ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 953/2024

Ședința publică din data de 09 aprilie 2024

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, la data de 04.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța:

a. în principal, în temeiul prevederilor art. 109, 112 din vechiul C. proc. civ., al prevederilor de fond ale art. 948, 966, 968 din vechiul C. civ. și ale art. 163 și urm. din vechiul C. proc. civ.

b. în subsidiar, în temeiul prevederilor art. 30, 194 din noul C. proc. civ., al prevederilor de fond ale art. 1235-1239, 1179, 1254, 1325 din noul C. civ. și ale art. 430 și urm. din noul C. proc. civ.:

Prin sentința civilă nr. 1598 din 13 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de instanță din oficiu și în consecință respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 858/2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admis apelul declarat de către reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1598/2019 a Tribunalului Alba, secția I civilă, care a fost anulată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2016/2021, pronunțată de Tribunalul Alba, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L.

Fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 3460 din 06 decembrie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia – secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2016/2021 pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2019.

A schimbat în tot sentința apelantă și în rejudecare:

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

A constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare emis la data de 14.10.2016 de C. în dosarul execuțional x/2012

A obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către stat a sumei de 10.670 RON, cu titlu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru de la plata căreia reclamantul a beneficiat de scutire în fond și în apel.

A obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 2865,52 RON în contul C. x, reprezentând copie dosar x/2012

Împotriva deciziei civile nr. 3460 din 06 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia a formulat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., fiind înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea de recurs formulată, și întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, că dobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu nu s-a realizat printr-un act juridic civil, așa cum în mod greșit ar fi apreciat curtea de apel, ci prin parcurgerea unei proceduri speciale, expres prevăzute de lege. Astfel, aceasta ar fi avut reprezentarea legalității actelor emanate de la executorul judecătoresc, fiind de bună-credință, și neavând vreun interes în fraudarea legii, astfel cum a reținut instanța de apel.

Se mai critică soluția de admitere a cererii de chemare în judecată și din perspectiva existenței unei alte căi speciale pentru valorificarea pretenției deduse judecății. Astfel, se susține inadmisibilitatea prezentei acțiuni în condițiile în care anularea actului de ajudecare ar putea fi obținută, în opinia recurentei, doar pe calea contestației la executare, acțiunea în anulare fiind exercitată și tardiv, la peste un an de la emiterea actului de adjudecare.

Se mai susține că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut și motivat riscul pierderii dreptului de proprietate asupra imobilului din perspectiva relei-credințe, dând o interpretare nejudicioasă a prevederilor legale raportat la starea de fapt. Arată că buna-credință la obținerea actului de adjudecare nu se referă la convingerea intimă a participanților cu privire la un act juridic civil, ci se referă la însăși legalitatea actelor de executare întrucât adjudecatarul își exprimă buna-credință prin participarea la licitația organizată cât timp nu rezultă încălcări ale exigențelor impuse în această procedură expres prevăzută de lege.

În data de 03 martie 2024, intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, în principal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală iar, în subsidiar, ca nefondat.

Astfel, a arătat că actul de adjudecare a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, că adjudecatarul nu a fost de bună credință la data încheierii documentului, astfel ca principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial nu poate fi înlăturat, criticile recurentului fiind nefondate sub acest aspect.

La data efectuării plații și emiterea actului de adjudecare, adjudecatarul cunoștea faptul că procesul-verbal de licitație imobiliara este susceptibil de a fi anulat, în consecință îi era cunoscută natura litigioasă a titlului bunului supus urmăririi silite.

Mai arată că excepțiile de la regula aplicării principiului "resoluto iure dantis, resorvitur ius accipientis", ca măsura excepționala de la regula generala, se condiționează de justețea aplicării unei astfel de masuri, mai exact de întâmpinarea unor dificultăți ori apariția imposibilității revenirii la situația anterioară.

Or, în acest caz, stabilitatea circuitului civil nu este afectată, întrucat situația de carte funciară nu s-a modificat, adjudecatarul refuzând înscrierea actului de adjudecare în cartea funciară. Totodată, adjudecatarului i-a fost restituita in integralitate suma achitată în cadrul procedurii executionale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

II.1. Examinând recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., în raport cu excepția nulității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, verificând cererea de recurs, se constată că, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurenta-pârâtă pct. 6, 7 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., acestea au fost invocate în mod formal, în condițiile în care nu s-a susținut o eventuală nemotivare a hotărârii atacate, ori contradictorialitatea acesteia sau existența unor motive străine de natura pricinii, nu s-a invocat încălcarea autorității de lucru judecat și nici nu s-au arătat care sunt normele de drept material interpretate sau aplicate greșit de instanță.

În realitate, recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susțineri referitoare la situația de fapt a litigiului, care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește criticile recurentei-pârâte referitoare la greșita reținere de către curtea de apel a relei-credințe a acesteia, prin acestea se tinde la o reinterpretare a probatoriului din dosar.

Curtea de apel a reținut reaua-credință a pârâtei la momentul adjudecării bunului, apreciind că aceasta este dovedită prin faptul cunoașterii naturii litigioase a bunului supus urmăririi silite, fiindu-i opozabilă notarea în cartea funciară a faptului anulării procesului-verbal de licitație imobiliară.

Prin motivele de recurs recurenta-pârâtă nu a indicat, punctual, de ce este greșit raționamentul instanței de apel care sprijină soluția adoptată, mărginindu-se la a invoca faptul că buna-credință trebuia privită din perspectiva convingerii părților în legătură cu legalitatea actului de adjudecare.

Or, tocmai în raport cu acest aspect s-a pronunțat deja curtea de apel, care a constatat că, în condițiile în care procesul-verbal de licitație, prin care s-au fixat condițiile de vânzare silită a fost anulat, pârâtei fiindu-i opozabilă notarea în cartea funciară a acțiunii în anularea acestui act de executare, natura litigioasă a bunului a fost cunoscută de aceasta, având reprezentarea faptului că urma să dobândească un bun printr-o procedură viciată.

Așadar, recurenta nu a formulat argumente prin care să susțină lipsa condiției bunei-credințe în aplicarea principiului anulării actului subsecvent, ci doar a susținut că aceasta trebuia recunoscută de instanță întrucât actul translativ de proprietate a fost încheiat de o persoană învestită cu îndeplinirea unui seviciu public, care asigură părților convingerea că actul ce urma a se perfecta este emis în condiții de legalitate.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Cât privește critica prin care se invocă inadmisibilitatea acțiunii introductive de instanță din perspectiva existenței unei alte căi speciale, aceea a contestației la executare, pentru anularea actului de adjudecare, aceasta nu poate fi primită, fiind invocată omisso medio, pentru prima dată în recurs.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte mai reține și că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Cum chestiunea inadmisibilității acțiunii întemeiate pe dreptul comun nu a fost invocată de pârâtă până la acest moment procesual, neexistând o statuare a instanței de apel sub acest aspect, este evident că aceasta nu poate face obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs, care este învestită a analiza strict criticile de nelegalitate împotriva raționamentului instanței de apel pe care se sprijină soluția pronunțată în cauză.

Ca atare, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de instanță din oficiu, și va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3460/2023 a Curții de Apel Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3460 din 06 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 aprilie 2024.