ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3816/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 83 din 17 ianuarie 2001 Tribunalul Hunedoara, secția comercială, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Deva și a obligat pe pârâta sucursala E. Deva la plata sumei de 4.456.324.988 lei cu titlu de penalități, 921.459.420 lei cu titlu de preț și la 76.105.321 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că pentru neplata către reclamantă a prețului energiei termice furnizată de pârâtă în baza contractului nr. 1/1999, în perioada 15 septembrie-6 octombrie 1999 pârâta a întrerupt furnizarea energiei termice pentru întreg municipiul Deva, situație în care aceasta datorează conform contractului penalități în sumă de 4.456.324.988 lei.

Prin întreruperea practicată, pârâta a încălcat prevederile art. 67 din H.G. nr. 425/1994, incluse și în contract, conform cărora este interzisă întreruperea furnizării energiei termice unităților sanitare de învățământ și militare, pentru plata cu întârziere a prețului pârâta fiind îndreptățită la despăgubiri sub forma penalităților sau după caz a dobânzilor. Cuantumul penalităților a fost stabilit prin expertiză cu privire la care nici una din părți nu a avut obiecțiuni. S-a apreciat ca întemeiată și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 921.459.420 lei reprezentând tariful de folosire a aparatelor de măsurare a energiei termice, folosirea acestora în perioada octombrie 1996- octombrie 1999 nefiind contestată de pârâtă iar refuzul de plată sub motiv că între părți nu există contract nu a fost găsit justificat față de înțelegerea verbală ce a fost dovedită.

Prin decizia nr. 456 din 1 iunie 2001 Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. T. S.A. împotriva sentinței. Criticile pârâtei cu privire la interpretarea probelor administrate, cuantumul penalităților și titlul cu care a fost obligată la plata sumei de 921.459.420 lei au fost înlăturate de instanța de apel, aceasta constatând că: - prin chiar motivele de apel apelanta recunoaște că sistarea energiei termice pe motiv de neplată a avut loc pe perioada 15 septembrie-6 octombrie 1999, fiind fără relevanță cauza sistării pe o perioadă anterioară; - sistarea cu condiția notificării prealabile (pârâta nerespectând nici termenul de 15 zile) contravine art. 67 din H.G.

nr. 425/1994; - cuantumul penalităților a fost stabilit prin expertiză în baza contractului, apelanta nesolicitând o contraexpertiză, nici chiar în fața instanței de apel; - noțiunea de „preț” din dispozitivul sentinței este explicitată în considerentele sentinței suma de 921.459.420 lei fiind corespunzătoare tarifului de utilizare a aparatelor proprietatea pârâtei. Împotriva deciziei pârâta S.C.

E. a declarat recurs solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, criticile formulate constând în: - interpretarea greșită a probelor administrate, notificarea reclamantei realizându-se cu mai mult de 15 zile înainte de a proceda la întreruperea furnizării energiei termice; - nepronunțarea instanței de apel asupra unor adrese prin care înștiința reclamanta despre reluarea furnizărilor; - absolutizarea raportului de expertiză în determinarea cuantumului penalităților; - deși instanța reține inexistența unui contract scris pentru folosirea aparatelor de măsură a energiei termice, aceasta o obligă totuși la despăgubiri echivalente valoric cu tarifele de utilizare stabilite în alte raporturi contractuale.

Intimata prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca fiind lipsit de obiect deoarece prin procesul verbal de compensare încheiat în data de 6 noiembrie 2002 părțile au convenit compensarea datoriilor reciproce. În subsidiar, intimata apreciază că recursul nu este fondat, decizia atacată fiind legală și temeinică. Cu privire la încheierea procesului verbal de compensare recurenta, prin concluziile depuse la dosar, arată că acesta s-a încheiat în temeiul art. 371.1 C. proc. civ. dar că nu este un impediment la soluționarea recursului, în caz de desființare a titlului executor operând întoarcerea executării.

Recursul nu este fondat pentru motivele care urmează: Pârâta recurentă a atacat prin recursul de față o decizie a instanței de apel pronunțată la 1 iunie 2001. Ulterior declarării recursului, 16 octombrie 2001, recurenta și intimata au încheiat la data de 6 noiembrie 2002 un proces verbal de compensare prin care au convenit să compenseze debitele reciproce stabilite prin hotărâri judecătorești definitive până la concurența sumei de 5.952.486.000 lei urmând ca intimata S.C. C. S.A. Deva să mai achite recurentei S.C. E. Deva S.A. suma de 939.667.000 lei în baza formelor de executare inițiate în dosarul execuțional 312/2002.

Or se constată că, în acest caz, realizarea creanțelor reciproce s-a produs urmare stingerii obligațiilor reciproce până la concurența celei mai mici dintre ele, prin convenția părților, conform art. 1143 C. civ., iar nu prin executare silită, care deși inițiată nu s-a mai finalizat prin acte specifice tocmai pentru faptul că părțile au procedat conform art. 371 1 C. proc. civ. îndeplinind de bună voie obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești, fiind deci în situația art. 371 5 lit. a) C. proc. civ. Prin urmare, recurenta dând curs prevederilor art. 371 1 alin. (1) C. proc. civ., după cum precizează ea însăși, aducând la îndeplinire de bună voie obligația instanței, nu mai poate pune în discuție hotărârea judecătorească la care în acest fel a achiesat, întoarcerea executării reglementată de art. 404 1 C. proc.

civ. pe care o invocă, având ca obiect realizarea creanței prin executare silită. Așa fiind, criticile formulate de recurentă anterior încheierii de către aceasta a procesului verbal de compensare devenind caducă, Curtea, pentru considerentele arătate va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta sucursala E. Deva împotriva deciziei nr. 456 din 1 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.