2014) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., să se constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. x/14 ianuarie 2010, de BNP D., prin care donatoarea E. a donat pârâtelor terenul intravilan situat în Alba Iulia, Cartier Centru, str. x, nr. crt. A1, nr. cad. x - curți construcții intravilan de 1050 mp și construcții nr. crt. A1.1, nr. cad. x - C1 - casă în suprafață de 185 mp. Prin sentința civilă nr. 1434/2018, Tribunalul Alba a respins cererea de chemare în judecată reținând, în esență, că nulitatea absolută a contractului de donație care face obiectul prezentei cauze, a fost întemeiată pe lipsa cauzei contractului, respectiv pe lipsa intenției de a gratifica, fiind invocate dispozițiile art. 948, art. 966 teza I și art. 967 din C. civ. A arătat această instanță că, în ceea ce privește cauza actului juridic, aceasta este o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic civil, în a cărei structură intră două elemente, și anume, scopul mediat și scopul imediat, iar în cazul actelor cu titlu gratuit, scopul imediat constă în intenția de a gratifica (animus donandi). Cum dispozițiile art. 967 C. civ. instituie doua prezumții: de valabilitate și de existență a cauzei, sarcina probei revine celui care invocă lipsa sau nevalabilitatea cauzei, respectiv reclamantei, care a invocat lipsa intenției de a gratifica a donatoarei. A reținut această instanță că intenția de a gratifica a donatoarei E. a făcut obiectul judecății în dosarul nr. x/2013, soluționat prin prin sentința civilă nr. 1933/2014, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 579/A/6 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Alba, prin care a fost respinsă cererea formulată de donatoarea E., continuată după decesul acesteia de A., de revocare a aceluiași contract pentru ingratitudine, cererea fiind analizată prin prisma prevederilor art. 831 C. civ. Astfel, analizând contractul autentificat de BNP D. sub nr. 45/10 ianuarie 2010, instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2013 a apreciat că donația a fost făcută cu scutire de sarcini, respectiv că înscrisul sub semnătură privată, întocmit olograf, intitulat "Anexă la contractul de donație" prin intermediul căruia donatoarea adresa nepoatelor gratificate rugămintea de a o îngriji până la sfârșitul vieții sale, nu este valabil, deoarece nu este întocmit în formă autentică și nu face parte din contractul de donație. Prin urmare, s-a reținut că intenția donatoarei E. a fost de a le gratifica pe cele două pârâte, fără instituire de sarcini. Învestit cu soluționarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de donație, Tribunalul Alba a apreciat că, sub aspectul intenției donatoarei de a le gratifica pe pârâte, considerentele sentinței civile nr. 1933/2014, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 579/A/2015, pronunțată de Tribunalul Alba, sunt obligatorii în prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deoarece puterea de lucru judecat a sentinței civile sus-menționate beneficiază de o prezumție legală, iuris et de iure, astfel că nu poate fi contrazisă. A menționat tribunalul că, în virtutea acestei prezumții, ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat, ea nepresupunând o identitate de acțiuni, ci o identitate de chestiuni juridice litigioase. I. Criticile prin care recurenta - reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de apel a apreciat, pe de o parte, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că există putere de lucru judecat în ceea ce privește intenția donatoarei de a gratifica, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu sunt fondate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.: "În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului." Recurenta - reclamantă a învederat că aceste dispoziții legale au fost nesocotite de instanța de apel, criticile de nelegalitate dezvoltate sub acest aspect fiind susținute din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., motiv de recurs care devine incident atunci când hotărârea supusă controlului judiciar fie nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. În argumentarea caracterului nefondat al criticii, Înalta Curte reține că, în faza procesuală a apelului, reclamanta a susținut că fondul cererii de chemare în judecată nu a fost cercetat, astfel că se impune anularea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru ca prima instanță să cerceteze, în mod real și efectiv, temeinicia cererii de chemare în judecată. Instanța de apel nu a primit această critică, apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. contrar susținerilor recurentei-reclamante, decizia cuprinde motivele pentru care curtea de apel a apreciat că nu se impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe. Argumentele curții de apel au fost în sensul că hotărârea tribunalului, prin care s-a dat eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, este legală și temeinică. Prin urmare, deși este real că prima instanță nu a făcut o analiză proprie cu referire la intenția donatoarei din contractul a cărui nulitate s-a solicitat în prezenta cauză de a obține întreținere de la intimatele-pârâte, acest lucru nu afectează validitatea hotărârii pronunțate și nu impune rejudecarea deoarece judecata pe fond solicitată de reclamantă nu este legal permisă. Astfel, motivul de nulitate invocat a privit lipsa intenției donatoarei de a le gratifica pe intimatele-pârâte, cu motivarea că donatoarea, care a încheiat un act solemn prin care a donat fără instituire de sarcini imobilul proprietatea sa, urmărea în realitate să obțină în contrapartidă prestarea obligației de întreținere din partea donatarelor, astfel cum rezultă dintr-un înscris sub semnătură privată întocmit ulterior. Or, în condițiile în care prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2013 s-a statuat în mod definitiv în sensul că actul juridic aflat în discuție are regimul juridic al unei donații fără sarcini, intenția donatoarei fiind de a le gratifica pe intimate, iar înscrisul sub semnătură privată, întocmit olograf, intitulat "Anexă la contractul de donație", prin intermediul căruia donatoarea adresa nepoatelor gratificate rugămintea de a o îngriji până la sfârșitul vieții sale și de a o înmormânta și pomeni, nu este valabil, deoarece nu este întocmit în formă autentică și nu face parte din contractul de donație, în mod corect instanța de apel a reținut că nu poate face aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. Cu referire la consecințele pe care sentința civilă nr. 1933/2014, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2013, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 579/A/6 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Alba, le produce în prezenta cauză, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe, care a dat eficiență efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, reținând că, deși obiectul cererii în cele două procese a fost diferit, punerea în mișcare a acțiunii civile s-a fundamentat în ambele cazuri pe aceeași cauză juridică. Cum între cele două procese nu a existat identitate de obiect, ci doar identitate de părți și de cauză, nu s-a făcut aplicarea efectului negativ al puterii de lucru judecat, care ar fi avut drept consecință admiterea excepției puterii de lucru judecat, ci s-a dat eficiență în mod corect efectului pozitiv al acesteia, în virtutea căruia intimatele-pârâte s-au prevalat de statuările instanței anterioare în sensul că actul de donație a fost unul fără sarcini, nefiind instituită, la momentul încheierii actului solemn, vreo obligație de prestare a întreținerii în favoarea donatoarei. Fiind stabilit, așadar, că prin contractul încheiat în formă autentică părțile acestui act nu au convenit stabilirea obligației de întreținere, ca sarcină a actului cu titlu gratuit (înscrisul sub semnătură privată întocmit ulterior neavând o asemenea valență), o nouă judecată pe fond cu privire la cauza actului juridic din perspectiva pretinsei obligații de întreținere nu este legal permisă. Prin urmare, criticile susținute de recurentă în dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu sunt fondate. Înalta Curte reține, de asemenea, că nu pot fi primite nici criticile susținute în subsidiar cu referire la existența în cuprinsul deciziei recurate a unor considerente contradictorii. Astfel, Înalta Curte constată că nu există nicio contradicție între considerentele prin care s-a reținut că "intenția de a gratifica a intrat în puterea lucrului judecat" și cele conform cărora prezumția vizând existența contractului de donație este întărită de considerentele sentinței civile nr. 1933/2014, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, cele două paragrafe nu prezintă situații juridice diametral opuse, care s-ar exclude reciproc și aceasta deoarece, conform art. 1201 din C. civ., puterea de lucru judecat fiind reglementată ca o prezumție legală absolută irefragabilă. Cu referire la criticile prin care s-a susținut că instanța de apel a apreciat că administrarea probelor cu martori și interogatoriu nu sunt utile cauzei față de prezumția vizând existența cauzei contractului de donație, Înalta Curte reține că instanța de apel a găsit nefondate criticile apelantei relative la probatoriul a cărui administrare nu a fost încuviințată de tribunal în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, al caracterul solemn al donației (pentru care legea prescrie cerința autentificării de către notarul public) și a obligațiilor instituite în sarcina notarului public cu privire la citirea actului în prezența părților și explicarea conținutului și a efectelor acestuia. Așadar, s-a avut în vedere că înscrisul încheiat în formă autentică se bucură de o prezumție de validitate, iar cu privire la cauza actului juridic se impune dezlegarea dată prin considerentele sentinței civile nr. 1933/2014, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia. Din această perspectivă administrarea probei cu martori a fost apreciată ca nefiind utilă; cu referire la proba cu interogatoriul pârâtelor s-a menționat că proba a fost solicitată fără indicarea în concret a tezei probatorii. Prin urmare, nu se poate aprecia că instanța de apel ar fi făcut o greșită aplicare a normelor legale în privința administrării probelor, în sensul că ar fi dat valoare probantă unei aprecieri personale, astfel cum a susținut recurenta-reclamantă Celelalte considerații expuse de recurenta-reclamantă cu referire la prezumții, care nu se circumscriu în concret unor veritabile critici de nelegalitate, nu se impun a fi examinate. II. Cercetând în continuare criticile privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 452 și 453 din același act normativ, prin care s-a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în sensul că, deși a reținut corect că dovada cheltuielilor de judecată a fost depusă după închiderea dezbaterilor la data de 19 septembrie 2018, a apreciat că au fost respectate dispozițiile art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate. În acest sens, Înalta Curte reține că, la judecata în primă instanță, dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 septembrie 2018; reprezentantul convențional al pârâtei C. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, învederând că va depune dovada onorariului de avocat până la sfârșitul dezbaterilor. Înscrisul doveditor al cheltuielilor de judecată acordate de tribunal pârâtei C. se găsește la dosarul Tribunalului Alba și poartă mențiunea că a fost primit la data de 19 septembrie 2018, după dezbateri. Deși dispozițiile art. 452 C. proc. civ. prevăd că "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei (s.n.)", iar în speță această dovadă s-a făcut cu depășirea acestui moment procesual, curtea de apel a respins critica formulată în apel sub acest aspect, făcând greșita interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale. Pe cale de consecință, devin aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că în limita acestei critici de nelegalitate care are caracter fondat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 418/2019 din 9 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,