ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2558/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, sucursala E. Deva –

Minția, a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Deva la plata sumelor de

8.987.945.646 lei, reprezentând majorări tarif energie termică, datorată pe

perioada 3 octombrie 1996 - 31 decembrie 1998 și la 361.723.271 lei,

reprezentând penalități contractuale pentru plata cu întârziere o prețului,

cererea fiind motivată în drept pe prevederile art. 969 – 970, 998 C. civ. și

H.G. nr. 4257/1994.

Tribunalul Hunedoara, secția

comercială, prin sentința nr. 524 din 28 martie 2001, a admis în parte acțiunea

reclamantei și a obligat pârâta, SC A. SA, la plata sumei de 7.182.700.937 lei

cu titlu de majorări de tarif de 0,2%, respingând pentru rest pretențiile

reclamantei și respingând acțiunea față de pârâtele SC U.C. SA Deva și SC S. SA

Deva.

În motivarea hotărârii, instanța de

fond a reținut că, în baza contractelor încheiate nr. 1/1996 și 1/1998,

reclamanta a livrat energie termică pârâtei, facturile fiind însă plătite cu

întârziere de către aceasta, caz în care se aplică penalitatea de 0,2%,

convenită în art. 16 din contract.

În atare situație, cererea de

obligare la penalități nu poate fi admisă, deoarece reclamanta ar beneficia de

o dublă despăgubire, invocând temeiuri de drept diferite.

S-a mai reținut că R.A.G.C.L. Deva

s-a divizat în trei societăți, iar, conform protocolului încheiat SC A., a

preluat activitatea de termoficare și datoriile aferente acesteia.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia nr. 16 din 15 februarie 2002, a admis apelurile declarate de reclamanta

SC E.D. și de pârâta SC A.D.; a schimbat sentința apelată, în sensul că a

înlăturat dispoziția privind respingerea acțiunii față de SC S. SA Deva și SC

U.C. SA Deva, a admis în parte acțiunea și le-a obligat pe cele trei pârâte la

plata sumelor cu titlu de majorări de tarif, după cum urmează:

- pârâta SC A. SA Deva, în prezent

SC C. SA, la 6.787.217.685 lei precum și la 82.567.176 lei cheltuieli de

judecată;

- pârâta SC S. SA Deva la

272.925.155 lei și la 18.917.006 lei cheltuieli de judecată;

- pârâta SC U.C. SA Deva la

122.098.095 lei, precum și la 12.325.885 lei.

S-a menținut dispoziția sentinței cu

privire la respingerea acțiunii pentru restul pretențiilor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, la data de 17 decembrie 1998, prin protocol, R.A.G.C.L. Deva

s-a divizat, activul și pasivul fiind preluat de societățile pârâte, în baza

bilanțului contabil întocmit la 15 iulie 1998 și a minutei încheiate la 25

noiembrie 1998, SC A. preluând 95% din patrimoniu, SC S. - 3,8%, iar SC U.C. SA

Deva - 1,7% și, prin urmare, pretențiile reclamantei, în măsura admiterii lui,

trebuie suportate, conform expertizei în aceste proporții.

S-a constatat că, pentru suma de

236.869.503 lei, acțiunea reclamantei este prescrisă, iar potrivit art. 16 din

contract și art. 1069 C. civ., reclamanta este îndreptățită la penalitățile

convenite, de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, până la achitarea facturii,

o nouă cerere cu acest obiect fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta SC E.D. SA și pârâtele SC S. SA Deva și SC U.C. SA

Deva.

Reclamanta SC E.D. SA critică

decizia instanței de apel pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., și anume aplicarea greșită a legii, sub următoarele aspecte:

Decretului nr. 167/1958, deoarece, atât din probele administrate, cât și din

sentința nr. 861/1997, pronunțată în dosarul 5486/1996 al Tribunalului

Hunedoara, rezultă că prescripția a fost întreruptă, prin promovarea acțiunii

în acest dosar.

experților, cu privire la majorările solicitate, fără a se lua în considerare

că cererea cu acest obiect se întemeiază pe prevederile art. 16 din contract,

ignorându-se și punctul de vedere al Curții de Conturi, exprimat în adresa nr. 313

din 26 iulie 1999.

969, 977 și 978 C. civ., clauza penală nefiind interpretată în sensul în care

să poată avea un efect, prin art. 23 din contract realizându-se consensualismul

cu privire la completarea de drept a contractelor, cu prevederile Legii nr.

76/1992.

Pârâta, SC S. SA Deva, critică

decizia pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., deoarece:

- s-a dispus obligarea sa la plată,

fără a se face trimitere la contraexpertiza efectuată în cauză;

- conform protocolului și minutei de

divizare a fostului R.A.G.C.L., s-a stabilit împărțirea pierderilor, nu a

datoriilor, iar bilanțul contabil, care face parte integrantă din protocol,

specifică că se împart între societățile nou înființate pierderile, iar nu

datoriile fostului R.A.G.C.L.

Pârâta SC U.C. SA Deva critică, la

rândul său, hotărârea, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, respectiv,

interpretarea greșită a actului juridic, denumit „Protocol”, art 304 pct. 9 –

aplicarea greșită a legii și art. 304 pct. 10 C. proc. civ.: nepronunțarea

asupra unei dovezi administrate în cauză, susținând, în esență:

greșit protocolul și minuta, ce fac parte integrantă din acesta, încheiat la 17

decembrie 1998, prin care s-au împărțit doar pierderile rezultate la finele

anului 1998, divizarea pasivului făcându-se prin bilanțul de divizare din 15

iulie 1998.

prevederile art. 245 din Legea nr. 31/1990, care stabilește, cu valoare de

principiu, că divizarea se face conform proporțiilor din actul de divizare.

înlăturarea concluziilor expertizei contabile, proba hotărâtoare în cauză.

Recursurile nu sunt fondate.

I. Cu privire la motivele de recurs,

invocate de reclamanta SC E.D. SA:

- Instanța a făcut o corectă

aplicare a prevederilor Decretului nr. 167/1958, constatând, ca fiind prescrisă,

acțiunea pentru suma de 236.869.503 lei reprezentând majorări de întârziere la

sume care, în raport de data plății lor, s-a împlinit termenul de prescripție.

Termenul de prescripție nu s-a

întrerupt, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, deoarece, prin procesul-verbal

de punctaj, încheiat între părți la 4 decembrie 2001, se constată că

penalitățile solicitate nu au făcut obiectul altui dosar.

- Instanțele au aplicat și

interpretat corect clauza penală, conținută de art. 16 din contract, în

contextul probelor administrate în cauză, trimiterea art. 23 din contract la

prevederilor Legii nr. 76/1992 ar fi fost operantă numai dacă părțile nu

stabileau și cuantumul penalităților prin clauza penală.

II. Cu privire la motivele de recurs

invocate de pârâte, care, în esență, cuprind aceleași critici:

- Indiferent de terminologia

folosită, „pierderi” sau „datorii”, acestea, în condițiile legii, se reflectă

finalmente, patrimonial, în pasivul societății comerciale.

Așadar, este irelevant contabil

faptul că în protocolul și minuta încheiate la 25 noiembrie 1998, părțile

semnatare, societățile rezultate din divizarea fostului I.S.C.L. au folosit

termenul de „pierderi”, scopul încheierii acestor documente-convenție fiind

acela de a reglementa participarea lor la eventualul pasiv, care nu a făcut

obiectul bilanțului contabil încheiat la 25 iulie 1998, situație în care se

regăsesc pretențiile reclamantei din cauza de față.

Protocolul a privit „divizarea

activului și pasivului R.A.G.C.L. Deva între cele trei societății, rezultate

prin reorganizarea prin divizare”, iar în cuprinsul lui se arată: „Divizarea

activului și pasivului R.A.G.C.L. Deva, între cele trei societăți comerciale,

semnatare a prezentului protocol, se face în baza bilanțului contabil întocmit

la 15 iulie 1998 și a minutei încheiate în data de 25 noiembrie 1998”, minuta

care reflecta procentual participarea la pierderi a respectivelor societăți.

- Prevederile art. 245 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990, republicată, au caracter dispozitiv, iar nu imperativ și,

prin urmare, în mod corect, instanța a luat act de convenția părților, cu

privire la răspunderea față de creditori pentru obligațiile societății, care și-a

încetat existența prin divizare, prin aceasta fiind aplicată, iar nu încălcată,

norma legală în speță.

Interpretarea protocolului, minutei

și a convenției este atributul instanței de judecată, expertul neputând să se

substituie judecătorului și cum soluția în cauză sub acest aspect nu este

condiționată de constatările expertului, nu se poate susține, decât neîntemeiat,

că instanța nu s-a pronunțat asupra contraexpertizei.

III. Drept urmare, Curtea va

respinge recursurile declarate ca nefondate, menținând ca legală decizia

atacată în raport cu prevederile art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de pârâtele SC S. SA Deva, SC U.C. SA Deva și reclamanta SC

E.D. SA împotriva deciziei nr. 16 din 15 februarie 2002, a Curții de Apel Alba

Iulia, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 13 mai 2003.