ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3816/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3816/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 83 din 17 ianuarie 2001

Tribunalul Hunedoara, secția comercială, a admis acțiunea precizată formulată

de reclamanta S.C. A. S.A. Deva și a obligat pe pârâta sucursala E. Deva la

plata sumei de 4.456.324.988 lei cu titlu de penalități, 921.459.420 lei cu

titlu de preț și la 76.105.321 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că pentru neplata

către reclamantă a prețului energiei termice furnizată de pârâtă în baza

contractului nr. 1/1999, în perioada 15 septembrie-6 octombrie 1999 pârâta a

întrerupt furnizarea energiei termice pentru întreg municipiul Deva, situație

în care aceasta datorează conform contractului penalități în sumă de

4.456.324.988 lei.

Prin întreruperea practicată, pârâta a încălcat

prevederile art. 67 din H.G. nr. 425/1994, incluse și în contract, conform

cărora este interzisă întreruperea furnizării energiei termice unităților

sanitare de învățământ și militare, pentru plata cu întârziere a prețului

pârâta fiind îndreptățită la despăgubiri sub forma penalităților sau după caz a

dobânzilor.

Cuantumul penalităților a fost stabilit prin

expertiză cu privire la care nici una din părți nu a avut obiecțiuni.

S-a apreciat ca întemeiată și cererea

reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 921.459.420 lei

reprezentând tariful de folosire a aparatelor de măsurare a energiei termice,

folosirea acestora în perioada octombrie 1996- octombrie 1999 nefiind

contestată de pârâtă iar refuzul de plată sub motiv că între părți nu există

contract nu a fost găsit justificat față de înțelegerea verbală ce a fost

dovedită.

Prin decizia nr. 456 din 1 iunie 2001 Curtea de

Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâta S.C. T. S.A. împotriva sentinței.

Criticile pârâtei cu privire la interpretarea

probelor administrate, cuantumul penalităților și titlul cu care a fost

obligată la plata sumei de 921.459.420 lei au fost înlăturate de instanța de

apel, aceasta constatând că:

- prin chiar motivele de apel

apelanta recunoaște că sistarea energiei termice pe motiv de neplată a avut loc

pe perioada 15 septembrie-6 octombrie 1999, fiind fără relevanță cauza sistării

pe o perioadă anterioară;

- sistarea cu condiția notificării

prealabile (pârâta nerespectând nici termenul de 15 zile) contravine art. 67

din H.G. nr. 425/1994;

- cuantumul penalităților a fost

stabilit prin expertiză în baza contractului, apelanta nesolicitând o

contraexpertiză, nici chiar în fața instanței de apel;

- noțiunea de „preț” din

dispozitivul sentinței este explicitată în considerentele sentinței suma de

921.459.420 lei fiind corespunzătoare tarifului de utilizare a aparatelor

proprietatea pârâtei.

Împotriva deciziei pârâta S.C. E. a

declarat recurs solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea acțiunii

ca neîntemeiată, criticile formulate constând în:

- interpretarea greșită a probelor

administrate, notificarea reclamantei realizându-se cu mai mult de 15 zile

înainte de a proceda la întreruperea furnizării energiei termice;

- nepronunțarea instanței de apel

asupra unor adrese prin care înștiința reclamanta despre reluarea furnizărilor;

- absolutizarea raportului de

expertiză în determinarea cuantumului penalităților;

- deși instanța reține inexistența

unui contract scris pentru folosirea aparatelor de măsură a energiei termice,

aceasta o obligă totuși la despăgubiri echivalente valoric cu tarifele de

utilizare stabilite în alte raporturi contractuale.

Intimata prin întâmpinarea depusă la

dosar, a solicitat respingerea recursului ca fiind lipsit de obiect deoarece

prin procesul verbal de compensare încheiat în data de 6 noiembrie 2002 părțile

au convenit compensarea datoriilor reciproce.

În subsidiar, intimata apreciază că recursul nu

este fondat, decizia atacată fiind legală și temeinică.

Cu privire la încheierea procesului verbal de

compensare recurenta, prin concluziile depuse la dosar, arată că acesta s-a

încheiat în temeiul art. 371.1 C. proc. civ. dar că nu este un impediment la

soluționarea recursului, în caz de desființare a titlului executor operând

întoarcerea executării.

Recursul nu este fondat pentru motivele care

urmează:

Pârâta recurentă a atacat prin recursul de față

o decizie a instanței de apel pronunțată la 1 iunie 2001.

Ulterior declarării recursului, 16 octombrie

2001, recurenta și intimata au încheiat la data de 6 noiembrie 2002 un proces

verbal de compensare prin care au convenit să compenseze debitele reciproce

stabilite prin hotărâri judecătorești definitive până la concurența sumei de

5.952.486.000 lei urmând ca intimata S.C. C. S.A. Deva să mai achite recurentei

S.C. E. Deva S.A. suma de 939.667.000 lei în baza formelor de executare

inițiate în dosarul execuțional 312/2002.

Or se constată că, în acest caz, realizarea

creanțelor reciproce s-a produs urmare stingerii obligațiilor reciproce până la

concurența celei mai mici dintre ele, prin convenția părților, conform art.

1143 C. civ., iar nu prin executare silită, care deși inițiată nu s-a mai

finalizat prin acte specifice tocmai pentru faptul că părțile au procedat

conform art. 371

1

C. proc. civ. îndeplinind de bună voie obligațiile

stabilite prin hotărâri judecătorești, fiind deci în situația art. 371

5

lit. a) C. proc. civ.

Prin urmare, recurenta dând curs prevederilor

art. 371

1

alin. (1) C. proc. civ., după cum precizează ea însăși,

aducând la îndeplinire de bună voie obligația instanței, nu mai poate pune în

discuție hotărârea judecătorească la care în acest fel a achiesat, întoarcerea

executării reglementată de art. 404

1

C. proc. civ. pe care o invocă,

având ca obiect realizarea creanței prin executare silită.

Așa fiind, criticile formulate de recurentă

anterior încheierii de către aceasta a procesului verbal de compensare devenind

caducă, Curtea, pentru considerentele arătate va respinge recursul declarat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de pârâta sucursala E. Deva împotriva deciziei nr. 456 din 1 iunie

2001 a Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2003.