Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.06.2003
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3185/2003

HOTĂRÂRE
26.06.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3185/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 1 septembrie 2000, reclamanta SC E. SA, sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Deva, a chemat în judecată pe pârâta C.N. H. SA, Exploatarea Minieră Aninoasa, pentru a fi obligată la plata sumei de 83.357.413 lei majorări tarifare de 0,2% pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1348 din 5 decembrie 2000, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 83.357.413 lei majorări de tarif și 5.676.445 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 438 din 28 mai 2001, a respins apelul pârâtei, ca nefondat, reținând că părțile au stabilit o clauză penală în art. 17 din contractul încheiat.

Împotriva acestei soluții, pârâta a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea acțiunii reclamantei, întrucât, contractul dintre părți a fost semnat cu obiecții privind clauza penală, conform originalului prezentat în fața instanței. Recursul este întemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Clauza penală este o convenție accesorie, prin care părțile determină anticipat prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său și, ca atare, reprezintă o sancțiune contractuală prestabilită, ce implică răspunderea debitorului vinovat de neexecutarea obligației asumate. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că raporturile contractuale dintre părți s-au derulat în temeiul contractului nr. 47 din 26 septembrie 1996, privind livrarea de către reclamantă de energie electrică către exploatarea minieră Aninoasa, unitate a pârâtei.

Cum contractul a fost semnat cu obiecțiuni, între care și cea referitoare la art. 17, privind clauza penală, se constată că nu există temei legal pentru a putea angaja răspunderea contractuală a pârâtei pentru întârzierea în plată a prețului energiei electrice, ce i-a fost livrată prin plata majorărilor de întârziere, așa cum greșit au procedat instanțele. În consecință, recursul pârâtei va fi admis, se va modifica decizia atacată, va fi admis și apelul aceleiași părți, și se va schimba în tot hotărârea instanței de fond, în sensul că se va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată. Având în vedere această soluție, reclamanta intimată va fi obligată, potrivit art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta C.N. H. SA, Exploatarea Minieră Aninoasa, împotriva deciziei nr. 438/ A din 28 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 1348 din 5 decembrie 2000 a Tribunalului Hunedoara, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC E. SA, Sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Deva. Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 5.646.444 lei cheltuieli de judecată. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1233/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1417/ C din 15 decembrie 2000 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă în parte
ÎCCJ 2005-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3645/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC E. SA, sucursala D.F.E.E. Deva, a solicitat obligarea pârâtei C.N.H. SA – E.M.L. la plata sumei de 222.298.196 lei majorări de întârziere pe
ÎCCJ 2003-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4256/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 641, pronunțată la 8 septembrie 1999 de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 225/1999, s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC E. SA B
ÎCCJ 2004-03-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1165/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC E.L.E. SA București, sucursala de distribuție Deva, a chemat-o în judecată pe pârâta, C.N.H. E.P. Petroșani, pentru ca, prin hotărârea pe care o va pro
ÎCCJ 2003-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2971/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 octombrie 2000, reclamanta SC E. SA București – S.D.F.E.E. Deva a chemat în judecată pe pârâta C.N.H. – E.M. Livezeni pentru ca, prin hotărâr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă