ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2043/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Hunedoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 553/CA, pronunțată

la 30 martie 2001, a admis în parte acțiunea reclamantei, sucursala E.C. Deva,

împotriva pârâtei SC A.C. SA Brad și a obligat-o pe aceasta din urmă să

plătească reclamantei suma de 2.260.182.557 lei, cu titlul de majorări tarifare,

pentru energia termică livrată, cheltuielile de judecată au fost compensate

parțial, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei, cu acest titlu, suma

de 34.866.825 lei.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că societatea pârâtă nu a achitat, în termen,

facturile emise de reclamantă pentru energia livrată în perioada octombrie 1996

- martie 1999, situație în care datorează majorări tarifare fără T.V.A., nu,

însă, și penalități de întârziere, care nu au fost convenite contractual și

pentru care a intervenit prescripția dreptului la acțiune.

Apelurile declarate de

ambele părți împotriva acestei sentințe, au fost respinse de Curtea de Apel

Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 20/A, pronunțată, la 8 martie 2002, în

dosarul nr. 3700/2001.

Criticile formulate de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului au fost înlăturate de instanța de

apel, care a constatat că tribunalul a stabilit corect că în speță operează

prescripția dreptului la acțiune, prevăzută de dispozițiile Decretului nr. 167/1958,

iar T.V.A.-ul nu se datorează pentru majorările de tarif, conform O.G. nr. 3/1992.

Apelul declarat de

societatea pârâtă a fost respins, cu motivarea că instanța de fond a stabilit corect,

pe baza expertizei efectuată în cauză, cuantumul sumei datorate de pârâtă.

Decizia pronunțată de

instanța de apel a fost atacată cu recurs de ambele părți.

Recurenta-pârâtă SC A.C. SA

Brad, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că în

mod greșit instanța de apel a menținut în cuantumul majorărilor de întârziere

și suma de 125.160.272 lei, pentru perioada 2 februarie 1996 - 4 august 1996,

pentru că aceste pretenții sunt prescrise, iar, pe de altă parte, contractul

părților a fost modificat prin efectul legii, în condițiile art. 970 C. civ.,

deoarece, prin art. 2 din H.G. nr. 179/1993, se prevede că agenții economici,

furnizori de energie termică, vor regulariza cu bugetele locale, diferențele

dintre prețul de referință și prețul de producție al energiei termice, iar

Consiliile Locale Brad și Crișcior au plătit direct reclamantei diferențele de

preț susmenționate, așa cum rezultă din raportul de expertiză.

În aceste condiții, plata cu

întârziere a subvențiilor de către consiliile locale este o împrejurare străină

de culpa pârâtei și nu poate fi imputată acesteia.

La rândul său, reclamanta SC

E.C. SA Deva critică decizia recurată, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Într-un prim motiv de

recurs, societatea reclamantă invocă întreruperea prescripției extinctive, în

condițiile în care pârâta a confirmat expres că datorează majorările pentru

factura din 3 octombrie 1996 și nu s-a opus la compensarea sumei prevăzută în

acea factură; pe de altă parte, cursul prescripției a fost întrerupt, pentru că

reclamanta a formulat acțiune înlăuntrul termenului general de prescripție, pentru

plata debitului principal.

Reclamanta-recurentă

consideră nelegală decizia atacată și pentru că a apreciat că pârâta nu

datorează T.V.A. la majorările de tarif, deoarece Curtea de Conturi a României

a stabilit că majorările de tarif sunt purtătoare de T.V.A., iar pentru suma de

79.175.544 lei, diferențe pentru care instanțele au reținut că nu este datorată

de pârâtă, instanțele au făcut o greșită aplicare a legii, deoarece nu au

interpretat contractul părților, cu respectarea art. 977 C. civ., după intenția

părților care au prevăzut completarea clauzelor cu prevederile Legii nr. 76/1992.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, în raport cu motivele de recurs și textele de lege invocate, se

constată că recursul declarat de reclamantă nu este fondat.

Atât instanța de fond, cât

și cea de apel a reținut corect că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art.

16 lit. a) și b) din Decretul nr. 167/1958, deoarece reclamanta nu a făcut

dovada recunoașterii exprese și implicite de către pârâtă a dreptului pretins.

Cu privire la cuantumul T.V.A.,

instanțele au aplicat, de asemenea, corect prevederile art. 14 din O.G. nr. 3/1992,

potrivit căruia, în baza de impozitare pentru calculul T.V.A., nu sunt incluse

penalitățile datorate pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Și cu privire la suma de

79.175.544 lei, reprezentând diferență majorări de tarif, în raport cu clauzele

contractuale și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/1992, instanțele au

reținut corect că pretențiile reclamantei, pentru plata acestei sume, nu pot fi

admise, deoarece ar constitui o dublă sancționare și o încălcare a prevederilor

legale menționate mai sus.

Recursul declarat de

societatea pârâtă este, însă, fondat.

Într-adevăr, din suma de

2.260.182.557 lei, la care aceasta a fost obligată prin sentința primei

instanțe, trebuiesc scăzute sumele de 61.235.668 lei diferența de majorări, cu

privire la care s-a reținut prescripția dreptului la acțiune prin raportul de

expertiză, precum și 63.924.604 lei sumă reținută eronat de instanțe, față de

concluziile necontestate din raportul de expertiză întocmit în cauză, precum și

majorările de întârziere, în sumă de 326.352.647 lei, calculate la diferențele

de preț sus menționate, în condițiile regularizării diferențelor de preț cu

bugetele locale, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 179/1993,

majorări la care societatea pârâtă nu poate fi obligată, deoarece întârzierea

în plata acestora nu poate fi imputată pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC E.C. Deva SA Mintia, împotriva deciziei nr. 20/A din 8 martie

2002, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Admite recursul declarat de

pârâta SC A.C. SA Brad, împotriva aceleiași decizii.

Modifică decizia nr. 20/A

din 8 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, în sensul că admite apelul declarat

de aceiași parte, împotriva sentinței nr. 553 din 30 martie 2001 a Tribunalului

Hunedoara, pe care o schimbă în parte, în sensul că reduce suma la care a fost

obligată la 1.972.594.248 lei majorări tarife.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței și deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 9 iunie 2004.