ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1533/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 03 februarie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. S.A., S.C. B. S.A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.A. prin suc. D. CLUJ, E., F., S.C. G. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. DGD S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.A., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.A., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.A., Q., S.C. R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara cluj, Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara Cluj-prin Biroul de cadastru si publicitate imobiliară Cluj și S.C. P. IASI S.A.: să se constate că exista o neconcordanță între situația înscrisă în C.F. nr. x Cluj provenita din conversia c.f. vechi nr. 153233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x si y și situația juridică reală a acestui imobil, respectiv suprafața reală a terenului cu nr. top. x și y este de 6.123 m.p. și nu 3.869 m.p.; îndreptarea înscrierii din C.F. nr. x Cluj provenită din conversia C.F. vechi nr. x Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x si y; obligarea OCPI Cluj la rectificarea cărții funciare nr. x Cluj provenita din conversia C.F. vechi nr. x Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x și y, în ceea ce privește suprafață de teren; cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere. La data de 24 aprilie 2015, pârâta Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj. De asemenea, pârâtele S. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. D. S.A.și S.C. H. S.R.L. au formulat întâmpinare prin care au arătat că în principiu, nu se opun cererii de chemare în judecată, cu condiția ca suprafața în plus solicitată de reclamantă să nu se suprapună cu suprafețele deținute de acestea în proprietate. La data de 05 iunie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. și-a modificat acțiunea, solicitând a se constata ca exista o neconcordanta între situația înscrisă în cf. nr. x Cluj provenită din conversia c.f. vechi nr. 153.233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x și y și situația juridică reală a acestui imobil, respectiv suprafața reală a terenului cu nr. top. x și y este de 6.123 m.p. și nu 3.869 m.p.; rectificarea c.f. nr. x Cluj provenită din conversia c.f. vechi nr. 153233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x și y; obligarea OCPI Cluj la rectificarea cărții funciare nr. x Cluj provenită din conversia c.f. vechi nr. 153233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x și y în ceea ce privește suprafața de teren, cu cheltuieli de judecata în caz de opunere și, totodată, a formulat o cerere de extindere de acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâte pe S.C. G. S.R.L. și S.C. P. Iași S.A..La aceeași dată reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecată cu privire la pârâta de S.C. G. S.R.L., respectiv pârâta S.C. P. S.A..

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență: Prin sentința civilă nr. 8111 din 10 septembrie 2015, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 23 octombrie 2015,sub același număr de dosar. Prin sentință civilă nr. 110/2016 din 24 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr. x/2015, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, secția Civilă și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de petenta S.C. A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj, în vederea efectuării regulatorului de competență Hotărârea pronunțată în regulatorul de competență: Soluționând conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin sentință civilă nr. 56/F/CC/08 aprilie 2016, în dosarul civil nr. x/2015 a stabilit ca instanță competentă să soluționeze acțiunea este Tribunalul Cluj.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 481/F/29.10.2018, Tribunalul Cluj, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliara Cluj; a admis, în parte, acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu ceilalți pârâți și, pe cale de consecință, a constatat existența unei neconcordanțe între situația înscrisă în CF nr. x Cluj provenită din conversia CF vechi nr. x Cluj, cu privire la imobilul prevăzut cu nr. top x și y și situația juridică reală a acestui imobil, respectiv că suprafața reală a terenului cu nr. top x și y este de 6.123 mp și nu 3.869 mp. S-a dispus rectificarea cărții funciare nr. x Cluj provenită din conversia CF vechi nr. x Cluj, cu privire la imobilul prevăzut cu nr. top. x și y, în sensul că suprafața reală a terenului cu nr. top. x și y este de 6.123 mp și nu 3.869 mp. și s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamantă împotriva pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Au fost obligate pârâtele D. S.A București, B. S.A., respectiv S.C. B. S.A., la plata, în solidar, în favoarea reclamantei a sumei de 14.803 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocațial, onorariu expert topograf, respectiv taxă de timbru.

Hotărârea pronunțată în apel: Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtele B. SA și D. S.A.. Prin decizia nr. 164 din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelurile declarate de pârâtele B. SA și D. S.A. împotriva sentinței nr. 481/F din 29 octombrie 2018 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă. A respins, ca nedovedite cererile formulate de pârâtele S.C. I. S.R.L., D. S.A. și S.C. H. S.R.L., de acordare a cheltuielilor de judecată la fond. A luat act de solicitarea pârâtei S.C. B. S.A., de valorificare a cheltuielilor de judecată aferente fondului, pe cale separată. A obligat-o pe intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. să plătească apelantei B. S.A. suma de 5.546,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și apelantei D. suma de 25 RON, cu același titlu.

Cererea de recurs Împotriva deciziei nr. 164 din 11 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. la 21 octombrie 2019, solicitând respingerea apelurilor declarate în cauză, menținerea sentinței civile nr. 481/F/2018 pronunțată în data de 29.10.2018, în dosar nr. x/2015 de către Tribunalul Cluj, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă. După expunerea pe larg a situației de fapt deduse judecății, recurenta a susținut că hotărârea pronunțată în apel, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, potrivit art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., astfel: În ceea ce privește solicitarea de constatare a existenței unei neconcordanțe între situația înscrisă în cartea funciară nr. x Cluj provenită din conversia cărții funciare vechi nr. 153.233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x și y și situația juridică reală a acestui imobil, respectiv suprafața reală a terenului este 6.123 mp și nu 3.869 m.p. și rectificarea înscrierii din cartea funciară a imobilului în acest sens, consideră recurenta că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 453 C. proc. civ., art. 35 1 din Legea nr. 7/1996 actualizată, Legea 247/2005 și art. 907 C. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, după expunerea pe larg a situației de fapt deduse judecății, recurenta a susținut că în doctrina și literatura de specialitate, s-a statuat că, în principiu, rectificarea cărții funciare nu se poate dispune decât dacă există o hotărâre judecătorească prin care să se constate, prealabil, că înscrierea nu este în concordanță cu situația reală a imobilului. Apreciază recurenta că, prin hotărâre judecătorească, nu se înțelege numai o hotărâre distinctă, pronunțată și rămasă definitivă anterior promovării cererii de rectificare a cărții funciare, ci și dispoziția cuprinsă în aceeași hotărâre, prin care se statuează asupra cererii de rectificare, dispoziție prin care aceeași instanță constată, pe baza probelor administrate, existența neconcordanței între starea reală a imobilului și înscrierea în cartea funciară, aceasta fiind justificarea pentru care recurenta- reclamantă a solicitat, prin primul capăt al cererii de chemare în judecată, să se constate existența neconcordanței între suprafața reală a terenului și cea înscrisă în cartea funciară. Întrucât legea face distincție între rectificare (care presupune "radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii în cartea funciară") și modificare (prin care se înțelege "orice schimbare privitoare la aspectele tehnice ale imobilului, care nu afectează esența dreptului care poartă asupra acelui imobil"), precum și faptul că se reglementează o procedură administrativă pentru situația în care diferența între suprafața înscrisă și cea reală este mai mică de 5%, rezultă, neechivoc, faptul că pentru imobilele împrejmuite, dacă diferența este mai mare de 5%, singura modalitate de realizare a concordantei dintre situația scriptică (tabulară) și cea reală este procedura contencioasă, respectiv promovarea unei acțiuni in justiție, având ca obiect modificarea (rectificarea) suprafeței. Se susține că Legea nr. 7/1996 nu limitează procedura rectificării numai la aspectul ce ar afecta esența dreptului de proprietate, această procedură fiind incidentă și în situația în care sunt vizate aspecte tehnice ale imobilului, respectiv suprafața acestuia, dacă întinderea suprafeței nu este garantată și, având în vedere ca procedurile administrative sunt facultative, în virtutea principiului liberului acces la justiție, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fudamentale, chiar în situația în care modificarea suprafețelor ar viza diferențe mai mici de 5%, partea interesată poate apela direct la procedura contencioasă, fără a fi necesar sa parcurgă procedura necontencioasă. În argumentarea cererii sale recurenta a invocat decizia nr. 220/11.03.2009 a Curții de Apel Timișoara prin care s-a statuat, în esență, că interpretarea în sensul că "acțiunea în modificare (rectificare) a întinderii suprafeței este inadmisibilă, dacă nu este dovedit motivul care a determinat neconcordanța dintre starea tabulară și cea de fapt, nu poate fi primită, pentru că, în primul rând, această interpretare înseamnă a adăuga la lege, în al doilea rând, ar duce la încălcarea regulii potrivit căreia legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării și nu neaplicării ei, iar în al treilea rând, nu ține cont de faptul că dovada motivului determinant al acestei neconcordanțe este, de cele mai multe ori, aproape imposibil de făcut, mai ales în cazul proprietăților dobândite cu zeci de ani în urmă când instrumentele de măsurat nu au avut performanța tehnică a celor actuale." Totodată, s-a menționat că, "în interpretarea celor care invocă inadmisibilitatea acțiunii în modificare a suprafeței pentru diferența mai mare de 5% (sau chiar mai mică), nu hotărârea judecătorească ar putea fi "alt act doveditor" pentru "rectificarea suprafeței" (conform art. 25 alin. (2) lit. c) din Ordinul nr. 634/2006), ci numai un alt act translativ de proprietate (contract de vânzare-cumpărare, donație, etc.) ori supliment la certificatul de moștenitor, interpretare care este absurdă, întrucât în aceste acte adiționale autentice, încheiate de notar, nu pot fi cuprinse diferențe care nu au fost cuprinse în actele inițiale încheiate și care nu figurează în cărțile funciare, chiar dacă ele sunt dovedite în fata notarului prin rapoarte de expertiză ". Față de cele menționate, recurenta a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Apărările formulate în cauză: La 20 decembrie 2019, intimatul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin întâmpinarea formulată la 18 decembrie 2019 (data depunerii la serviciul de curierat), intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La 23 decembrie 2019 (data depunerii la oficiul poștal), prin întâmpinare, intimatele-pârâte S.C. I. S.R.L. și S.C. H. S.R.L. au invocat nulitatea recursului pentru expunerea unor motive de netemeinicie ale deciziei atacate, iar la 20 ianuarie 2020, aceleași intimate-pârâte au depus răspuns la întâmpinările formulate de intimații-pârâți Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj și de S.C. B. S.A., arătând că, în raport de art. 35 din Legea nr. 7/1996, intimatul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar motivele pentru care hotărârea a fost atacată nu fac parte din motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de lege.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 18 iunie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de chematul în garanție Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei nr. 1653 din 2 decembrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, apreciind că motivele de recurs, în măsura în care nu fac referire la situația de fapt, pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a fixat termen de judecată la 16 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare. Prin decizia ce face obiectul controlului judiciar a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea precizată și modificată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat instanței a se constata că există o neconcordanță între situația înscrisă în cartea funciară nr. x Cluj provenită din conversia cărții funciare vechi nr. 153.233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x și y și situația juridică reală a acestui imobil, respectiv suprafața reală a terenului este de 6.123 m.p. și nu 3.869 m.p. și obligarea OCPI Cluj la rectificarea cărții funciare anterior menționată în acest sens. Inadmisibilitatea acțiunii a fost invocată din oficiu, la termenul de judecată din data de 11.09.2019, când Curtea, în temeiul art. 479 alin. (1) teza II, coroborat cu art. 245, art. 248 alin. (1) C. proc. civ., rap. la art. 25 alin. (2) lit. c) din Ordinul ANCPI nr. 634/2006, a invocat ca motiv de apel de ordine publică, excepția inadmisibilității acțiunii în rectificare de carte funciară, excepție ce a fost admisă. Cu privire la această soluție, recurenta a susținut că, deși rectificarea cărții funciare nu se poate dispune decât dacă există o hotărâre judecătorească prin care să se constate, prealabil, că înscrierea nu este în concordanță cu situația reală a imobilului, această hotărâre judecătorească, poate fi pronunațată distinct, anterior promovării cererii de rectificare a cărții funciare, dar și concomitent cu dispoziția cuprinsă în hotărârea prin care se statuează asupra cererii de rectificare. Deși, în principiu, o acțiune în constatare/realizare a dreptului de proprietate poate fi formulată concomitent cu o acțiune în rectificare de carte funciară în sensul actualizării înscrierii în cartea funciară în funcție de dreptul de proprietate astfel constatat, în speța de față acțiunea reclamantei nu se încadrează în această situație. În acest sens, instanța de recurs constată că situația de fapt ce a generat prezentul litigiu, astfel cum a fost reținută de instanțele anterioare este următoarea: La data de 28.04.2005, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5072, încheiat între reclamantă și S.C. C.U.G S.A. s-a încheiat o convenție, intitulată "contract de vânzare cumpărare", ce viza imobilul compus din "Stație de compresoare si GR 2 cu teren aferent", înscris în cartea funciară nr. x Cluj. La punctul II, articolul 1 s-a menționat că terenul care se înstrăinează în favoarea reclamantei are o suprafață de aproximativ 7581 mp. Teza ultimă a aceluiași articol al contractului are următoarea mențiune: "Referitor la suprafața de teren menționată se precizează că aceasta este estimativă, suprafața finală urmând a fi stabilită ulterior printr-o lucrare de dezmembrământ". Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.04.2005 de BNP T., reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, a cumpărat de la S.C. CUG S.A., "întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, A+9,cu nr. top x și y, compus din teren în suprafață de 3869 mp cu construcțiile C4, C5, C6, C7", construcții - a căror componență a fost pe larg descrisă în cuprinsul contractului -, precum și o cotă reală de 1350/7311 parte din terenul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, A+8, cu nr. top x, în suprafață de 7.311 mp . Din copia cărții funciare vechi nr. 153233 Cluj-Napoca, nr. top x, y, rezultă faptul că suprafața de teren aferentă acestui imobil este de 3.869 mp . Acest imobil a fost transcris, ca urmare a conversiei de pe hârtie, în CF nou nr. 258137 Cluj-Napoca, cu nr. cad. x și y, imobilul constând din teren în suprafață de 3.869 mp și din cele 4 construcții menționate sub A1.1, A1.2, A1.3 și A1.4, sub partea B1 a cărții funciare fiind intabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil teren de 3.869 mp și construcții, în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L., conform încheierii de carte funciară nr. x/04.05.2005, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.04.2005 autentificat de BNP T.. Prin urmare, în ceea ce privește imobilele cu nr. top x și y, provenite din CF inițial 153233 Cluj, transcrise apoi în CF nr. x Cluj și mai apoi în CF nr. x Cluj, acestea au fost și au rămas compuse din teren în suprafață de doar 3.869 mp, această suprafață fiind de altfel cea dobândită de reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.04.2005 de BNP T., astfel încât în mod corect a constatat instanța de apel că actul doveditor al dreptului de proprietate al reclamantei există doar pentru suprafața de 3.869 mp. Ulterior încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare s-a întocmit o documentație în specialitatea topografie în care se relevă că suprafața imobilulului cu nr. topo x, y, nr. cadastral x, înscris în CF nr. x Cluj, din punct de vedere scriptic e de 3869 m.p., iar suprafața reală, rezultată în urma măsurătorilor era de 6.122,90 mp. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat instanței a constata, pe baza probelor administrate, prin primul capăt al cererii de chemare în judecată, existența neconcordanței între starea reală a imobilului și înscrierea în cartea funciară, iar prin al doilea capăt de cerere obligarea OCPI Cluj la rectificarea cărții funciare anterior menționată în acest sens. Raportat la conținutul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precizată și modificată, rezultă că reclamanta a formulat o acțiune specifică de carte funciară prin care solicită constatarea unei situații de fapt și nu o cerere în constatarea unei situații de drept, respectiv constatarea adevăratei întinderi a dreptului său subiectiv de proprietate. Temeiul de drept invocat de reclamantă a fost art. 35 1 din Legea 7/1996 potrivit căruia "(1) În cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privinta înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia. (2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.(3) Prin modificare se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esenta dreptului care poarta asupra acelui imobil. Modificarea nu se poate face decât la cererea titularului dreptului de proprietate. (4) Rectificarea inscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabila prin declarație autentică, fie în caz de litigiu prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. (5) Erorile materiale săvârșite cu prilejul inscrierilor în cartea funciară pot fi îndreptate la cerere sau din oficiu. (6) Procedura de rectificare a inscrierilor în cartea funciară, a modificărilor și cea de îndreptare a erorilor materiale se va stabili prin regulament aprobat de directorul general al Agenției Naționale." Interpretând textul indicat, instanța constată că acesta se aplică cazurilor in care situația juridică reală, cea care rezultă din actele de proprietate, este cea corectă, iar cuprinsul cărții funciare nu corespunde acesteia. De asemenea, a fost invocat articolul 36 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 7/1996, care stabilește că "orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară când înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului" și articolul 25 din Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al ANCPI conform căruia: "(1) În cazul în care suprafața din măsurători este mai mare decât suprafața înscrisă în documentația precedentă sau decât suprafața din actele de proprietate, pentru situația în care nu există documentație, se procedează astfel: (2) Pentru imobilele împrejmuite: a) dacă diferența este de până la 2%, documentația se recepționează si suprafața din actul de proprietate se înscrie în cartea funciară; b) dacă diferența este între 2% fi 5%. documentația se recepționează si suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară doar dacă este însoțită de proces-verbal de vecinătate, întocmit conform; c) dacă diferența este mai mare de 5%, documentația se respinge, rectificarea suprafeței urmând să se facă prin alt act doveditor al dreptului de proprietate. (3) Pentru imobile care nu sunt împrejmuite: a) dacă diferența este de până la 2%, documentația se recepționează și se înscrie în cartea funciară suprafața din actul de proprietate: b) dacă diferența este mai mare de 2%, documentația se recepționează și se înscrie în cartea funciară numai pe baza unui alt act doveditor al dreptului de proprietate". Temeiurile invocate de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată impun existența unui drept de proprietate consemnat într-un act valabil conform legislației în vigoare, care să ateste dreptul său de proprietate asupra suprafeței pretins a fi înscrisă în cartea funciară, ori existența unor erori strict tehnice care să ateste o altă situație a imobilului decât cea avută în vedere la inscrierea în cartea funciară, rezultată din măsurători, care însă obligatoriu trebuie a se încadra în marja de eroare de 5% pentru imobilele împrejmuite. Acest procent a fost stabilit de legiuitor tocmai în considerarea faptului pot exista erori de măsurătoare, datorate aparaturii diferite folosită sau altor asemenea cauze obiective, care să determine diferențe ale suprafeței de teren avută în proprietate, orice depășire a acestui procent nemaiîncadrându-se într-o simplă eroare de măsurători. Or, în speța de față, reclamanta nu deține în proprietate suprafața pretinsă de 6.123 m.p., ci doar suprafața de 3.869 m.p., nu a prezentat un act doveditor al dreptului său de proprietate pentru această diferență și nici nu a formulat o acțiune prin care să se constate dreptul său de proprietate prin unul din modurile de dobândire prevăzute de C. civ. Astfel, potrivit art. 557 C. civ., (1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși. (2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ. (3) Prin lege se pot reglementa și alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate. (4) Cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândește prin înscriere în cartea funciară, cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 888, care stabilesc că înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămase definitivă, a certificatului de moștenitor sau în baza unui alt act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta. Ca atare, în mod corect a constatat instanța de apel că pentru diferența de teren de 2.254 mp, cu privire la care se solicită rectificarea CF, în sensul majorării suprafeței terenului în litigiu, de la suprafața scriptică existentă în cartea funciară, de x.869 mp, la suprafața de 6.123 mp, reclamanta nu poate justifica existența unui act doveditor al dreptului de proprietate dintre cele expres prevăzute de art. 577 Noul C. civ. Înalta Curte constată că, în speță, nu se pune problema existenței unei înscrieri inexacte în cartea funciară, ci se urmărește majorarea suprafeței de teren deținute de recurentă prin includerea unor bunuri care nu îi aparțin. Totodată au mai fost invocate și dispozițiile art. 907 C. civ., potrivit cărora: "(1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. (2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.(3) Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic." Textul anterior menționat stabilește în mod clar cazurile în care se poate face rectificarea unei cărți funciare atunci când înscrierea nu corespunde cu situația juridică reală, respectiv atunci când situația juridică reală rezultă dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială,(ceea ce nu este cazul în speța de față) ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă, dar nu una având ca obiect modificarea (rectificarea) suprafeței, așa cum susține recurenta, ci una pronunțată împotriva acesteia, prin care s-a admis o acțiune de fond în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic. Din cuprinsul hotârârii judecătorești atacate, nu rezultă faptul că instanța ar fi confundat noțiunea de rectificare cu cea de modificare a cărții funciare sau că motivul respingerii acțiunii ar fi fost acela că Legea nr. 7/1996 reglementează o procedură administrativă prealabilă. Curtea de apel a constatat în mod corect că solicitarea reclamantei, de rectificare a cărții funciare în sensul majorării suprafeței aferentă terenului litigios de la suprafața scriptică existentă în cartea funciară, de x.869 mp, la suprafața de 6.123 mp, intră sub incidența art. 25 alin. (2) lit. c) din Ordinul ANCPI nr. 634/2006, respectiv, că diferența de teren pretins a fi rectificată este mai mare de 5%, caz în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că documentația se respinge, rectificarea suprafeței urmând să se facă prin alt act doveditor al dreptului de proprietate. Or, cătă vreme s-a constatat lipsa existenței unui act doveditor al dreptului de proprietate dintre cele expres prevăzute de art. 577 C. civ., în mod corect s-a apreciat de către instanța anterioară că acțiunea de rectificare a suprafeței de teren apare ca fiind inadmisibilă. Recurentul, deși concluzionează că pentru situația în care diferența între suprafața înscrisă și cea reală este mai mare de 5%, o modalitate de realizare a concordanței dintre situația scriptică (tabulară) și cea reală este procedura contencioasă, respectiv promovarea unei acțiuni in justiție, omite să observe că această acțiune în justiție trebuie să vizeze recunoașterea, constituirea sau chiar pierderea dreptului său de proprietate și nu doar constatarea neconcordanței unor aspecte tehnice ale imobilului, în speță suprafața acestuia. Solicitarea de constatare a unei situații de fapt este inadmisibilă, prin raportare și la dispozițiile art. 35 C. proc. civ., potrivit cărora cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. În aceste condiții, nu se poate reține, așa cum susține recurenta,încălcarea dispozițiilor art. 6, art. 13 din CEDO și art. 21 din Constituția României, precum și a art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit cărora orice persoană are dreptul de acces liber la justiție. Este adevărat că liberul acces al persoanei la justiție reprezintă facultatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa apreciere, o acțiune în justiție, implicând obligația corelativă a statului ca, prin instanța competentă, să soluționeze această acțiune, dar aceasta nu implică și admiterea de plano a acțiunii atunci când temeiurile invocate nu pot conduce la o soluție favorabilă reclamantului. Reglementarea expresă a cazurilor în care se poate efectua rectificarea cărților funciare este exprimarea plenitudinii de competență a legiuitorului român, nefiind de natură a limita accesul liber la justiție al persoanelor așa cum susține recurenta, câtă vreme aceasta are la îndemână alte instrumente pentru a obține recunoașterea drepturilor sale, de care nu a înțeles să uzeze în condițiile legii. În argumentarea cererii sale recurenta a mai invocat și decizia nr. 220/11.03.2009 a Curții de Apel Timișoara, susțineri care nu pot fi primite de Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât, pe de o parte, precedentul judiciar nu este un izvor de drept în dreptul procesual român, pentru a fi invocat ca motiv de nelegalitate al hotărârii recurate, iar pe de altă parte, decizia sus menționată nu vizează aceeași situație de fapt și de drept cu cea a speței de față. De altfel, recurenta nu aduce o critică în mod concret hotârârii ce face obiectului controlului judiciar prin invocarea acestei hotârâri de practică judiciară, Înalta Curte neputând supune cenzurii soluția atacată prin prisma motivelor strict și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în care se poate dispune casarea unei hotârâri în calea de atac a recursului. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 164 A din 11 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul, ca parte căzută în pretenții în calea de atac a recursului, la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 2000 RON, cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Sub aspectul reducerii cheltuielilor de judecată în recurs, solicitate de intimată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit art. 451 la. 2 C. proc. civ., "instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei". Articolul sus arătat este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea să firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. Aceasta soluție este conformă, prin raportarea sa la echitate, prevederilor art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului - pentru că dreptul la un proces echitabil implică și o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată, respectiv recunoașterea doar a acelor cheltuieli care au corespuns unor necesități procesuale rezonabile, nu și a celor care sunt rezultatul unui exercițiu abuziv al dreptului la apărare. Onorariul avocatului reprezintă, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, un drept al acestuia și el se stabilește, potrivit art. 133 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, liber, între avocat și client, în limitele legii și ale statutului profesiei, fiind interzisă fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei. Onorariul avocațial este stabilit inter partes, ținând seama de elemente cum ar fi: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante. Așa după cum rezultă, cu claritate, din prevederile art. 36 din Legea nr. 51/1995, în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client, orice imixtiune din partea vreunui organ al Statului este inadmisibilă, însă, în aplicarea textului art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei. Înalta Curte, făcând o apreciere a proporționalității și necesității onorariului perceput de către apărător în faza desfășurată în fața instanței de recurs, raportat la pretențiile deduse judecății și complexității cauzei, constată că onorariul fixat de intimată cu apărătorul său este disproporționat, astfel încât se impune reducerea cheltuielilor de judecată la care va fi obligat recurenta cu acest titlu la suma de 2000 RON, cuantum care, pentru motivele enunțate anterior, se apreciază că este corespunzător complexității cauzei, muncii prestate, timpului alocat redactării cererilor depuse la dosar și deplasărilor la instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE,