ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1821/2022

Ședința publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 3 februarie 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. și G.:

- să se constate nulitatea contractului de donație autentificat la notarul public H. sub nr. x/1998 și a încheierii de întabulare nr. 2727/27 martie 1999 privind imobilul înscris în CF x nr. top x casă și fânaț în suprafață de 5300 mp;

- să se dispună anularea încheierilor de întabulare nr. 2727 din data de 26 martie 1999 în CF nr. x Cugir nr. ord. x fânaț în suprafață de 6300 mp;

- să se dispună anularea actului de partaj autentificat nr. 1267/1998 întocmit de notarul public H. și restabilirea de carte funciară anterioară întabulării drepturilor prevăzute în titlul de proprietate x/1996 declarat parțial nul;

- să fie obligați pârâții să recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF x Cugir nr. top x fânaț în suprafață de 5300 mp și CF nr. x Cugir nr. top x în suprafață de 1300 mp și să le predea în pașnică folosință;

- să se dispună unificarea celor două cărți funciare (CF nr. x Cugir și CF nr. x Cugir) într-o singură carte funciară și un singur corp de avere, cu înscrierea suprafeței reale a imobilului;

- să fie obligați pârâții Rad să demoleze construcțiile de pe imobilul în litigiu iar în cazul în care aceștia refuză, reclamanții să fie autorizați să efectueze aceste demolări pe cheltuiala pârâților Rad;

- să fie obligat OCPI Alba-Iulia să facă cuvenitele mențiuni în cartea funciară, conform sentinței după rămânerea definitivă a acesteia;

- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată în situația în care se vor opune admiterii acțiunii.

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 9 aprilie 2014 sub dosar nr. x/2014, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D. și G.:

- să se constate nulitatea absolută parțială a actului de partaj autentificat sub nr. x/23.06.1998 de BNP H. în ceea ce privește parcela de teren nr. 1118/2979/2) cu o suprafață de 2000 m.p. înscrisă în TP n. 7122/1404;

- să se dispună anularea încheierii de întabulare a dreptului de proprietate asupra acestei parcele înscris cu titlu de partaj inițial reconstituit în CF nr. x Cugir și nr. top x în suprafață de 2000 mp;

- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată, în situația în care se opun admiterii acțiunii.

La termenul din data de 14 ianuarie 2015, instanța a admis excepția de conexitate, invocată de pârâta D., în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ. și a dispus conexarea dosarului nr. x/2014 la dosarul nr. x/2014.

Sentința tribunalului

Prin sentința civilă nr. 863/2018 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2014 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților E. și F..

A fost admisă excepția prescripției dreptului de a solicita anularea actelor de întabulare.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții A. în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctului I. și B. în calitate de moștenitor al defunctului I., împotriva pârâților C., D., E., F. și G..

Au fost obligați reclamanții să plătească pârâților C. și D. cheltuieli judiciare în sumă de 3000 RON, iar pârâților E. și F. cheltuieli judiciare în sumă de 1100 RON.

Primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 29/2012 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr. x/2010 s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate 7122/1403 în ce privește parcela în discuție, identificată sub nr. cadastral nou în suprafață de 2000 mp.

Prin decizia civilă nr. 1449/2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar x/2014 s-a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 863/17.05.2018 pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă în dosar nr. x/2014.

S-a dispus anularea sentinței atacate și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Alba Iulia.

S-a respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii de ședință din 14.01.2015 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. x/2014.

Decizia de casare

Prin decizia civilă nr. 2330/2020 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în dosar x/2014, s-a admis recursul declarat de recurenții pârâți C., F., E. și D. împotriva deciziei civile nr. 1449 din 24 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

S-a casat decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În motivare, instanța de recurs a arătat că, în raport de dispozițiile art. 95 alin. (1) și 94 lit. k) C. proc. civ., competența de soluționare în primă instanță a cauzei revine tribunalului, astfel că în mod greșit curtea de apel, admițând apelul declarat de reclamanții Ciubean, a anulat sentința și a dispus trimiterea cauzei Judecătoriei Alba Iulia. Totodată, s-a reținut că a fost greșit aplicat art. 909 C. civ., fiindcă actele în litigiu au fost încheiate în anul 1999, sub imperiul vechiul C. civ., iar prescripția urma să se aprecieze prin raportare la art. 27 din Decretul -lege nr. 115/1938.

Înalta Curte a reținut, analizând motivul de anulare a sentinței apelate prin care s-a criticat admiterea de către Tribunalul Alba a excepției prescripției dreptului material la acțiune, că instanța de apel a constatat că tribunalul a reținut în mod greșit că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 909 din noul C. civ., întrucât, potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 71/2011:

"Dispozițiile art. 876 - 915 din C. civ. privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după intrarea în vigoare a C. civ.."

A conchis instanța de apel că întrucât, în cauză, actele juridice în litigiu au fost încheiate în anul 1998, drepturile fiind întabulate în anul 1999 (anterior intărării în vigoare a noului C. civ.), în mod greșit a fost admisă excepția prescripției, fără a se analiza fondul cauzei.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte a constatat că instanța de apel, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 909 din noul C. civ. (privitoare la termenele de exercitare a acțiunii în rectificare a înscrierilor în cartea funciară), a statuat asupra caracterului nefondat al excepției prescripției fără a observa că, prin întâmpinarea depusă la data de 8 aprilie 2014, aflată la dosarul nr. x/2014, pârâții E. și F. au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților atât din perspectiva art. 909 din noul C. civ., cât și din perspectiva art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Or, prin efectul conexării celor două dosare nu are loc o prorogare a excepțiilor invocate în dosarul nr. x/2014 anterior conexării și asupra cererilor formulate în dosarul nr. x/2014, însă hotărârea instanței de apel cu referire la greșita admitere de către tribunal a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților nu cuprinde considerentele care susțin această statuare, având în vedere că excepția a fost invocată din perspectiva a două norme legale succesive, iar în apel s-a reținut că, din perspectivă temporală, nu este aplicabil noul C. civ., fără a se dispune cu privire la temeiul de drept reprezentat de legea veche, respectiv art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Decizia pronunțată în rejudecare

Prin decizia nr. 724 din 6 mai 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 863/17.05.2018 pronunțate de Tribunalul Alba, secția I civilă în dosar nr. x/2014, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Alba, respingând apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii de ședință din 14.01.2015 a Judecătoriei Alba Iulia în dosar nr. x/2014.

În motivare, instanța a avut în vedere că aspectele critice invocate de apelanți cu privire la încălcarea normelor de drept material privind stabilirea competenței instanței de fond în soluționarea pricinii au fost tranșate definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 2330/2020, fiind stabilită competența de soluționare a litigiului de față în primă instanță în favoarea Tribunalului Alba. De asemenea, prin aceeași decizie de casare s-a stabilit că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 909 din noul C. civ. (privitoare la termenele de exercitare a acțiunii în rectificare a înscrierilor în cartea funciară), însă s-a statuat faptul că instanța de apel nu a analizat prescripția invocată prin întâmpinarea depusă la data de 8 aprilie 2014, aflată la dosarul nr. x/2014, de către pârâții E. și F., respectiv excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și din perspectiva art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Ca urmare, analizând critica din apel vizând neanalizarea prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților raportat la art. 27 din Decretul-lege menționat, Curtea de Apel Alba Iulia, în rejudecare, a constatat că această excepție este nefondată, urmând a o respinge, întrucât termenul de prescripție nu s-a împlinit, litigiul dintre părți referitor la încheierile de intabulare fiind început încă din anul 2007. De asemenea, a reținut că părțile nu au fost de bună-credință, cunoscând că, anterior împlinirii termenului de 10 ani, titlul de proprietate este contestat.

Față de aceste aspecte, instanța a trimis cauza spre soluționarea pe fond către Tribunalul Alba, care ar urma să aibă în vedere criticile reclamanților din apel, referitoare la compararea titlurilor de proprietate și analizarea motivele de nulitate invocate și cele privind identitatea de imobile din cele două titluri de proprietate.

Instanța a respins apelul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus conexarea cauzelor anterior amintite, față de art. 465 C. proc. civ. și ținând cont că apelanții nu au formulat critici în concret, ci doar au solicitat anularea încheierii.

Recursul

Împotriva deciziei pronunțate în rejudecare de curtea de apel, pârâții C., F., D. și E. au formulat recurs.

Recurenții au susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile. art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Au arătat că instanța de apel, în rejudecare, analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la dispozițiile art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938 cum a dispus Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a administra vreo probă face rețineri contrare legii, a ignorat atât motivele de apel formulate, potrivit principiului disponibilității, cât și prezumția bunei-credințe, care nu a fost răsturnată în speță și a constatat reaua credință a pârâților, deși acest aspect nu a fost invocat.

Astfel, apelanții nu au formulat vreun motiv de apel referitor la reaua credință a pârâților, cu referire la dispozițiile art. 27 din Decretul - lege nr. 115/1938 și mai mult, nu au solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare, decât în contextul în care Tribunalul Alba, nu ar fi fost competent să soluționeze, ca instanță de fond, și acțiunea trebuia soluționată, în fond de Judecătoria Alba Iulia.

Curtea de Apel Alba Iulia a soluționat critica din apel (inexistentă) vizând neanalizarea prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, raportat la art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, constatând că această excepție este nefondată și respingând-o.

De asemenea, instanța de apel susține fără temei și nelegal că părțile s-ar fi judecat cu privire la imobilul din litigiu încă înainte de împlinirea termenului de 10 ani; această reținere este eronară, având în vedere că pârâții E. și F. nu au fost parte în dosarul nr. x/2007, devenit dosar nr. x/2010, soluționat prin decizia nr. 39/2012.

Nu este legală și nici motivată reținererea instanței de apel, în sensul că procesul derulat între donatorul J. - contract de donație nr. x/1998 și apelanții Ciubean ar determina reaua credință a dobânditorilor Rad.

Este nelegală, de asemenea, reținerea inexistenței bunei-credințe la data dobândirii imobilului prin contractul autentificat sub nr. x/1998 și ulterior, până la data înregistrării dosarului nr. x/2014, câtă vreme buna credință este prezumată (prezumție legală) și trebuie răsturnată de către cel care o contestă, pârâții Rad neavând obligația de a o proba, cum prevede art. 1202 C. civ.

Recurenții au criticat hotărârea atacată și sub aspectul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea acestei critici, au arătat că instanța de rejudecare a ignorat poziția procesuală a pârâților Rad, reținând că autorul acestora s-a judecat cu reclamanții înainte de împlinirea termenului de prescripție de 10 ani, în dosarul nr. x/2007. Instanța a apreciat că părțile aveau cunoștință că titlul de proprietate este contestat, întrucât autorul pârâților ar fi adus la cunoștința pârâților Rad aceste aspecte, fără a exista probe în acest sens, ci doar supoziții ale instanței.

Recurenții consideră că sunt terți dobânditori de buna-credință, au dobândit imobilul de la proprietarul tabular, dreptul acestuia fiind atestat prin titlul de proprietate nr. x/22.04.1996, întabulat în cartea funciară, în care nu exista nicio notare, interdicție de înstrăinare, imobilul era intrat în circuitul civil și mai mult, autorul poseda imobilul, de ani de zile anterior, transmițându-l pârâtului E..

Cum recurenții nu au fost parte în litigiile purtate între reclamanții intimați și autorul lor nu pot fi asimilați autorului acestora, cu atât mai mult cu cât la momentul dobândirii imobilului, pe lângă faptul că extrasele de Carte Funciară erau libere de orice sarcini, nu exista niciun litigiu între autorul lor și reclamanții intimați.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Procedura de filtru

Prin încheierea din 5 aprilie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâții C., F., D. și E. împotriva deciziei nr. 724 din 6 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și s-a acordat termen în ședința publică din 27.09.2022.

În considerente s-a reținut că excepția nulității recursului invocată de intimați nu este întemeiată, de vreme ce criticile pot fi subsumate dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Apărările părților

Intimații A. și Emil au formulat întâmpinări, prin avocat K. și avocat L., prin care au invocat nulitatea căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenții au depus răspuns la întâmpinări, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimați.

II. Considerentele Înaltei Curți

Asupra recursului de față, se rețin următoarele:

Recurenții pârâți au criticat decizia recurată, susținând că hotărârea atacată ar cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât nu au formulat vreun motiv de apel referitor la reaua credință și nici nu au solicitat casarea cu trimitere, chestiuni ce au fost circumscrise pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că susținerile privind lipsa unei critici în motivele de apel referitoare la reaua credință și nesolicitarea trimiterii cauzei spre rejudecare sunt critici privind aplicarea greșită a normelor de procedură civilă, urmând a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural, care sunt sancționate cu nulitatea, potrivit art. 174 C. proc. civ., care instituie principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Pârâții, în susținerea acestui motiv de recurs, au arătat că în mod greșit instanța de apel a casat cu trimitere, întrucât părțile au solicitat trimiterea doar în cazul în care Tribunalul Alba nu ar fi fost competent și acțiunea trebuia soluționată în primă instanță de Judecătoria Alba Iulia.

Potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ. "În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

De asemenea, alin. (4) al aceluiași articol prevede "Dacă instanța de apel stabilește că prima instanță a fost necompetentă, iar necompetența a fost invocată în condițiile legii, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent ori, după caz, va respinge cererea ca inadmisibilă.".

C. proc. civ. reglementează în mod expres situațiile în care instanța de apel, admițând apelul, anulează sentința și trimite procesul spre a fi judecat la instanța inferioară, respectiv când prima instanță nu a cercetat fondul sau judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, când părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare și când se stabilește în apel că prima instanță ar fi fost necompetentă.

Așa fiind, se reține că reclamanții A. și B. au formulat apel împotriva sentinței nr. 863 din 17 mai 2018, la dosar existând două memorii de apel.

Primul memoriu este formulat de reclamanți prin avocat K. și critică sentința pronunțată de tribunal sub mai multe aspecte, solicitând anularea hotărârii atacate, disjungerea dosarului civil nr. x/2014 și, ca urmare a disjungerii, judecând dosarul, să fie admisă acțiunea, așa cum a fost formulată.

Cel de al doilea memoriu de apel este redactat prin avocat L. și în cuprinsul acestuia se solicită, în principal, în raport de art. 480 alin. (2) și (4) C. proc. civ., admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Alba Iulia pentru soluționarea în fond; în subsidiar, în raport de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., se solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și soluționarea cauzei pe fond.

În motivarea solicitării principale, s-a arătat că revine judecătoriei competența materială de soluționare a cauzei, având în vedere valoarea imobilului, față de prevederile art. 94 C. proc. civ.

Așadar, se reține că sunt fondate criticile pârâților, referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor privind anularea cu trimitere, din analiza celor două memorii de apel ale reclamanților reieșind că aceștia nu au solicitat ca, în caz de admitere a apelului, instanța să trimită cauza spre rejudecare, ci au solicitat ca instanța, admițând apelul, să soluționeze cauza pe fond.

Împrejurarea că în memoriul de recurs formulat de avocat L. se solicită în principal anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Alba Iulia nu echivalează cu o veritabilă cerere a părții de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe, în sensul textului de lege anterior citat, întrucât partea a detaliat că judecarea cauzei în primă instanță revine judecătoriei, având în vedere valoarea obiectului litigiului dedus judecății. De altfel, partea a indicat ca temei de drept al solicitării de trimitere spre rejudecare Judecătoriei Alba Iulia prevederile art. 480 alin. (2) și (4) C. proc. civ., care se referă la necompetență.

Cu alte cuvinte, solicitarea de trimitere a fost circumscrisă de apelanți ipotezei necompetenței tribunalului, când legea, de altfel, nici nu prevede o altă soluție, iar pentru celelalte motive de apel, ce priveau alte pretinse neregularități ivite în judecata de primă instanță, solicitarea apelanților a fost de anulare a sentinței și judecare a cauzei pe fond.

Reținând deci că instanța de apel a interpretat greșit voința părții exprimată în memoriul de apel, se constată că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 480 alin. (3) C. proc. civ., caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în ipoteza admiterii apelului pentru motivele invocate în subsidiar nu se putea dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin cea de-a doua critică, recurenții pârâți au susținut aplicarea greșită a legii cu privire la răsturnarea prezumției de bună-credință a subdobânditorului, chestiune circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise motivului de recurs menționat anterior se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile sau dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

În speță, având în vedere cele dezlegate prin decizia de casare referitoare la legea aplicabilă în cauză, cu referire la art. 76 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., sunt incidente dispozițiile art. 1898 din C. civ. de la 1864, potrivit cărora:

"Buna-credință este credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Este destul ca buna-credință să fi existat în momentul câștigării imobilului".

Conform art. 27 din Decretul - lege nr. 115/1938:

"În cazul când s-au înscris fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credință, potrivit legii, timp de 10 ani".

Prin decizia recurată, curtea de apel a reținut că, deși actele a căror nulitate se solicită a fi constatată datează din anul 1999, între reclamanții Ciubean și autorul pârâților au existat litigii încă din anul 2007, cu referire la dosarul finalizat prin decizia nr. 39/2012 a Tribunalului Alba.

Ca urmare, instanța de apel a constatat, pe de-o parte, că termenul de prescripție de 10 ani prevăzut de art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu s-a împlinit, iar pe de altă parte, că părțile nu au dat dovadă de bună-credință, dat fiindcă între ele s-a purtat litigiul anterior menționat, de unde a rezultat că transmițătorul prin donație al bunului a cunoscut din anul 2007 că titlul său este contestat.

Instanța de apel a concluzionat în sensul că prezumția bunei-credințe a părților ar fi fost răsturnată, iar prescripția dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu s-a împlinit.

Pârâții au criticat aceste rețineri, arătând că, în realitate, părțile din litigiul pendinte nu se judecă din anul 2007, întrucât nici E. și nici F. nu au fost parte în dosarul invocat de instanța de apel, ceea ce înseamnă că hotărârile pronunțate în acel litigiu nu le sunt opozabile.

Au mai susținut că simpla împrejurare că pârâții au invocat în cuprinsul întâmpinării dosarul respectiv nu poate răsturna prezumția bunei lor credințe, deoarece la data formulării respectivei întâmpinări procesul era finalizat și nu se poate considera astfel dovedită cunoașterea de către pârâți a existenței litigului purtat cu autorul lor; mai mult, pârâții susțin că buna-credință prezumată din momentul dobândirii imobilului prin contractul nr. x/1998 și până la înregistrarea dosarului nr. x/2014 nu a fost răsturnată de reclamanți, deși este o prezumție legală, făcând referire și la art. 1202 din C. civ. de la 1865.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate, iar instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente, respectiv a art. 1898 din C. civ. de la 1864 și a art. 27 din Decretul - lege nr. 115/1938.

Astfel, instanța de apel, în analiza bunei-credințe a pârâților, nu a prezentat cronologic faptele, pentru a demonstra când a intervenit reaua-credință, nu a stabilit și, ca urmare, nici nu s-a raportat la data înscrierii actelor de proprietate ale pârâților în cartea funciară, nu a determinat de când a curs posesia lor de bună-credință, când ar fi intervenit reaua - credință și nu a calculat când s-ar fi împlinit termenul de prescripție de 10 ani, prevăzut de art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Având în vedere că buna-credință a subdobânditorului cu titlu oneros este prezumată, instanța de apel trebuia să analizeze prin raportare la elementele concrete ale speței, dacă existau premisele necesare pentru ca reclamanții să poată pretinde răsturnarea prezumției.

Analizând actele și lucările dosarului, Înalta Curte reține că procesul care a făcut obiectul dosarului invocat de curtea de apel în susținerea concluziei că prezumția bunei-credințe a fost răsturnată s-a purtat între reclamanții A. și B. și pârâții J., J., G., Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Cugir și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenului Alba.

De asemenea, instanța de recurs reține că împrejurarea că pârâții C., F., D. și E. au făcut referire în cuprinsul întâmpinării la dosarul purtat anterior între părți nu are valențele juridice pe care i le conferă instanța de apel și nu este un argument apt să răstoarne prezumția legală sus amintită, deoarece chestiunea reținută de curtea de apel nu este concretizată în situația de fapt, prin raportare la momentul concret al cunoașterii litigiului și, deci, al încetării posesiei de bună-credință a pârâților.

De aceea, absența reperelor necesare analizării prevederilor art. 27 din Decretul -lege nr. 115/1938 și ignorarea existenței unei prezumții legale ale bunei-credințe în temeiul art. 1898 C. civ. din 1865 conduc, în realitate, la greșita aplicare a acestor din urmă dispoziții legale.

Înalta Curte reține că este fondată și critica pârâților referitoare la nemotivarea unor aspecte esențiale ale regimului juridic al dobândirii dreptului de proprietate în temeiul art. 27 din Decretul -lege nr. 115/1938, critică ce urmează să fie analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în ansamblul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

În speță, concluzia privind răsturnarea prezumției de bună-credință este nemotivată, fiind evidentă omisiunea instanței de a expune mecanismul juridic în urma căruia instanța a ajuns la acest raționament.

Raportând cele expuse la decizia recurată, Înalta Curte constată că, dezlegând chestiunea aplicării art. 27 din Decretul -lege nr. 115/1938, instanța de apel a omis să analizeze acele elemente concrete ale speței care ar fi permis instanței să constate că prezumția bunei-credințe a fost răsturnată - chestiune care constituie o deficiență importantă a raționamentului jurisidicțional, decisivă pentru soluția pronunțată în cauză. Astfel, concluzia privind răsturnarea prezumției de bună-credință este nemotivată, instanța omițând să expună mecanismul juridic în urma căruia ar fi ajuns la acest raționament.

Or, din această perspectivă, este de reținut că motivarea soluției pronunțate este insuficientă, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, sens în care Înalta Curte constată incidența și a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În rejudecare, urmează ca instanța să examineze excepția prescripției din perspectiva art. 27 din Decretul - lege nr. 115/1938, să prezinte cronologic succesiunea înscrierii în Cartea Funciară a actelor de proprietate în discuție, să detalieze de la ce moment curge buna - credință, să indice momentul de la curge termenul de prescripție și să determine când s-ar fi împlinit, să analizeze dacă a fost sau nu răsturnată prezumția bunei-credințe și să arate probele care susțin această ipoteză, cu respectarea art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține și că, prin memoriul de recurs, pârâții au mai criticat decizia recurată, susținând că, în motivele de apel formulate împotriva sentinței nr. 863/2018 a Tribunalului Alba, nu ar fi făcut nicio critică privind reaua lor credință, ca urmare, ar fi nelegală analiza acestor aspecte de către instanța de apel, în rejudecare.

Înalta Curte va înlătura aceste critici, cu următoarele argumente:

Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ. "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul".

În cauză, prin decizia de casare pronunțată, instanța de recurs a dispus ca, în rejudecare, să fie examinată critica din apel vizând neanalizarea prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, prin raportare la art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, anterior citat. Din conținutul acestui text normativ, reiese că, în analiza excepției prescripției dreptului material la acțiune, se apreciază și asupra bunei-credințe a celor care au posedat bunul înscris în Cartea Funciară, chestiune care obligă instanța să analizeze regimul juridic al prescripției prin raportare la toate elementele componente ale acestei instituții de drept.

Pentru motivele anterior expuse, reținând incidența în cauză a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâții C., F., D. și E. împotriva deciziei nr. 724 din 6 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții C., F., D. și E. împotriva deciziei nr. 724 din 6 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2022.