ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3645/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC E. SA, sucursala D.F.E.E.

Deva, a solicitat obligarea pârâtei C.N.H. SA – E.M.L. la plata sumei de

222.298.196 lei majorări de întârziere pentru facturile achitate cu întârziere.

Motivându-și cererea, reclamanta

arată că a furnizat energie electrică pârâtei, în baza contractului dintre

părți dar pârâta a achitat cu întârziere facturile emise pe perioada 31 august

2000 – 30 septembrie 2000, astfel încât s-au calculat majorări de întârziere.

Judecătoria Petroșani, prin sentința

civilă nr. 1021 din 10 martie 2004 a admis acțiunea reclamantei, a obligat-o pe

pârâtă la plata sumei de 222.298.196 lei majorări de întârziere pentru perioada

31 august 2000 – 30 septembrie 2000 și 40.558.770 lei majorări de întârziere

calculate pentru achitarea cu întârziere a facturii din 31 august 2000.

A fost obligată pârâta la 15.258.050

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat un contract de furnizare

a energiei electrice; reclamanta și-a exercitat obligațiile, pe când pârâta a

întârziat plata.

Debitoarea a propus și reclamanta a

acceptat ca modalitate de plată compensarea care însă nu influențează

penalitățile care au un regim distinct și autonom.

S-a mai reținut că acțiunea nu este

prescrisă, în raport de recomandata din 29 august 2003.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta susținând că acțiunea este prematură nefiind respectată

procedura concilierii.

De asemenea, este criticată sentința

pretinzându-se că, odată încheiată procedura de compensare între părți, toate

pretențiile reciproce s-au stins.

Curtea de Apel Alba, prin decizia

civilă nr. 198 din 18 iunie 2004 a admis apelul pârâtei, a schimbat sentința și

a respins acțiunea reclamantei obligând-o pe aceasta la 7.306.639 lei

cheltuieli de judecată către pârâtă reținând că între părți a avut loc o compensare

totală a datoriilor incluzând și penalitățile.

Cum din cuprinsul înscrisului

constatator al compensării nu rezultă nici o clauză referitoare la plata

penalităților, interpretarea dată este aceea că părțile au înțeles să

compenseze în totalitate întregul debit.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către reclamantă invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că, în mod greșit s-a

considerat compensarea ca fiind totală, adică incluzând și penalitățile;

recurenta arată că este o compensare convențională și în ordinele de compensare

nu sunt cuprinse decât valorile facturilor și nu se face vorbire despre nici o

exonerare de la plata majorărilor.

Cu privire la art. 17 pct. 2 din

contract recurenta precizează că nu a procedat la întreruperea furnizării

energiei electrice după 15 zile de la aplicarea majorărilor pentru că acesta

este un drept al furnizorului și nu o obligație și nu exista interes economic

pentru o asemenea variantă.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Între părți a intervenit compensarea

convențională a datoriilor.

Dacă această compensare nu ar fi fost

totală părțile ar fi menționat în ordinul de compensare din 19 septembrie 2000

ce se mai datorează, cu ce titlu și că se face o compensare parțială.

Ori, astfel cum reține instanța de

apel, facturile care au făcut obiectul compensării au fost înregistrate la

reclamantă odată cu procesul-verbal de compensare, ceea ce arată că pârâta nu

este în culpă pentru întârzierea cu care s-a făcut compensarea.

Aceeași situație rezultă și adresa

din 20 august 2003, din dosarul de fond, prin care se subliniază de către

pârâtă că plata facturilor se face prin compensare iar acceptul pârâtei a fost

comunicat în timp util, astfel că întârzierea finalizării compensărilor nu se

datorează pârâtei.

Negăsindu-se întemeiate motivele de

recurs se va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC E. SA, sucursala D.F.E.E. Deva, împotriva deciziei nr. 198/ A din

18 iunie 2004 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 15 iunie 2005.