ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2330/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 03 februarie 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. și G., următoarele:

- să se constate nulitatea contractului de donație autentificat la BNP H. sub numărul x și a încheierii de întabulare nr. x/27 martie 1999 privind imobilul înscris în CF x Cugir nr. ord. A+1 nr. top x casă și fânaț în suprafață de 5300 mp;

- să se dispună anularea încheierilor de întabulare nr. x din data de 26 martie 1999 în CF nr. x Cugir nr. ord. A+1 6155/2/1 fânaț în suprafață de 6300 mp;

- să se dispună anularea actului de partaj autentificat sub numărul x/1998 întocmit de BNP H. și restabilirea situației de carte funciară anterioară întabulării drepturilor prevăzute în titlul de proprietate x/1996, declarat parțial nul;

- să fie obligați pârâții să recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF x Cugir nr. top x fânaț în suprafață de 5300 mp și în CF nr. x Cugir nr. top x fânaț în suprafață de 1300 mp și să le predea în pașnică folosință;

- să se dispună unificarea celor două cărți funciare (CF nr. 14165 Cugir și CF nr. x Cugir) într-o singură carte funciară și un singur corp de avere, cu înscrierea suprafeței reale a imobilului;

- să fie obligați pârâții Rad să demoleze construcțiile de pe imobilul în litigiu iar în cazul în care aceștia refuză, să fie autorizați reclamanții să efectueze aceste demolări pe cheltuiala pârâților Rad;

- să fie obligat OCPI Alba-Iulia să facă cuvenitele mențiuni în cartea funciară, conform sentinței după rămânerea definitivă a acesteia și să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată în situația în care se vor opune admiterii acțiunii.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 563 și următoarele, art. 1254, art. 1235 și următoarele, art. 1528 și următoarele C. civ. și art. 25 din Legea nr. 7/1996.

Pârâții E. și F. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepțiile necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia, lipsei calității procesuale active a reclamanților, lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților; pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 09 aprilie 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D. și G., ca prin hotărâre judecătorească:

- să se constate nulitatea absolută parțială a actului de partaj autentificat sub nr. x/23 iunie 1998 de BNP H. în ceea ce privește parcela de teren nr. 1118 (2979/2), cu o suprafață de 2000 mp, înscrisă în TP nr. 7122/1404;

- să se dispună anularea încheierii de întabulare a dreptului de proprietate asupra acestei parcele, înscris cu titlu de partaj inițial reconstituit în CF nr. x Cugir și nr. top x în suprafață de 2000 mp și să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată în situația în care se opun admiterii acțiunii.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1254 și ale art. 1282 C. civ.

Pârâta I. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților; pe fond a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 14 ianuarie 2015, instanța a admis excepția de conexitate invocată de pârâta I., în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ. și a dispus conexarea dosarului nr. x/2014, la dosarul nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 245/29 ianuarie 2015, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Alba.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, la data de 9 februarie 2015, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 863/17 mai 2018, Tribunalul Alba, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților E. și F.; a admis excepția prescripției dreptului de a solicita anularea actelor de întabulare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctului J., și B., în calitate de moștenitor al defunctului J., împotriva pârâților C., D., E., F. și G..

Au fost obligați reclamanții să plătească în favoarea pârâților C. și D. suma de 3000 RON, iar în favoarea pârâților E. și F. suma de 1100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat apel reclamanții, solicitând anularea hotărârilor atacate, disjungerea dosarului nr. x/2014, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

Printr-o cerere de apel distinctă, reclamanții au adus critici de nelegalitate și de netemeinice sentinței atacate raportat la dosarul nr. x/2014, invocând în principal necompetența materială a Tribunalului Alba ca instanță de fond învestită să judece acțiunea ce formează obiectul acestui dosar, față de obiectul principal dedus judecății (revendicare imobiliară a terenului de 5300 mp) și valoarea acestuia, conform certificatului de atestare fiscală și adresei Camerei Notarilor Publici.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1254 și ale art. 909 C. civ.

Prin decizia nr. 1449/24 octombrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 863/17 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, a anulat sentința atacată și a trimis, cauza spre rejudecare, Judecătoriei Alba Iulia.

A respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii de ședință din 14 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2014.

Împotriva deciziei civile nr. 1449/24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, au declarat recurs pârâții E., F., I. și C., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Motive recurs raport

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței civile nr. 863/2018 din 17 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, cu referire la argumentele instanței de apel referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți și întemeiată pe dispozițiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 raportat la art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.

Au învederat că instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 76 din Legea nr. 71/2011 și cele ale art. 909 C. civ. nu sunt aplicabile în speță, fără a analiza și motiva înlăturarea apărărilor pârâților.

Au mai arătat recurenții că, în mod nelegal, instanța a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile noului C. civ., însă numai în ceea ce privește excepția prescripției; referitor la obiectul litigiului, curtea de apel a apreciat că sunt incidente dispozițiile noului C. civ., fără a pune în discuție acest aspect.

În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a normelor de drept material, și anume a dispozițiilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ., arătând că acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. x/2014, conexat la dosarul nr. x/2014, cât și acțiunea din prezentul dosar vizează anularea încheierilor de întabulare a dreptului de proprietate al pârâților.

Recurenții-pârâți au învederat că, în lipsa atacării cu apel a încheierii prin care s-a dispus conexarea dosarelor, în faza procesuală a apelului nu mai puteau fi formulate critici în sensul că instanța de fond trebuia să analizeze cele două dosare conexate, în mod distinct.

În mod greșit, instanța de apel a reținut că măsura conexării celor două dosare a reprezentat o măsură de administrare judiciară, încălcând astfel dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

În continuare, recurenții au susținut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind stabilirea competenței instanței de fond, în soluționarea pricinii. Au arătat că, prin încheierea nr. 245 din 29 ianuarie 2015, Judecătoria Alba Iulia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba; în fața tribunalului, pentru a-și verifica competența, urmare a faptului că intimații au contestat valoarea imobilului obiect al litigiului, instanța a dispus administrarea de probe, din care a rezultat că valoarea imobilului este de 600.000 RON, potrivit raportului de evaluare depus la dosar.

Astfel, recurenții au susținut că sunt incidente dispozițiile art. 98 alin. (3) C. proc. civ., iar instanța de apel a ignorat această probă administrată (din care rezulta valoarea reală a imobilului, care a determinat și competența instanței) și s-a raportat, în mod nelegal, la valoarea impozabilă.

Întrucât încheierea prin care Tribunalul Alba a fost învestit nu a fost atacată cu apel, acesta a devenit definitivă, iar hotărârea instanței de apel, care nu a dat eficiență faptului că încheierea prin care Tribunalul Alba și-a stabilit competența este definitivă, a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 466 pct. 4 C. proc. civ.

Intimații A. și B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului; pe fond, au solicitat respingerea căii de atac, arătând că obiectul principal dedus judecații este reprezentat de acțiunea în revendicare a imobilelor înscrise în CF x Cugir nr. top x fânaț în suprafață de 5300 mp și în CF x Cugir nr. top x fânaț în suprafață de 11.600 mp,

Potrivit certificatului de atestare fiscală nr. 376/2014 emis de către Primăria municipiului Cugir și adresei nr. x/2014, emisă de Camera Notarilor Publici Alba Iulia, valoarea unui mp de teren extravilan fânaț, situat in Cugir Râul Mic, județul Alba este de 2 RON. În baza acestor documente, instanța învestită inițial să soluționeze prezenta cauză, Judecătoria Alba Iulia a calculat taxa judiciară de timbru raportat la această valoare, taxă pe care, ulterior, a eșalonat-o în mai multe rate.

Așadar, obiectul principal dedus judecații este cererea de revendicare imobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ., iar în urma acestei revendicări puteau fi admise și celelalte capete de cerere, privind nulitatea absolută a contractului de partaj nr. x/1998 încheiat la BNP H., prin care imobilul în litigiu a fost împărțit în două parcele (una de 5.300 mp și alta de 6.300 mp), precum și a contractului de donație întocmit de același notar public și autentificat sub nr. x/1998, pentru suprafața de teren de 5.300.

Au susținut intimații că judecarea cauzei în primă instanță aparține Judecătoriei Alba Iulia, instanță care a ignorat valoarea imobilului de 23.200 RON și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, având în vedere motivele invocate prin întâmpinare raportat la valoarea așa-ziselor construcții existente pe o parte din imobilul revendicat, valoare despre care intimatul Rad a declarat că ar depăși valoarea de 200000 RON, fără a exista vreo dovadă în acest sens, sau fără a fi formulată cerere reconvențională.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților; prin încheierea din 23 septembrie 2020, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți A. și B., a admis, în principiu, recursul declarat de recurenții-pârâți C., I., F. și E. împotriva deciziei nr. 1449 din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 11 noiembrie 2020, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed:

Examinând, cu prioritate, motivul de recurs prin care s-a invocat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor privitoare la competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei, pe care Înalta Curte urmează a le cerceta din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, admițând apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 836/17 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Alba, cu consecința anulării sentinței și trimiterii cauzei, spre soluționare, Judecătoriei Alba-Iulia, curtea de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. k), art. 99, art. 101, art. 104 și art. 106 C. proc. civ., în sensul că reclamanții au învestit instanța cu mai multe capete de cerere principale a căror valoare nu se cumulează și care nu depășesc cuantumul de 200.000 RON.

Înalta Curte reține că, în cauză, excepția necompetenței materiale a fost invocată prin întâmpinare de către pârâții E. și F. la judecata în primă instanță în fața Judecătoriei Alba-Iulia și a fost reiterată în fața Tribunalului Alba de către pârâți.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2015, Tribunalul Alba s-a declarat competent să soluționeze cauza în primă instanță prin raportare la valoarea de demolare a imobilului situat în Cugir, județul Alba, de 238.598,23 RON (fără TVA), determinată prin raportul de evaluare întocmită de expert K..

Din perspectiva criticilor formulate care pun în discuție concursul dintre dispozițiile art. 98 alin. (3) și cele ale art. 104 C. proc. civ., Înalta Curte reține că 98 instituie regula generală de determinare a competenței materiale, în vreme ce art. 104 cuprinde regulile aplicabile cererilor formulate în materie imobiliară.

În cauză au fost formulate mai multe capete principale, inclusiv o cerere de demolare a unei construcții edificate pe terenul aflat în litigiu.

Având în vedere că valoarea acestui capăt de cerere nu este susceptibilă de a fi probată cu certificatul care atestă valoarea de impozitare, fiind stabilită pe baza unei evaluări efectuate de un expert la suma de 238.598,23 RON (fără TVA), Înalta Curte reține că în raport de dispozițiile art. 95 alin. (1) și 94 lit. k) C. proc. civ., competența de soluționare în primă instanță a cauzei revine tribunalului, astfel că în mod greșit curte de apel, admițând apelul declarat de reclamanții Ciubean, a anulat sentința și a dispus trimiterea cauzei Judecătoriei Alba Iulia.

Examinând, în continuare, criticile prin care recurenții-pârâți au susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, cu referire la argumentele instanței de apel referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți și întemeiată pe dispozițiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 raportat la art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, Înalta Curte constată că, analizând motivul de anulare a sentinței apelate prin care s-a criticat admiterea de către Tribunalul Alba a excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a constatat că tribunalul a reținut în mod greșit că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 909 din noul C. civ., întrucât, potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 71/2011:

"Dispozițiile art. 876 - 915 din C. civ. privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după intrarea în vigoare a C. civ.."

A conchis instanța de apel că întrucât, în cauză, actele juridice în litigiu au fost încheiate în anul 1998, drepturile fiind întabulate în anul 1999 (anterior intărării în vigoare a noului C. civ.), în mod greșit a fost admisă excepția prescripției, fără a se analiza fondul cauzei.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 909 din noul C. civ. (privitoare la termenele de exercitare a acțiunii în rectificare a înscrierilor în cartea funciară), a statuat asupra caracterului nefondat al excepției prescripției fără a observa că, prin întâmpinarea depusă la data de 8 aprilie 2014, aflată la dosarul nr. x/2014, pârâții E. și F. au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților atât din perspectiva art. 909 din noul C. civ., cât și din perspectiva art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Înalta Curte menționează că este real că prin efectul conexării celor două dosare nu are loc o prorogare a excepțiilor invocate în dosarul nr. x/2014 anterior conexării și asupra cererilor formulate în dosarul nr. x/2014, însă hotărârea instanței de apel cu referire la greșita admitere de către tribunal a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților nu cuprinde considerentele care susțin această statuare, având în vedere că excepția a fost invocată din perspectiva a două norme legale succesive, iar în apel s-a reținut că, din perspectivă temporală, nu este aplicabil noul C. civ., fără a se dispune cu privire la temeiul de drept reprezentat de legea veche, respectiv art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenții au susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt fondate; de asemenea nu pot fi primite criticile prin care s-a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că măsura conexării celor două dosare a reprezentat o măsură de administrare judiciară, încălcând astfel dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

În acest sens Înalta Curte reține că măsura conexării mai multor procese are ca premisă asigurarea unei bune judecăți, conforrm art. 139 C. proc. civ., și implică în concret o doză de apreciere lăsată în competența instanței care dispune măsura. În cauză recurenții nu au formulat veritabile critici cu privire la greșita interpretare sau aplicare a dispozițiilor art. 60 alin. (2) și ale art. 466 alin. (4) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții-pârâți C., F., E. și I. împotriva deciziei civile nr. 1449 din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-pârâți C., F., E. și I. împotriva deciziei civile nr. 1449 din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Casează decizia recurată, și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2020.