ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1165/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC E.L.E. SA București, sucursala de distribuție Deva, a

chemat-o în judecată pe pârâta, C.N.H. E.P. Petroșani, pentru ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, instanța să o oblige la plata sumei de

77.101.994 lei, reprezentând majorări de tarife, de 0,2% pentru fiecare zi de

întârziere, calculate la facturile achitate cu întârziere, plus cheltuieli de

întârziere, motivând că i-a furnizat pârâtei energie electrică pe care a

achitat-o cu întârziere.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta

a ridicat excepția prescripției acțiunii cu privire la penalitățile calculate

la facturile emise în data de 30 aprilie 1997 și 31 mai 1997, iar penalitățile

calculate pentru celelalte facturi a arătat că nu sunt datorate pentru că nu

s-a procedat la punerea în întârziere prevăzută de art. 1079 C. civ.

La termenul din 6 ianuarie 2000,

reclamanta a depus la dosar H.G. nr. 627/2000, prin care C.N. E.L.E. SA s-a

reorganizat prin divizare - SC E.L.E. SA București, sucursala de distribuție

Deva, menținându-și calitatea de reclamant și schimbându-și doar denumirea în

sucursala de distribuție și furnizare a energiei electrice Deva.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința nr.

3/CA din 3 ianuarie 2001, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să

plătească reclamantei suma de 77.101.994 lei majorări tarifare și 5.271.120 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, întrucât, în speță, sunt în discuție prestații succesive, termenul

de prescripție se calculează distinct pentru fiecare zi de întârziere, că

reclamanta a calculat majorările începând cu data de 31 august 1997, astfel că

acțiunea a fost introdusă în termen. De asemenea, a reținut că punerea în

întârziere nu era necesară, întrucât art. 43 C. com. derogă de la dreptul

comun, datoriile comerciale lichide și plătibile în bani producând dobândă din

ziua când devin exigibile, astfel că, în temeiul art. 969 și 1087 C. civ., pârâta

a fost obligată la plata sumei cerute prin acțiunea introductivă.

Pârâta, C.N.H. E.P. Petroșani, a

declarat apel împotriva sentinței menționate, motivând că în mod greșit s-a

respins excepția prescripției invocate, în temeiul art. 1 alin.(2) și art. 12

din Decretul nr. 167/1958, întrucât majorările tarifare aferente facturilor din

30 aprilie 1997 și 31 mai 1997 erau prescrise, iar art. 43 C. com. se referă la

dobânzi și nicidecum la penalități, astfel că acțiunea trebuie respinsă. De

asemenea, a invocat compensarea ca mod de stingere a datoriilor, situație în

raport cu care, în conformitate cu art. 1091 Cod civil, stingându-se dreptul la

obligația principală în lipsa unei convenții contrare a părților, se stinge și

dreptul la majorările tarifare. În temeiul art. 43 din Legea nr. 31/1990,

republicată, apelanta a ridicat și excepția lipsei calității procesuale pasive

a reclamantei, fără, însă, a motiva această excepție.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 392/A din 14

mai 2001, a respins, ca nefondat, apelul.

În motivarea hotărârii, instanța de

apel a reținut că majorările de întârziere vizează perioada 31 august 1997 – 29

august 2000, în limita termenului de prescripție de trei ani, prevăzut de art. 3

din Decretul nr. 167/1958 și că stingerea obligației principale nu stinge

dreptul la plata daunelor compensatorii sau moratorii, că nu era necesară

punerea în întârziere prevăzută de art. 1069 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., deoarece,

în cauză, sunt incidente dispozițiunile art. 43 C. com. și că reclamanta are

calitate procesuală pasivă în baza delegărilor de competență acordate.

Împotriva acestei decizii, pârâta a

declarat recurs, susținând că suma de 6.355.689 lei, reprezentând majorări de

întârziere aferente facturilor emise la data de 30 aprilie 1997 și 31 mai 1997,

este prescrisă cererea de chemare în judecată, fiind înregistrată peste

termenul de trei ani calculat de la data emiterii facturilor, invocând art. 1 alin.

(2) și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, drepturile accesorii prescriindu-se

odată cu drepturile principale și precizând că temeiul de drept al recursului

este art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., art. 299 – 316 C. proc. civ. și art.

1 și 12 din Decretul nr. 167/1958.

Față de aceste critici, a solicitat

admiterea recursului și obligarea sa numai la plata sumei de 70.746.305 lei cu

cheltuielile de judecată aferente.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului rezultă că între părțile în litigiu au fost încheiate contractele nr.

54/1996; 55/1996; 56/1996; 57/1996; 58/1996, privind livrarea energiei

electrice pe puncte de consum. Toate contractele, la art. 17 alin. (1) (conform

actelor anexate la dosarul de fond nr. C 5678/2000 al Tribunalului Hunedoara)

prevăd clauza potrivit căreia: „Pentru neachitarea facturii emise de furnizor,

în termen de 10 zile de la înregistrarea acesteia la consumator, se percepe o

majorare de tarif de 0,20% pentru fiecare zi de întârziere, cu începere din

prima zi a înregistrării la consumator”.

La data de 30 aprilie 1997,

reclamanta a emis factura fiscală nr. 7141004/3704843, reprezentând

contravaloare energie electrică pentru mai multe puncte de lucru, în valoare de

1.433.358.040 lei, iar la data de 31 mai 1997 a emis factura nr. 7141005/5889622,

reprezentând contravaloare energie electrică pentru mai multe puncte de consum,

în valoare de 1.094.665.096 lei.

Ambele facturi au fost achitate la

data de 31 martie 1998.

În ce privește prescripția dreptului

de a pretinde majorările de întârziere, este adevărat, astfel cum susține

recurenta, că odată stinsă obligația principală se stinge și obligația

accesorie, dar dreptul de a-și valorifica pretențiile subzistă dacă termenul de

3 ani nu s-a împlinit.

În speță, majorările de întârziere au

curs

pro rata temporis

de la data când scadența obligației principale nu

a fost respectată (când trebuia efectuată plata) și până la data plății.

În raport cu data introducerii

acțiunii, reclamanta era în drept să mai pretindă penalități de întârziere pe

perioada 1 septembrie 1997 – 18 septembrie 2000, așa încât excepția invocată a

fost bine înlăturată de instanțele care au soluționat cauza.

Întrucât nu sunt motive de

netemeinicie și nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta, C.N.H. SA, sucursala E.P.

Petroșani, împotriva deciziei nr. 392/A din 14 mai 2001 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 24 martie 2004.