ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2009/2020

Ședința publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de față

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 18 octombrie 2017, sub nr. x/2016, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., C. S.A. și D. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să o oblige pe pârâta D. S.A. să își dea acordul în vederea dezlipirii din imobilul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având numere cadastrale 318038, 318038-C1 și 318038-C2, compus din teren și construcții, a imobilului având număr cadastral x, compus din construcția având suprafața de 158 mp și terenul având suprafața de 500 mp, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de acord; să o oblige pe pârâta B. S.A. să semneze actul autentic de dezlipire a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având numere cadastrale 318038, 318038-C1 și 318038-C2, prin care acesta este dezmembrat prin formarea a doua imobile noi compuse din: imobil înscris în CF x, având suprafața de 37.339 mp și imobilul înscris în CF x, având suprafața de 500 mp, iar în caz de refuz, hotărârea să țină locul actului autentic de dezlipire; să o oblige pe pârâta B. S.A. să încheie cu pârâta C. S.A. un contract de vânzare-cumpărare prin care să transfere acesteia din urmă dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, județul Cluj, înscris în CF x, imobil compus din construcție în suprafață de 158 mp, având număr cadastral x și teren în suprafață de 500 mp, incluzând cei 158 mp de sub construcție, având număr cadastral x, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de act autentic; să o oblige pe pârâta C. S.A. să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare, prin care să-i transfere acesteia din urmă dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, județul Cluj, înscris în CF x, compus din construcție în suprafață de 158 mp, având număr cadastral x și terenul având suprafața de 500 mp, incluzând cei 158 mp de sub construcție, având număr cadastral x, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de act autentic, sub condiția achitării de către reclamantă a diferenței de preț în cuantum de 90.000 euro plus TVA; să dispună instituirea asupra imobilului ce va rezulta din dezmembrare, înscris în CF x, având suprafața de 500 mp, compus din construcția având suprafața de 158 mp și terenul având suprafața de 500 mp, incluzând cei 158 mp de sub construcție, o servitute de trecere, prin folosirea terenului înscris în CF nr. x, care va rezulta din dezmembrare, propus să primească număr cadastral x Cluj-Napoca, având suprafața de 37.339 mp, conform schiței anexate antecontractului de vânzare-cumpărare din 21 ianuarie 2015; să le oblige, în solidar, pe pârâtele B. S.A. și C. S.A. la plata despăgubirilor în cuantum de 650 Euro, pentru fiecare lună de întârziere în executarea obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 21 ianuarie 2015, începând cu 21 septembrie 2016 și până la efectuarea transferului dreptului de proprietate în favoarea reclamantei; să le oblige pe pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 și art. 1669 C. civ.

Prin cererea formulată la 16 ianuarie 2017, reclamanta a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata primelor două capete de cerere.

Prin încheierea din 7 aprilie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a luat act de renunțarea reclamantei la judecata primelor două capete de cerere; a anulat ca netimbrat capătul de cerere nr. x; a constatat că a rămas fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S.A. și că aceasta nu mai are calitatea de parte, ca urmare a renunțării reclamantei la primele două capete de cerere.

Prin sentința civilă nr. 1086/2017 din 20 iunie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca, invocată de reclamanta A. S.R.L.; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.A.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și a excepției de nelegalitate.

Prin încheierea nr. 3122 din 21 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis cererea de strămutare formulată de petenta A. S.R.L. și a strămutat judecata cauzei la Curtea de Apel Oradea.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de Apel Oradea, prin încheierea din 27 septembrie 2018.

Prin decizia civilă nr. 304/C/2018 - A din 20 noiembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a anulat-o și a fixat termen pentru evocarea fondului la 15 ianuarie 2019.

Prin decizia civilă nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca, invocată de reclamantă; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.A.; a obligat-o pe pârâta C. S.A. să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Cluj Napoca, str. x, înscris în CF nr. x, A1 nr. cadastral x, compus din terenul intravilan având suprafața de 500 mp și construcția cu suprafața construită la sol de 158 mp, pavilion I, la parter, cu o cameră, având număr cadastral x, A1.1, sub condiția achitării de către reclamantă a diferenței de preț de 90.000 euro plus TVA, în caz de refuz hotărârea urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare; a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei B. S.A. să încheie cu pârâta C. S.A. un contract de vânzare-cumpărare; a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri; le-a obligat pe pârâtele B. S.A. și C. S.A. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 18.797 RON, pentru ambele etape procesuale; l-a obligat pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 10.000 RON, pentru ambele etape procesuale.

Împotriva deciziilor instanței de apel au declarat recurs recurenta -reclamantă A. S.R.L. și recurentul - pârât Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

I. Recurenta - reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, A. S.R.L., prin care a solicitat casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel în privința capătului de cerere nr. 6.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a relatat istoricul litigiului, după care a susținut că soluția dată capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea chiriei a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În concret, autoarea recursului a subliniat că instanța de apel a reținut caracterul nefondat al acestor pretenții cu motivarea că actul administrativ, reprezentat de Hotărârea nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca, se bucură de prezumția de legalitate.

Aceeași parte a susținut că instanța de apel a aplicat această prezumție în mod absolut.

După evocarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c)

1

din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a învederat că prezumția de legalitate a actelor administrative are caracter relativ, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 4 din același act normativ.

Autoarea recursului a arătat că a făcut dovada caracterului nelegal al Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca, prin adresa din 30 mai 2016, din care rezultă că Municipiul Cluj-Napoca a luat cunoștință de decizia Ministerului Culturii și Cultelor de neexercitare a dreptului de preempțiune la 30 mai 2016.

În aceste condiții, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea anterior evocată a fost adoptată cu nerespectarea termenului de preempțiune de 15 zile reglementat de art. 4 alin. (8) din Legea nr. 422/2001.

Aceeași parte a susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1350 C. civ., când a reținut că nu este îndeplinită condiția culpei debitorului și că refuzul încheierii contractului de vânzare-cumpărare este justificat de adoptarea Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca.

În acest sens, recurenta-reclamantă a învederat că neexercitarea dreptului de preempțiune în termenul legal nu constituie un motiv care să justifice neexecutarea antecontractului, astfel încât poate fi reținută culpa intimatelor-pârâte.

De altfel, aceeași parte a subliniat că, în materie contractuală, culpa debitorului este prezumată prin simplul fapt al neexecutării.

În aceste condiții, recurenta-reclamantă a conchis că refuzul intimatelor-pârâte de încheia contractul de vânzare-cumpărare atrage răspunderea contractuală a acestora.

II. Împotriva ambelor decizii ale instanței de apel, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea, în tot, a deciziei de admitere a apelului și, în parte, a deciziei de evocare a fondului și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului împotriva deciziei intermediare, de admitere a apelului, recurentul-pârât a susținut, în esență, că instanța de apel a reținut în mod greșit că hotărârea consiliului local are natura unui act administrativ și că numai consiliul local poate exercita dreptul de preempțiune la cumpărarea unui imobil ce intră sub incidența Legii nr. 422/2001.

După evocarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, recurentul-pârât a arătat că Hotărârea nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca nu este un act administrativ, nefiind emis în regim de putere publică.

În acest sens, autoarea recursului a subliniat că hotărârea respectivă reprezintă o simplă confirmare a adresei nr. x din 8 iunie 2016, cu privire la achiziționarea unui monument istoric.

În plus, aceeași parte a subliniat că sunt asimilate actelor administrative contractele încheiate de autoritățile publice având ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

Or, se arată, Hotărârea nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca nu pune în valoare un bun aflat în proprietatea publică, ci a unui bun aflat în proprietatea privată a societății C. S.A., care va intra ulterior tot în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale.

Astfel, recurentul-pârât a învederat că hotărârea anterior evocată reprezintă o autorizare a actului, pe care primarul este mandatat să-l emită, în calitatea sa de reprezentant al autorității publice, în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu titlu oneros.

Aceeași parte a subliniat că nu sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. b) - c) din Legea nr. 215/2001, întrucât Consiliul Local nu are ca atribuție exercitarea dreptului de preempțiune la cumpărarea unui imobil prin emiterea unei hotărâri de consiliu local.

În acest sens, a arătat că numai unitățile administrativ-teritoriale au un patrimoniu propriu și sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și celui privat, conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, recurenta-pârâtă a subliniat că autoritățile administrației publice doar administrează și dispun de bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale.

Aceeași parte a criticat considerentul prin care instanța de apel a reținut că primarul nu are atribuții cu privire la patrimoniul unității administrativ-teritoriale.

În combaterea acestui considerent, recurentul-pârât a învederat că primarul a acționat, pe de o parte, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și, pe de altă parte, în calitate de ordonator de credite.

Aceeași parte a menționat că exprimarea voinței primarului, concretizată în adresa din 8 iunie 2016, prin care a fost exercitat dreptul de preempțiune, a avut ca efect împiedicarea vânzării către un terț.

Împrejurarea că voința exprimată de primar trebuie să fie urmată de o hotărâre a consiliului local este irelevantă în cauză, întrucât această din urmă hotărâre este emisă de o autoritate deliberativă.

În acest sens, a arătat că prezintă relevanță în cauză doar înștiințarea vânzătorului cu privire la exercitarea dreptului de preempțiune în termenul prevăzut de lege, finalitatea legii fiind aceea de a împiedica încheierea unui contract de vânzare-cumpărare nul absolut, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001.

Cu privire la decizia de evocare a fondului, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a reținut în mod nelegal că autoritatea locală a exercitat un drept pe care nu-l mai deținea la momentul adoptării Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca.

În combaterea acestui considerent, autorul recursului a subliniat că instituirea unui termen în care trebuie exercitat dreptul de preempțiune nu poate afecta valabilitatea hotărârii consiliului local.

În acest sens, a subliniat că oportunitatea sau momentul la care este adoptată o hotărâre nu produce efecte asupra valabilității acesteia.

În acest context, recurentul-pârât a subliniat că este greșită concluzia instanței de apel, în sensul că Hotărârea nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca este nelegală ca urmare a adoptării sale la o zi după expirarea termenului de 15 zile.

Aceeași parte a precizat că, dacă se va constata legalitatea hotărârii consiliului local, se impune anularea dispozițiilor de obligare a intimatei-pârâte C. S.A. la încheierea cu recurenta-reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În final, recurentul-pârât a solicitat ca, în situația în care se va aprecia că este în culpă procesuală, să fie redus cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare la 11 iulie 2019, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu mai are calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare la 12 iulie 2019, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului recurentei-pârâte pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare la 12 iulie 2019, prin care a menționat că lasă la aprecierea instanței soluția ce va fi pronunțată asupra recursului.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

Prin încheierea din 10 martie 2020, Înalta Curte, în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului iar, prin încheierea din 16 iunie 2020, a respins excepția nulității recursului declarat de recurentul-pârât, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare și a admis în principiu recursurile stabilindu-se termen de judecată la 20 octombrie 2020, în vederea soluționării acestora în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru motivele ce se vor arăta.

Finalitatea prezentului demers judiciar constă în obligarea B. S.A. să încheie cu C. S.A. contractul de vânzare cumpărare, prin care să transfere acesteia proprietatea asupra imobilului situat in Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca; obligarea C. S.A. să încheie cu S.C. A. S.R.L. contract de vânzare cumpărare prin care să transfere reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului indicat, sub condiția achitării de către aceasta din urmă a diferenței de preț de 90.000 eur + TVA; obligarea B. S.A. să plătească despăgubiri în sumă de 650 euro pentru fiecare lună de întârziere în executarea obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la 21.01.2015, începând cu 21.09.2016 și până la transferul dreptului de proprietate către reclamantă.

Înscrisurile depuse de S.C. B. S.A. în apel(filele x; 118 - 126) relevă următoarele:

La data de 15.12.2011, între B. S.A., în calitate de finanțator și C. S.A., în calitate de utilizator s-a încheiat Contractul de leasing financiar nr. x/2011, prin care B. S.A. i-a acordat posesia și folosința asupra imobilului în litigiu.

Contractul de leasing financiar a fost încheiat în temeiul dispozițiilor art. 22 din Ordonanța Guvernului 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, având caracteristicile unui contract de lease back financiar, părțile având obligația contractuală de a perfecta Contractul de vânzare-cumpărare a imobilului în formă autentică cu Finanțatorul (B.) și de plată a prețului contractului.

La data de 23.12.2011 s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2171/23.12.2011 emisă de Societatea Profesională Notarială "E." prin care C. S.A. a transferat dreptul de proprietate asupra imobilelor care au făcut obiectul Contractului de leasing financiar cumpărătoarei B. S.A.

La data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.12.2011 autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2171/23.12.2011 emisă de Societatea Profesională Notarială "E." s-au efectuat și formalitățile de publicitate imobiliară necesare intabulării, respectiv s-au achitat și virat către OCPI taxele de publicitate imobiliară în cuantum de 70.000 de RON.

La data de 12.10.2017, S.C. C. S.A., în calitate de utilizator-cumpărător a încheiat cu B. S.A., în calitate de finanțator Convenția de răscumpărare autentificată prin încheierea de autentificare nr. 2176/12.10.2017 emisă de Societatea Profesională Notarială "E.", S.C. C. redevenind astfel, prin emiterea facturii de valoare reziduală nr. 1670/2017, proprietarul imobilului ce a format obiectul contractului de leasing x/2011.

Prin sentința civilă nr. 6558/16.10.2018, Judecătoria Cluj Napoca, secția Civilă a judecat plângerea formulată de C. S.A. împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare x/18.10.2017, prin aceasta hotărâre soluționându-se în mod favorabil aspectele privind taxa de intabulare a imobilului ce a format obiectul contractului de leasing x/2011, modificările privind proprietatea fiind operate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj la data de 22 ianuarie 2019, în sensul că C. S.A. este proprietarul imobilului.

În considerarea celor ce preced, având în vedere finalitatea prezentului demers judiciar și dinamica raporturilor contractuale, Înalta Curte va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. S.A.

Înalta Curte, în raport cu cererea de renunțare la judecata recursului formulat de recurenta - reclamantă A. S.R.L., constată următoarele:

La termenul de astăzi, recurenta - reclamantă A. S.R.L. a depus cerere de renunțare la cererea de recurs la care a fost atașată și împuternicirea avocațială cu această mențiune.

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., "în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri".

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre".

In conformitate cu art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă iar, potrivit alin. (2) al aceluiași text legal, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Reprezentantul convențional al recurentei - reclamante a făcut dovada mandatării sale de a formula cerere de renunțare la judecarea căii de atac, acest fapt fiind evidențiat în împuternicirea avocațială depusă astăzi la dosarul cauzei.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

In considerarea dispozițiilor legale anterior menționate și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei - reclamante de renunțare la judecata recursului.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL CLUJ-NAPOCA este nefondat.

Chestiunea dedusă judecății vizează stabilirea autorității care poate exercita dreptul de preemțiune în situația de excepție reglementată de art. 4 alin. (7) din Legea nr. 422/2001 din perspectiva caracterului determinant și efectelor actelor administrative emise în exercitarea acestui drept .

Potrivit art. 4 alin. (6) Legea nr. 422/2001 "Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune al statului român, prin Ministerul Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării". Totodată, conform art. 4 alin. (8) din aceeași lege. "În cazul în care Ministerul Culturii și Cultelor sau serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor nu își exercită dreptul de preemțiune în termenul prevăzut la alin. (7), acest drept se transferă autorităților publice locale, care îl pot exercita în maximum 15 zile."

Întrucât, în cauză, Ministerul Culturii nu și-a exercitat dreptul de preemțiune, acest drept a fost transferat autorităților publice locale, respectiv către municipiul Cluj Napoca.

Prin adresa nr. x/08.06.2016, Primarul Municipiului Cluj Napoca a comunicat intimatei pârâte B. S.A., că "Municipiul Cluj Napoca, prin primar, va iniția un proiect de hotărâre prin care se va propune exercitarea dreptului de preemțiune pentru cumpărarea imobilului identificat mai sus, proiect ce va fi promovat în proxima ședință a Consiliului Local, care va decide în calitate de putere deliberativă investită de lege pentru a se pronunța cu privire la patrimoniu".

Ulterior, la data de 16.06.2016 a fost adoptată HCL nr. 372, cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate, prin care CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Cluj Napoca a aprobat exercitarea dreptului de preemțiune de către Municipiul Cluj Napoca pentru cumpărarea imobilului ce face obiectul cauzei.

În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de apel, prin decizia civilă intermediară nr. 304 din 20 noiembrie 2018, a apreciat în mod eronat că HCL nr. 372 din 16 iunie 2016 este un act administrativ în raport cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este de relevat faptul că Legea nr. 215/2001 stabilește prin prevederi cu caracter imperativ, nesusceptibile de interpretare, rolul de organ deliberativ al consiliului local, distinct de rolul executiv al primarului.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001, consiliul local este autoritatea deliberativă, iar primarul autoritatea executivă, iar în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 215/2001, consiliul local exercită atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului.

În conformitate cu art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 215/2001, primarul este autoritatea executivă, atribuțiile sale fiind enumerate în art. 63, însă, printre acestea nu se regăsesc atribuții referitoare la patrimoniu, aspect evidențiat în adresa din 08.06.2016 a Primarului Municipiului Cluj Napoca, în care se precizează că se va propune consiliului local exercitarea dreptului de preemțiune, care va decide în calitate de putere deliberativă investită de lege pentru a se pronunța cu privire la patrimoniu".

Conform dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, "în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri; [...] hotărârile privind patrimoniul se adopta cu votul a doua treimi din numărul total al consilierilor locali in funcție."

Din economia acestor dispoziții legale rezultă cu evidență că deciziile privind exercitarea dreptului de preemțiune de către unitatea administrativ-teritorială nu pot fi luate decât prin hotărâre a consiliului local, în condițiile prevăzute de lege.

Așadar, singurul act juridic ce are vocația de a cuprinde manifestarea de voință a autorității locale privind exercitarea dreptului de preemțiune este reprezentat de HCL nr. 372/16.06.2016 a CONSILIULUI LOCAL al MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, aceasta reprezentând, în concret, decizia exercitării dreptului de preemțiune, aspect corect reținut de instanța de apel.

Din această perspectivă, aserțiunea recurentului, potrivit căreia adoptarea HCL nr. 372/16.06.2016 este doar o confirmare a actului prin care primarul este mandatat să îl emită, în calitatea sa de reprezentant al autorității publice locale, apare ca fiind lipsită de fundament.

În condițiile în care primarul nu putea fi mandatat să emită un act juridic prin care să exprime voința unității administrativ-teritoriale cu privire la exercitarea dreptului de preemțiune, Legea nr. 215/2001 neprevăzând această posibilitate, rezultă că singura autoritate abilitată să exercite acest drept este consiliul local.

De asemenea, este nefondată critica recurentului-pârât ce vizează natura actului reprezentat de Hotărârea Consiliului Local nr. 372/16.06.2016 este, de asemenea, nefondată.

Hotărârile Consiliului Local reprezintă manifestări unilaterale de voință adoptate în scopul producerii de efecte juridice în cadrul activității de executare sau organizare a executării în concret a legilor, adică acte administrative emise în vederea exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. În calitatea lor de acte administrative, hotărârile consiliului local se bucură de prezumția de legalitate, actele administrative normative fiind opozabile tuturor, iar actele administrative individuale numai părților.

Hotărârea Consiliului Local nr. 372/16.06.2016 răspunde unei triple cerințe ce caracterizează un act administrativ: organică - adică actul emană de la o autoritate publică determinată, formală - este elaborată în conformitate cu anumite proceduri și forme și materială - are un scop determinat.

În ceea ce privește decizia de evocare a fondului, recurentul-pârât a susținut, într-o primă critică, nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva faptului că instanța de apel a reținut că autoritatea locală a exercitat un drept pe care nu-l mai deținea la momentul adoptării Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a CONSILIULUI LOCAL CLUJ - NAPOCA.

Statuând în mod legal asupra caracterului determinant al HCL nr. 372/16.06.2016 în exercitarea dreptului de preemțiune, instanța de a apel, în soluționarea excepției de nelegalitate a acestei hotărâri, a analizat termenul în care acesta a fost exercitat, calculat conform dispozițiilor imperative cuprinse în art. 4 alin. (8) din Legea nr. 422/2001 potrivit căruia "În cazul în care Ministerul Culturii și Cultelor sau serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor nu își exercită dreptul de preemțiune în termenul prevăzut la alin. (7), acest drept se transferă autorităților publice locale, care îl pot exercita în maximum 15 zile".

Probatoriul administrat a relevat faptul că Municipiul Cluj Napoca a luat cunoștință de neexercitarea dreptului de preemțiune la data de 30.05.2016, termenul de 15 zile pentru exercitarea acestui drept, împlinindu-se la data de 15.06.2016, împrejurare în raport cu care rezultă că HCL nr. 372/2016 a fost adoptată la data de 16.06.2016, după împlinirea termenului de 15 zile.

În aplicarea art. 2545 alin. (2) C. civ., neexercitarea dreptului de preemțiune în termenul prevăzut de lege are ca efect pierderea dreptului subiectiv însuși, prin nerespectarea termenului defipt de lege. Hotărârea Consiliului Local nr. 372/16.06.2016 apare ca nelegală întrucât, prin această hotărâre, autoritatea locală și-a exercitat un drept pe care nu-l mai avea, excepția de nelegalitate primind astfel o corectă dezlegare.

Cu alte cuvinte, exercitarea tardivă a dreptului de preempțiune se transpune în pierderea dreptului de preempțiune, cu consecința ineficacității exercitării acestui drept.

Aserțiunea recurentului-pârât, potrivit căreia legalitatea unui act administrativ poate fi analizată doar prin prisma îndeplinirii condițiilor formale prevăzute de Legea nr. 215/2001 nu poate fi primită, întrucât, astfel cum a reținut instanța de apel, printre condițiile de validitate ale acestuia sunt și acelea ca actul administrativ să aibă un conținut în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și să își producă efectele în termenul prevăzut de lege.

Criticile referitoare la caracterul disproporționat al cheltuielilor de judecată la care recurentul-pârât a fost obligat în apel, prin raportare la complexitatea cauzei și activitatea prestată de avocat, vizează temeinicia deciziei recurate, întrucât evaluarea acestor criterii intră în marja de apreciere a instanțelor devolutive. În acest sens poate fi evocată decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, prin care s-a statuat că "motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 28.906,29 RON, cu titlu de onorariu avocațial, depunând în dovedire factura nr. x Seria CIAN din 21 septembrie .

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său".

Exercitându-și prerogativa conferită de evocatul text legal, Înalta Curte constată că se impune cenzurarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta - reclamantă motivat de faptul că aceasta a formulat cerere de renunțare la judecata propriului recurs și că în cauză a fost acordat un singur termen la care a și fost soluționată pricina.

În baza acestor considerente Înalta Curtea, prin prisma proporționalității cheltuielilor de judecată solicitate, raportat la circumstanțele cauzei, la amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocatul recurentei-reclamante, constată că acestea sunt vădit disproporționate, împrejurare în raport cu care va reduce suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată la 5000 RON.

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., apreciind asupra faptului că onorariul avocațial este disproporționat în raport cu activitatea desfășurată de avocat, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurentul - pârât să plătească recurentei - reclamante suma de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. S.A. Va lua act de renunțarea recurentei-reclamante A. S.R.L. la judecata recursului declarat de împotriva deciziei civile nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, prin Primar, împotriva deciziei nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019 și a deciziei nr. 304/C/2018 - A din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, va obliga recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA să plătească recurentei-reclamante A. S.R.L. suma de 5000 RON reprezentând plata parțială a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. S.A.

Ia act de renunțarea recurentei-reclamante A. S.R.L. la judecata recursului declarat de împotriva deciziei civile nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, prin Primar, împotriva deciziei nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019 și a deciziei nr. 304/C/2018 - A din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA să plătească recurentei -reclamante A. S.R.L. suma de 5000 RON reprezentând plata parțială a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2020.