ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 237/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2017, pe rolul Tribunalului Alba, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B., C. și D., solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea, în solidar, a acestora la plata sumei de 300.000 RON reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului la demnitate și onoare.

Reclamantul a formulat și înregistrat la dosar, la 17 noiembrie 2017, cerere precizatoare, prin care a solicitat încetarea imediată a exercitării oricăror acte de dispoziție, de încheiere de contracte convenționale pentru reprezentarea în instanță în numele și pe seama B. a pretinsului președinte B., domnul E.

Prin încheierea din ședința publică de la termenul de judecată din 17.01.2018, Tribunalul Alba a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei D., stabilind că aceasta nu are capacitate civilă de folosință întrucât nu s-a înregistrat ca persoană juridică, fiind o publicație editată de B.

Totodată, a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a C. și a respins excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului G., pentru pârâta B.

Prin Sentința civilă nr. 180 din 31 ianuarie 2018, Tribunalul Alba a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 8.229,33 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

Prin Decizia civilă nr. 429 din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a respins apelul exercitat în speță și a obligat apelantul la plata sumei de 8.000 RON în favoarea intimatei B., reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, a declarat recurs reclamantul A.

Recurentul a arătat că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material în vigoare, formulând următoarele critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Fără un temei legal, curtea de apel a stabilit că intimata pârâtă B. a fost înființată prin Decretul nr. 267/1949. Or, în cauză a fost chemată în judecată Asociația cu denumirea "Uniunea Scriitorilor din România’’, întreaga judecată a procesului, cât și reprezentarea în instanță a pârâtei solicitându-se a fi făcută prin prisma persoanei Asociația cu denumirea schimbată în baza încheierii din 02.06.2016 în dosarul civil nr. x/2005, respectiv "Uniunea Scriitorilor din România’’ raportat la Regulamentul de aplicare al Registrului Național ONG, O.G. nr. 26/2000 privind reprezentarea juridică în instanță, C. proc. civ. și C. civ. raportat la art. 196 C. civ. lit. a), b), c), d), e), i) privind pronunțarea pe nulitatea juridică a petentei B. în lipsa actelor constitutive și în lipsa unui dosar de fond privind acordarea personalității juridice care să conțină documentele prevăzute la art. 10 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 21/1924.

Introducând în mod nepermis o altă persoană juridică dizolvată de drept, respectiv B., cu care reclamantul nu a înțeles să se judece, instanța a respins în mod inadmisibil excepția lipsei calității de reprezentant legal a domnului F. și, implicit, excepția lipsei capacității de folosință a intimatei pârâte H.

În mod nepermis și fără un temei legal, instanța de apel a precizat că B. ar funcționa în baza unor legi speciale, fără să menționeze care sunt acestea.

În egală măsură, curtea de apel în mod nepermis a stabilit că Decretul nr. 267/1949 ar fi un act normativ sau lege care a condus la înființarea pârâtei B.. Or, în fapt și în drept, acest decret a fost un act administrativ individual de putere publică comunistă, abrogat prin Decretul-lege nr. 27/1990.

Dacă instanța, fără temei legal, a introdus în cauză o altă entitate juridică cu o altă denumire și scop, respectiv B., atunci aceasta este obligată să depună la instanță actul adițional la Statutul din 1949 și actul prin care a fost schimbată denumirea. Ministerul Culturii nu poate recunoaște sau înființa persoane juridice constituite în mod nelegal. Mai mult decât atât, curtea de apel a preluat o teză eronată, statuând că prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. x/1994 a fost acordată personalitate juridică pârâtei intimate B. În fapt, această încheiere a fost o eroare judiciară corectată prin încheierea din 08.05.2019, pronunțată în Dosarul civil nr. x/2013.

Aplicabilitatea art. 85 din O.G. nr. 26/2000 este eronat înțeleasă de instanță prin decizia recurată. Acest articol de lege nu poate face referire la organizații obștești și dispune numai cu privire la persoane juridice constituite ca asociații, fundații sau federații în sens restrâns potrivit definițiilor acestor forme de organizare în concepția ordonanței. Or, curtea de apel avea la îndemână sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind dezlegarea unei chestiuni de drept pe aplicabilitatea dispozițiilor art. 85 din O.G. nr. 26/2000, cerere pe care a solicitat-o reclamantul, dar a respins-o curtea de apel.

În opinia recurentului, calitatea de reprezentant legal pentru persoane juridice nu poate fi stabilită nici de procuror, nici de judecător, deoarece rezultă din Registrul persoanelor juridice, astfel încât nu-i sunt opozabile nici procesele-verbale interne ale B. și nici încheierea din camera de consiliu nr. x/2018 a Judecătoriei Sectorului 4, unde în același mod instanța de judecată s-a aflat într-o eroare nepermisă în baza unui contract de asistență juridică nul de drept încheiat cu o persoană fizică fără putere legală de reprezentare în numele și pe seama unei entități fără personalitate juridică dobândită în condițiile legii.

Raportat la respingerea cererii de constatare a nulității juridice, instanța de apel în mod nelegal a stabilit că B. a fost înființată prin Decretul nr. 267/1949, care de fapt, fiind caduc și abrogat, nu a înființat nicio persoană juridică.

Curtea de apel a considerat în mod netemeinic articolul defăimător scris la adresa reclamantului ca fiind răspunsul unor nemulțumiri în contextul în care acesta nu a avut litigii personale cu pârâta B., iar procesele-verbale interne de alegere a așa-zișilor președinți B. nu îi sunt opozabile.

Recurentul a prezentat istoricul cauzei din perspectiva lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B., arătând că aceasta a fost dizolvată de drept. Avocat G. avea obligația de a verifica situația juridică a pretinsei persoane juridice cu care a înțeles să încheie contract de asistență juridică, precum și documentele justificative ale pretinsului reprezentant legal, domnul E.

Contractul de asistență juridică, ca act subsecvent încheiat de persoana juridică sancționată cu nulitatea absolută, în baza art. 244 C. proc. civ., este lovit de aceeași sancțiune.

În temeiul dispozițiilor art. 178 alin. (1) C. proc. civ. recurentul invocă nulitatea actelor de procedură pe motiv de ordine publică, instanța fiind obligată să stabilească adevărul și să respecte legalitatea.

Când reprezentarea se face prin avocat, acesta va alătura cererii dovada calității de reprezentant în forma prevăzută de art. 151 C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 244 C. proc. civ. B. prin pretinsul președinte F. nu poate avea capacitate de folosință și capacitate procesuală activă.

Pe aceste aspecte în mod nepermis instanța și B. asimilează două noțiuni total diferite, noțiunea de persoană juridică de drept public cu noțiunea de persoană juridică de utilitate publică, ultima fiind un atribut al unei persoane juridice de drept privat, înființată și constituită de particulari.

B. este înregistrată ca "Asociație’’ la poziția nr. 27 din 5 mai 2005 în Registrul asociațiilor și fundațiilor, partea A, secțiunea I, însă cum pentru această așa-zisă structură nu s-a format un dosar de fond, nu există un act constitutiv și nu s-a pronunțat o sentință civilă privind acordarea personalității juridice.

Din adresa nr. x/2019 a Judecătoriei sectorului 1 București rezultă că B. este înregistrată ca "Asociație’’ însă mandatul de reprezentare pentru fond și apel este nul de drept, întrucât persoana fizică E., semnatar al contractului de mandat în numele și pe seama intimatei B. nu a fost și nu este președinte și reprezentant legal al intimatei, astfel cum s-a probat în dosar.

Încheierea din camera de consiliu din 8 mai 2019 a avut ca obiect înscrierea modificărilor intervenite la statutul B. și nu acordarea personalității juridice a B. cum în mod eronat a stabilit instanța de judecată.

În aceste condiții recurentul apreciază că intervine sancțiunea nulității absolute a persoanei juridice în temeiul dispozițiilor art. 196 alin. (a C. civ. raportat la alin. (2) al aceluiași articol, chestiune de ordine publică ce poate fi invocată în orice stare a procesului și chiar și din oficiu de către instanță.

Dacă B. a înțeles să se înregistreze ca "Asociație’’ în registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la Judecătoria sectorului 1 București, trebuia să se conformeze dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 26/2000 și să prezinte un act constitutiv și un statut încheiat în formă autentică.

În recurs se invocă excepția lipsei calității de reprezentant a domnului E., deoarece nu este reprezentantul legal al B., nefiind făcută dovada calității prin extras din registrul special al asociațiilor și fundațiilor. Se mai ridică și excepția lipsei calității de reprezentant a Cabinetului de avocat G.

Contractul încheiat între un pretins reprezentant legal al B. și cabinetul de avocat în discuție se află sub incidența prevederilor art. 1309 alin. (1) C. civ., care prevede: "contractul încheiat de persoana care acționează în calitate de reprezentant însă fără a avea împuternicire sau cu depășirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat și terț.’’ Astfel, inițierea procedurii în baza unui contract avocațial semnat cu o persoană care nu este reprezentantul legal al B. nu poate produce efecte, respectiv acțiuni de punere în executare față de reclamant, terț în raportul juridic dintre avocat și pretinsul reprezentant legal.

În condițiile în care pârâta B. nu a făcut dovada contractului de mandat în forma prevăzută de lege, procesele-verbale interne nu îi sunt opozabile recurentului.

Împuternicirea avocațială anexată la judecata în fond și apel nu ține loc contractului de mandat încheiat în forma autentică prevăzute de lege, sub semnătură privată sau autentic între părțile contractante capabile a confirma contractul.

În concluzie, B. nu a probat calitatea de reprezentant legal în prezenta cauză, în etapa fondului și apelului, prin anexarea contractului de mandat în forma autentică prevăzută de lege, adică prin înscris.

Mai solicită recurentul și cenzurarea cheltuielilor de judecată pretinse în cauză pe seama B. având la bază un contract de asistență juridică lovit de nulitate absolută, încheiat cu o persoană fără capacitate activă de folosință și exercițiu.

Pentru toate motivele arătate recurentul solicită admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Intimata B. a formulat întâmpinare, invocând nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., în principal, iar, în subsidiar, a susținut respingerea ca nefondată a căii de atac, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, fără a fi depusă dovada efectuării acestora.

Recurentul a formulat punct de vedere la raport în care a fost de-acord cu concluziile raportorului și a solicitat admiterea în principiu a recursului.

Prin punctul de vedere exprimat de intimata B. se arată că recursul nu este admisibil din punct de vedere al încadrării motivelor evocate în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., instanța reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Înalta Curte reține că acțiunea dedusă judecății are ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor B., C. și D., pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului A., constând în lezarea dreptului la demnitate și onoare.

Tribunalul Alba a respins acțiunea, cu motivarea că, în cauză, nu s-a probat o condiție esențială pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei B., anume prejudiciul. Totodată instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului G., pentru pârâta B., argumentând că dovada calității de reprezentant a fost făcută prin contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială de la dosar fond.

Prin Decizia civilă nr. 429 din 10 aprilie 2019, curtea de apel a menținut soluția tribunalului și a constatat caracterul neîntemeiat al motivelor de apel formulate de reclamant pe mai multe aspecte.

Astfel, sub un prim aspect, a reținut că nu poate fi vorba despre lipsa calității de reprezentant a domnului E. pentru intimata B., câtă vreme alegerea acestuia în calitate de președinte a rezultat din procesele-verbale constatatoare ale rezultatelor alegerilor, întocmite în datele de 07.10.2013 și 5.05.2018, iar desemnarea membrilor organelor de conducere din 17.10.2013 a fost confirmată prin hotărâri judecătorești, respectiv Sentința civilă nr. 1.9071 din 04.11.2016 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin Decizia civilă nr. 3.413A din 17.10.2017 a Tribunalului București. În acest context s-a mai statuat și că, în raport de prevederile art. 20 și 22 C. civ., nu se poate invoca inopozabilitatea calității de președinte al asociației, în condițiile în care acest aspect nu a făcut obiectul formalităților de publicitate prin actualizarea datelor privind Consiliul director al B., întrucât partea reclamantă a cunoscut cine este președintele asociației pe o altă cale, respectiv din cele consemnate în încheierea din camera de consiliu din 19.06.2018 a Judecătoriei sectorului 4 București, dată în Dosarul nr. x/2018, prin care judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea împotriva soluției procurorului și a notat că E. are calitatea de reprezentant al B.

Or, recurentul nu a combătut toate aceste aspecte prin motivele de recurs și nici nu a arătat în ce ar consta greșita aplicare a legii pe lipsa calității de reprezentant, ci s-a rezumat la a arăta că procurorul și judecătorul nu pot stabili calitatea de reprezentant legal pentru persoane juridice, aceasta putând rezulta numai din registrul persoanelor juridice. Prin urmare, a susținut că nu îi sunt opozabile procesele-verbale interne ale B. și încheierea din camera de consiliu din Dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei sectorului 4 București.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că aparența de motivare a recursului nu poate fi privită drept un recurs motivat, care să conțină critici apte de a fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ. pe problema lipsei calității de reprezentant a domnului E. pentru B.

Al doilea aspect a privit capacitatea de folosință a pârâtei B., în raport de care curtea de apel a făcut o analiză detaliată a modului în care aceasta a fost constituită și a regimului de funcționare, reținând că actul de înființare este Decretul nr. 267/1949, care nu reprezintă un act normativ abrogat, iar Decretul-lege nr. 27/1990, sub imperiul căruia s-a constituit asociația, este tot un act în vigoare astfel cum rezultă din probatoriul de la dosar. Totodată s-a ținut seama și de actele în temeiul cărora intimata a dobândit personalitate juridică și s-a concluzionat că în prezentul litigiu aceasta deține folosința drepturilor civile în sensul celor stipulate de art. 56 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul nu a prezentat critici concrete prin care să releve lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei, față de argumentele și temeiurile juridice avute în vedere de instanța de apel. Prin motivele formulate, a arătat că instanța de apel a stabilit, fără temei legal, că pârâta a fost înființată prin Decretul nr. 267/1949 și că a preluat eronat, din încheierea pronunțată în Dosarul nr. x/1994, teza acordării personalității juridice în favoarea acesteia. Se constată, așadar, că nu au fost aduse argumente în susținerea cărora să se invoce greșita aplicare a legii pe aspectul dobândirii capacității procesuale de folosință a intimatei B., simpla afirmație că, în mod nelegal, s-a stabilit că pârâta a fost înființată prin Decretul nr. 267/1949, care este un act administrativ caduc și abrogat, nu este suficientă pentru a atrage exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs. Tot legat de acest aspect, recurentul a susținut lipsa capacității de folosință în raport de probele administrate în cauză, punând în discuție temeinicia hotărârii și nu legalitatea acesteia. Or, în recurs nu se poate cenzura modalitatea în care instanța de apel a interpretat probele și a ajuns la o soluție, chiar pe fondul excepțiilor invocate, acest lucru intrând în atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Al treilea aspect asupra căreia instanța de apel a statuat și care face obiect de critică în recurs vizează excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului G., pentru B. În acest sens s-a reținut, prin decizia atacată, pe de o parte, că fiind dovedită calitatea de președinte a domnului E., acesta era abilitat să semneze contractul de asistență juridică cu Cabinetul de avocat G., iar, pe de altă parte, s-a făcut dovada contractului de mandat prin depunerea contractului de asistență juridică de la dosarul de apel.

Recurentul nu a dezvoltat critici concrete în privința acestei excepții, care să poată fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat să susțină nulitatea actului juridic subsecvent - a contractului de asistență juridică, în condițiile în care a fost încheiat de o persoană care nu reprezenta B. În plus, a afirmat că împuternicirea avocațială atașată la fond și apel nu face dovada contractului de mandat pentru care legea prevede forma autentică. Cum aceste aspecte nu combat raționamentul instanței de apel avut în vedere în respingerea excepției lipsei calității de reprezentant, nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A patra chestiune antamată de curtea de apel se referă la nulitatea persoanei juridice B., în legătură cu care s-a constatat că nu sunt incidente cauzele de nulitate absolută din art. 196 lit. a) - i) C. civ., în sensul că intimata a fost înființată prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 267/2019, nu s-a probat incapacitatea membrilor la data înființării persoanei juridice, obiectul de activitate nu s-a dovedit a fi unul ilicit, contrar ordinii publice sau bunelor moravuri, actul de înființare prevede denumirea uniunii și sediul său, iar obiectul de activitate este cuprins în statut.

Criticile formulate pe acest aspect, deși sunt fundamentate pe prevederile art. 196 alin. (1) C. civ., conduc în realitate la analiza unor probe și verificări pe situația de fapt privind existența cauzelor de nulitate absolută a persoanei juridice, ceea ce nu este permis în calea de atac a recursului ce poate fi formulată numai pentru motive de nelegalitate.

O ultimă chestiune tranșată în decizia atacată a fost cea referitoare la cercetarea condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, reținându-se neîndeplinirea acestora din perspectiva dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, afirmațiile din cuprinsul articolului fiind percepute drept judecăți de valoare pe o bază factuală pe fondul litigiilor dintre părți, nefiind apte să atragă sancțiuni în plan civil.

Înalta Curte constată că nu au fost aduse critici privind rezolvarea fondului litigiului, iar afirmația potrivit căreia "în mod netemeinic a considerat instanța de apel că articolul defăimător a fost rezultatul unor nemulțumiri pe fondul existenței unor litigii cu pârâta’’, nu se poate circumscrie unui motiv de nelegalitate, apt să atragă controlul judiciar în recurs, de vreme ce nu se argumentează, raportat la condițiile de atragere a răspunderii civile delictuale și la normele care trasează libertatea de exprimare, art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de ce afirmațiile făcute în cuprinsul articolului nu intră în sfera judecăților de valoare.

Chiar dacă recurentul invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu arată în ce a constat greșita aplicare a normelor de drept material raportat la normele legale în temeiul cărora instanța de apel a dat o rezolvare excepțiilor invocate, precum și în legătură cu cercetarea pe fond a cauzei din perspectiva constatării neîndeplinirii elementelor răspunderii civile delictuale. Nemulțumirea recurentului față de hotărârea din apel, exprimată prin "în mod nepermis și nelegal, instanța a stabilit că ...’’ nu satisface cerința motivării recursului, câtă vreme prin respectivele afirmații nu se expun argumentele pentru care instanța de apel a stabilit că excepțiile nu sunt fondate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței raportat la considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

Recurentul a mai solicitat și cenzurarea cheltuielilor de judecată acordate în speță, or, aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. implică o evaluare din partea instanței de recurs care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt și nu pe o interpretare a unei norme juridice. În aceste condiții, Înalta Curte reține că proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, dedusă judecății pe calea recursului, reprezintă o chestiune de temeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate. În consecință, această critică nu poate forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs.

Așa fiind, cum toate aspectele invocate de recurent nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., și cum, în cauză, nu pot fi reținute din oficiu motive de ordine publică, conform art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va dispune anularea recursului exercitat în cauză.

Prin întâmpinare, intimata B. a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, însă în lipsa depunerii la dosarul cauzei a unor dovezi privind efectuarea acestora, cererea nu poate fi soluționată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 429 din 10 aprilie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2020.

GGC - ED