ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2106/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin acțiunea înregistrată la data de 05 decembrie 2006, pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, sub Dosar nr. 5097/176/2006, reclamantul T.M. a chemat în judecată pe pârâta SC E.E. SA, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie obligată pârâta la restituirea în natură a suprafeței de 1815 m.p. teren înscris, în prezent, în CF nr. XX Alba Iulia, nr. top. AA. Prin sentința civilă nr. 1350/2007, cererea a fost declinată în favoarea Tribunalului Alba, unde s-a înregistrat la data de 25 aprilie 2007, sub același număr de dosar. La primul termen de judecată după declinare, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând: - constatarea nulității absolute a titlului statului asupra imobilului cu nr. top.

AA în suprafață de 1815 m.p., transmis în administrare întreprinderii de exploatare și întreținere a rețelelor și instalațiilor energetice și de distribuție a energiei electrice și termice Alba Iulia, fără titlu valabil; - constatarea nulității absolute a parcelării nr. top. BB în top. AA de 1815 m.p. și top. CC de 394 m.p.; - radierea întabulării parcelei cu nr. top. AA în CF nr. XX Alba Iulia în favoarea pârâtei; - obligarea pârâtei la daune cominatorii de 100 RON/zi, începând cu data de 08 octombrie 2001, data expirării termenului de 60 de zile de la data depunerii notificării (08 august 2001), termen în care pârâta era obligată să emită o despăgubire în condițiile Legii nr. 10/2001. Reclamantul și-a completat acțiunea indicând actul a cărui anulare parțială o solicită, ca fiind certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 22 mai 1995, act în baza căruia pârâta și-a intabulat dreptul de proprietate asupra parcelei pentru care s-a formulat notificare.

Prin decizia nr. 399 din 15 iunie 2007, emisă în cursul procesului, pârâta a respins cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu formulată prin notificarea adresată de reclamant, întrucât imobilul a intrat în proprietatea sa în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din 22 mai 1995, valoarea terenului fiind inclusă în capitalul social al pârâtei, iar în urma cumpărării acțiunilor deținute de stat la SC E.E. SA, societatea pârâtă s-a privatizat integral, conform hotărârii nr. 2 din 8 mai 1997. În aceste condiții, pârâta a redirecționat notificarea împreună cu decizia emisă, în favoarea A.V.A.S. București.

Reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând anularea deciziei emise de pârâtă, întrucât imobilul notificat a intrat în proprietatea pârâtei fără nici un titlu valabil, astfel că se impune anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate cu privire la acest teren și obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței revendicate. La termenul de judecată din 19 septembrie 2007, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin sentința civilă nr. 1085 din 17 octombrie 2007, Tribunalul Alba a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul T.M. împotriva pârâtei SC E.E. SA Alba Iulia, și în consecință: A constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în condițiile art. 4 alin. (2), (3), (4) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul înscris inițial în CF nr. YY Alba Iulia, nr. top.

AA în suprafață de 1815 m.p. și transcris în CF nr. ZZ Alba Iulia, preluat fără titlu. A anulat decizia nr. 399 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta SC E.E. SA și a dispus obligarea acesteia la emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului în litigiu. A fost respinsă în rest acțiunea reclamantului. De asemenea, au fost respinse excepțiile invocate de pârâtă privind lipsa calității sale procesuale pasive și prescripția dreptului reclamantului la acțiune. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Prin notificarea înregistrată la B.EJ. B.T. la data de 08 august 2001, reclamantul T.M., în nume propriu și în calitate de moștenitor al defuncților D.C.F. - mama sa, L.I.

- bunic, R.L. - mătușă, R.R. - unchi, R.I. - unchi, a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului cu nr. top. AA în suprafață de 1815 m.p. teren, preluat fără titlu valabil în proprietatea statului. Conform dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în actuala reglementare, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanelor îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire. Cum în speță nu s-a făcut dovada notificării și de către alți moștenitori și cum din actele de stare civilă rezultă că petentul are calitate de moștenitor legal al unora dintre proprietarii tabulari, având și o cotă proprie în CF nr. VV Alba Iulia, excepția lipsei calității procesuale pasive, așa cum a fost motivată de către pârâtă, nu a putut fi primită.

Astfel, este adevărat că petentul are calitate de coproprietar în CF nr. VV Alba Iulia asupra parcelei cu nr. top. nou CC de 394 m.p., însă, notificarea sa a vizat topograficul AA de 1815 m.p., rezultat în urma dezmembrării topograficului BB existent inițial în cartea funciară, și asupra căruia pârâta și-a întabulat dreptul de proprietate. În condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, petentul are calitate de persoană îndreptățită la restituire și pentru cotele celorlalți proprietari tabulari de sub B2, B4, B5, B8 și B9 pe care-i moștenește, precum și pentru cota antecesorului său R.R. confiscată de Statul Român în baza sentinței penale nr. 312/1955 și întabulată sub B7, considerentele invocate în sprijinul excepției lipsei calității procesuale pasive au fost apreciate ca neîntemeiate.

Pe de altă parte, calitatea procesuală pasivă a pârâtei este justificată în speță de calitatea sa de deținător al imobilului notificat, investită fiind cu soluționarea cererii de restituire în natură. În legătură cu acest aspect, pârâta s-a apărat susținând că este o societate privatizată integral anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că nu se încadrează în categoria entităților obligate prin lege la stabilirea de măsuri reparatorii, sens în care prin dispoziția nr. 399/2007 a și redirecționat notificarea spre A.V.A.S. - București.

Susținerea pârâtei a fost înlăturată, întrucât în sensul Legii nr. 10/2001, unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptului de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, dar și entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii. Așadar, una dintre condițiile impuse de legea specială unității ce are obligația de a primi și soluționa notificarea este aceea ca ea să dețină bunul solicitat și să aibă obligația legală de a stabili măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001. Pentru a determina obligația legală de restituire este necesar a se analiza dacă în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 21 din lege sau ale fostului art. 27 în forma în vigoare la momentul notificării.

Astfel, conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la momentul notificării - aplicabil în speță, în situația imobilelor preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, nu este posibilă restituirea în natură, notificarea urmând a fi soluționată de instituția publică implicată în privatizare. Per a contrario, pentru imobilele preluate fără titlu sau fără titlu valabil și evidențiate în patrimoniul societății comerciale privatizate, acestor societăți le incumbă obligația legală de soluționare a notificării. Pârâta s-a privatizat integral înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, însă imobilul în litigiu, evidențiat în patrimoniul său, a fost preluat fără nici un titlu.

Pârâta a invocat ca titlu în baza căruia a dobândit dreptul de administrare și ulterior i s-a atestat dreptul de proprietate, decizia nr. 422/1987 a Consiliului Popular al Județului Alba, decizie care a avut ca obiect transmiterea din administrarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular în administrarea întreprinderii de exploatare și întreținere a rețelelor și instalațiilor energetice și de distribuție a energiei electrice și termice Alba Iulia terenul proprietate de stat în suprafață totală de 7401 m.p. înscris în CF nr. BB Alba Iulia, nr. top. DD, EE, FF și CF nr. TT Alba Iulia, nr. top. GG, HH și JJ.

Actul de transmitere a dreptului de administrare nu a vizat imobilul în litigiu, astfel că nu putea transmite legal niciun drept în favoarea antecesoarei pârâtei, în condițiile în care nici nu avusese loc o preluare în orice mod de la proprietarii tabulari și nici nu s-a înscris în CF dreptul de proprietate al Statului Român decât asupra cotei de 1/7 a antecesorului reclamantului condamnat politic. Instanța de fond a concluzionat că pârâtei îi revine obligația legală de a răspunde notificării, nefîind aplicabilă procedura prevăzută de art. 29 alin. (3), împrejurare față de care Decizia nr. 399/2007 emisă de pârâtă, este nelegală, fiind anulată, cu obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a parcelei cu nr. top.

AA înscrisă în CF nr. VV Alba Iulia și transcrisă în CF nr. XX Alba Iulia. În ceea privește cererea reclamantului de anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, s-a apreciat că acesta nu se încadrează în categoria actelor juridice de înstrăinare încheiate în cadrul procesului de privatizare, fiind un act administrativ de autoritate, astfel că nu se circumscrie prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001 (în actuala reglementare), neputând fi supus cenzurii în cadrul procedurii speciale prevăzută de această lege și nici nu se impune, în condițiile în care, așa cum s-a reținut anterior, fiind vorba de un imobil preluat fără titlu, pârâta este obligată la restituirea în natură, fiind irelevant modul în care bunul este evidențiat în patrimoniul societății comerciale privatizate.

În aceste condiții, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă nu-și găsește aplicabilitatea în speță, și a fost respinsă ca atare. În ce privește celelalte capete de cerere formulate de reclamant privind anularea parcelării nr. top. BB din CF nr. VV Alba lulia și a transcrierii parcelei cu nr. top. AA în CF nr. ZZ Alba lulia, acestea au fost respinse în condițiile în care acesta nu a înțeles să atace actele juridice în baza cărora s-au efectuat operațiunile contestate și oricum cererea sa este lipsită de interes, având în vedere că prin obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de restituire în natură, acesta dobândește un titlu de proprietate în condițiile art. 25 alin. (4) din lege (în actuala reglementare).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC E.E. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 24/A din 20 februarie 2009, Curtea de Apel Alba lulia a respins apelul pârâtei, apreciind că starea de fapt reținută de către instanța de fond a fost corect constatată, astfel cum rezultă fără echivoc din înscrisurile depuse la dosar. Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii. Prin decizia nr. 437 din 28 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat hotărârea dată în apel și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că starea de fapt a procesului nu este pe deplin lămurită, nefacându-se niciun fel de referire la concluziile raportului de expertiză, în condițiile în care recurenta a susținut constant că retrocedarea suprafeței în litigiu paralizează buna desfășurare a activității.

În decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că se impune a se lămuri dacă imobilul poate fi restituit în natură fără a afecta buna desfășurare a activității societății pârâte. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub Dosar nr. 5097.1/176/2006. Prin decizia nr. 96 din 25 martie 2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtă, s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a fost obligată pârâta să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului pentru imobilul înscris în CF nr. ZZ Alba lulia, nr. top. AA și să înainteze dispoziția Comisiei Centrale pentru Stabilirea de Despăgubiri, conform procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

S-au menținut în rest dispizițiile sentinței atacate. A fost obligat intimatul reclamant să plătească apelantei pârâte suma de 4.110 RON cheltuieli de judecată. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în limitele rejudecării, Curtea de Apel a constatat următoarele: Reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, aspecte statuate în primul ciclu procesual și care nu au fost contestate de părți. Pentru a stabili dacă imobilul poate fi restituit în natură, având în vedere și îndrumările instanței de recurs, obligatorii conform art. 315 C. proc. civ., în rejudecarea apelului s-a dispus efectuarea unei expertize topografice de identificare a imobilului, la care a fost desemnat, alături de expertul topograf, și un expert tehnic în specialitatea electroenergetică, având în vedere solicitarea apelantei pârâte și specificul activității desfășurată de aceasta.

În raportul de expertiză topografică s-a constatat că terenul în litigiu este traversat de o conductă de canalizare. Față de poziționarea construcțiilor, proprietatea pârâtei, expertul topograf a arătat că nu a putut identifica suprafețe de teren care pot fi restituite, astfel încât să nu impieteze bunei desfășurări a activității societății pârâte conform obiectului ei de activitate. În opinia expertului tehnic, specialist în specializarea electroenergetică, excluderea parcelei în litigiu (o fâșie de cca. 11 m lățime în mijlocul incintei societății pârâte) face imposibilă funcționarea unității, având în vedere că pentru descărcarea stâlpilor se folosesc mașini de 7-16 m lungime, iar pentru întoarcerea acestor mașini este necesară o rază de viraj de minim 22 m, ceea ce presupune utilizarea întregii incinte.

Față de această stare de fapt, Curtea a constatat că terenul în litigiu, aflat în mijlocul incintei societății apelante, este indispensabil pentru buna și normala desfășurare a activității acesteia, iar restituirea în natură a terenului afectează desfășurarea activității pârâtei. Ca urmare, imobilul în litigiu nu poate fi considerat teren liber în accepțiunea art. 10 din Legea nr. 10/2001 și, pe cale de consecință, măsurile reparatorii care îi pot fi acordate reclamantului sunt despăgubirile bănești conform procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În baza art. 274 C. proc. civ., intimatul reclamant a fost obligat să plătească apelantei pârâte suma de 4.110 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert și onorariul avocatului ales.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T.M. Principalele critici formulate prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte: Decizia atacată este nelegală și abuzivă întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat în drept, ce art. din Legea nr. 10/2001 nu permite retrocedarea parcelei cu nr. top. AA din Alba Iulia pe vechiul amplasament, notificată conform legilor proprietății începând din anul 1991, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 10/2001. Art. 9 din Legea nr. 10/2001, pentru terenuri preluate în mod abuziv, prevede retrocedarea în natură indiferent în posesia cui se află în prezent libere de orice sarcini. Parcela revendicată în acest caz, fără construcții pe ea, are pozat un canal sub pământ, care în loc să fie cuplat cu cel stradal de pe strada I.A., direct spre strada în lungul parcelei pe care o deservește, traversează toate parcelele ocupate abuziv lângă cele din titlu.

Art. 10 din lege prevede, totodată, că dacă sunt construcții edificate pe teren, (nu sub el) retrocedarea se face pentru terenul rămas liber. Instanța de apel, în rejudecare, nu a motivat în drept ce art. din legile citate mai sus prevede că parcelele preluate fără titlu nu se pot retroceda proprietarului pentru că beneficiarul furtului are nevoie de o lățime a căilor de acces din incită de 44 metri, adică 22 metri pe raza, numai pentru simplul motiv ca șoferul unui camion cu peridoc, care ar transporta stâlpi de beton de 11 metri lungime să poată întoarce dintr-o singură manevră, adică fără să facă nici o manevră de mers înapoi, cu toate că strada I.A. fostă C. este înfundată, deci nu este circulată.

O altă critică vizează faptul că, pentru suplimentul de expertiză reclamantul nu a mai fost convocat de nici unul dintre experți, probabil pentru că sunt de aceeași specialitate cu cei din SC E.E. SA și expertul consultant. În recurs, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru considerentele pe larg expuse în conținutul acestei cereri și care se constituie apărări de fond la motivele de recurs. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat, urmând să îl respingă, pentru considerentele ce succed: Criticile formulate prin motivele de recurs se circumscriu sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în ipoteza „când hotărârea pronunțată (...) a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". În ceea ce privește prima critică, și anume aceea că instanța de apel nu s-a pronunțat în drept, ce art. din Legea nr. 10/2001 nu permite retrocedarea parcelei cu nr. top. AA din Alba Iulia pe vechiul amplasament, Înalta Curte constată că nu este fondată, deoarece Curtea de Apel a motivat în considerente de ce a reținut că imobilul în litigiu nu poate fi considerat teren liber în accepțiunea art. 10 din Legea nr. 10/2001, intimatul reclamant fiind îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, conform procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Cu privire la situația de fapt și regimul juridic al suprafeței de teren solicitate a fi restituită în natură, Curtea de Apel, în rejudecare, a dispus efectuarea unei expertize de specialitate pentru identificarea imobilului, la care a fost desemnat, alături de expertul topograf, și un expert tehnic în specialitatea electroenergetică, având în vedere specificul activității desfășurată de apelanta pârâtă. S-a statuat, astfel, că terenul solicitat se află în incinta societății SC E.E. SA, că este traversat de o rețea de canalizare publică, rețea la care sunt racordate și clădirile din incintă, precum și rampa de reparații auto. De asemenea, acesta este traversat de rețelele interne prin care se asigură alimentarea cu energie electrică, gaz și apă a atelierului de confecții metalice, neputându-se găsi o soluție rezonabilă de deviere a rețelelor de incintă de pe parcela cu nr. top.

AA. Ca urmare, neputând fi eliberată de rețelele edilitare publice, de interes orășenesc, și de incintă, aflate în proprietatea SC E.E. SA, nemutabile pe un alt amplasament care să nu afecteze parcela, excluderea ei din incinta societății, face imposibilă funcționarea normală a acesteia. În speță, pentru determinarea tipului de măsuri reparatorii la care este îndreptățit recurentul reclamant, este relevantă situația actuală a terenului solicitat. Prin urmare, având a se stabili dacă terenul solicitat este liber, respectiv dacă utilitățile amplasate pe acesta, constituie sau nu servituti legale ori amenajări de utilitate publică în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2008, se constată că terenul litigios nu este teren liber și restituibil în natură, În sensul Normelor metodologice, motiv pentru care, măsura reparatorie privind acordarea de despăgubiri prin echivalent, dispusă de instanța anterioară, apare ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care trebuie interpretate, în sensul că sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile unității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane și supraterane, iar, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane/supraterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).

În consecință, terenul în litigiu nu este teren liber și restituibil în natură, în sensul Legii nr. 10/2001, instanța de apel făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legii speciale la situația de fapt stabilită în speță. Cea de-a doua critică referitoare la faptul că pentru suplimentul de expertiză reclamantul nu a mai fost convocat de nici unul dintre experți, Înalta Curte constată că nu este fondată. Astfel, potrivit art. 208 C. proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților. Neregularitatea provocată de nerespectarea acestei dispoziții legale trebuie invocată după efectuarea expertizei, respectiv la primul termen după depunerea raportului, aceasta neputând fi invocată direct în calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii pronunțate asupra fondului.

În speță, se observă că la termenele acordate părților pentru a lua la cunoștință și a depune eventuale obiecțiuni cu privire la rapotul de expertiză - în cele două variante, respectiv la 25 februarie 2011 și la 18 martie 2011, apelantul reclamant nu a invocat vreo neregularitate în sensul arătat, intervenind astfel sancțiunea decăderii acestuia din dreptul de a mai invoca nulitatea raportului de expertiză sub acest aspect. Chiar dacă prin nedepunerea dovezilor de convocare la efectuarea expertizei s-ar fi pricinuit părților interesate vreo vătămare procesuală, nulitatea care ar afecta actul - dat fiind interesul ocrotit, nu ar putea fi decât relativă; prin urmare, nefiind invocată de către apelantul reclamant la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a se pune concluzii în fond, aceasta s-a acoperit conform dispozițiilor art. 108 alin. (3) C. proc.

civ. În consecință, reținând că nulitatea raportului de expertiză ce ar decurge din nelegalitatea procedurii de convocare a părților la efectuarea acestuia (susținută de recurentul-reclamant), trebuia invocată la primul termen după depunerea raportului și înainte de a se pune concluzii în fond, Înalta Curte constată că această neregularitate nu poate fi invocată direct în recurs, cu consecința respingerii ca nefondată a criticii astfel formulate. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.M. împotriva deciziei nr. 96 din 25 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2012.