ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2043/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 553/CA, pronunțată la 30 martie 2001, a admis în parte acțiunea reclamantei, sucursala E.C. Deva, împotriva pârâtei SC A.C. SA Brad și a obligat-o pe aceasta din urmă să plătească reclamantei suma de 2.260.182.557 lei, cu titlul de majorări tarifare, pentru energia termică livrată, cheltuielile de judecată au fost compensate parțial, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei, cu acest titlu, suma de 34.866.825 lei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că societatea pârâtă nu a achitat, în termen, facturile emise de reclamantă pentru energia livrată în perioada octombrie 1996 - martie 1999, situație în care datorează majorări tarifare fără T.V.A., nu, însă, și penalități de întârziere, care nu au fost convenite contractual și pentru care a intervenit prescripția dreptului la acțiune. Apelurile declarate de ambele părți împotriva acestei sentințe, au fost respinse de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 20/A, pronunțată, la 8 martie 2002, în dosarul nr. 3700/2001. Criticile formulate de reclamantă împotriva sentinței tribunalului au fost înlăturate de instanța de apel, care a constatat că tribunalul a stabilit corect că în speță operează prescripția dreptului la acțiune, prevăzută de dispozițiile Decretului nr. 167/1958, iar T.V.A.-ul nu se datorează pentru majorările de tarif, conform O.G.

nr. 3/1992. Apelul declarat de societatea pârâtă a fost respins, cu motivarea că instanța de fond a stabilit corect, pe baza expertizei efectuată în cauză, cuantumul sumei datorate de pârâtă. Decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu recurs de ambele părți. Recurenta-pârâtă SC A.C. SA Brad, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că în mod greșit instanța de apel a menținut în cuantumul majorărilor de întârziere și suma de 125.160.272 lei, pentru perioada 2 februarie 1996 - 4 august 1996, pentru că aceste pretenții sunt prescrise, iar, pe de altă parte, contractul părților a fost modificat prin efectul legii, în condițiile art. 970 C. civ., deoarece, prin art. 2 din H.G.

nr. 179/1993, se prevede că agenții economici, furnizori de energie termică, vor regulariza cu bugetele locale, diferențele dintre prețul de referință și prețul de producție al energiei termice, iar Consiliile Locale Brad și Crișcior au plătit direct reclamantei diferențele de preț susmenționate, așa cum rezultă din raportul de expertiză. În aceste condiții, plata cu întârziere a subvențiilor de către consiliile locale este o împrejurare străină de culpa pârâtei și nu poate fi imputată acesteia. La rândul său, reclamanta SC E.C. SA Deva critică decizia recurată, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Într-un prim motiv de recurs, societatea reclamantă invocă întreruperea prescripției extinctive, în condițiile în care pârâta a confirmat expres că datorează majorările pentru factura din 3 octombrie 1996 și nu s-a opus la compensarea sumei prevăzută în acea factură; pe de altă parte, cursul prescripției a fost întrerupt, pentru că reclamanta a formulat acțiune înlăuntrul termenului general de prescripție, pentru plata debitului principal. Reclamanta-recurentă consideră nelegală decizia atacată și pentru că a apreciat că pârâta nu datorează T.V.A.

la majorările de tarif, deoarece Curtea de Conturi a României a stabilit că majorările de tarif sunt purtătoare de T.V.A., iar pentru suma de 79.175.544 lei, diferențe pentru care instanțele au reținut că nu este datorată de pârâtă, instanțele au făcut o greșită aplicare a legii, deoarece nu au interpretat contractul părților, cu respectarea art. 977 C. civ., după intenția părților care au prevăzut completarea clauzelor cu prevederile Legii nr. 76/1992. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu motivele de recurs și textele de lege invocate, se constată că recursul declarat de reclamantă nu este fondat. Atât instanța de fond, cât și cea de apel a reținut corect că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 lit. a) și b) din Decretul nr. 167/1958, deoarece reclamanta nu a făcut dovada recunoașterii exprese și implicite de către pârâtă a dreptului pretins.

Cu privire la cuantumul T.V.A., instanțele au aplicat, de asemenea, corect prevederile art. 14 din O.G. nr. 3/1992, potrivit căruia, în baza de impozitare pentru calculul T.V.A., nu sunt incluse penalitățile datorate pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Și cu privire la suma de 79.175.544 lei, reprezentând diferență majorări de tarif, în raport cu clauzele contractuale și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/1992, instanțele au reținut corect că pretențiile reclamantei, pentru plata acestei sume, nu pot fi admise, deoarece ar constitui o dublă sancționare și o încălcare a prevederilor legale menționate mai sus. Recursul declarat de societatea pârâtă este, însă, fondat.

Într-adevăr, din suma de 2.260.182.557 lei, la care aceasta a fost obligată prin sentința primei instanțe, trebuiesc scăzute sumele de 61.235.668 lei diferența de majorări, cu privire la care s-a reținut prescripția dreptului la acțiune prin raportul de expertiză, precum și 63.924.604 lei sumă reținută eronat de instanțe, față de concluziile necontestate din raportul de expertiză întocmit în cauză, precum și majorările de întârziere, în sumă de 326.352.647 lei, calculate la diferențele de preț sus menționate, în condițiile regularizării diferențelor de preț cu bugetele locale, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 179/1993, majorări la care societatea pârâtă nu poate fi obligată, deoarece întârzierea în plata acestora nu poate fi imputată pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.C. Deva SA Mintia, împotriva deciziei nr. 20/A din 8 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta SC A.C. SA Brad, împotriva aceleiași decizii. Modifică decizia nr. 20/A din 8 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, în sensul că admite apelul declarat de aceiași parte, împotriva sentinței nr. 553 din 30 martie 2001 a Tribunalului Hunedoara, pe care o schimbă în parte, în sensul că reduce suma la care a fost obligată la 1.972.594.248 lei majorări tarife. Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei atacate. Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2004.